Discursul domnului Mircea Ursuţa cu ocazia Zilei Justiției 2021

22 iul. 2021
Vizualizari: 610
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Mulțumesc, domnule Președinte, doamnelor și domnilor! Mă gândeam, ascultând discursurile de dinaintea mea, câtă dreptate este, și am să-mi reglez discursul față de ceea ce spunea domnul profesor, de această idee de pozitivism. Am acceptat, cum spunea și domnul profesor, această însărcinare temporară în administrația publică, pentru un considerent foarte simplu. În cursul anului 2018, 2019, am început să întâlnesc soluții ale instanțelor de judecată, nu bune, nu rele, ci pur și simplu absurde. Moment în care am zis: „Ori eu m-am dus cu capul, ori nu mai înțeleg!” Și atunci, în momentul în care am primit un telefon, prima dată am spus „NU!”, am spus: „Lăsați-mă să mă gândesc jumătate de oră, poate e momentul să schimbăm un pic.”

Din această perspectivă, dreptul și cultura, evident, se întrepătrund, și o soluție juridică bună presupune o interpretare a legii în raport cu cerințele sociale, la modul simplu și mergând spre ideea de cultură tot mai mult. Dacă, în urmă cu câțiva ani de zile, vedeam soluții juridice încă bazate pe această interpretare corectă, având toate principiile de drept legate de cultură, după aceea am văzut o tendință pozitivistă: „Așa este textul de lege și doar așa îl aplicăm, nu ne interesează.” Dar, din păcate, în ultimul timp nu am văzut nici măcar această tendință pozitivistă. Am început să spunem că și aia este bună pentru că găsim textul care, chiar dacă este clar și îl aplicăm contra textului deja, nu contra principiilor, și, din această perspectivă, cred că trebuie să revenim, într-o formă sau alta, oricum este o chestiune socială, nu depinde de mine, de dumneavoastră, de niciunul dintre noi. Dar sper să avem momentul în care să revenim, cel puțin în general, spre soluțiile instanțelor de judecată, spre tot ce înseamnă drept, aplicabil tot mai mult în legătură cu cultura sau măcar cu bunul-simț și să încheiem această chestiune negativă, pentru că este foarte mult negativism în ceea ce vedem. „O facem numai așa, să fie invers, altfel decât cum ar fi trebuit să fie.” Din această perspectivă, am văzut niște chestiuni de normalitate în ultimul timp, care îmi dau niște speranțe. Ministerul Justiției a făcut ce se poate, în două-trei săptămâni, să transpunem o decizie a Curții Constituționale, nu știu dacă este bună sau rea, daca e constituțional sau neconstituțional, și anume să știm motivarea în momentul în care hotărârea penală devine definitivă. Vom vedea în viitor dacă o asemenea soluție nu trebuie transpusă și în materie civilă. Sunt chestiuni de discutat, dacă e bine, dacă nu e bine, pentru că mergem un pic spre o idee de normalitate, pentru că asta ne dorim cu toții.

Cred că un argument care ne aduce un pic spre normalitate, spre cultură și drept, în mod paradoxal, este digitalizarea. Nu sunt adept al digitalizării, îmi schimb foarte rar telefoanele, dar, când am ajuns aici, am constatat că una dintre chestiunile care ne ajută la normalizare este digitalizarea. Spuneam săptămâna trecută, la Congresul avocaților, că este important pentru noi, noi o avem, numai că trebuie să știm să o aplicăm. Să creăm și să încercăm, de la 1 ianuarie 2022, să avem acel dosar electronic unic, adică omul să vadă de acasă tot ce se întâmplă în dosarul lui, să poată să depună acte, identic, în toată țara. Nu intru în detalii tehnice. Acum sunt patru soluții în anumite zone, în alte zone nu există nicio soluție. Dar cum trebuie făcut acest lucru, tocmai pentru a se ajunge la o soluție corectă și în raport cu tema noastră, cu aplecarea un pic spre cultură? Acest lucru nu face altceva decât să ajute să avem mai mult timp. Grefierii să aibă mai mult timp să poată să noteze, judecătorii să aibă mai mult timp… Să înlăturăm toate chestiunile birocratice. Și, ce pot să vă asigur, din perspectiva mea, că nu se vor înlătura procedurile clasice. Omul trebuie să aibă și alegerea să folosească hârtia în continuare, să i se ducă unde nu există internet, să se poată comunica. Și oriunde, de fapt, dacă tu nu vei alege această procedură digitală, să poți să mergi. Pentru că am auzit tot felul de critici, unele mai mult sau mai puțin exotice. Dacă omul va vrea în continuare să meargă în arhivă, să stea la 40°, dacă nu este aer condiționat, să-și noteze pe foaie albă, va avea tot dreptul să o facă. Numai că noi ce trebuie să facem? Să oferim și alternativa, să poată să stea la el acasă, să se uite în fața unui monitor și să meargă mai departe. Atenție! Vorbesc, și cu asta închei, că am vorbit prea mult, doar de ajutor în digitalizare, în niciun caz nu vrem să facem procese online, în niciun caz nu vrem să trecem spre inteligența artificială sau spre chestiuni care neagă ideea de cultură. Sigur, se vor putea permite anumite intervenții online, în anumite situații, clar stabilite, cu niște chestiuni… Cred că sunt elemente care, în următorii ani, sper să ne educe, sau luni sau zile, pentru că aici nu știi, poate să fie o chestiune de ore sau de ani. Ca să mergem spre o idee de umanitate, să revenim la o gândire pozitivă, pentru că, după cum spunea domnul profesor, asta este esența tuturor, să mergem să gândim, că poate să fie mai bine.

Am vorbit mai mult decât am vrut, decât mi-am propus, de fapt. Vă mulțumesc!

Discursul domnului Mircea Ursuța cu ocazia Zilei Justiției 2021 was last modified: iulie 28th, 2021 by Mircea Ursuța

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Mircea Ursuța

Mircea Ursuța

Este secretar de stat la Ministerul Justiției, conferenţiar universitar doctor în cadrul Facultății de Drept, Universitatea din Oradea, și lector în cadrul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor.
A mai scris: