Apel declarat împotriva încheierii prin care s-a soluţionat cererea de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul sentinţei. Recurs respins ca fiind nefondat

• NCPC: art. 14
• NCPC: art. 19
• NCPC: art. 22 alin. (6)
• NCPC: art. 245 - 248
• NCPC: art. 397 alin. (1) teza I
• NCPC: art. 425 alin. (1) lit. b)
• NCPC: art. 442
• NCPC: art. 444
• NCPC: art. 476 alin. (1)
• NCPC: art. 477 alin. (1)
• NCPC: art. 479 alin. (1)
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 6
• NCPC: art. 496 alin. (1)
• NCPC: art. 5
• NCPC: art. 9 alin. (2)

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului Satu Mare, secția civilă, sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., A., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. și T. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta U. S.A. București, obligarea pârâtei la plata, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ca urmare a decesului victimei V., a următoarelor sume: 200.000 euro pentru fiecare în parte, cu titlu de daune morale, pentru reclamanții A., B., C., D., E., copiii victimei; 100.000 euro pentru fiecare în parte, cu titlu de daune morale, pentru reclamanții F., A., H., I., G., J., K., L., nepoții victimei; 150.000 euro pentru fiecare în parte, cu titlu de daune morale, pentru reclamanții M., N., O., P., frații victimei; 19.347,11 RON cu titlu de daune materiale pentru reclamantul A., fiul victimei, care a suportat majoritatea cheltuielilor ce au urmat decesului; 150.000 euro cu titlu de daune morale și 25.404,09 RON cu titlu de daune materiale pentru reclamanta Q.; 70.000 euro cu titlu de daune morale și 918.12 RON cu titlu de daune materiale pentru reclamanta R.; 30.000 euro cu titlu de daune morale și 603,19 RON cu titlu de daune materiale pentru reclamanta S.; 60.000 euro cu titlu de daune morale și 210.83 RON cu titlu de daune materiale pentru reclamanta T.; cu cheltuieli de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 5 din 18 ianuarie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Printr-un prim motiv de recurs ce pune în discuție incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamantul A. a susținut nelegalitatea deciziei atacate prin prisma nemotivării soluției asupra motivului de apel prin care a invocat încălcarea normelor de competență funcțională a instanței care a judecat cererea de îndreptare a sentinței civile nr. 196 din 19 septembrie 2019 a Tribunalului Satu Mare.

Fundamentul motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în ipoteza normativă reclamată de către recurent, aceea a nemotivării deciziei recurate, rezidă în nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească va cuprinde „considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

În contextul descris, Înalta Curte constată că motivarea instanței de apel răspunde cerinței argumentării soluției adoptate, considerentele acesteia conținând analiza legalității și temeiniciei încheierii pronunțate de prima instanță, cu luarea în considerare a tuturor motivelor invocate de către recurentul-reclamant în cadrul judecății apelului.

Faptul că instanța de apel nu s-a referit în mod explicit la fiecare dintre acestea, nu invalidează concluzia anterior trasă, în condițiile în care hotărârea recurată cuprinde o expunere a argumentelor de fapt și de drept apte a fundamenta în concret soluția de respingere a apelului, de natură a explicita părților raționamentul care a condus spre această finalitate, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv al tuturor argumentelor aduse de parte, dar nici ignorarea acestora, ci un răspuns al argumentelor care sunt susceptibile, prin conținutul lor, a influența soluția primei instanței, precum și a permite un control judecătoresc adecvat.

Că este așa o demonstrează considerentele deciziei recurate în care instanța de apel a apreciat că „hotărârea instanței de fond a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței”, argumentare ce implică analiza implicită a tuturor criticilor deduse judecății apelului sub aspectul încălcării normelor de competență funcțională a instanței în forma invocată de către recurentul-reclamant.

Chiar dacă nu s-a referit în mod expres la critica menționată de recurent, invocată prin motivele de apel, Înalta Curte apreciază că aceasta nu este de natură a conduce la casarea deciziei recurate, întrucât, o atare soluție ar da expresie unui formalism excesiv în detrimentul celerității procedurii judiciare, având în vedere că motivul de apel în discuție este nefondat, astfel cum se va arăta.

În aceste context, se cuvine a fi menționat principiul continuității reglementat de art. 19 C. proc. civ., potrivit căruia:

„judecătorul învestit cu soluționarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice, în condițiile legii”.

Or, în ceea ce privește compunerea completului care a soluționat cererea de îndreptare a erorii materiale pretins strecurate în dispozitivul sentinței pronunțate de tribunal, Înalta Curte apreciază că un astfel de motiv temeinic se verifică în cauză, dat fiind faptul că judecătorul unic care au pronunțat sentința a cărei îndreptare s-a solicitat, a fost eliberat din funcție, prin pensionare, până la momentul formulării respectivei cereri (03 iulie 2020), iar consecința acestei împrejurări a fost desființarea completului și repartizarea aleatorie a cauzei, astfel cum rezultă din rezoluția din 06 iulie 2020, întocmită în suplimentul dosarului nr. x/2018 al aceleiași instanțe, iar măsura repartizării soluționării cerererii de îndreptare unui alt complet a fost dispusă în aplicarea prevederilor art. 111 alin. (7) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora:

„Dacă judecătorul, sau, după caz, niciunul dintre judecătorii care au compus completul colegial nu mai funcționează în cadrul secției ori, după caz, al instanței, cauza se va repartiza aleatoriu”.

În consecință, Înalta Curte apreciază că nemulțumirea recurentului-reclamant nu este aptă a conduce la reținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel încât, critica întemeiată pe aceste dispoziții legale va fi respinsă, ca nefondată.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., acesta poate fi invocat atunci când, prin hotărârea atacată, instanța a încălcat regulilele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Sub acest aspect, nelegalitatea deciziei recurate a fost susținută prin prisma pretinselor încălcări ale dispozițiilor art. 5, art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6), art. 397 alin. (1) teza I, art. 476 alin. (1), art. 477 alin. (1) C. proc. civ., dedusă din nemotivarea soluției de respingere a apelului.

De regulă, apelul este limitat, pe de o parte, de ceea ce s-a apelat – tantum devolutum quantum appelantum și, pe de altă parte, de ceea ce s-a dedus judecății în primă instanță – tantum devolutum quantum iudicatum.

Așadar, analiza instanței de apel, ca instanță care devolează fondul cauzei, dar și ca instanță de control judiciar, este limitată doar la acele aspecte criticate expres sau implicit de către apelant, cu respectarea principiului disponibilității prevăzut de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum rezultă în mod neechivoc din dispozițiile art. 477 alin. (1) și art. 479 alin. (1) din același act normativ.

Or, în speță, se observă că instanța de apel, în temeiul efectului devolutiv al apelului, a verificat legalitatea și temeinicia încheierii pronunțate de prima instanță în limitele motivelor de apel formulate de reclamant, răspunzând criticilor acestuia și argumentând soluția adoptată, context care nu acreditează ideea încălcării textelor de lege reclamate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Se reține că instanța de apel a constatat că în mod corect prima instanță a respins cererea formulată în cauză, pornind de la obiectul acesteia – îndreptarea sentinței civile nr. 196 din 19 septembrie 2019 a Tribunalului Satu Mare – și dispozițiile ce reglementează instituției rectificării unor erori materiale din cuprinsul hotărârii judecătorești.

Din această perspectivă, în acord cu instanța de apel, Înalta Curte reține că procedura îndreptării erorilor materiale, astfel cum rezultă din reglementarea acesteia prin art. 442 C. proc. civ., nu permite remedierea omisiunii de soluționare a unor cereri ce țin de fondul dreptului dedus judecății, ci doar aspecte de ordin formal ale judecății, precum erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul etc.

Omisiunea din partea primei instanței cu privire la solicitarea recurentului-reclamant de obligare a pârâtei la plata sumei de 19.347,21 RON cu titlu de daune materiale poate face cel mult obiectul unei completării a hotărârii ce poate fi cerută în condițiile art. 444 C. proc. civ., astfel cum corect a reținut și curtea de apel.

Pe calea îndreptării erorii materiale nu se poate ajunge la remedierea neregularității reclamate, astfel cum în mod neîntemeiat susține recurentul-reclamant, câtă vreme în cadrul procedurii instituite de legiuitor, în circumstanțele expuse de art. 442 C. proc. civ., pot fi corectate ori complinite imperfecțiunile de ordin formal ale hotărârii, iar nu omisiuni de soluționare a unor pretenții deduse judecății.

Drept urmare, Înalta Curte constată că, fără a încălca drepturile procesuale ale recurentului-reclamant, instanța de apel a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor referitoare la limitele efectului devolutiv al apelului declarat împotriva încheierii prin care s-a soluționat cererea sa de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul sentinței, neputându-se reține o greșită calificare a cererii deduse judecății tribunalului, ulterior dezînvestirii instanței prin pronunțarea sentinței.

Nu este întemeiată nici critica privind încălcarea principiului contradictorialității, circumscrisă, de asemenea, ipotezei prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., argumentată prin aceea că nu s-a pus în discuția părților excepția inadmisibilității cererii de rectificare a dispozitivului hotărârii evocate ce derivă din argumentarea soluției de respingere a apelului.

Potrivit art. 14 C. proc. civ., unul din principiile ce guvernează procesul civil este principiul contradictorialității, definit ca fiind posibilitatea conferită de lege părților de a discuta și combate orice element de fapt sau de drept al procesului civil. Exigența fundamentală a contradictorialității impune ca nici o măsură să nu fie ordonată de către instanță înainte ca aceasta să fie pusă în discuția contradictorie a părților.

Or, din acest punct de vedere, Înalta Curte reține că instanța de apel, validând raționamentul primei instanței, a apreciat că solicitarea petentului, expusă în cadrul cererii deduse judecății, nu se circumscrie noțiunii de eroare materială ce poate fi remediată prin intermediul instituției rectificării, ci doar pe calea procedurii reglementate de art. 444 C. proc. civ., argumentare ce nu echivalează cu reținerea unei excepții procesuale, în sensul prevederilor art. 245 – 248 din același act normativ, și, de aici, rezultă că nu poate fi reținută încălcarea principiului contradictorialității, instanța de apel nepronunțându-se asupora unor chestiuni care nu au fost supuse dezbaterii părților, argumentele redate tinzând chiar de analizarea efectivă a criticilor invocate prin motivele de apel.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente în speță niciunul dintre motivele de nelegalitate invocate, încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din același act normativ, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1168 A din 03 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Sursa informației: www.scj.ro.