Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
118 views
Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Prima critică de recurs, subsumată motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. este nefondată. Se învederează că instanţa de apel ar fi încălcat normele de drept material privind existenţa consimţământului la încheierea contractului şi ar fi aplicat greşit aceste norme, deoarece nu ar rezulta din niciun înscris calitatea d-lui D. de a fi împuternicit să semneze acele contracte la data de 01.03.2018. S-a susţinut că era necesar a se stabili nu doar existenţa consimţământului reclamantei la încheierea contractului, ci şi însuşirea acestuia de către reclamantă, precum şi faptul că aceasta a solicitat în această cauză obligarea la plata unor sume decurgând din acest contract, în condiţiile în care recurenta a invocat nulitatea contractului.
Având în vedere că instanţa de apel a confirmat obligaţiile stabilite în sarcina recurentei-pârâte pe temeiul răspunderii civile delictuale, Înalta Curte constată că aceste critici ale recurentei sunt numai de importanţă subsidiară.
Cu toate acestea, având în vedere considerentele instanţei de apel cu privire la aceste aspecte, se observă că recurenta invocă, în esenţă, încălcarea şi aplicarea eronată a prevederilor art. 1309 C. civ., cu privire la care instanţa de apel a statuat în mod corect că în condiţiile în care, în cauză, pârâta de bună credinţă a avut reprezentarea faptului că directorul hotelului are puterea de reprezentare, este aplicabil principiul aparenţei în drept şi nu pot fi opuse contractul de muncă şi fişa postului, invocate de pârâtă, ce vizează doar raporturile dintre aceasta din urmă şi angajatul său director, astfel încât, din perspectiva reclamantei, contractul respectiv produce efecte.
În al doilea rând, noţiunea de consimţământ, ca element al voinţei juridice, care semnifică hotărârea de a te obliga juridiceşte şi manifestarea ei exterioară, a fost în mod corect interpretată de instanţă, la momentul încheierii contractului, partea contractantă, şi-a manifestat voinţa exprimată cu intenţia de a produce efecte juridice şi, prin urmare, nu se poate conchide că actul încheiat este lovit de nulitate absolută.
Aşadar, nu sunt fondate criticile recurentei pârâte privind soluţia instanţei asupra excepţiei nulităţii contractului şi a anexei nr. x – semnate de o altă persoană decât cea prezentă (C.), neavând loc o aplicare greşită a prevederilor legale incidente, aşa cum acreditează pârâta. Curtea de apel a reţinut în mod just că lipsa semnăturii reprezentantului reclamantei de pe exemplarul contractului deţinut de pârâtă, fapt recunoscut de către reclamantă, nu face dovada inexistenţei consimţământului reclamantei la încheierea contractului, în condiţiile în care reclamanta şi-l însuşeşte, inclusiv semnătura xerocopiată şi multiplicată după semnarea în original a exemplarului iniţial semnat olograf de către reprezentantul legal (în vederea multiplicării şi completării olografe a tipizatului de către utilizatori).
Pe de altă parte, sub aspectul valorificării contractului invocat de către instanţă în soluţionarea cauzei, reprezentantul recurentei-pârâte a învederat că reţinând relevanţa acestui contract, instanţa a admis acţiunea pe temeiul răspunderii civile delictuale, iar nu pe temei contractual.
Cu privire la critica recurentei S.C. A. S.R.L. (subsumată motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.) sub aspectul deţinerii unui contract în baza căruia a difuzat muzică ambientală de la un furnizor autorizat, critică prin care recurenta pârâtă susţine că nu realizează în fapt o comunicare publică, nici aceasta nu este fondată, fiind îndeplinite condiţiile pentru plata remuneraţiilor solicitate de reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România – Asociaţia pentru Drepturi Conexe, aşa cum corect a apreciat şi Curtea de apel.
