Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
3.627 views
Examinând Încheierea recurată prin prisma criticilor formulate şi a normelor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, în considerarea următoarelor argumente:
În prealabil, Înalta Curte reţine că recurenta -pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor, a atacat şi încheierea de şedinţă din data de 24 februarie 2021, ce reprezintă în fapt încheierea de dezbateri şi de amânare a pronunţării, doar în considerarea faptului că aceasta face corp comun cu încheierea de suspendare din data de 03 martie 2021, având în vedere că, în dezvoltarea motivelor de recurs partea nu a decelat critici care să vizeze exclusiv încheierea de amânare a pronunţării din data de 24 februarie 2021, fiind nemulţumită, în concret, de soluţia pronunţată în cadrul încheierii de şedinţă din data de 03 martie 2021, de suspendare a judecăţii pricinii de faţă, până la soluţinarea definitivă a dosarului nr. x/2020
Analizând, astfel încheierea din data de 03 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, constată Înalta Curte că, prin aceasta s-a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. şi s-a dispus suspendarea judecării acţiunii promovate de aceasta în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor – Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile Bucureşti şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov – Inspecţia Fiscală – Serviciul de Inspecţie Economico-Financiară Braşov, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2020, înregistrat la Curtea de Apel Braşov.
Această soluţie este criticată de cele două autorităţi publice pârâte, în cadrul recursului ce face obiectul prezentului control judiciar, din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Verificând încheierea recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanţa constată că nu se poate susţine incidenţa niciuneia dintre ipotezele reglementate de textul de lege invocat, în cauză fiind respectate exigenţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.
Motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.
În speţa de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. art. 425 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, în considerentele încheierii instanţa de fond a expus în mod corespunzător legătura dintre cele două dosare, fiind evident că acestea nu pot avea amploarea celor prin care s-ar soluţiona fondul litigiului.
Analizând astfel considerentele încheierii recurate, se observă fără putinţă de tăgadă că judecătorul de primă jurisdicţie a expus în mod clar motivele pentru care a ajuns la soluţia de suspendare, respectiv legătura dintre cele două dosare, reţinând în sensul că actele administrativ fiscale ce fac obiectul prezentei judecăţi sunt fundamentate pe aspecte reţinute în actele administrativ fiscale ce fac obiectul „unei alte judecăţi”, respectiv al dosarului nr. x/2020, astfel că Înalta Curte apreciază că încheierea de suspendare recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 din C. proc. civ.
Se constată, aşadar, că prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă, neputându-se reţine lipsa de motivare ori nemotivarea insuficientă, raportat la hotărârea atacată şi la limitele cu care a fost învestită instanţa prin cererea de suspendare.
Faptul că motivarea este succintă nu echivalează cu nemotivarea hotărârii, mai ales că „vorbim” despre o încheiere, în care instanţa trebuie să arate doar motivul pentru care a apreciat că „dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi”, ceea ce a şi făcut.
Ca urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reţinut.
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este şi el nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe cu privire la cererea de suspendare formulată în cauză este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din actele şi lucrările dosarului.
Astfel, constată Înalta Curte că, prin acţiunea ce face obiectul judecăţii pe fond, intimata – reclamantă S.C. A. S.RL a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, anularea Deciziei nr. 86/P/19.11.2018, a Raportului de inspecţie economico financiară nr. 152/31.07.2018, a dispoziţiei obligatorii nr. 55/31.07.2018 şi a procesului-verbal nr. x/2066/2018.
Curtea de Apel a reţinut că soluţia din prezenta cauză depinde de soluţia ce se va pronunţa în dosarul nr. x/2020, având în vedere că Dispoziţia obligatorie nr. 55/31.07.2018 şi Raportul de inspecţie economico financiară nr. 152/31.07.2018, a căror legalitate se analizează în prezenta cauză, se bazează pe aspecte reţinute în actele administrative ce fac obiectul dosarului nr. x/2020.
La aceeaşi concluzie a ajuns şi Înalta Curte în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident cauzei, la situaţia de fapt, reţinând că Dispoziţia obligatorie şi Raportul de inspecţie anterior menţionate, ce fac obiectul prezentei judecăţi s-au întemeiat pe aspectele-împrejurările de fapt reţinute în cadrul RIF-ului nr. 113/2016 şi pe constatările din Decizia de impunere nr. x/2016, ce fac obiectul dosarului nr. x/2020, aspect necontestat, de altfel, nici de recurenta – pârâtă, fiind evident că, în condiţiile în care actele ce fac obiectul prezentei judecăţi, sunt ulterioare celor ce fac obiectul dosarului nr. x/2020 şi se bazează pe aspecte reţinute în respectivele acte, în mod corect instanţa de primă jurisdicţie a admis cererea de suspendare, reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., dezlegarea prezentei cauze depinzând de soluţia ce se va da în dosarul nr. x/2020, în care instanţa trebuie să se pronunţe cu privire la legalitatea sau nelegalitatea Raportului de inspecţie fiscală nr. x/2016 şi a Deciziei de impunere nr. x/2016 emisă în baza respectivului raport, acte ce au stat la baza emiterii dispoziţiei obligatorii ce fac obiectul litigiului de faţă.
Astfel, în condiţiile în care Dispoziţia obligatorie 55 din 31 iulie 2018 şi Raportul de inspecţie economico financiară nr. 152/31.07.2018, ce fac obiectul litigului de faţă, s-au întemeiat pe RIF-ul nr. 113/2016 şi pe Decizia de impunere nr. x/2016, a căror legalitate este verificată în cadrul dosarului nr. x/2020, instanţa de control judiciar, în acord cu instanţa de fond, constată că între cele două dosare există un raport de interdependenţă şi o legătură de cauzalitate, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 413 alin. (1) C. proc. civ., interpretate şi aplicate corect de către judecătorul de primă jurisdicţie.
Reţine Înalta Curte că posibilitatea de a decide asupra suspendării, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, este de natură să contribuie la realizarea dreptului la un proces echitabil. În vederea unei mai bune administrări a actului de justiţie, precum şi în respectarea principiului aflării adevărului, instanţa este datoare să valorifice în interesul tuturor părţilor din proces, dispoziţiile legale incidente fără a aduce atingere drepturilor şi interesele legitime ale celorlalte părţi.
Înalta Curte are în vedere de asemenea şi practica Curţii Constituţionale, care, în Decizia sa nr. 29 din 27 ianuarie 2004, a reţinut că suspendarea cauzei într-o astfel de ipoteză este de natură să preîntâmpine situaţiile în care instanţele judecătoreşti (şi nu numai) ar pronunţa hotărâri contradictorii, cu efecte nedorite asupra stabilităţii raporturilor juridice existente între părţi. Suspendarea reprezintă un incident procedural survenit în cursul desfăşurării judecăţii şi are ca efect sistarea temporară a procedurii de judecată ca urmare a apariţiei unor împrejurări voite de părţi sau independente de voinţa lor.
În acest sens, instanţa de control judiciar constată că instanţa de fond a făcut o interpretare şi aplicare corectă a regulilor de procedură cu privire la suspendarea pricinii în temeiul dispoziţiilor legale amintite în materia suspendării facultative, neputându-se reţine nici cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., invocate în cadrul recursului fiind nefondate.
Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
Sursa informației: www.scj.ro.
