Cauză rămasă în curs de rezolvare după anularea în tot sau în parte a hotărârii primei instanţe. Imposibilitatea examinării de către instanţa superioară de control judiciar

• Constituţia României: art. 129
• NCPC: art. 457 alin. (1) şi (2)
• NCPC: art. 466 alin. (4)
• NCPC: art. 480 alin. (3) teza I
• NCPC: art. 483 alin. (1)
• NCPC: art. 493 alin. (5)
• NCPC: art. 494
• NCPC: art. 499

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, la data de 16 iunie 2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Compania Națională de Administrare a Drumurilor Naționale din România – CNADNR, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta să-i plătească suma de 27.988,95 RON cu titlu de cost reparație autoturism proprietate personală marca x, cu numărul de înmatriculare x, precum și suma de 100.000 euro constând în daune interese, ca urmare a accidentului rutier în care a fost implicat, fără ca el să poarte vreo vină, în scopul reparării prejudiciului pricinuit, ca urmare a unor obligații ce le avea pârâta și pe care aceasta nu le-a respectat.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 189 din 1 februarie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

În condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului declarat în cauză, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 466 alin. (4) C. proc. civ., „Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel”.

Art. 494 C. proc. civ. dispune că „Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune”.

Conform art. 480 alin. (3) teza I C. proc. civ., „În cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul”.

Aceste dispoziții legale au drept ipoteză situația (incidentă în speța de față) în care instanța de apel pronunță, în cauză, o primă hotărâre, prin care, admițând apelul, anulează în tot sau în parte hotărârea apelată, reținând procesul spre judecare, dar și o a doua hotărâre prin care soluționează fondul cauzei.

Față de textele de lege mai sus indicate, Înalta Curte reține că decizia de admitere a apelului, prin care se dispune anularea în tot sau în parte a hotărârii primei instanțe, cu reținerea procesului spre judecare, fixându-se termen în acest scop, este o hotărâre cu caracter intermediar/premergător, având menirea de a pregăti soluționarea fondului cauzei.

Această hotărâre este supusă căii de atac a recursului doar odată cu hotărârea prin care se soluționează fondul cauzei.

De altfel, față de caracterul ei intermediar, decizia instanței de apel de anulare a hotărârii primei instanțe fără a se evoca fondul, cu reținerea cauzei spre judecare, nici nu are o existență autonomă, ci face parte din succesiunea de hotărâri ce survin în cursul rezolvării pricinii, astfel că, atât timp cât nu a fost epuizată examinarea căii de atac a apelului, prin pronunțarea hotărârii asupra fondului pricinii, o atare cale de atac nu se poate exercita asupra hotărârii anterioare, care a declanșat procedura ulterioară de cercetare din nou a cauzei pe fond.

Or, cât timp cauza rămâne în curs de rezolvare după anularea în tot sau în parte a hotărârii primei instanțe, aceasta nu poate fi considerată a fi soluționată decât după pronunțarea deciziei asupra fondului procesului.

Pe de altă parte, regula unicității de exercitare a căii de atac face de neconceput fragmentarea fazei procesuale a judecării în apel, încât și sub acest aspect prima hotărâre a instanței de apel, de anulare a hotărârii atacate, cu reținerea cauzei spre judecare, nu poate fi examinată de instanța superioară de control judiciar, în recurs, decât odată cu decizia finală, dată asupra fondului.

În același sens (chiar dacă se referă la C. proc. civ. de la 1865, aceste statuări își găsesc aplicabilitatea și în contextul noii reglementări), Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. XXXIII din 16 aprilie 2007 pronunțată în recurs în interesul legii, a reținut că este inadmisibil recursul declarat împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele de apel, prin care s-au anulat în tot sau în parte procedura urmată, precum și hotărârea apelată, cu reținerea cauzei spre judecare, cu excepția cazului în care instanța de apel a constatat propria sa competență.

Ca atare, față de dispozițiile legale anterior menționate, Înalta Curte constată că decizia civilă nr. 2208 din data de 2 septembrie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, recurată în prezenta cauză (prin care a fost admis apelul declarat de pârâta Compania Națională a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București împotriva sentinței nr. 381 din data de 6 iunie 2019, pronunțate de Tribunalul Dolj, secția I civilă, anulându-se sentința apelată și reținându-se cauza spre rejudecare cu fixarea termenului de judecată) nu este supusă căii de atac recursului.

Nu pot fi primite susținerile recurentului-reclamant prin care acesta a susținut că hotărârea atacată este supusă recursului în raport de dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., întrucât legiuitorul nu a făcut nicio distincție cu privire la hotărârile instanței de apel, nefiind prevăzut că, dacă prin decizia instanței de apel se dispune anularea hotărârii primei instanțe, atunci această hotărâre nu este supusă recursului.

Acesta, pentru că pentru aprecierea caracterului admisibil sau nu al prezentei căi de atac, se impune coroborarea dispozițiilor invocate de către parte cu cele ale art. 466 alin. (4) și art. 494 C. proc. civ., astfel cum s-a arătat anterior.

În ceea ce privește mențiunea din cuprinsul dispozitivului deciziei recurate, în sensul că aceasta este supusă căii de atac a recursului în termen de 30 de zile de la comunicare, aceasta nu este în măsură să deschidă părții o cale de atac nerecunoscută de lege, astfel cum rezultă din cuprinsul prevederilor art. 457 alin. (1) și (2) C. proc. civ., potrivit cărora:

„(1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. (2) Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege”.

Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile legii.

În consecință, având în vedere cele anterior reținute, fiind învestită cu judecata unei căii de atac neprevăzute de lege, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul, împrejurare față de care nu se mai impune analiza celorlalte aspecte invocate în cauză.

Sursa informației: www.scj.ro.