Acord de difuzare în regim de librărie muzicală a muzicii ambientale furnizate. Scutire de la plata remuneraţiei datorate titularilor de drepturi pentru comunicarea publică a fonogramelor şi a operelor audio vizuale. Recurs respins ca nefondat

• Legii nr. 8/1996: art. 103
• Legii nr. 8/1996: art. 131 alin. (8)
• Legii nr. 8/1996: art. 165 alin. (9)
• NCC: art 1349
• NCC: art. 1309
• NCPC: art. 453
• NCPC: art. 488 pct. 8

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 04.11.2019, reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata: remunerației unice echitabile, inclusiv TVA-ul aferent, reprezentând drepturi conexe patrimoniale cuvenite producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora în spațiile deținute de pârâtă cu orice titlu, începând cu ianuarie 2018 – la zi (data efectuării raportului de expertiza sau depunerii calculului în instanța); reclamanta a estimat că remunerația datorată de pârâtă pentru perioada 01.01.2018-30.09.2019 este în cuantum de 2.038,5 RON (la care se adaugă TVA);

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 968 din 10 mai 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Prima critică de recurs, subsumată motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. este nefondată. Se învederează că instanța de apel ar fi încălcat normele de drept material privind existența consimțământului la încheierea contractului și ar fi aplicat greșit aceste norme, deoarece nu ar rezulta din niciun înscris calitatea d-lui D. de a fi împuternicit să semneze acele contracte la data de 01.03.2018. S-a susținut că era necesar a se stabili nu doar existența consimțământului reclamantei la încheierea contractului, ci și însușirea acestuia de către reclamantă, precum și faptul că aceasta a solicitat în această cauză obligarea la plata unor sume decurgând din acest contract, în condițiile în care recurenta a invocat nulitatea contractului.

Având în vedere că instanța de apel a confirmat obligațiile stabilite în sarcina recurentei-pârâte pe temeiul răspunderii civile delictuale, Înalta Curte constată că aceste critici ale recurentei sunt numai de importanță subsidiară.

Cu toate acestea, având în vedere considerentele instanței de apel cu privire la aceste aspecte, se observă că recurenta invocă, în esență, încălcarea și aplicarea eronată a prevederilor art. 1309 C. civ., cu privire la care instanța de apel a statuat în mod corect că în condițiile în care, în cauză, pârâta de bună credință a avut reprezentarea faptului că directorul hotelului are puterea de reprezentare, este aplicabil principiul aparenței în drept și nu pot fi opuse contractul de muncă și fișa postului, invocate de pârâtă, ce vizează doar raporturile dintre aceasta din urmă și angajatul său director, astfel încât, din perspectiva reclamantei, contractul respectiv produce efecte.

În al doilea rând, noțiunea de consimțământ, ca element al voinței juridice, care semnifică hotărârea de a te obliga juridicește și manifestarea ei exterioară, a fost în mod corect interpretată de instanță, la momentul încheierii contractului, partea contractantă, și-a manifestat voința exprimată cu intenția de a produce efecte juridice și, prin urmare, nu se poate conchide că actul încheiat este lovit de nulitate absolută.

Așadar, nu sunt fondate criticile recurentei pârâte privind soluția instanței asupra excepției nulității contractului și a anexei nr. x – semnate de o altă persoană decât cea prezentă (C.), neavând loc o aplicare greșită a prevederilor legale incidente, așa cum acreditează pârâta. Curtea de apel a reținut în mod just că lipsa semnăturii reprezentantului reclamantei de pe exemplarul contractului deținut de pârâtă, fapt recunoscut de către reclamantă, nu face dovada inexistenței consimțământului reclamantei la încheierea contractului, în condițiile în care reclamanta și-l însușește, inclusiv semnătura xerocopiată și multiplicată după semnarea în original a exemplarului inițial semnat olograf de către reprezentantul legal (în vederea multiplicării și completării olografe a tipizatului de către utilizatori).

Pe de altă parte, sub aspectul valorificării contractului invocat de către instanță în soluționarea cauzei, reprezentantul recurentei-pârâte a învederat că reținând relevanța acestui contract, instanța a admis acțiunea pe temeiul răspunderii civile delictuale, iar nu pe temei contractual.

Cu privire la critica recurentei S.C. A. S.R.L. (subsumată motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.) sub aspectul deținerii unui contract în baza căruia a difuzat muzică ambientală de la un furnizor autorizat, critică prin care recurenta pârâtă susține că nu realizează în fapt o comunicare publică, nici aceasta nu este fondată, fiind îndeplinite condițiile pentru plata remunerațiilor solicitate de reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România – Asociația pentru Drepturi Conexe, așa cum corect a apreciat și Curtea de apel.

Înalta Curte observă că premisa pentru obligațiile de plată pretinse de reclamantă o constituie utilizarea muzicii într-un mediu în care are acces publicul, astfel că este necesară obținerea prealabilă a licenței de comunicare publică a muzicii ce implică și plata remunerației aferente. Se constată incidența prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe care prin art. 103 definește înregistrarea sonoră sau fonograma precum și producătorul de înregistrări sonore.

De asemenea, în mod just se reține de către instanță că, potrivit art. 131 alin. (8), teza a II-a (actualul art. 165 alin. (9) din Legea nr. 8/1996, prin publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei ORDA nr. 99/2015, a Deciziei ORDA 10/2016, a Deciziei ORDA 120/2016, respectiv a Deciziei ORDA nr. 173/2007, dispozițiile acestora sunt opozabile și obligatorii, instituind în sarcina pârâtei obligația de plată a remunerației pentru comunicarea publică a fonogramelor/operelor cinematografice și altor opere audiovizuale, care reprezintă astfel obligații legale, dimensionate potrivit criteriilor prevăzute în tabelele metodologiilor corespunzător cronologic incidente.

Corect s-a reținut că pârâta, ca deținător al spațiilor (hotel de 3* în municipiul Arad, Calea x, respectiv G., cu restaurant și recepție) în care are loc comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a repertoriului de opere cinematografice și alte opere audiovizuale, are calitatea de utilizator, în sensul prevederilor pct. 1 al Deciziei ORDA nr. 99/2015, respectiv pct. 1 din Decizia ORDA nr. 10/2016, precum și al pct. 2 al Deciziei ORDA nr. 173/2007.

De asemenea, reținându-se că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile legale care îi reveneau în calitate de utilizator, desfășurând în cadrul spațiilor deținute activități de comunicare publică a fonogramelor de comerț/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental și lucrativ, precum și a repertoriului de opere cinematografice și alte opere audiovizuale, fără a achita remunerațiile datorate și fără autorizarea din partea titularilor de drepturi, s-a dispus obligarea sa la îndeplinirea acestora.

Instanța de apel a reținut în mod corect că la dosarul cauzei se află comanda fermă făcută de pârâta beneficiar și factura emisă de către furnizorul menționat al muzicii ambientale, însă nu sunt depuse înscrisuri (cu privire la titularii drepturilor asupra fonogramelor pretins difuzate), care să ateste dacă E. este cesionarul exclusiv al drepturilor titularilor.

Drept urmare, în mod corect s-a stabilit că simplul acord de difuzare în regim de librărie muzicală a muzicii ambientale furnizate de E. în favoarea recurentei-pârâte nu o scutește pe aceasta de plata remunerației datorate titularilor de drepturi pentru comunicarea publică a fonogramelor și a operelor audio vizuale în spațiile deținute de pârâtă, instanța de apel apreciind în mod just calitatea pârâtei de utilizator în sensul Legii nr. 8/1996 și al metodologiilor aplicabile; drept urmare se apreciază a fi nefondat motivul de recurs invocat de pârâtă, în cauză nefiind incidente cu privire la aceste aspecte nici susținerile recurentei privind cele statuate de CJUE cu privire la articolul 3 alin. (1) din directiva InfoSoc, și anume Hotărârea SGAE (Hotărârea CJUE din 7 decembrie 2006 – C-306/05).

În aceste condiții, se apreciază că instanța de apel a validat în mod just raționamentul instanței de fond prin care a constatat că sunt întrunite în cauză, cumulativ, condițiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâtei, în temeiul art. 1349 și urm. C. civ.

Pentru aceste motive se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1578 din 10 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Având în vedere îndeplinirea condițiilor privind culpa procesuală a recurente, în baza art. 453 C. proc. civ.., va fi obligată recurenta pârâtă S.C. A. S.R.L să plătească 1500 RON către intimata-reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România – Asociația pentru Drepturi Conexe cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu avocațial, dovedite cu înscrisurile depuse la dosar.

Sursa informației: www.scj.ro.