Susțineri privind aplicarea unei pedeapse în alte limite prevăzute de lege și neaplicarea beneficiului recunoaşterii săvârşirii faptei. Recurs respins ca nefondat

• Legea nr. 682/2002: art. 19
• NCP: art. 188 alin. (1)
• NCP: art. 206 alin. (1)
• NCP: art. 257 alin. (1) (4)
• NCP: art. 32 alin. (1)
• NCP: art. 38 alin. (1)
• NCP: art. 39 alin. (1) lit. b)
• NCP: art. 396 alin. (10)
• NCP: art. 40 alin. (1)
• NCP: art. 66 alin. (1) lit. a) b)
• NCP: art. 97 alin. (1)
• NCPP: art. 275 alin. (2)
• NCPP: art. 396 alin. (2)
• NCPP: art. 433
• NCPP: art. 438 alin. (1) pct. 12
• NCPP: art. 442 alin. (1) și (2)
• NCPP: art. 448 alin. (1) pct. 1

Prin sentința penală nr. 162 din data de 15.04.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Iași în temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa închisorii de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen., raportat la art. 188 alin. (1) C. pen.

În baza art. 67 alin. (2), raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a purta, deține și folosi orice categorie de arme pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei sau considerarea ca executată a acesteia, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a purta, deține și folosi orice categorie de arme, pe durata executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 97 alin. (1) C. pen., s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 240 din 07.02.2019 a Judecătoriei Iași, pronunțată în dosarul nr. x/2017, menținută și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 17 din 14.01.2021 a Curții de Apel Iași.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 394/RC din 20 septembrie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând recursul în casație în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

Cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. are în vedere respectarea principiului legalității sancțiunilor, iar Înalta Curte nu poate proceda la o reapreciere a probelor din perspectiva individualizării pedepsei sau a modului de executare, acestea neîncadrându-se în chestiunile de drept, singurele ce pot fi analizate de instanța de recurs.

În aceste coordonate, în raport de motivele de recurs în casație astfel formulate, de dispozițiile incidente și scopul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs în casație, recurentul inculpat a invocat, în susținerea cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., arătând că i-a fost aplicată o pedeapsă în alte limite prevăzute de lege, întrucât nu i s-a reținut beneficiul recunoașterii săvârșirii faptei, maximul special al infracțiunii pentru care a fost condamnat este de 3 ani și 6 luni, redus ca urmare a aplicării art. 19 din Legea nr. 682/2002, în timp ce pedeapsa concret aplicată, de 5 ani, fiind superioară acestei limite.

Prin sentința penală nr. 162 din data de 15.04.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Iași în temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa închisorii de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen., raportat la art. 188 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 97 alin. (1) C. pen., s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 240 din 07.02.2019 a Judecătoriei Iași, pronunțată în dosarul nr. x/2017, menținută și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 17 din 14.01.2021 a Curții de Apel Iași.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare și s-au repus în individualitate pedepsele componente: pedeapsa principală de 1 an și 3 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. pe o durată de 2 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1), (4) C. pen., raportat la art. 206 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată B.) și pedeapsa principală de 1 an și 3 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) din C. pen. pe o durată de 2 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1), (4) C. pen., raportat la art. 206 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată C.).

S-a constatat că infracțiunea de tentativă de omor, dedusă judecății în prezenta cauză, comisă la data de 24.11.2019 este concurentă cu infracțiunile de ultraj, săvârșite la data de 12.09.2015, pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 240 din 07.02.2019 a Judecătoriei Iași, menținută și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 17 din 14.01.2021 a Curții de Apel Iași.

În temeiul art. 40 alin. (1) C. pen., raportat la art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1), lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele cu închisoarea aplicate inculpatului, acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de o treime din cuantumul celorlalte, de 8 luni și 20 de zile, în total 5 ani, 8 luni și 20 de zile închisoare.

Prin decizia penale nr. 10 din data de 10 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, printre altele, în baza dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, de partea civilă D. și de inculpatul A., împotriva sentinței penale nr. 162/15.04.2021 a Tribunalului Iași pronunțată în dosarul nr. x/2020.

Rejudecând cauza, în favoarea inculpatului A. s-au reținut dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor și s-a menținut pedeapsa principală de 5 (cinci) ani închisoare aplicată inculpatului A. prin sentința penală apelată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, prev. și ped. de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 C. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor.

S-a menținut încheierea de îndreptare eroare materială pronunțată la data de 16.04.2021 de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2020 al aceleiași instanțe, în sensul că sporul de pedeapsa stabilit în aplicarea dispozițiilor legale ce reglementează sancționarea concursului de infracțiuni și care s-a adăugat la pedeapsa de 5 ani închisoare este de 10 (zece) luni închisoare, pedeapsa totală de executat fiind 5 ani și 10 luni închisoare.

Pornind de la considerațiile de ordin teoretic expuse și de la dispozițiile legale enunțate, Înalta Curte constată că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de omor prev de art. 188 alin. (1) din C. pen. este de la 10 la 20 ani, iar prin reținerea formei de tentativă, potrivit disp. art. 32 alin. (1) din C. pen. limite se reduc la jumătate, fiind cuprinse între 5 și 10 ani închisoare, iar prin reținerea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor limitele se reduc cu încă jumătate, fiind astfel cuprirnse cuprinse între 2 ani și 6 luni și 5 ani închisoare.

În cauză, pentru această infracțiune, recurentul inculpat A. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, în condițiile aplicării art. 32 alin. (1) din C. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Se constată, așadar, caracterul legal al pedepsei aplicate recurentului inculpat, sub aspectul cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute în lege, nefiind identificate situații de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Instanța de control judiciar, urmare a reținerii cauzei speciale de reducere prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002, a constatat că marja de apreciere și aplicare a pedepsei principale de către instanța de apel trebuie să se situeze între limita minimă de 2 ani și 6 luni de închisoare și limita maximă de 5 ani de închisoare.

Or, chiar în considerentele deciziei, instanța de apel a apreciat că în cauză se impune cu necesitate a se stabili și aplica „o pedeapsă orientată către maximul special, care să reflecte cu fermitate reacția intransigentă a autorităților, de dezaprobare a comportamentului ilicit adoptat de către inculpat și care să corespundă sub aspectul naturii și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real A., cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei”.

Referitor la critica privind nereținerea dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că solicitarea inculpatului A. privind aplicarea procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii a fost analizată de prima instanță, cât și de instanța de control judiciar și s-a concluzionat că, în mod legal, prima instanță nu a dat eficiență și nu i-a aplicat inculpatului A. norma de drept procesual înscrisă la articolul anterior indicat, practic, situația de fapt recunoscuta de inculpatul A. la termenul din data de 23.06.2020 nu concordă și nu este aceeași cu cea reținută în considerentele hotărârii pronunțate de prima instanță, iar elementele factuale pe baza cărora se deosebesc cele două situații factuale sunt esențiale pentru justa soluționare a cauzei, inclusiv în perspectiva imputabilității faptei.

Procesul individualizării pedepsei este atributul instanței care are libertatea alegerii sancțiunii aplicate, iar pe de altă parte, fiind o chestiune de apreciere a instanței de apel, aceasta era singura în măsură să stabilească cuantumul pedepsei, în contextul concret al cauzei.

Înalta Curte reamintește că dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport de încadrarea juridică dată faptei și de incidența unor cauze de agravare sau atenuare a pedepsei reținute prin hotărârea definitivă, instanța de recurs în casație neavând posibilitatea legală să dispună reindividualizarea pedepsei, textul permițând cenzurarea doar a unor aspecte de nelegalitate care situează pedeapsa aplicată în alte limite speciale prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracțiune.

În jurisprudența constantă a instanței supreme s-a stabilit că pot fi încadrate în dispozițiile legale menționate erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei sau a măsurilor educative, prin stabilirea unei sancțiuni neprevăzute de lege, prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancționator. În toate cazurile însă, legalitatea sancțiunilor a fost examinată prin raportare la încadrarea juridică dată faptei prin decizia definitivă, astfel cum a fost stabilită prin hotărârea recurată (relevante în acest sens sunt deciziile nr. 66, 230, 246, 249, 250, 267, 367 din 2014; nr. 27, 32, 75, 115, 124, 349, 404 din 2015; nr. 51, 63, 327, 522, 554 din 2016; nr. 23, 150 din 2017 ale I.C.C.J., secția penală, publicate, www.x.ro).

Starea de fapt reținută în cauză, materialul probator administrat, încadrarea juridică, precum și reținerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanțelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casație reglementat ca și o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Susținerile apărării vizând trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât nu i s-a reținut beneficiul recunoașterii săvârșirii faptei, maximul special al infracțiunii fiind de 3 ani și 6 luni, nu pot face obiectul analizei în cadrul recursului în casație, reprezentând chestiuni subsumate temeiniciei hotărârii recurate.

Așadar, în raport de considerentele mai sus precizate, Înalta Curte constată că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului A. pentru tentativă la omor, prev. și ped. de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 C. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, astfel cum a fost aplicată au caracter legal.

Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 10 din data de 10 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.