Contestaţie împotriva deciziilor de sancţionare disciplinară. Scopul regulii de competenţă teritorială în materia litigiilor de muncă

• C. muncii: art. 269 alin. (2)
• NCC: art. 87
• NCC: art. 88
• NCC: art. 90
• NCC: art. 91
• NCPC: art. 135 alin. (1) şi (4)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. x/2022, la 30.03.2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a formulat contestație împotriva deciziilor de sancționare disciplinară: avertisment scris nr. 92/01.02.2022; 93/02.02.2022; 94/02.02.2022; 110/01.03.2022 și decizia de sancționare disciplinară emisă la 07.03.2022 de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă.

Prin sentința civilă nr. 1394 din 30 iunie 2022, Tribunalul Dâmbovița – secția I Civilă a declinat, în favoarea Tribunalului Ilfov, competența de soluționare a acțiunii, reținând, în esență, următoarele:

Din verificarea actului de identitate al reclamantului, efectuată de instanță în ședința publică din 16.06.2022, a rezultat că acesta are domiciliul legal în Târgoviște, jud. Dâmbovița, la adresa indicată în cuprinsul acțiunii.

Conform raportului de investigații, întocmit de C. S.R.L., reclamantul are reședința efectivă în comuna Chiajna, sat Dudu, localitate în care reclamantul are domiciliul efectiv aproximativ din anul 2020. De altfel, și lucrătorii la magazinul din apropierea locuinței au semnalat prezența acestuia în zonă, aproximativ de la începutul anului.

Dreptul comun în materia conflictelor de muncă este reprezentat de art. 269 Codul Muncii.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 728 din 22 martie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmbovița – secția I Civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Se constată că prin cererea adresată Tribunalului Dâmbovița, la 30.03.2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a formulat contestație împotriva deciziilor de sancționare disciplinară: avertisment scris nr. 92/01.02.2022; 93/02.02.2022; 94/02.02.2022; 110/01.03.2022 și decizia de sancționare disciplinară emisă la 07.03.2022 de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă.

Prin urmare, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă un litigiu de muncă, iar potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, dispoziții din care rezultă că legiuitorul a reglementat în mod imperativ competența teritorială pentru soluționarea unor astfel de cauze.

Totodată, conform prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2010 a dialogului social care completează art. 269 alin. (2) Codul muncii, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Față de cele anterior expuse, la determinarea instanței competente este necesar a se avea în vedere domiciliul sau reședința reclamantului la data sesizării instanței.

În speță, se constată că reclamantul a înțeles să introducă cererea de chemare în judecată, având ca obiect un conflict individual de muncă, la tribunalul de la domiciliul său (Tribunalul Dâmbovița), arătat în mod expres în acțiune.

Cu toate acestea, instanța sesizată a stabilit, în baza unui raport de investigații, că reclamantul are reședința efectivă în localitatea Chiajna și nu în Târgoviște, așa cum a indicat în cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 87 C. civ., domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală, iar reședința, potrivit art. 88 din același cod, este definită ca reprezentând locul unde persoana își are locuința secundară, și poate fi considerată domiciliu dacă acesta din urmă nu este cunoscut (art. 90 C. civ.).

Conform dispozițiilor art. 91 C. civ., dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate.

Din interpretarea dispozițiilor legale mai sus evocate reiese că prin domiciliul persoanei fizice se înțelege locul unde aceasta își are locuința principală, astfel cum este evidențiată în documentele de identitate, adresa de reședință a unei persoane putând fi asimilată adresei de domiciliu numai în situația în care aceasta din urmă nu este cunoscută.

Scopul regulii de competență teritorială în materia litigiilor de muncă, a fost acela de a proteja reclamantul și nu poate fi atins dacă domiciliul nu este asociat cu locuința efectivă, deoarece ar fi lipsit de exercițiul drepturilor sale procesuale.

În acest context, trebuie arătat, însă, că reclamantul a ales să introducă acțiunea la Tribunalul Dâmbovița și a indicat domiciliul său ca fiind în Muncipiul Târgoviște, str. x.

Așa fiind, raportat la împrejurarea că la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 30.03.2022, domiciliul reclamantului se regăsește în Muncipiul Târgoviște, potrivit cărții de identitate aflate la dosar și afirmațiilor constante ale acestuia, fiind irelevante orice alte susțineri care tind să stabilească o situație contrară celor relevate de înscrisurile dosarului și de însuși autorul demersului judiciar, Înata Curte constată că Tribunalul Dâmbovița este instanța căreia îi revine competența teritorială de soluționare a cererii deduse judecății.

În considerarea celor ce preced, reținând că la data introducerii acțiunii reclamantul avea domiciliul în jud. Dâmbovița, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița – secția I Civilă.

Sursa informației: www.scj.ro.