„Materia Dreptului Penal are efecte foarte severe: eroarea trebuie să fie cât mai mică!” Interviu cu prof. univ. dr., av. Mihai Adrian Hotca, fondator, partener coordonator, „Hotca, Neagu, Sitaru & Asociații”

2 mart. 2022
Vizualizari: 943

Universul Juridic: Bună ziua, doamnelor, domnișoarelor și domnilor! Ne aflăm în ambianța Hotelului Hilton din București, alături de gazda noastră de astăzi. Este vorba de domnul prof. univ. dr., av. Mihai Adrian Hotca. Domnule Hotca, suntem bucuroși că noi, cei de la Universul Juridic, suntem implicați direct în organizarea celei de a III-a ediții a sărbătoririi societății pe care ați înființat-o și o coordonați, societatea de avocatură Hotca, Neagu, Sitaru și Asociații. Bine v-am găsit din nou la această nouă ediție!

Mihai Adrian Hotca: Vă mulțumesc! Ați participat alături de noi la această manifestare, să-i spunem – științifică, în principal, dar și de socializare, în subsidiar. Cred că este o manifestare foarte reușită, le mulțumesc tuturor celor care au participat, pentru că și-au făcut loc în agendă, pentru a fi alături de noi.

Universul Juridic: Tema aleasă a fost foarte specială și foarte inedită. Încerc să reiau titlu conferinței fără să greșesc, sper: este vorba despre „Efectul de noise și biasuri în variabilitatea deciziilor din sistemul judiciar”. Este corect?

Mihai Adrian Hotca: Așa este. Chiar numele conferinței este sub semnul celor doi termeni, noise și bias. Este vorba de concepte mai puțin abordate în cadrul manifestărilor științifice de la noi, pentru că ele vizează anumite aspecte care sunt mai puțin avute în vedere de către juriști.

Când discutăm de noise, practic avem în vedere situația în care, în cazuri similare sau asemănătoare, judecătorii pronunță hotărâri diferite, și acest lucru se întâmplă fără ca acei judecători să aibă înclinație sau predispoziție spre a pronunța astfel de hotărâri. Pur și simplu, activitatea lor este bruiată de mai mulți factori.

Când discutăm de biasuri, atunci înseamnă că judecătorii pronunță hotărâri diferite în cazuri analoge, dar nu pentru că apar direct factori de bruiaj sau pentru că există o predispoziție spre eroare sau o greșeală a anumitor categorii de organe judiciare.

Universul Juridic: Notasem, într-adevăr, pe înțelesul publicului mai puțin familiarizat cu acest domeniu, faptul că noise este, practic, un posibil defect al judecății, așa cum despre bias putem vorbi ca despre o tendință sau o preferință, o înclinare subiectivă, părtinitoare, către o anume perspectivă. Dacă, în inginerie, vorbim de toleranța unei dimensiuni, și ea este cuantificabilă și măsurabilă, ce se întâmplă în sistemul judiciar? Cum se poate evalua o eroare? Și, probabil, cea mai delicată întrebare: cine răspunde pentru erorile judiciare?

Mihai Adrian Hotca: Da, este foarte greu de cuantificat procentul de eroare în activitatea judiciară. Dar un reper important trebuie să-l reprezinte valoarea medie sau, să spunem așa: soluțiile care se situează pe la mijlocul distanței între, să spunem, totalitatea soluțiilor pronunțate cu privire la tipul respectiv de speță. Ar mai fi de spus și faptul că, atunci când recomandăm a se lua în considerare, să spunem, un reper, mai bine zis, pentru activitatea judiciară, foarte importante sunt statisticile și practica judiciară în cauze similare.

Universul Juridic: Ați pomenit, în cadrul intervenției dumneavoastră din conferință, despre igienă decizională. Este foarte importantă, iar dumneavoastră ați și insistat pe acest lucru, cât și pe necesitatea unor ghiduri de practică judiciară. Voiam să vă întreb: în general, considerați că magistrații, atunci când sunt în exercițiul funcțiunii, sunt conștienți de necesitatea unei astfel de igiene a deciziei? Sunt conștienți de răspunderea pe care o au atunci când un justițiabil este deja judecat și primește o hotărâre judecătorească definitivă, care este lege?

Mihai Adrian Hotca: Plecând de la dramatismul unor soluții în materie penală, pentru că acolo sunt efectele cele mai dure ale factorilor de bruiaj, dacă într-un caz avem o soluție de absolvire, iar în altul avem o soluție de condamnare la ani grei de închisoare, ambele fiind similare, atunci cel care a fost condamnat va trăi o dramă, pentru că el va face comparație cu speța în care un alt judecător a pronunțat o soluție de achitare.

Atunci când recomandăm o igienă decizională sau decizii care să fie adoptate cu luarea în considerare a unor recomandări, evident că avem în vedere câteva recomandări care ar putea fi avute în vedere de către cei care hotărăsc.

În primul rând, scopul unei judecăți nu trebuie să fie expresia individuală, așa cum se arată și într-o carte foarte interesantă, relativ recent apărută – „Noise. Un defect al judecății umane”, având ca autori pe Daniel Kahneman, Olivier Sibony, Cass R. Sunstein ‒, ci o judecată corectă. Acesta este scopul oricărei activități judiciare, care presupune evaluarea.

Apoi, trebuie evitate prejudecățile. În al treilea rând, nu neapărat în această ordine, trebuie avută în vedere practica altor instanțe în cazuri similare, o bună cunoaștere a practicii judiciare, și întotdeauna trebuie să existe o analiză a modului de gândire al altor persoane care exercită funcții similare.

Nu în ultimul rând, trebuie evitate orice elemente sau trebuie estompate, ca să spunem așa, orice elemente care ar putea vicia procesul de evaluare. Pentru că, să vă dau doar două-trei exemple, s-a constatat că, deși un judecător a respectat toate regulile, a avut în vedere o judecată care a luat în considerare toate standardele, atunci când a dat hotărârea a fost influențat de faptul că îi era foame, de faptul că echipa preferată de fotbal a pierdut sau a câștigat, de împrejurarea că era ziua unuia dintre inculpați, de vreme, de sănătate ș.a.m.d. Și acești factori trebuie avuți în vedere!

Evident, nu discutăm de situația-regulă, dar materia Dreptului Penal fiind una cu efecte foarte severe, marja de eroare trebuie să fie cât mai mică. Nu se poate să fie exclusă în totalitate, dar o reducere în limite rezonabile cred eu că este posibilă, dacă se iau în vedere tocmai aceste riscuri.

Universul Juridic: Cred că este o inițiativă absolut bine-venită și am sesizat din partea celorlalți lectori faptul că această inițiativă trezește interes, poate oferi niște instrumente și niște direcții celor care fie sunt apărători, fie acuzatori, fie magistrați, cei care cântăresc și judecă.

Este o intenție de a responsabiliza, de a trage un semnal de alarmă, de a vedea cu privirea cât de înalt este turnul de veghe în procesul de justiție. O să închei, devoalând o surpriză pentru această zi. Reuniunea se va încheia cu lansarea unei cărți a dumneavoastră, care vine nu din zona strict profesională, ci din zona de beletristică. Este vorba de lucrarea „Gașca de la Drept”, o apariție editorială interesantă la Editura Universul Juridic. A fost o lucrare deja foarte bine primită, pe care vă rog să o descrieți în câteva cuvinte.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Mihai Adrian Hotca: Este foarte greu să vorbesc despre carte, mai ales în puține cuvinte. Dar o voi face profitând de această ocazie oferită de către dumneavoastră. „Gașca de la Drept” este o carte despre perioada studenției, perioadă care are și momente dificile, și momente mai plăcute, perioadă care, dacă este traversată de către noi, să spunem, fiind pe fază, eu cred că ne oferă cele mai minunate și speciale momente ale tinereții noastre.

Universul Juridic: Mulțumim foarte mult, domnule prof. univ. dr. Mihai Adrian Hotca! Vă dorim succes! Vă mulțumim pentru ideile dumneavoastră și inițiativele societății pe care o conduceți! Sperăm să ne reunim în același format în ocaziile care urmează. La revedere celor care ne privesc!

Mihai Adrian Hotca: Și eu vă mulțumesc foarte mult pentru oportunitate!

„Materia Dreptului Penal are efecte foarte severe: eroarea trebuie să fie cât mai mică!” Interviu cu prof. univ. dr., av. Mihai Adrian Hotca, fondator, partener coordonator, „Hotca, Neagu, Sitaru & Asociații” was last modified: martie 2nd, 2022 by Mihai Adrian Hotca

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Mihai Adrian Hotca

Mihai Adrian Hotca

Este avocat coordonator al SCA Hotca, Neagu, Sitaru & Asociaţii; director al Revistei Române de Drept Penal al Afacerilor.
A mai scris: