Jurisprudență
Infracţiuni comise de militari. Plângere împotriva ordonanţei prin care procurorul militar a dispus clasarea cauzei. Stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei
Formularul de cerere cu valoare redusă. Solicitare privind obligarea pârâtului la plata contravalorii facturilor emise în baza contractului de furnizare servicii şi a actelor adiţionale la acesta
Cerere privind recalcularea indemnizaţiei de încadrare și obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la plata efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care este îndreptăţită reclamanta şi venitul efectiv plătit
Aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a judecăţilor în cazuri penale impunând sentinţe de custodie sau măsuri implicând privarea de libertate în scopul aplicării lor în Uniunea Europeană
Acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal ce are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale
Solicitare privind dispunerea reîncadrării şi recalculării indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi a celorlalte drepturi aferente și obligarea pârâtului la includerea şi asigurarea în bugetul parchetelor militare a sumelor necesare pentru plata diferenţelor băneşti corespunzătoare
Competența de judecare a cererii de întrerupere a executării pedepsei. Instanţa competentă material potrivit legii române să judece în primă instanţă infracţiunile pentru care petentul a fost condamnat în străinătate
Revizuirea. Remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situaţii excepţionale care au făcut ca o hotărâre să fie viciată chiar în substanţa sa
Nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti ca și motiv de recurs. Neindicarea motivelor pe care se sprijină hotărârea judecătorului, ori când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii
Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Aplicarea, după caz, a dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară
Mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească și exercitarea acestora. Respingerea recursului ca inadmisibil
Critici privind greşita aplicare a normelor de drept material care reglementează interpretarea contractelor, răspunderea contractuală și punerea în întârziere
Susțineri privind aplicarea unei pedeapse în alte limite prevăzute de lege și neaplicarea beneficiului recunoaşterii săvârşirii faptei. Recurs respins ca nefondat
Distincţia dintre debitorul obligaţiei de plată a onorariilor avocaţiale aferente asistenţei juridice din oficiu şi instituţiile statului prin care se asigură fondurile necesare acestui mecanism de plată
Obligația autorității de concurenţă de a menţine sigilată unitatea HDD vizată de încheierea contestată până la soluţionarea definitivă a litigiului pendinte privind privilegiul legal. Contestație respinsă ca neîntemeiată
Verificarea periodică a temeiniciei luării sau, după caz, a menţinerii măsurilor asigurătorii în cauză. Contestații respinse ca nefondate
Acord de difuzare în regim de librărie muzicală a muzicii ambientale furnizate. Scutire de la plata remuneraţiei datorate titularilor de drepturi pentru comunicarea publică a fonogramelor şi a operelor audio vizuale. Recurs respins ca nefondat
Solicitare privind obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ cu caracter individual, respectiv a ordinului privind încadrarea şi stabilirea drepturilor salariale, în baza căruia să se procedeze la achitarea acestor drepturi
Motivele, obligatorii sau facultative, de refuz al executării mandatului european de arestare expres reglementate. Contestație respinsă ca nefondată
Cerinţa motivării recursului. Formularea criticilor de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată
Motivarea hotărârii judecătoreşti. Precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată
Infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic și operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice. Condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a se dispune extrădarea
Termenul de declarare a recursului împotriva hotărârii prin care s-a constatat perimarea. Depăşirea termenului legal
Cerere în vederea anulării oricărui demers efectuat ca urmare a încheierii actelor adiţionale la contractul individual de muncă şi modificarea statelor de plată întocmite în baza actelor adiţionale