Eradicarea fenomenului infracțional – Speranța din Cutia Pandorei

10 sept. 2019
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 213

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

1. Scurtă poveste introductivă 

Potrivit mitologiei grecești, Pandora[1] a fost pri­ma femeie de pe Pământ, creată de zeii care‑l invi­diau pe Zeus. Având ca scop făurirea unei opere perfecte, creatorii săi au contribuit fiecare în manieră proprie la desăvârșirea acesteia.

Conferința de pregatire profesională a Baroului Ialomița
”

Hefaistos[2] i‑a dat corp și chip, Afrodita[3] fru­mu­sețea, Atena înțelepciunea[4],  Apollo[5] talentul muzical, iar Hermes[6] persuasiunea.

Legenda ne face cunoscut faptul că, după ce Prometeu a furat focul din Olimp pentru a‑l dărui oamenilor, Zeus a fost ofensat, iar pentru a se răzbuna i‑a cerut lui Hefaistos să construiască o cutie (urcior[7]) în care zeii să introducă toate relele (cruzimea, aroganța, suferința, durerea, lăcomia, gelozia, ura, bolile, lenea, tristețea, teama, suferința și moartea). Pe fundul recipientului, alături de toate relele, Atena a pus speranța.

Apoi, Zeus i‑a oferit‑o pe Pandora, în calitate de soție, lui Prometeu, căreia îi dăruise cutia în care erau închise toate relele și, dedesubtul aces­tora, speranța, cu instrucțiunea să o lase închisă. Aflându‑se în fața unei astfel de propuneri, Pro­meteu a refuzat‑o, dar Epimeteu, fratele lui Pro­meteu, a acceptat să o ia el de soție pe Pandora, fiind fermecat de frumusețea răpitoare a acesteia.

Deși, potrivit instrucțiunii primite, cutia tre­buia să rămână închisă, din curiozitate, Pandora a deschis‑o, moment în care toate relele s‑au împrăștiat în lume. Dându‑și seama ce prostie a făcut, Pandora a închis cutia imediat, dar din aceasta ieșiseră deja toate nenorocirile. Fiindcă se afla la fundul recipientului, speranța nu a apucat să iasă mai înainte ca acesta să fie închis în grabă de către Pandora.

Legătura între Legenda cutiei Pandorei și fenomenul infracțional este aparent inexistentă, dar prin redarea acesteia am vrut să evidențiem faptul că viciul infracțiunii este asociat oricărei comunități, iar fenomenul social al criminalității este la fel de vechi precum este societatea și este nelipsit din cadrul acesteia. Oamenii au luptat continuu cu acesta și, foarte probabil, se vor confrunta mulți ani de acum încolo cu el, dar totuși societatea privește eradicarea fenomenului infracțional ca pe o speranță.

 

2. Succinte considerații privind formele fenomenului infracțional

În accepțiune criminologică, infracționalitatea este identificată cu noțiunea de devianță socială, adică de comportament interzis de legea penală. În cel mai larg sens, devianța socială cuprinde orice conduită umană contrară normelor sociale, însă, din punct de vedere criminologic, criminalitatea reprezintă exclusiv suma faptelor prevăzute de legea penală săvârșite într-o perioadă pe un teritoriu determinat.

Criminalitatea este un fenomen social care nu poate fi determinat cu precizie, ci numai aproximat, deoarece nu sunt cunoscute toate faptele care constituie infracțiuni. În literatura de specialitate se face clasificarea în mai multe forme ale criminalității, respectiv: criminalitate legală (judecată, judiciară)[8], criminalitate aparentă (relevată), criminalitate reală, cifra neagră a criminalității[9]. Doctrina abordează și alte categorii, cum ar fi criminalitatea (delincvența) juvenilă, criminalitatea informatică, criminalitatea „gulerelor albe” (white-collar criminality), criminalitatea organizată etc.

Criminalitatea judecată (denumită în doctrină și legală sau judiciară) cuprinde ansamblul infracțiunilor săvârșite pentru care s-au pronunțat hotărâri definitive de condamnare.

Criminalitatea aparentă (cunoscută, descoperită, relevată) include totalitatea infracțiunilor prevăzute de legea penală cunoscute de organele competente (parchet, instanțe, poliție etc.).

Criminalitatea reală cuprinde ansamblul infracțiunilor săvârșite pe un teritoriu într-o perioadă determinată, indiferent dacă sunt cunoscute ori înregistrate în evidențele organelor competente. Cifra criminalității reale nu este știută cu certitudine, ci ea este numai estimată pe baza unor criterii relative. Prin cercetări criminologice, această formă a criminalității poate fi estimată mult mai aproape de adevăr.

Cifra neagră a criminalității include diferența dintre criminalitatea reală și cea cunoscută (relevată). Această formă de criminalitate poartă denumirea de cifră neagră din cauza faptului că ea nu este cunoscută cert, ci este ocultă, nedescoperită, iar dimensiunile sale rămân practic discutabile. Numărul crescut al condamnărilor și creșterea gradului de ocupare în penitenciare nu constituie decât indicii că infracționalitatea se află pe un trend crescător, iar nicidecum nu poate fi vorba despre certitudine.

În general, se poate spune că există o oarecare corespondență între numărul infracțiunilor săvârșite într-o perioadă determinată, pe un anumit areal, și numărul persoanelor care le săvârșesc sau le suportă efectele. Astfel, dacă cifra criminalității este ridicată, atunci și cifra infractorilor este mare, după cum tot ridicată este și cea a victimelor infracțiunilor.

 

3. Este posibilă eradicarea fenomenului infracțional?

Autorii de specialitate se feresc, de regulă să vorbească despre eradicarea fenomenului infracțional, folosind termeni precum: contracarare, limitare, control, diminuare, combatere, prevenire etc. Însă, majoritatea dintre ei par a fi conștienți de faptul căeliminarea sau eradicarea fenomenului infracțional din societate este o utopie.  

Cel puțin la nivel formal, dintre autorii de specialitate, foarte optimiști erau socialiștii. Doctrina socialistă (marxist-leninistă) a apărut în fosta URSS și s-a răspândit apoi în mai multe state, printre care și România. În prezent se constată diminuarea accentuată a acesteia, ca urmare a schimbărilor politice de la finele secolului trecut. Conform ideologiei marxist-leniniste, criminalitatea este un produs al societății burgheze (capitaliste), care va fi eliminată treptat, pe măsură ce comunismul urma să fie instalat deplin. Potrivit acestei doctrine, infracționalitatea există din cauza faptului că societatea capitalistă are două clase antagonice, cei care muncesc și cei care nu muncesc (exploatatorii și exploatații).

Iată un pasaj din Explicațiile teoretice ale Codului penal român, care relevă această idee: „Cod de tip nou, socialist, noul Cod penal își mărturisește deschis, chiar în primul său text, caracterul social-politic de lege pusă în serviciul orânduirii socialiste, orânduire în care puterea de stat se găsește în mâinile întregului popor, orânduire ale cărei interese coincid totdeauna cu interesele imensei majorități sociale. O astfel de mărturisire nu și-o pot îngădui legile penale din statele capitaliste; aceste legi servind și apărând predominant interesele unei majorități exploatatoare, au caracter social-politic inavuabil (s.n.)”[10].

Ideea de eradicare a fenomenului infracțional este una periodic recurentă și o găsim inclusiv în documente juridice oficiale naționale sau supranaționale (strategii, recomandări, planuri de acțiune, politici etc.)[11].

Acest deziderat – eradicarea fenomenului infracțional – este o frumoasă speranță sau superbă iluzie, care alimentează moralul social, ajutându-i pe mulți dintre oameni să nu se resemneze și să-și găsească motivația pentru a progresa.

În legătură cu existența crimei[12] în societate, într-un articol recent, plecând de la ideile lui Durkheim și de la un articol publicat de un grup de autori, Constantin Crângaru a scris următoarele: „Nu există societate sănătoasă din care să lipsească crima (cu începere de la Cain). Mai mult chiar, crima este considerată un rău necesar ce contribuie la menținerea echilibrului social. Durkheim sugerează că în lipsa crimelor, cu cât o societate devine mai confortabilă și mai etică, cu atât micile reacții/gesturi indiscrete devin mai amplificate de mințile noastre (vezi sindromul punctelor albastre[13]) …Criminalitatea este normală, deoarece o societate fără crimă ar fi imposibilă, argumentează Durkheim. Comportamentele considerate inacceptabilele cresc pe măsură ce societatea progresează, nu regresează[14].

Într-adevăr, realitatea demonstrează că, în pofida preocupărilor meritorii din materia mijloacelor de combatere a fenomenului infracțional, constatăm că acest fenomen este din ce în ce mai greu de contracarat sau de controlat. Istoria a dovedit un lucru cert: infracțiunile nu pot fi eliminate total din societate.

Cauzele imposibilității eradicării, cel puțin într-un viitor predictibil, sunt multiple și mereu în transformare, în funcție de schimbările produse în sânul societății.

Ne resemnăm sau putem face ceva? – aceasta-i întrebarea! Răspunsul nostru este că putem face multe lucruri, pentru că sunt multe de făcut, dar indiferent de măsurile întreprinse, este necesar să începem cu educația. Aceasta este una dintre cele mai importante astfel de măsuri, care au dat rezultate (a se vedea, de pildă, Japonia sau Finlanda).

Apoi trebuie asigurată eficiența legii penale. Pentru asigurarea eficienței legii penale, care se evaluează pe baza criteriului cantitativ (nivelul criminalității), sunt necesare două condiții sine qua non: existența unei legi penale care să acopere toate problemele ridicate de infracționalitate și existența unei activități profesioniste din partea factorilor implicați în realizarea actului de justiție (judecători, procurori, organe de poliție judiciară, avocați, experți etc.).

Chiar și în aceste condiții, speranța eradicării fenomenului infracțional va rămâne încă închisă în recipientul social multă vreme, cel puțin în viitorul previzibil, deoarece infracțiunea ține de imperfecțiunea umană. De altfel, se spune că și în paradis sunt problemeJ.

Însă, speranța aducerii fenomenului infracțional în limite rezonabile (controlabile) pentru societate este un deziderat care poate fi atins într-un orizont de timp relativ apropiat, dacă oamenii sunt educați, legile acoperă armonios toate interesele sociale, iar cei care contribuie la aplicarea lor acționează cu profesionalism.

 


* Articolul a fost preluat pe site-ul http://htcp.eu

[1] În limba greacă, Pandora înseamnă cea înzestrată cu toate darurile. Precizăm că există mai multe variante ale legendei cutiei Pandorei.

[2] Zeul meșteșugăritului.

[3] Zeița frumuseții.

[4] Zeița înțelepciunii.

[5] Zeul zilei, al luminii și al artelor, protector al poeziei și al muzicii, conducătorul corului muzelor.

[6] Zeul mesager al celorlalți zei, patronul comerțului.

[7] Potrivit unei versiuni, nu este vorba despre o cutie, ci despre un urcior.

[8] Denumirea de criminalitate legală apare ca improprie dacă avem în vedere sensul obișnuit al cuvântului legal. În ceea ce ne privește, pentru denumirea acestei forme de criminalitate, în continuare vom utiliza expresia criminalitate judecată.

[9] T. Amza, Criminologie teoretică, Ed. Lumina Lex, București, 2000, pp. 44-48. Precizăm faptul că noțiunea de „crimă”, folosită în domeniul criminologiei, are o accepțiune mai extinsă decât în sfera dreptului penal [unde se identifică cu o specie de infracțiune (omuciderea)]. A se vedea și V. Cioclei, Criminologia etiologică,Ed. Actami, București, 1996, pp. 11-15.

[10] V. Dongoroz, în Explicațiile teoretice ale Codului penal român. Partea generală. Vol. I., p. 5.

[11] Spre exemplu, Strategia U.E. pentru perioada 2012-2016 în vederea eradicării traficului de persoane.

[12] Aici folosim termenul cu semnificația de infracțiune.

[13] Acest sindrom acreditează ideea că, de regulă, dacă vom căuta amenințări le vom găsi, indiferent cât de mult progresează societatea. Pentru detalii, a vedea: A. Voiculescu, De ce omul este mereu îngrijorat de câte ceva? (https://www.descopera.ro/mari-intrebari/17325506-de-ce-omul-este-mereu-ingrijorat-de-cate-ceva); C. Crângaru, Paradoxul progresului II. Sindromul punctelor albastre și normalitatea crimei (http://www.contributors.ro/editorial/paradoxul-progresului-ii-sindromul-punctelor-albastre-și-normalitatea-crimei-sensu-durkheim/); David E Levari, Daniel T. Gilbert, Timothy D. Wilson, Beau Sievers, David M. Amodio, Thalia Wheatley, Prevalence-induced concept change in human judgment, Science. (https://science.sciencemag.org/content/360/6396/1465)

[14] C. Crângaru, op. cit.Autorul mai spune: „În realitate, din cauza sindromului punctelor albastre, creierele noastre pur si simplu vor începe să amplifice (sau să minimizeze) acele probleme pentru a se obține nivelul de stres cu care suntem deja obișnuiți. Relaxarea și încrederea în viitor nu sunt garantate obligatoriu de progres material și securitate personală. Unii oamenii vor îmbrățișa în continuare o perspectivă pesimistă asupra mersului lumii”.

Eradicarea fenomenului infracțional – Speranța din Cutia Pandorei was last modified: septembrie 10th, 2019 by Mihai Adrian Hotca
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Mihai Adrian Hotca

Mihai Adrian Hotca

Este doctor în drept din 2007 cu specializarea în Științele penale, profesor universitar și membru al Baroului București.
A mai scris:

Abonează-te la newsletter