Despre ABC-ul vieţii

28 iul. 2020
Articol UJ Premium
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
471 views

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Ce semnificație au cele trei litere din titlu? A vine de la adevăr, B de la bine (în sens moral) și C de la conformare (față de lege). Altfel spus, grupul de litere ABC este acronimul tripletei adevăr-bine-con­formare.

Înainte de a argumenta in extenso folosirea triadei adevăr‑bine‑conformare, vreau să fac cu­nos­cută celor interesați sursa principală a inspirației mele.

Am avut privilegiul să‑mi petrec copilăria și ado­lescența alături de doi dintre bunicii mei, patern (Mihai) și matern (Vasile), care și‑au lăsat, într‑o bună măsură, fiecare în manieră proprie, amprenta asupra educației și evoluției mele în societate[1].

M‑am născut într‑o zonă rurală, unde era larg răspândit obiceiul ca bunicii să se ocupe de creșterea nepoților[2]. Pentru spulbera orice interpretare, fac precizarea că și pă­rinții mei au avut locul lor esențial în creșterea și instruirea mea, dar aici nu analizez acest aspect.

Cei doi bunici – Mihai și Vasile – aveau, întâmplător sau nu, multe lucruri în comun. Se cuvine să dau câteva informații relevante despre bunicii mei. Amândoi au gustat, în tinerețea lor, din democrația interbelică, au participat la Al Doilea Război Mondial, au suportat consecințele ocupației străine (ungare), au îndurat colecti­vizarea bolșevică și s‑au resemnat parțial în tim­pul regimului comunist. Bunicul matern a prins și revenirea la democrație (după 1989), având ocazia să‑și redobândească o parte dintre bunu­rile ce i‑au fost luate fără voia sa (aproximativ 15 ha teren). Mihai nu a mai apucat acest moment, deoarece s-a stins mai devreme.

De la naștere și până în adolescență am trăit lângă bunicii mei, pe care, din punct de vedere temperamental, îi pot considera că erau diferiți – unul intro­vertit (Mihai) și altul extrovertit (Vasile). În ceea ce privește caracterul lor, ambii erau oa­meni onești, cu respect față de lege și cu frică de Dumnezeu. Bunicul patern a fost foarte mulți ani consilier în cadrul Consiliului bisericii ortodoxe din satul Gherța Mare, iar bunicul matern a fost diac (este termenul regional pentru dascăl sau cântăreț la strană) la aceeași biserică. Până la vârsta de 18 ani am frecventat biserica din sat. Când eram mai mic, bunicul patern mă ducea în fiecare dumi­nică la biserică, iar după ce am crescut mergeam singur. Din ritualul religios, cel mai mult am apreciat predicile, pe care pur și simplu le savu­ram (îmi amintesc cu plăcere de cele susținute de preotul Vasile Tătăran[3]).

Relația cu bunicii mei a fost una foarte strânsă și îmi plăcea să‑i ascult cu mare atenție, mai ales când povesteau despre război ori când discutau despre probleme zilnice cu părinții mei sau cu alți săteni. Ceea ce mi‑a rămas în minte foarte clar și cred că nu voi uita niciodată este modalitatea respectuoasă în care mă tratau, pro­babil pentru că îmi plăcea să particip activ la discuții și să am uneori întrebări și, mai rar, chiar răspun­suri. Deși, când am început să aștern precedenta frază, am ezitat să folosesc cuvântul respect, totuși consider că acesta este termenul care caracterizează cel mai bine relația noastră. În mod cert eu îi respectam și cred că și ei nutreau același sentiment față de mine (de fapt, sunt convins).

Cu nuanțele specifice fiecăruia și în modul propriu de exprimare, când era oca­zia sau prilejul, ambii bunici îmi dădeau, în linii generale, aceleași sfaturi, care concordau cu cele ale părinților mei, dintre care menționez trei: Să nu minți! Să nu ne faci de rușine! Să fii bun!

Recunosc că atunci, în momentul când pri­meam sfaturi din partea bunicilor mei, nu‑mi era foarte clar conținutul lor, ci mi se păreau relativ vagi sau abstracte și, în orice caz, lipsite de orice concre­tețe. Dar, pe măsură ce viața se derula, am înce­put să înțeleg, din ce în ce mai clar, adevărata semnificație a recomandărilor primite de la bunicii mei.

Pot spune că, cel puțin din momentul când s‑a născut fiica mea (Mihaela, anul 2001), lucru reconfirmat la nașterea fiului meu (Cristian, în anul 2008), am avut o reprezentare certă a sen­sului cuvintelor pe care, din sufletul lor mare, bunicii mei mi le‑au rostit atunci când situația se preta la așa ceva.

Este vorba despre ABC‑ul vieții, respectiv: ade­vărul (A), binele (B) și conformarea față de reguli (C). Voi dezvolta în continuare câteva idei despre tripleta adevăr‑bine‑conformare.

Adevărul este fundamental în relațiile so­ciale, deoarece raporturile interumane suferă de fiecare dată când sunt viciate de minciună. De­na­turarea realității afectează, uneori chiar în mod iremediabil, relațiile sociale de orice natură (familială, profesională etc.). Sigur, nu de puține ori, adevărul doare și generează o lipsă tem­porară de confort. În acest context apare ine­vitabil întrebarea: Merită adevărul acest preț? Indiscutabil merită, deoarece prețul este justi­ficat de rezultat, care este unul neprețuit.

Pentru a gândi în acest registru, apreciez că, înainte de orice, este necesară realizarea unei condiții esențiale: adevărul despre propria per­soană. De multe ori, oamenii se mint singuri, de pildă, când își spun: Nu merit să am succes! sau Merit să am succes!; Nu pot face ceea ce mi se cere! sau Pot face ceea ce mi se cere!; Nu-mi pasă de ceea ce spune lumea sau Îmi pasă de ceea ce spune lumea ș.a.

A ne minți singuri înseamnă să ne facem rău nouă înșine, adică să ne furăm singuri căciula, cum spune un vechi aforism. Să nu uităm de cuvintele foarte frumoase ale lui Socrate: „Cunoaște‑te pe tine însuți”. Supraaprecierea sau, dimpotrivă, mini­ma­lizarea calităților ori aptitudinilor proprii duce, aproape invariabil, la afectarea compor­tamentului social al celui în cauză, care este neco­respunzător în multe situații și generează consecințe sociale negative, cum ar fi: excluderea sau izolarea socială, exploatarea profesională ori eșecul în carieră, suferințe psihice sau disconfort moral etc.

Pachet: Principiile procedurei judiciare

Cel de‑al doilea aspect al adevărului vi­zează cinstea, corectitudinea sau onestitatea în raporturile cu ceilalți. Adevărul este una dintre condițiile esențiale ale construirii și menținerii unor relații sociale trainice. Adevărul reflectă demnitate, generează respect și emană inte­gritate.

Binele este a doua latură (condiție, cerință) a triadei ABC‑ului vieții omului. În acest context, binele pune în lumină moralitatea conduitei so­ciale a omului. A susține sau a face binele în­seamnă a avea un comportament conform prin­cipiilor etice care guvernează raporturile indi­vi­zilor între ei, precum și față de colectivitate, a căror respectare se întemeiază pe conștiință și pe opinia publică. Printr‑o expresie, putem spune că binele echivalează cu etica socială. A respecta regulile morale înseamnă angajare socială și presupune trecerea de la o comportare intuitivă sau prevalent intuitivă la o conduită conștientă și responsabilă. S. Pischiutta spune că „obiectivul unui individ evoluat trebuie să fie acela de a ști să trăiască viața obișnuită în mod conștient, folosind mereu conștientizarea în orice situație a vieții sale, cu sine însuși și cu alții, și să‑i învețe și pe alții cum să o facă. Viața nu poate fi trăită cu spon­taneitate, așa cum ne vine[4]. Binele este o valoare socială învățată și care trebuie cultivată, deoarece morala evoluează și este diferită de la o societate la alta.

Omul nu trebuie să uite totuși că morala are ca finalitate principală realizarea binelui colectiv și, implicit, a celui individual. Cu alte cuvinte, morala – ca sistem de reguli interumane – are ca obiectiv obținerea binelui și evitarea răului. Se poate afirma, așadar, că omul moral își diri­guiește comportamentul făcând binele, în timp ce omul imoral își dirijează conduita înfăptuind contrariul (răul). Morala operează cu diada: recom­pensă-oprobriu. Recompensa, în ipoteza în care subiectul are un comportament moral din pasiune (fără teama de oprobriu), constă în confortul psihic produs de respectarea regulii de conduită etică și de respectul (aprecierile) opiniei publice. În cazul în care o persoană își derulează activitatea având convingerea că așa trebuie să procedeze, nea­vând un sentiment favorabil conformării, răsplata va consta exclusiv în aprecierile membrilor colec­tivității. Oprobriul este consecința morală ce sur­vine în situația în care un membru al unui grup social nesocotește normele de conviețuire stabilite pentru satisfacerea binelui comun. Dintr‑o altă perspectivă, morala este diferită de la o populație la alta sau de la un teritoriu la altul, precum și în cadrul aceluiași teritoriu, dacă este vorba despre etape istorice succesive.

Conformarea față de lege este a treia latură ce închide ABC‑ul vieții cinstite, sănătoase din punct de vedere moral și, îndrăznesc să spun, evoluate a omului. Respectarea legii de către desti­natarii acesteia este cerința indispensabilă a unei societăți civilizate. Una dintre invențiile majore ale omului social este legea, înțeleasă ca ansamblu de norme general obligatorii, a căror respectare este garantată de forța coercitivă a statului.

Indivizii sunt obligați să‑și racordeze com­por­tamentele la legislația în vigoare. Despre o per­soană care respectă legea se poate spune că are o conduită legală (licită). În schimb, despre o alta care nu se conformează dispozițiilor legale se poate afirma că are o conduită nelegală (ilicită).

Așadar, legalitatea este conformitatea unui comportament sau a unei conduite cu actele normative (legile) aflate în vigoare, iar respectarea legii și restaurarea ordinii juridice încălcate țin de substanța statului de drept.

Concluzia celor de mai sus ar fi: să trăim în adevăr, să facem bine și să ne conformăm precep­telor legii.

Această regulă își are suport în argumentele expuse aici, dar se bazează, mai ales, pe autori­tatea și înțelepciunea bunicilor mei (Mihai și Vasile), pe care cu această ocazie îi salut con­descendent[5].


[1] Acest text este și un omagiu adus celor doi bunici.

[2] M-am născut și am copilărit în comuna Turț (satul Gherța Mare), jud. Satu Mare (Țara Oașului, la poalele munților Oașului). În prezent, obiceiul creșterii nepoților de către bunici este, din păcate, și în această zonă pe cale de dispariție.

[3] Din păcate, preotul Vasile Tătăran ne-a părăsit prematur, având, probabil, treabă în alte locuri din Univers.

[4] S. Pischiutta, Născuți pentru a evolua, Ed. For You, București, 2017, p. 260.

[5] Care cred că ne privesc din ceata drepților și înțelepților.

Despre ABC-ul vieții was last modified: iulie 28th, 2020 by Mihai Adrian Hotca
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Mihai Adrian Hotca

Mihai Adrian Hotca

Este doctor în drept din 2007 cu specializarea în Științele penale, profesor universitar și membru al Baroului București.
A mai scris:

Abonează-te la newsletter