Critici privind greşita aplicare a normelor de drept material care reglementează interpretarea contractelor, răspunderea contractuală și punerea în întârziere

26 apr. 2023
Vizualizari: 488
  • NCC: art. 1266-art. 1269
  • NCC: art. 1350
  • NCC: art. 1552
  • NCC: art. 1553
  • NCPC: art. 233
  • NCPC: art. 32 alin. (1) lit. d) şi alin. (2)
  • NCPC: art. 33
  • NCPC: art. 34
  • NCPC: art. 425
  • NCPC: art. 453 alin. (2)
  • NCPC: art. 458
  • NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 5
  • NCPC: art. 496
  • NCPC: art. 6

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2018 reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., să se constatate rezilierea abuzivă și nelegală a Contractului de închiriere nr. x/01.10.2017 încheiat între reclamantă, în calitate de Locatar și pârâtă, în calitate de Locator și să fie obligată pârâta la asigurarea liniștitei și utilei folosințe a imobilului situat în Jud. Prahova, Sinaia, str. x, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat art. 1786, art. 1788, art. 1789, art. 1790, art. 1522, art. 1549 – 1553 C. civ.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 521 din 3 martie 2022)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să îl respingă pentru considerentele care vor fi dezvoltate în cele ce urmează.

Sub un prim aspect instanța supremă urmează să ia act că în cadrul concluziilor orale, recurenta-reclamantă a precizat că înțelege să nu mai susțină criticile formulate în susținerea motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care vizează încălcarea de către curtea de apel a regulilor de procedură, respectiv a dispozițiilor art. 233 coroborat cu art. 425 C. proc. civ.

În fapt, s-a invocat lipsa încheierii de dezbateri de la termenul de judecată de la 10.02.2021 și a încheierilor de amânare a pronunțării din 24.02.2021 și 02.03.2021.

Înalta Curte constată că în fața curții de apel, dezbaterile pe fondul apelului au avut loc la termenul de judecată de la 10.02.2021, când instanța având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea la data de 24.02.2021, apoi la 02.03.2021 și ulterior la 10.03.2021.

Instanța de recurs constată că încheierile care au consemnat încheierile anterior arătate, se regăsesc la dosarul de apel, la filele x, astfel încât se reține că dispozițiile art. 233 coroborat cu art. 425 C. proc. civ. au fost respectate.

Asupra modului de soluționare a excepției lipsei de interes, critică întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Excepția lipsei de interes a fost fondată pe ajungerea la termen a contractului de închiriere la data de 31.10.2019, astfel încât cauza acțiunii nu mai subzistă.

Se susține că bunul închiriat era deja predat la momentul comunicării sentinței de fond și la data formulării apelului, procesul-verbal de predare datând din 01.11.2019.

În opinia recurentei-reclamante, motivarea respingerii excepției lipsei de interes încalcă dispozițiile art. 458, raportat la art. 32 alin. (1) lit. d) și alin. (2), art. 33 și 34 C. proc. civ. care impuneau justificarea unui interes determinat, legitim, personal, născut și actual pentru exercitarea apelului.

Se constată din expunerea rezumată a cauzei că în urma admiterii cererii de chemare în judecată, tribunalul a apreciat a fi îndeplinite condițiile pentru a opera rezilierea unilaterală a contractului în temeiul art. 1552 și art. 1553 C. civ., drept urmare a respectării de către reclamantă a dispozițiilor contractuale asumate prin contractul de închiriere nr. x/01.10.2017. De asemenea, s-a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum total de 66.519,46 RON.

Prin urmare, în cauză, pârâta se situează pe poziția părții care a pierdut procesul în această etapă procesuală, de vreme ce acțiunea a fost admisă.

Interesul procesual este o condiție de exercițiu a acțiunii civile, în timp ce căile de atac sunt forme de manifestare a acțiunii civile ce presupun exercitarea dreptului de a face uz de acestea și se înscriu în ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege, prin care se urmărește protecția unui drept subiectiv ori a unui interes legitim și pentru a căror realizare recurgerea la instanță este obligatorie.

Astfel, calitatea de parte în proces a pârâtei justifică declararea căii de atac. În ceea ce privește interesul promovării apelului, se constată că îndeplinește condițiile prevăzute de lege, în sensul că este determinat, legitim, personal, născut și actual.

Folosul practic pentru pârâtă de a critica aspecte pe care instanța de fond le-a analizat, subzistă, în lipsa exercitării căii de atac, sentința tribunalului dobândind autoritate de lucru judecat, atât sub aspectul inexistenței culpei locatorului pe parcursul derulării contractului de închiriere, cât și sub aspectul cheltuielilor de judecată.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Condiția interesului nu a fost analizată prin raportare la daunele eventuale pe care pârâta le poate solicita în viitor, ci prin protecția dreptului subiectiv al pârâtei, care vizează îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate prin contractul nr. x/01.10.2017.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată la care a fost obligată pârâta de către tribunal, se reține că exercitarea căii de atac a apelului reprezenta singura modalitate de a formula critici cu privire la aplicarea art. 453 alin. (2) C. proc. civ., aspect care nu are legătură cu ajungerea la termen a contractului de închiriere, ci reprezintă o consecință a soluționării pe cale judiciară a diferendului dintre părți.

În considerarea acestor argumente, pârâta a justificat interes în promovarea căii de atac a apelului, motiv pentru care excepția invocată de către reclamantă se dovedește a fi neîntemeiată.

Recurenta-reclamantă susține și ipoteza existenței motivelor contradictorii ori lipsa acestora, aspecte încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

În cercetarea lor, Înalta Curte subliniază că nu vor face obiectul examinării evaluarea corectă a faptelor și concluziile instanței asupra lor, în măsura în care legea acordă libertate instanței devolutive în această apreciere, însă intră în sfera controlului de legalitate exercitat conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ. toate aspectele care se conturează ca încălcări ale normelor procesuale.

Într-un prim considerent, instanța supremă subliniază că intră în sfera art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. lipsa motivării, înțeleasă atât sub aspect formal, dedus din încălcarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., cât și din perspectiva conținutului considerentelor, înțeles ca o contragere excesivă a raționamentului judiciar ori o motivare lipsită, în mod esențial, de reperele necesare a face actul de procedură explicit și inteligibil pentru părți ori pentru instanța care exercită un control de legalitate asupra acesteia.

Din acest punct de vedere, hotărârea instanței de apel este motivată; ea prezintă atât structura tipică actului de procedură examinat și, în raport cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., evocat de recurenta-reclamantă, arată probele verificate, modalitatea interpretării lor și conturează concluziile instanței devolutive.

Pentru aceste considerente, critica recurentei-reclamante din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondată.

Prin memoriul de recurs recurenta-reclamantă a criticat decizia recurată pentru greșita aplicare a normelor de drept material, care reglementează interpretarea contractelor (art. 1266-art. 1269 C. civ.), răspunderea contractuală (art. 1350 C. civ.) și punerea în întârziere (1522 C. civ.), potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă prezintă motivele de nelegalitate ale hotărârii recurate prin raportare la cazurile de reziliere reținute de instanța de apel cu nesocotirea dispozițiilor legii civile.

Față de pct. 3 din notificarea de reziliere se susține lipsa motivării, invocând încălcarea dreptului la un proces echitabil și a încălcării art. 6 C. proc. civ. și art. 6 CEDO.

În esență, se reproșează instanței că pârâta a imputat reclamantei o presupusă nedegajare a zăpezii ce ar fi avut ca urmare deteriorarea acoperișului și infiltrarea apei, iar instanța de apel a schimbat cauza rezilierii și a reținut existența unor mese pe învelitoarea de tablă.

Examinând considerentele hotărârii și modul în care instanța de apel s-a raportat la probele administrate în ansamblu, Înalta Curte constată că această critică nu este fondată, din perspectiva avută în vedere. Instanța de apel a valorificat concluziile expertizei, dându-le semnificație în planul stării de fapt; dincolo de aceste verificări, evaluarea lor în contextul general al examinării probelor este atributul instanței de fond, necenzurabil din perspectiva legalității, reținându-se și că, în această privință, legea nu stabilește o putere doveditoare specifică a expertizei, dar și că aprecierea probelor în ansamblu este lăsată în marja de apreciere a instanței de fond.

Față de pct. 4 din notificarea de reziliere prin care pârâta invocă încălcarea flagrantă și repetată a obligației de a folosi bunul închiriat ca un bun gospodar, în conformitate cu destinația rezultată din contract și cu prevederile legale în vigoare în domeniul durabilității, siguranței în exploatare, funcționalității și calității construcțiilor, se invocă de asemenea lipsa motivării.

Se mai susține și greșita interpretare a contractului, din punct a vedere al reținerii privind continuarea administrării afacerii, în acest mod fiind încălcate dspozițiile art. 1268 alin. (4) și art. 1269 alin. (1) C. civ.

Înalta Curte reține că interpretarea greșită a legii presupune că textul legal incident speței este susceptibil de interpretări contrarii iar, prin hotărârea atacată, instanța a dat o interpretare neconformă sensului real al textului, iar aplicarea greșită a legii presupune incongruența normei juridice raportată la situația de fapt reținută de către instanțele de fond și/sau de apel.

Disputa litigioasă are în vedere interpretarea clauzelor contractului de închiriere, în sensul dacă, reclamanta este continuatorul activității desfășurate de pârâtă anterior încheierii contractului de către locator.

Din analiza respectivelor clauze contractuale, respectiv art. 1.1, art. 9.4, art. 9.5, art. 12 alin. (3), Înalta Curte reține că în mod corect a fost interpretată voința părților, aceea ca locatarul să fie continuatorul activității desfășurate înainte de încheierea contractului de către locator, astfel încât exploatarea neconformă constituie motiv de reziliere.

În ceea ce privește lipsa motivării, această critică nu va fi reținută, instanța de apel analizând și concluzionând în sensul dovedirii conduitei incriminate prin contract prin art. 9.1, în sensul lipsei totale de respect și neglijență față de starea generală a bunului închiriat.

