Verificarea periodică a temeiniciei luării sau, după caz, a menţinerii măsurilor asigurătorii în cauză. Contestații respinse ca nefondate

• Constituţia României: art. 23 alin. (4) şi (6)
• Constituţia României: art. 53
• NCPP: art. 241
• NCPP: art. 249
• NCPP: art. 25 alin. (5)
• NCPP: art. 250
• NCPP: art. 275 alin. (6)
• NCPP: art. 397 alin. (5)

Prin încheierea din 14 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2018., în temeiul art. 2502, C. proc. pen., au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de încetare de drept a măsurilor asigurătorii luate în dosarul de urmărire penală nr. x/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției, formulate de către inculpați.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 532 din 14 septembrie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Înalta Curte apreciază contestațiile formulate de inculpații A., B., C., S.C. D. S.R.L., E., S.C. F. S.R.L., G., H., I., J., K., L., M., N., O., S.C. P. S.R.L., S.C. Q. S.R.L., R., S.C. S. S.R.L., S.C. T. S.R.L., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., S.C. EE. S.R.L., FF., GG., HH., II., S.C. JJ. S.R.L., KK., S.C. LL. S.R.L. și MM. ca fiind nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Dispoziții legale incidente:

C. proc. pen.

Art. 249 – Condițiile generale de luare a măsurilor asigurătorii

(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

(2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.

(3) Măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului.

(4) Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.

(41) În cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie.

(5) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora.

(6) Măsurile asigurătorii prevăzute la alin. (5) se pot lua, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară și al judecății, și la cererea părții civile. Măsurile asigurătorii luate din oficiu de către organele judiciare prevăzute la alin. (1) pot folosi și părții civile.

(7) Măsurile asigurătorii luate în condițiile alin. (1) sunt obligatorii în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă.

(8) Nu pot fi sechestrate bunuri care aparțin unei autorități sau instituții publice ori unei alte persoane de drept public și nici bunurile exceptate de lege.

Art. 250 – Contestarea măsurilor asigurătorii

(1) Împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanței de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond.

(2) Contestația nu este suspensivă de executare.

(3) Procurorul înaintează judecătorului de drepturi și libertăți dosarul cauzei, în termen de 24 de ore de la solicitarea dosarului de către acesta.

(4) Soluționarea contestației se face în camera de consiliu, cu citarea celui care a făcut contestația și a persoanelor interesate, prin încheiere motivată, care este definitivă. Participarea procurorului este obligatorie.

(5) Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 48 de ore de la soluționarea contestației.

(51) Dacă, până la soluționarea contestației formulate conform alin. (1), a fost sesizată instanța prin rechizitoriu, contestația se înaintează, spre competentă soluționare, judecătorului de cameră preliminară. Dispozițiile alin. (4) se aplică în mod corespunzător.

(6) Împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată, procurorul, suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație la acest judecător ori la această instanță, în termen de 3 zile de la data punerii în executare a măsurii.

(7) Contestația nu suspendă executarea și se soluționează, în ședință publică, prin încheiere motivată, cu citarea părților, în termen de 5 zile de la înregistrarea acesteia. Participarea procurorului este obligatorie.

(8) După rămânerea definitivă a hotărârii, se poate face contestație potrivit legii civile numai asupra modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii.

(9) Întocmirea minutei este obligatorie. Art. 250^2 – Verificarea măsurii asigurătorii

Potrivit dispozițiilor art. 250^2 C. proc. pen. (text de lege introdus, începând cu data de 28 februarie 2021, prin Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 167 din 18 februarie 2021.) „în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 250^1 aplicându-se în mod corespunzător”.

Legea impune procurorului în faza de urmărire penală, judecătorului de cameră preliminară în faza camerei preliminare sau instanței în faza de judecată a proceda la verificări periodice ale temeiniciei luării sau, după caz, a menținerii măsurilor asigurătorii în cauză.

Legiuitorul a instituit, în acest sens, anumite termene în interiorul cărora verificarea se impune a fi realizată și anume termenul de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv 1 an în cursul judecății.

Termenul, ca instituție de bază a procesului penal, a fost definit ca fiind intervalul de timp dinainte determinat de lege înăuntrul căruia pot sau trebuie îndeplinite ori nu pot fi îndeplinite unele acte și măsuri procesuale sau anumite acte procedurale, după caz.

Cea mai importantă clasificare a termenelor se referă la termenele procedurale și termenele substanțiale. Termenele procedurale au fost considerate a fi toate acelea ce sunt dictate de nevoia de a disciplina și sistematiza activitățile procesual penale.

Pe de altă parte, termenele substanțiale sunt statornicite de lege pentru a asigura un drept sau un interes extraprocesual, preexistent și independent de procesul penal. Aceste termene nu-și găsesc rațiunea în nevoia de a disciplina desfășurarea activității ce conduce la realizarea justiției penale, ci ele sunt izvorâte din nevoia de a limita anumite măsuri, acte sau acțiuni care ar paraliza sau limita un drept, un interes sau o prerogativă.

La rândul lor, termenele procedurale se clasifică în termene de recomandare (cele înăuntrul cărora trebuie să se efectueze un act, dar fără a atrage o sancțiune pentru depășirea acestuia), termene imperative, numite și peremptorii (în limitele cărora este necesar să se efectueze un act procesual, în caz contrar intervenind sancțiunea decăderii urmată de nulitatea actului efectuat peste termen) și termene prohibitive (care permit efectuarea actului doar după trecerea unei anumite durate de timp).

De asemenea, termenele procedurale se mai împart în termene de succesiune, care se calculează după mersul firesc al timpului, pentru viitor, și termene de regresiune. Acestea din urmă se calculează în sensul invers al curgerii timpului. Momentul de plecare al calculului duratei termenelor procedurale îl reprezintă, de regulă, cel al încetării unui alt termen de natură procedurală.

Înalta Curte apreciază că termenele de 6 luni, respectiv 1 an prevăzute de art. 250^2 din C. proc. pen. sunt termene procedurale. Natura lor este dată de scopul reglementării, termenele fiind instituite pentru disciplinarea și sistematizarea activității procesuale ce privește măsurile asigurătorii.

Procedura penală nu prevede, însă, vreo sancțiune pentru nerespectarea termenului de 1 an în care instanța de judecată trebuie să procedeze potrivit art. 250^2 C. proc. pen.

În lipsa unui text de lege care să prevadă expres că neverificarea subzistenței temeiurilor care au stat la baza luării/menținerii măsurilor asigurătorii conduce la încetarea de drept a măsurilor asigurătorii, o atare sancțiune nu poate fi presupusă și, pe cale de consecință, nici constatată a fi intervenit.

Dacă legiuitorul ar fi dorit să instituie o atare sancțiune în cazul măsurilor asigurătorii, ar fi reglementat-o expres, astfel cum este situația măsurilor preventive. Or, în lipsa unei atare dispoziții exprese sancționatorii, este nepermis a se face o analogic cu sancțiunea care intervine în cazul nerespectării termenelor de verificare a măsurilor preventive.

Ca un argument în plus, cu referire exactă la măsurile asigurătorii, legiuitorul a prevăzut expres un caz de încetare a măsurilor asigurătorii, respectiv cel instituit de prevederile art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., potrivit căruia măsurile asigurătorii încetează de drept în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii prin care acțiunea civilă a fost lăsată nesoluționată în temeiul art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., iar persoana vătămată nu a introdus acțiune la instanțe civilă. Or, este lesne de observat că în situațiile în care legiuitorul a dorit să instituie o astfel de sancțiune, precum cea a încetării de drept, a reglementat-o în mod expres.

Dreptul penal material și procedura penală sunt de strictă reglementare, iar această caracteristică a legislației penale constituie o garanție de natură să înlăture abuzul ori arbitrariul. Ca atare, în materia penalului, este interzisă aplicarea analogiei între instituții din aceeași materie, cu atât mai mult între sancțiuni procedurale, care trebuie să fie prevăzute, în mod expres, de legea procesual penală, pentru fiecare situație în parte.

În cazul verificării periodice a subzistenței temeiurilor care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, legiuitorul nu a prevăzut sancțiunea încetării de drept a măsurilor asigurătorii, în cazul neefectuării verificării în intervalul de timp prevăzut, așa cum este cazul măsurilor preventive, care cunosc un alt regim de reglementare, pe principii și raționamente juridice diferite.

Prin urmare, contrar susținerilor apărătorilor, nu poate fi transpusă sancțiunea încetării de drept din materia măsurilor preventive în materia măsurilor asigurătorii.

Referitor la consecințele nerespectării acestor termene, instanța supremă a arătat că, spre deosebire de măsurile preventive, în cazul cărora art. 241 din C. proc. pen. stabilește în mod expres situațiile în care acestea încetează de drept, o asemenea reglementare nu se regăsește în codificarea procesual penală în privința măsurilor asigurătorii, iar soluția juridică a aplicării prin analogie a textului de lege menționat și în ipoteza celor din urmă măsuri, nu poate fi acceptată, din moment ce, pe de o parte, pentru cele două categorii legiuitorul a instituit condiții diferite de luare și menținere, cu consecințe inclusiv în ceea ce privește posibilitatea încetării lor, iar, pe de altă parte, textul în discuție (art. 241 din C. proc. pen.) nu conține o regulă de principiu, o normă cu caracter general, ci una specială, a cărei sferă de incidență este definită cu claritate în chiar cuprinsul ei, fiind astfel, de strictă interpretare și aplicare.

Se observă că, deși enumera soluțiile pe care organul judiciar le poate pronunța cu ocazia examinării subzistenței temeiurilor care au justificat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, art. 250^2 din C. proc. pen. nu face trimitere și la cea a constatării încetării de drept a acestora, indicând expres doar posibilitatea menținerii, restrângerii, extinderii sau ridicării lor.

Legiuitorul nu a avut în vedere ca prin verificarea din oficiu a subzistenței temeiurilor care au stat la baza luării măsurilor asigurătorii să se dea expresie unor dispoziții constituționale, așa cum a făcut-o în cazul examinării din oficiu a legalității și temeiniciei arestării preventive înainte de expirarea duratei arestării preventive, în conformitate cu dispozițiile art. 23 alin. (4) și (6) din Constituția României.

Măsurile asigurătorii se iau în scopul prevăzut de art. 249 alin. (1) C. proc. pen., cu respectarea proporționalității dintre scopul urmărit și restrângerea drepturilor persoanei acuzate și durează pe tot parcursul procesului penal, dacă nu se dispune ridicarea (revocarea) acestora, atunci când temeiurile care au stat la baza luării acestora nu mai subzistă, inclusiv din perspectiva testului de proporționalitate, în raport de durata efectivă a măsurii.

Constituția României nu prevede un interval de timp în care pot fi impuse anumite limitări dreptului de proprietate. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că măsurile asigurătorii au un caracter esențialmente temporar, provizoriu, iar limitarea dreptului de proprietate are un scop legitim, respectiv desfășurarea instrucției penale și este nediscriminatorie și necesară într-o societate democratică. Norma legală urmărește repararea pagubei produse prin infracțiune și determină o limitare temporară a dreptului de dispoziție în legătură cu bunurile supuse măsurilor asigurătorii.

Astfel, în Decizia nr. 102/2021, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 249 alin. (1) din C. proc. pen. nu aduc atingere prevederilor art. 44 din Constituție, întrucât, deși reglementează o limitare a dreptului de proprietate privată, afectând atributul dispoziției juridice și materiale asupra bunurilor indisponibilizate – pe întreaga durată a procesului penal, până la soluționarea definitivă a cauzei – această limitare este una permisă, având în vedere că se aplică în mod nediscriminatoriu, este justificată de un interes general, este necesară obiectivului urmărit de legiuitor și este proporțională cu scopul propus (în același sens, Decizia nr. 463 din 27 iunie 2017, precizată, paragraful 26). Curtea a conchis că prevederile legale criticate sunt în acord cu dispozițiile constituționale ale art. 53.

Cu privire la rațiunea existenței termenelor în cadrul procesului penal, în decizia nr. 336/2015, Curtea Constituțională a arătat că stabilirea acestora poate avea doua obiective principale: desfășurarea procesului penal într-un termen rezonabil și garantarea timpului necesar părților pentru ca acestea să își exercite drepturile procesuale, pentru îndeplinirea obligațiilor impuse de lege. În cazul măsurilor preventive, s-a arătat că termenele împiedică prelungirea duratei constrângerii peste limita necesară realizării instrucției penale, ca scop principal al acestor măsuri

Înalta Curte constată că, în raport de scopul urmărit de legiuitor prin introducerea dispozițiilor art. 250^2 C. proc. pen., astfel cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 6/2021 și văzând că drepturile constituționale și legale de apărare și de proprietate ale acuzatului nu sunt afectate în niciun fel în situația nerespectării termenelor de verificare din oficiu a subzistenței temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea măsurilor asigurătorii, de vreme ce se poate contesta luarea măsurilor asigurătorii și se poate solicita oricând ridicarea (revocarea) acestora, termenele prevăzute de art. 2502 C. proc. pen. sunt de recomandare și nu atrag sancțiuni procesuale pentru actul neefectuat în interiorul acestora.

Ca atare, aplicarea unei atare sancțiuni pentru neverificarea măsurilor asigurătorii în termenul prev. de art. 250^2 C. proc. pen., constituie o adăugare la lege, care aduce atingere tuturor principiilor care guvernează materia penalului, dând posibilitate arbitrariului.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații A., B., C., S.C. D. S.R.L., E., S.C. F. S.R.L., G., H., I., J., K., L., M., N., O., S.C. P. S.R.L., S.C. Q. S.R.L., R., S.C. S. S.R.L., S.C. T. S.R.L., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., S.C. EE. S.R.L., FF., GG., HH., II., S.C. JJ. S.R.L., KK., S.C. LL. S.R.L. și MM. împotriva încheierii din 14 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2018.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii A., B., C., S.C. D. S.R.L., E., S.C. F. S.R.L., G., H., I., J., K., L., M., N., O., S.C. P. S.R.L., S.C. Q. S.R.L., R., S.C. S. S.R.L., S.C. T. S.R.L., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., S.C. EE. S.R.L., FF., GG., HH., II., S.C. JJ. S.R.L., KK., S.C. LL. S.R.L.și MM., vor fi obligați la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea S.C. JJ. S.R.L., în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.