Înalta Curte observă că premisa pentru obligaţiile de plată pretinse de reclamantă o constituie utilizarea muzicii într-un mediu în care are acces publicul, astfel că este necesară obţinerea prealabilă a licenţei de comunicare publică a muzicii ce implică şi plata remuneraţiei aferente. Se constată incidenţa prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe care prin art. 103 defineşte înregistrarea sonoră sau fonograma precum şi producătorul de înregistrări sonore.
De asemenea, în mod just se reţine de către instanţă că, potrivit art. 131 alin. (8), teza a II-a (actualul art. 165 alin. (9) din Legea nr. 8/1996, prin publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei ORDA nr. 99/2015, a Deciziei ORDA 10/2016, a Deciziei ORDA 120/2016, respectiv a Deciziei ORDA nr. 173/2007, dispoziţiile acestora sunt opozabile şi obligatorii, instituind în sarcina pârâtei obligaţia de plată a remuneraţiei pentru comunicarea publică a fonogramelor/operelor cinematografice şi altor opere audiovizuale, care reprezintă astfel obligaţii legale, dimensionate potrivit criteriilor prevăzute în tabelele metodologiilor corespunzător cronologic incidente.
Corect s-a reţinut că pârâta, ca deţinător al spaţiilor (hotel de 3* în municipiul Arad, Calea x, respectiv G., cu restaurant şi recepţie) în care are loc comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a repertoriului de opere cinematografice şi alte opere audiovizuale, are calitatea de utilizator, în sensul prevederilor pct. 1 al Deciziei ORDA nr. 99/2015, respectiv pct. 1 din Decizia ORDA nr. 10/2016, precum şi al pct. 2 al Deciziei ORDA nr. 173/2007.
De asemenea, reţinându-se că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale care îi reveneau în calitate de utilizator, desfăşurând în cadrul spaţiilor deţinute activităţi de comunicare publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental şi lucrativ, precum şi a repertoriului de opere cinematografice şi alte opere audiovizuale, fără a achita remuneraţiile datorate şi fără autorizarea din partea titularilor de drepturi, s-a dispus obligarea sa la îndeplinirea acestora.
Instanţa de apel a reţinut în mod corect că la dosarul cauzei se află comanda fermă făcută de pârâta beneficiar şi factura emisă de către furnizorul menţionat al muzicii ambientale, însă nu sunt depuse înscrisuri (cu privire la titularii drepturilor asupra fonogramelor pretins difuzate), care să ateste dacă E. este cesionarul exclusiv al drepturilor titularilor.
Drept urmare, în mod corect s-a stabilit că simplul acord de difuzare în regim de librărie muzicală a muzicii ambientale furnizate de E. în favoarea recurentei-pârâte nu o scuteşte pe aceasta de plata remuneraţiei datorate titularilor de drepturi pentru comunicarea publică a fonogramelor şi a operelor audio vizuale în spaţiile deţinute de pârâtă, instanţa de apel apreciind în mod just calitatea pârâtei de utilizator în sensul Legii nr. 8/1996 şi al metodologiilor aplicabile; drept urmare se apreciază a fi nefondat motivul de recurs invocat de pârâtă, în cauză nefiind incidente cu privire la aceste aspecte nici susţinerile recurentei privind cele statuate de CJUE cu privire la articolul 3 alin. (1) din directiva InfoSoc, şi anume Hotărârea SGAE (Hotărârea CJUE din 7 decembrie 2006 – C-306/05).
În aceste condiţii, se apreciază că instanţa de apel a validat în mod just raţionamentul instanţei de fond prin care a constatat că sunt întrunite în cauză, cumulativ, condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâtei, în temeiul art. 1349 şi urm. C. civ.
Pentru aceste motive se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1578 din 10 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Având în vedere îndeplinirea condiţiilor privind culpa procesuală a recurente, în baza art. 453 C. proc. civ.., va fi obligată recurenta pârâtă S.C. A. S.R.L să plătească 1500 RON către intimata-reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România – Asociaţia pentru Drepturi Conexe cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu avocaţial, dovedite cu înscrisurile depuse la dosar.
Sursa informației: www.scj.ro.
