Se va reveni la foarte multe din soluțiile vechiului cod de procedură civilă, aspect care nu neapărat este un lucru bun

8 oct. 2018
Vizualizari: 1195

Nicolae Cîrstea: 15 septembrie 2018 Timișoara, conferință importantă – Specialiști de referință despre problemele actuale în codurile României. Suntem împreună cu Mircea Ursuța. Mircea, din nou la pupitrul conferinței, în fața colegilor avocați – despre ce ai vorbit de această dată?

Mircea Ursuța: O temă foarte largă – probleme actuale de procedură civilă, contencios administrativ și contravențional, având în vedere evoluțiile din ultimele luni, prin hotărâri preliminare, recurs în interesul legii în materia procedurii civile, modificări legislative în materia contravențiilor și contenciosului administrativ – de importanță maximă, din punctul meu de vedere.

Nicolae Cîrstea: Avem modificări care sunt așteptate în Codul de procedură civilă, de asemenea în zona contravențională, Legea contenciosului administrativ tocmai a fost modificată. Care ar fi câteva dintre aspectele cele mai importante care au fost subliniate în conferință?

Mircea Ursuța: Am discutat cu precădere despre contradicția între deciziile Înaltei Curți și ale Curții Constituționale cu privire la probleme de interes actual în procedura civilă, în contextul în care, după cum se știe, proiectul de modificare a Codului de Procedură Civilă a fost declarat neconstituțional de Curtea Constituțională. Urmează să vedem dacă și ce se va întâmpla în procedura parlamentară, va fi adoptat în forma asta, în altă formă – urmează să se vadă. În ceea ce privește materia contravențională, am asistat la o modificare de esență a dispozițiilor Ordonanței 2/2001 cu privire la contravenții și am analizat dacă această modificare reprezintă, sau nu, în concret, o lege contravențională mai favorabilă, cu consecințele de rigoare. Timpul redus nu ne-a permis să analizăm și modificările contenciosului administrativ, dar în hățișul acesta de modificări legislative urmează cu altă ocazie să vedem, și mai ales după ce vom vedea efectele practice ale modificării contenciosului.

Nicolae Cîrstea: Ești autor de cărți pe mai multe domenii. Pe de altă parte îngrijești un Cod de procedură civilă la editura Universul Juridic. Ai apucat să vezi modificările care sunt așteptate în Noul Cod de procedură civilă, dacă sunt anumite aspecte importante pe care ai vrea să le subliniezi, în zona Codului de procedură civilă și a modificărilor?

Mircea Usuța: Evident că am văzut modificările din proiectul Legii de modificare a Codului de procedură civilă și, așa cum am spus și în conferință, în momentul în care un asemenea proiect s-ar adopta, ar însemna că avem un vechi „Nou Cod de procedură civilă”, se va reveni la foarte multe din soluțiile vechiului cod de procedură civilă, aspect care nu neapărat este un lucru bun – adică nu neapărat bun sau rău, asta este o altă discuție –, nu neapărat este un lucru progresist, în momentul în care am adoptat un cod de procedură civilă. Sigur, acesta, ca orice act normativ, poate suferi anumite modificări, dar până la urmă aceste modificări cred că schimbă chiar filosofia codului și nu știu dacă este bine. Urmează ca Parlamentul să se pronunțe după ce Curtea Constituțională a întors proiectul de lege.

Nicolae Cîrstea: Mircea, îți mulțumesc. Succes atât ca spicher, cât și ca autor de cărți juridice și sper să ne revedem curând la o conferință la fel de interesantă.

Mircea Ursuța: Cu cea mai mare plăcere, sper să ne revedem cât de curând. Mulțumesc.

Se va reveni la foarte multe din soluțiile vechiului cod de procedură civilă, aspect care nu neapărat este un lucru bun was last modified: octombrie 4th, 2018 by Mircea Ursuța

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Mircea Ursuța

Mircea Ursuța

Este secretar de stat la Ministerul Justiției, conferenţiar universitar doctor în cadrul Facultății de Drept, Universitatea din Oradea, și lector în cadrul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor.
A mai scris: