Situaţia în care s-a săvârşit o faptă pe care în mod greşit instanţa a considerat-o infracţiune. Verificarea existenţei corespondenţei între fapta concretă stabilită prin hotărârea definitivă de condamnare numai sub aspectul laturii obiective

• NCP: art. 290 alin. (1)
• NCPP: art. 15 alin. (1)
• NCPP: art. 275 alin. (2)
• NCPP: art. 290 alin. (1)
• NCPP: art. 438 alin. (1) pct. 7

Prin sentința penală nr. 129/25 august 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Mureș, în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b), teza I, din C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului A. sub aspectul comiterii infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză au fost lăsate în sarcina acestuia.

În fapt, prin rechizitoriu, s-a reținut că la data de 6 decembrie 2015, în jurul orelor 15:23, inculpatul a dat agentului de poliție B. din cadrul Poliției Municipiului Reghin – Biroul rutier, suma de 150 RON pentru ca acesta să nu constate și să sancționeze faptul că a condus un autovehicul cu nerespectarea regimului de viteză în localitatea Vălenii de Mureș, respectiv pentru a fi sancționat pentru o altă faptă, mai puțin gravă (nepurtarea centurii de siguranță), conform procesului-verbal nr. x

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 185/RC din 20 aprilie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând recursul în casație din perspectiva cazului de casare invocat, art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a dispus condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), se constată următoarele:

Cazul de casare invocat de inculpat are în vedere situația în care s-a săvârșit o faptă pe care în mod greșit instanța a considerat-o infracțiune, întrucât în realitate, fapta nu se găsește în niciuna dintre prevederile legii penale ca infracțiune. Este situația faptelor care au un caracter civil, comercial, ș.a. ori situația dezincriminării unei fapte prevăzute de legea penală.

În analiza acestui caz de recurs în casație se pot supune verificării instanței critici cu privire la corespondența dintre fapta concretă cu descrierea conținută în norma de incriminare, în sensul dacă se suprapune modelului legal creat de legiuitor.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, întrucât statuările în fapt ale instanței de apel nu pot fi cenzurate în niciun fel.

În cauză, criticile formulate de recurentul inculpat se referă, în esență, la argumente potrivit cărora fapta de dare de mită pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, întrucât suma de bani dată agentului de poliție nu a fost în legătură cu îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor de serviciu ale acestuia.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menționate și în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acțiunea inculpatului corespunde elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., reținută în concret în sarcina sa.

Potrivit dispozițiilor art. 290 alin. (1) C. pen., infracțiunea de dare de mită incriminează promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase necuvenite în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Sub aspectul laturii obiective din conținutul constitutiv al infracțiunii de dare de mită, elementul material al infracțiunii de dare de mită constă în acțiunea de corupere, concretizată prin promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase unui funcționar în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii, urgentării ori întârzierii îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Pentru întregirea laturii obiective a infracțiunii, este necesar ca banii sau celelalte foloase promise, oferite sau date să fie necuvenite, adică să aibă caracter de retribuție, să constituie plata sau răsplata în legătură cu un act determinat. Banii sau alte foloase sunt necuvenite nu numai atunci când pentru îndeplinirea unui act care este gratuit se promite, se oferă sau se dă o retribuție, ci și atunci când se promite, oferă sau se dă peste ceea ce este legal datorat.

Prin urmare, în actuala concepție a legiuitorului, s-a renunțat la cerința esențială pentru existența infracțiunii de dare de mită care presupunea ca acțiunea de promisiune, oferire sau dare de bani ori alte foloase unui funcționar să fie anterioară îndeplinirii, neîndeplinirii ori întârzierii îndeplinirii unui act determinat, fiind suficient ca respectiva acțiune să se fi realizat în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu.

În cauză, instanțele au analizat și evaluat detaliat probele administrate, având în vedere procesul-verbal de redare a activității de supraveghere tehnică, declarația inculpatului, declarația agentului de poliție B. dată în calitate de inculpat în dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș nr. 81/P/2015, copia procesului-verbal nr. x), din coroborarea acestora rezultând că, după ce agentul de poliție B. a scos suma de bani pusă de inculpat printre documentele autoturismului și a așezat-o între scaune, i-a comunicat inculpatului că i-a aplicat sancțiunea avertismentului, în loc de o amendă de 600 RON și să nu vorbească cu nimeni despre cele întâmplate.

Astfel cum rezultă din starea de fapt, acțiunea inculpatului, de a remite suma de 150 de RON agentului de poliție cu titlu de răsplată, pentru nu fi sancționat contravențional pentru depășirea limitei de viteză și pentru a i se aplica un avertisment pentru o altă faptă mai puțin gravă, corespunde textului legal de incriminare a faptei de dare de mită, în modalitatea reținută de instanța de apel.

Prin urmare, criticile inculpatului, iterate și în fața instanței de apel, nu pot fi primite, întrucât cerințele pentru existența infracțiunii au rezultat din materialul probatoriu.

Înalta Curte subliniază că pe calea recursului în casație nu se evaluează materialul probator, nu se modifică starea de fapt, întrucât, fiind o chestiune ce implică aprecierea probelor existente în cauză, acest aspect nu poate fi cenzurat în această cale extraordinară de atac.

În ce privește susținerea inculpatului, în sensul că nu există forma de vinovăție cerută de lege pentru infracțiunea de dare de mită, întrucât darea sumei de bani nu a fost în făcută în acest scop, ci cu ocazia zilei onomastice, se constată că aceste elemente țin de latura subiectivă a cauzei. Or, în calea de atac a recursului în casație se analizează numai aspecte ce țin de tipicitatea obiectivă a cauzei, iar nu forma de vinovăție cu care a fost săvârșită infracțiunea, aceasta reprezentând o trăsătură ce se analizează exclusiv de către instanțele ordinare, întrucât presupune un proces de analiză și evaluare a probatoriului.

În ce privește latura subiectivă a infracțiunilor pentru care a fost condamnat recurentul, se reține că în conceptul de „faptă prevăzută de legea penală” nu poate fi inclusă și condiția privitoare la forma de vinovăție, în cuprinsul art. 15 alin. (1) din C. pen. fiind enumerată distinct trăsătura esențială ca fapta să fie prevăzută de legea penală de aceea ca fapta să fie săvârșită cu vinovăție. Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție, în analiza corespondenței obiective de incriminare a faptei, nu poate proceda la o analiză asupra elementelor constitutive ale laturii subiective, care ar presupune în mod necesar analiza probatoriului administrat cu privire la circumstanțele concrete de comitere ale infracțiunii.

Astfel, cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. permite Înaltei Curți de Casație și Justiție să verifice existența corespondenței între fapta concretă stabilită prin hotărârea definitivă de condamnare, numai sub aspectul laturii obiective, nu și sub aspectul laturii subiective, care nu poate fi cenzurată din perspectiva noțiunii de „faptă ce nu este prevăzută de legea penală”.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prin criticile aduse hotărârii definitive, recurentul nu a evidențiat elemente de nelegalitate, care să conducă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnat nu constituie infracțiune, ci a solicitat o reinterpretare a probelor, prin prisma unor critici comune cu cele formulate cu titlu de apărări în fond și apel.

Starea de fapt reținută în cauză nu poate fi modificată pe calea recursului în casație, astfel că o eventuală reevaluare a conținutului mijloacelor de probă nu ar putea fi valorificată în contextul niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute în art. 438 din C. proc. pen., în condițiile în care recursul în casație nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, ci doar sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., instanța va respinge ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 525/A din 16.12.2021 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.