Cuvinte-cheie "Contracte"
Infracţiuni de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei. Încălcarea atribuţiilor de serviciu prevăzute de legislaţia primară ori îndeplinirea defectuoasă a acestora
Determinarea competenţei materiale şi teritoriale de soluţionare a cauzei în raport de obiectul acţiunii. Litigiu privind executarea unei obligaţii contractuale sau îndeplinirea unei obligaţii legale
Acord de difuzare în regim de librărie muzicală a muzicii ambientale furnizate. Scutire de la plata remuneraţiei datorate titularilor de drepturi pentru comunicarea publică a fonogramelor şi a operelor audio vizuale. Recurs respins ca nefondat
Plata unei taxe suplimentare pentru neîndeplinirea obiectivelor de valorificare sau reciclare a deşeurilor de ambalaje. Admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Denunţarea contractelor în derulare
UJ Premium |
Vladimir Diaconiță |
Consideraţii despre ordinea publică de drept internaţional privat român în materie contractuală
SENIOR-EDITOR |
Vasile Pătulea |
Clauzele de protejare pentru cazurile de schimbare a controlului
OPINII |
Lucia Uță |
Forme simplificate de contract. Libertatea contractuală şi limitele ei
UJ Premium |
Gabriel Mihai |