Față de pct. 5 și 7 din notificarea de reziliere, recurenta-reclamantă susține că hotărârea recurată este nulă, pentru lipsa motivării și existența motivelor contradictorii.

Teza existenței motivelor contradictorii nu subzistă, motivarea instanței de apel referindu-se la reținerea culpei în exploatare a locatarului, raportat la deficiențele constatate de expertiza construcții.

În acest sens, față de motivul de reziliere privind exploatarea imobilului și notificarea deficienței constatate în sensul art. 9.2 din contract, se reține că nu era necesar să cuprindă deficiența constând în depozitarea meselor, aceste aspecte fiind stabilite de proba cu expertiză administrată în cauză.

Lipsa motivării în ceea ce privește apărările recurentei-reclamante cu privire la acest aspect, a fost criticată cu trimitere la lipsa rolului activ a judecătorului, care a preluat constatările expertului, fără a prezenta un raționament propriu.

Înalta Curte reamintește că evaluarea probelor în contextul general al examinării acestora este atributul instanței de fond, necenzurabil din perspectiva legalității, astfel încât critica nu poate fi analizată.

Față de pct. 6 din notificare, recurenta-reclamanta reproșează instanței de apel faptul că nu a analizat cauza sub toate aspectele, atunci când a reluat motivele de reziliere și nu a răspuns acestora.

Această critică de nemotivare este străină de considerentele pentru care instanța de apel a analizat punctul șase din notificare, care se referă la încălcarea obligației de exploatare a bunului în condiții de siguranță, igienă, nesocotirea gravă a normelor din domeniul activității de alimentație publică, al protecției mediului, PSI, sanitare, protecția muncii și ISCIR. Judecătorii din apel și-au fundamentat soluția pe analiza prevederilor art. 9.16 din contract, concluzionând în sensul că aceste încălcări ale obligațiilor contractuale au o influență asupra imposibilității derulării în continuare a relațiilor convenționale.

Cu privire la pct. 9 din notificare recurenta-reclamantă invocă lipsa motivării sub aspectul apărărilor sale, prin care a susținut caracterul nelegal al acesteia.

Si această critică este nefondată, instanța de apel a analizat îndeplinirea obligației asumate prin art. 9.7 din contract și a constatat că reclamanta nu a făcut dovada comunicării către pârâtă a listei cu personalul angajat ce își desfășura activitatea în imobilul închiriat.

Susținerile reclamantei privind caracterul nelegal al acestei clauze exced cadrului procesual al acțiunii de față, clauza contestată de reclamantă, fiind asumată prin semnarea contractului.

Față de pct. 10 din notificare, recurenta-reclamanta susține că instanța de apel nu a analizat apărările sale, a expus o situație ipotetică și nu a încercat să lămurească dacă a existat vreo factură neachitată. Acest punct al notificării este argumentat și din perspectiva aplicării greșite a normelor materiale privind interpretarea contractului, instanța de apel schimbând sensul clauzei și stabilind în sarcina reclamantei o obligație contractuală care nu există.

Motivul de nelegalitate privind interpretarea greșită a clauzelor contractuale este nefondat. Instanța de apel a corelat prevederea contractuală de la art. 9.18 din contract cu art. 4.1 din contract, pentru a reține că locatarul nu putea opune încheierea unui nou contract pentru furnizarea de servicii de telecomunicații drept cauză a refuzului de a achita contravaloarea serviciului de telecomunicații, în temeiul unui contract încheiat de pârâtă cu alt furnizor.

În ceea ce privește critica privind neanalizarea apărărilor recurentei-reclamante sub acest aspect, se constată că acesta vizează aspecte de temeinicie, care impun verificări ale situației de fapt, care exced controlului de legalitate.

Față de pct. 11 din notificare, recurenta-reclamantă prezintă aprecieri de ordin factual și își exprimă în realitate nemulțumirea față de cele statuate de către instanța de apel față de încălcarea art. 15 lit. i) pct. 1 din contract, fără a invoca critici care pot fi analizate din perspectiva art. 488 C. proc. civ.

Sub un ultim aspect, recurenta-reclamantă formulează critici cu privire la considerentele instanței de apel față de motivul de apel reprezentat de cuantumul cheltuielilor de judecată, reprezentat de onorariu avocațial, susținând că în mod greșit a fost analizat de către instanță, față de soluția de admitere a apelului declarat de pârâtă.

Înalta Curte arată că instanța nu a analizat acest motiv de apel, deși a făcut considerații asupra caracterului excesiv al onorariului de avocat solicitat la instanța de fond și a reținut că față de soluția de admitere a apelului, și de respingere a acțiunii, nu se mai impune a fi analizat acest motiv.

Față de aceste considerente, critica recurentei-reclamante nu poate fi primită, nefiind în concordanță cu cele statuate prin considerentele instanței de apel.

Având în vedere considerentele ce preced, în baza dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.

Critici privind greșita aplicare a normelor de drept material care reglementează interpretarea contractelor, răspunderea contractuală și punerea în întârziere was last modified: aprilie 26th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.