Răspunderea contravențională pentru încălcarea obligațiilor prevăzute în Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțarea terorismului

4 sept. 2019
Vizualizari: 3428
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

1. Precizări prealabile

La data de 18 iulie 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, care a abrogat Legea nr. 656/2002, act normativ ce reglementa această materie.

Conform art. 42 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, încălcarea prevederilor acestei legi atrage, după caz, răspunderea civilă, disciplinară, contravențională, administrativă sau penală.

 

2. Derogare criticabilă privind prescripția răspunderii contravenționale

Potrivit art. 42 alin. (2) din Legea nr. 129/2019. prin derogare de la prevederile art. 13 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 5 ani de la data săvârșirii faptei.

Art. 42 alin. (2) din Legea nr. 129/2019 prevede o derogare importantă de la dreptul comun, în ceea ce privește prescripția aplicării sancțiunii contravenționale, stabilind un termen de 5 ani, comparativ cu termenul comun, care este de 6 luni.

Într-adevăr, conform art. 13 din OG nr. 2/2001: „Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei”.

Această derogare ridică problema dacă este sau nu respectat principiul proporționalității protecției contravenționale, în raport cu prevederile art. 53 din Legea fundamentală.

În conformitate cu art. 53 din Constituție: „(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății (s.n.).

Conform art. 1 din O.G. nr. 2/2001: ”Legea contravențională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală (s.n.). Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București”.

Prevederile art. 1 din O.G. nr. 2/2001, conform cărora „legea contravențională apără valorile sociale care nu sunt ocro­tite prin legea penală” trebuie înțelese în sensul că legea contravențională nu poate stabili și sancționa fapte care sunt deja prevăzute și pedepsite de legea penală, întrucât cele două legi nu pot reglementa, în același timp, fapte cu același conținut – adică nu pot viza aceleași aspecte ale valorilor sociale. În schimb, ele pot reglementa aspecte diferite, în funcție de gravitatea lezării valorilor sociale în discuție. Cu alte cuvinte, prin intermediul art. 1 din O.G. nr. 2/2001, legiuitorul a dorit să sublinieze corelațiile existente între cele două categorii de legi – legile penale și legile contravenționale – în sensul că una și aceeași faptă nu poate fi consi­derată atât infracțiune, cât și contravenție. De fapt, prevederea legală analizată nu poate fi interpretată decât în sensul că legea contravențională protejează anumite relații de apărare socială, care nu formează în același timp și obiect al ocrotirii dreptului penal, întrucât nu necesită intervenția acestei ramuri de drept. Dreptul penal este necesar atunci când valoarea socială este lezată prin fapte care relevă gravitate ridicată, caz în care aspectele valorilor sociale care intră în obiectul de reglementare al dreptului penal nu pot forma obiect al reglementării contravenționale.

Dacă, totuși, o anumită faptă ar întruni atât elementele unei norme contravenționale, cât și pe cele ale unei norme penale, fapta va fi considerată numai infracțiune, iar făptuitorul va fi sancționat exclusiv penalmente.

Din perspectiva gradului de pericol social diferit pe care, teoretic, îl pre­zintă cele două forme de ilicit – infracțiunea și contravenția –, deosebirile dintre acestea nu pot fi decât de ordin cantitativ[1]. Fără îndoială, contravențiile sunt fapte antisociale care prezintă un grad de pericol social mai redus decât infracțiunile. Dar aceste două forme de ilicit au aceeași structură generică, din punct de vedere obiectiv sau subiectiv. Nu există, spre exemplu, nicio deosebire calitativă în ceea ce privește conținutul vinovăției făptuitorului.

Chiar dacă se poate spune că infracțiunea și contravenția apără valorile sociale împotriva celor mai periculoase comportamente care le aduc atingere, nu se poate afirma totuși că dreptul contravențional ocrotește valorile sociale care nu sunt protejate de legea penală, deoarece una și aceeași valoare socială se poate bucura, dar sub aspecte diferite, de o dublă (sau chiar multiplă, de pildă și civilă) ocrotire, penală și contravențională.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

În acest context, precizăm că, dacă este validă teza conform căreia o faptă ilicită nu poate fi simultan atât contravenție, cât și infracțiune, ea poate fi considerată, în același timp, infracțiune sau contravenție și orice altă specie de faptă ilicită. De pildă, fapta unui conducător auto profesionist constând în depășirea limitei de viteză admise, constituie atât contravenție, cât și abatere disciplinară, care poate fi sancționată de patron. De asemenea, săvârșirea contravenției de concurență neloială prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 11/1991 (oferirea serviciilor de către salariatul exclusiv al unui comerciant unui concurent ori acceptarea unei asemenea oferte) poate fi considerată și abatere disciplinară sau delict civil.

O valoare socială poate fi, simultan, atât obiect al protecției penale, cât și al celei contra­venționale, dar sub aspecte diferite. De fapt, dispoziția legală care se referă la scopul legii contravenționale trebuia să prevadă că legea contravențională protejează relațiile de apărare socială care nu sunt ocrotite de legea penală.

În doctrină se arată că dreptul contravențional are caracter subsidiar față de dreptul penal, deoarece incriminările de natură contravențională intervin numai în măsura în care aceeași faptă nu este incriminată de legea penală[2]. De altfel, CEDO consideră că cele mai multe contravenții au natură penală[3].

Lipsa diferențelor de natură calitativă, dintre infracțiuni și contravenții, determină anumite consecințe juridice, respectiv:

– inadmisibilitatea coexistenței, în privința uneia și aceleiași fapte, a răspunderii penale și a răspunderii contravenționale;

– inadmisibilitatea stabilirii unor sancțiuni contravenționale mai severe decât cele penale. În legislația contravențională actuală există însă sancțiuni pecuniare (avem în vedere, în principal, amenda) mai aspre decât amenda în materie penalăApreciem că legiuitorul român ar trebui să dea satisfacție necesității de a corela gravitatea sancțiunilor contravenționale cu a celor penale, în sensul prevederii unor sancțiuni contravenționale mai blânde (sau cel mult egale) comparativ cu cele penale. Un prim pas a fost făcut prin Legea nr. 429/2003 de revizuire a Constituției.

Pornind de la premisa că sancțiunea relevă gravitatea faptei, se impune reevaluarea întregii legislații contravenționale pentru a se verifica dacă sancțiunile (în unele cazuri) existente în această materie nu sunt mai severe decât cele prevăzute în legislația penală. În prezent, acest demers este necesar cu atât mai mult cu cât, începând cu anul 2006, a fost reglementată răspunderea penală a persoanelor juridice.

Principiul proporționalității protecției (contravenționale) valorilor sociale presupune existența unei echivalențe (proporții) între gravitatea comportamentelor antisociale sancționate și folosirea legii contravenționale pentru reprimarea (sancționarea) acestora [nulla poena (sanctio) sine crimen et necessitate]. Astfel, dacă acceptăm că infracțiunile sunt fapte mai grave decât contravențiile este inadmisibil, constituțional vorbind, ca alte fapte (contravențiile), teoretic mai puțin grave, să fie sancționate la fel sau mai sever decât infracțiunile. Dacă legiuitorul apreciază că anumite sancționate de legea contravențională trebuie să antreneneze o răspundere mai severă, deoarece prezintă un grad de pericol social ridicat, atunci el trebuie mai întâi să treacă acele fapte în domeniul infracțiunilor.

Considerăm că dispozițiile art. 42 alin. 2) din Legea nr. 129/2019, care prevăd un termen de prescripție de 10 ori mai mare decât cel comun sunt neconstituționale, deoarece prin conținutul lor încalcă principiul proporționalității protecției valorilor sociale, principiu care rezultă din prevederile art. 53 al legii fundamentale[4]. Atât tim cât, în materie penală, termenul de prescripție al răspunderii penale pentru aplicarea sancțiunii amenzii este de 3 ani (a se vedea art. 154 C. pen.), nu vedem nicio rațiune care să justifice un termen de prescripție superior în ceea ce privește răspunderea contravențională, care este angajată pentru fapte inferioare cantitativ, din perspectiva atingerii aduse valorilor sociale vătămate sau periclitate prin săvârșirea contravențiilor.

 

3. Contravențiile prevăzute în Legea nr. 129/2019

Conform art. 43 din Legea nr. 129/2019: „(1) Constituie contravenție următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să constituie infracțiuni:

a) nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 6 alin. (1)-(3), art. 8 alin. (1), (3), (4) și (14), art. 9 alin. (1), art. 10, art. 11 alin. (1), (4)-(9), art. 13 alin. (1)-(6), art. 14-16, art. 17 alin. (1)-(3) și (6)-(14), art. 18 alin. (2), (3), (6) și (8), art. 19 alin. (1)-(4), (10) și (11), art. 21 alin. (1)-(3), art. 23 alin. (1)- (3), (5) și (6), art. 24 alin. (1)-(7) și (9), art. 26 alin. (5);

b) nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 25;

c) nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 7 alin. (1)-(5) și (7), art. 8 alin. (12), art. 26 alin. (4), art. 32 alin. (2) și art. 33 alin. (2)-(4);

d) neîndeplinirea obligației de raportare prevăzute la art. 6, atunci când organul de conducere, de administrare și de control al societății, director sau un angajat al entității raportoare a dezvăluit la nivel intern existența unor indicii sau certitudini despre faptul că o faptă sau o tranzacție a fost legată de spălarea banilor sau de finanțarea terorismului;

e) obstrucționarea activității de control și supraveghere, inclusiv nefurnizarea, furnizarea cu întârziere sau furnizarea de date și informații eronate în aplicarea dispozițiilor prezentei legi;

f) neîndeplinirea obligației prevăzute la art. 37 alin. (2) și (3);

g) inițierea sau continuarea relației de afaceri sau executarea unor tranzacții cu încălcarea prevederilor prezentei legi.

(2) Pentru persoanele fizice, contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. a), d) și g) se sancționează cu avertisment sau amendă de la 25.000 lei la 150.000 lei, contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. b) se sancționează cu avertisment sau amendă de la 20.000 lei la 120.000 lei, iar contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. c), e) și f) se sancționează cu avertisment sau amendă de la 10.000 lei la 90.000 lei.

(3) Pentru persoanele juridice contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează cu avertisment sau cu amendă prevăzută la alin. (2) ale cărei limite maxime se majorează cu 10% din veniturile totale raportate la perioada fiscală încheiată, anterioară datei întocmirii procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției. Sancțiunile și măsurile pot fi aplicate membrilor organului de conducere și altor persoane fizice care sunt responsabile de încălcarea legii.

(4) Prevederile art. 8 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică sancțiunilor prevăzute la alin. (2), (3) și (5).

(5) În situația în care oricare dintre contravențiile de la alin. (1) este săvârșită de o instituție financiară, alta decât cele supravegheate de Banca Națională a României, și dacă aceasta este gravă, repetată, sistematică sau o combinație a acestora, fără a fi săvârșită în astfel de condiții încât să constituie infracțiune, limitele superioare ale amenzilor prevăzute la alin. (2) și (3) se majorează astfel:

a) pentru persoanele juridice cu 5.000.000 lei;

b) pentru persoanele fizice cu 50.000 lei”.

Precizăm că, așa cum arătam mai sus, în art. 43 alin. (1) este înscrisă regula subsidiarității, conform căreia, răspunderea contravențională poate fi antrenată numai dacă faptele considerate contravenții nu sunt reglementate ca infracțiuni.

Potrivit legii, constituie contravenții următoarele fapte:

a) nerespectarea unor obligații. In concreto, este vorba despre următoarele fapte:

– încălcarea obligației de transmitere către Oficiu a raportului de tranzacție suspectă în condițiile art. 6 alin. (1)-(3);

– încălcarea anumitor reguli privind raportarea, respectiv: netransmiterea de îndată Oficiului, înainte de efectuarea oricărei tranzacții aferente clientului care are legătură cu suspiciunea raportată; efectuarea tranzacției în termenele de 24 și 48 de ore stabilite în art. 8 alin. (3) și (4); neremedierea deficiențelor indicate de Oficiu, în două zile lucrătoare;

– efectuarea unei tranzacții, fără raportare prealabilă, cu nesocotirea dispozițiilor art. 9 alin. (1);

– încălcarea dispozițiilor privind cunoașterea clientelei stabilite în art. 10;

– nerespectarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) privind aplicarea măsurilor standard de cunoaștere a clientelei și a celor stabilite în art. 11 alin. (3)-(6), respectiv: lipsa unui sistem adecvat de gestionare a riscurilor; neefectuarea verificărilor referitoare la identificarea și identitatea persoanei care pretinde că acționează în numele clientului; neaplicarea măsurilor de cunoaștere a clientelei la nivelul superior pretins de normele sectoriale; neluarea în considerare a criteriilor de evaluare a riscurilor menționate în art. 11 alin. (6); neprezentarea unor dovezi corespunzătoare riscurilor de spălare a banilor și finanțării terorismului; neefectuarea verificării identității clientului și a beneficiarului real, în prealabil; încălcarea prevederilor art. 11 alin. (9);

– nerespectarea obligațiilor ce decurg din dispozițiile privind aplicarea măsurilor de cunoaștere a clientelei statuate în art. 13 alin. (1)-(6), art. 14-16, art. 17 alin. (1)-(3) și (6)-(14);

– nerespectarea prevederilor legale privind aplicarea de către terți a măsurilor de cunoaștere a clientelei;

– încălcarea dispozițiilor privind cunoașterea beneficiarului legal;

– încălcarea prevederilor legale referitoare la păstrarea documentelor;

– nerespectarea regulilor privind desemnarea persoanelor cu responsabilități în aplicarea legii și a procedurilor interne prevăzute în art. 23 alin. (1)- (3), (5) și (6) sau art. 24 alin. (1)-(7) și (9);

– neîndeplinirea de către autoritățile raportoare a măsurilor impuse de autoritățile de supraveghere și control;


* Articol preluat de pe site-ul http://htcp.eu

[1] A se vedea: O. Podaru, R. Chiriță, Regimul juridic al contravențiilor, Ed. Hamangiu, București, 2011, p. 1; Fl. Streteanu, Drept penal. Partea generală, vol. I, Ed. Rosetti, București, 2003, p. 43. Pentru mai multe trimiteri la doctrină, a se vedea M. Ursuța, Procedura contravențională, ed. a III-a, Ed. Universul Juridic, București, 2010, p. 73. În literatura de specialitate este susținută și opinia potrivit căreia deosebirile dintre contravenții și infracțiuni sunt de natură calitativă (C. Sima, C. Brandibur, Unele observații în legătură cu prevederile art. 12 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în Dreptul nr. 3/2002, p. 100).

[2] A se vedea O. Podaru, R. Chiriță, op. cit., p. 2.

[3] Ibidem.

[4] Conform art. 53 din Constituție: „(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav”.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății”.

Răspunderea contravențională pentru încălcarea obligațiilor prevăzute în Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțarea terorismului was last modified: septembrie 10th, 2019 by Mihai Adrian Hotca

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Mihai Adrian Hotca

Mihai Adrian Hotca

Este avocat coordonator al SCA Hotca, Neagu, Sitaru & Asociaţii; director al Revistei Române de Drept Penal al Afacerilor.
A mai scris: