Integritatea afacerilor şi dreptul

8 iun. 2021
Vizualizari: 1232
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Motto 1: În afacerile serioase, gândite pe termen lung, o componentă a strategiei trebuie să fie integritatea, asigurată prin coduri de etică și proceduri de conformitate; în caz contrar, succesul este iluzoriu, iar eșecul este certitudine.

Motto 2: Așa cum pentru organism inima este esențială pentru menținerea acestuia în viață, tot așa este integritatea pentru afaceri.

1. Integritatea în afaceri – element esențial al succesului economic

Integritatea (probitatea, conformitatea, corectitudinea, onestitatea) este o valoare socială importantă, aflată pe podiumul axiologic, deoarece figurează printre primele poziții din cadrul majorității sferelor sociale (artă, economie, politică etc.). Astfel, în planul relațiilor sociale, și-au găsit binemeritate locuri ori constituie, cel puțin, frumoase deziderate: integritatea funcționarilor publici, integritatea oamenilor politici, integritatea oamenilor de știință, integritatea artiștilor etc. Aproape că nu există sferă a relațiilor sociale care să nu fie contaminată de chestiunea integrității. Într-adevăr, integritatea își făurește poziții însemnate în domenii în care era o rara avis și câștigă locuri din ce în ce mai bine situate în alte zone ale relațiilor sociale, în care figura la categoria probleme secundare.

Este evident faptul că există preocupări, cel puțin la nivel declarativ, referitor la conceperea, adoptarea și implementarea unor sisteme de integritate în majoritatea domeniilor. Este observabilă chiar o oarecare euforie de integritate, respectiv o dorință de instituire a unor norme de etică sau integritate în tot mai multe zone ale relațiilor sociale.

Nu există, însă, un interes evident pentru definirea conținutului expresiei integritatea în afaceri, dar constatăm că acest concept devine din ce în ce mai însemnat și, într-o oarecare măsură, chiar indispensabil, fiind unul dintre factorii constant asociați succesului economic. Departe de a fi un epifenomen, integritatea este, în multe cazuri, un factor real care concură la robustețea sau reziliența afacerilor. Care este explicația acestor reconfigurări de variabile în câmpul afacerilor? Care este cauza evanescenței efectelor cunoscutului adagiu finis mercatorum est lucrum (scopul omului de afaceri este profitul) și al butadei banii n-au culoare?

Explicația este aceea că din ce în ce mai multe dintre persoanele care achiziționează bunuri sau servicii sunt foarte atente la imaginea companiilor furnizoare, la implicarea acestora în diferite scandaluri, la relația cu mediul, dar și la respectarea principiilor de integritate. Consumatorii sau partenerii de afaceri sunt atenți la faptul că ofertanții de produse și servicii au fost sau nu sancționați penal ori extrapenal. Aceștia sunt cu băgare de seamă în ceea ce privește aplicarea unor pedepse sau sancțiuni, precum interdicția derulării unor activități economice, interdicția exercitării unor ocupații, interdicția participării la achiziții publice, interdicția de a înființa societăți etc.

Pe scurt, actorii câmpului economic sunt tot mai vigilenți la nivelul încrederii de care se bucură participanții aflați în sfera lor de interes. Lipsa ori pierderea încrederii pot fi vătămătoare sau chiar letale pentru întreprinzători, aceștia putând fi repudiați, aparent paradoxal, inclusiv de către oamenii de afaceri cu integritatea știrbită. Parafrazându-l pe Plutarh, explicația este că aceștia din urmă: Iubesc viciul, dar îl urăsc pe viciat[1]!

În fața unui ansamblu complicat și complex de factori, care concură în modalități și ponderi diferite la succesul sau insuccesul în afaceri, diferența de loc în ierarhia reușitelor o poate face existența ori inexistența unui sistem de integritate funcțional, adaptat condițiilor economice.

Omul este cel mai important factor al ecuației economice, deoarece sfințește locul, dar îl poate și pângări, prin comiterea de fapte antisociale care afectează integritatea în spațiul privat al afacerilor.

În concluzie, plecând de la premisa că Omul este unul dintre elementele esențiale ce concură la progresul economic și la robustețea activității economice sau care, dimpotrivă, poate frâna, degrada ori șubrezi domeniul economic, se degajă teza că funcția jucată de sistemele de integritate adoptate în cadrul organizațiilor private este una de importanță ridicată. Standardele de integritate existente la nivelul întreprinderilor au un rol de netăgăduit în atingerea obiectivelor economice ale oamenilor de afaceri și contribuie la însănătoșirea mediului economic, generând cel puțin indirect beneficii atât pentru întreprinzători, cât și pentru consumatori[2]. Aceste argumente pledează în sensul includerii obligatorii a integrității în cultura organizațională a companiilor.

În prezent, integritatea în domeniul afacerilor este o variabilă ce nu poate fi ignorată și care capătă din ce în ce mai multă relevanță pe plan economic, fiind luată în considerare cu toată seriozitatea de foarte mulți oameni de afaceri și de alte persoane implicate, sub diferite forme, în câmpul economic, prin producerea sau comercializarea de bunuri, executarea de lucrări ori prestarea de servicii (brevitatis cauza – oferirea de bunuri sau servicii).

Ce se înțelege prin integritate în afaceri? Din perspectivă instituțională, integritatea în afaceri este ansamblul regulilor care asigură corectitudinea celor care participă la activitățile economice. Din punctul de vedere al participanților la raporturile economice, integritatea în afaceri reprezintă respectarea (conformitatea) de către actorii economici a regulilor juridice și a celor care asigură probitatea lor profesională. Într-o altă variantă de formulare, integritatea în afaceri constă în comportamentul obedient al participanților din câmpul economic față de regulile privind corectitudinea în relațiile intra și extracorporatiste.

Așa cum am văzut mai sus, integritatea unei afaceri, atunci când este temeinic respectată la nivelul organizației, este un factor care poate contribui în mod vizibil la sporirea succesului întreprinderii. Internetul, alte modalități de comunicare la distanță și noile tehnologii permit, celor care doresc să se intereseze despre ofertanții de produse sau servicii, să se informeze facil în legătură cu nivelul de integritate al acestora. Astfel, politica de integritate este un criteriu din ce în ce mai utilizat de către consumatori atunci când aleg produsele sau serviciile pe care le achiziționează. Când vorbim de integritate nu avem în vedere doar simpla clamare a acesteia, fără acoperire în realitate, ci ne referim la un sistem de integritate sănătos, care funcționează foarte bine.

Integritatea autentică în afaceri este incompatibilă cu spoiala, cu adoptarea unor reguli de etică și a unor proceduri de conformitate, care rămân pur formale, fără nicio aplicare. Existența formală a unui sistem de integritate cu reguli corecte, care însă nu se aplică, are mai degrabă un impact negativ decât unul pozitiv.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Așadar, pe baza premiselor expuse mai sus, putem conchide că integritatea în afaceri este un element indispensabil al succesului economic.

2. Protecția integrității în mediul privat prin mijloace juridice

La fel ca în organizațiile din mediul public, și în cadrul organizațiilor private pot fi întâlnite fapte ilicite grave, precum corupția, hărțuirea, șantajul, amenințarea, faptele contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, fraudele informatice sau operațiunile frauduloase cu instrumente de plată electronică, faptele de evaziune fiscală, spălarea banilor, faptele contra consumatorilor sau de concurență neloială, faptele contra integrității și confidențialității sistemelor sau datelor informatice, falsurile, faptele privind relațiile de serviciu, securitate și protecție în câmpul muncii, faptele contra regimului juridic privind societățile, faptele privind regimul vamal, fraudele contra intereselor financiare ale UE etc.

Mijloacele de drept penal și extrapenal aflate la îndemâna factorilor cu rol în prevenirea, descoperirea și sancționarea persoanelor care comit fapte ce afectează integritatea companiilor care derulează afaceri private sunt cele prevăzute în legea penală (Codul penal, Codul de procedură penală etc.), dar și în alte acte normative, cum sunt cele din domeniile muncii, fiscal, al societăților etc. Instrumentele de natură penală și extrapenală legale, deși au o contribuție substanțială, trebuie și sunt completate cu alte mijloace, care țin în principal de politica organizațiilor private interesate – la rândul lor – de cunoașterea, prevenirea, investigarea și combaterea fenomenului ilicit (infracțional, contravențional etc.) din domeniul afacerilor.

În mediul afacerilor are o largă răspândire butada: Banii n-au culoare! Această expresie sintetizează, într-o oarecare măsură, ideea că cel mai important lucru în domeniul afacerilor private este acela al obținerii unui profit cât mai consistent, deoarece simplist văzute lucrurile eroii domeniului sunt cei care realizează profituri sau câștiguri mari, iar perdanții sunt anonimii, cei ignorați de societate.

Pentru anumiți întreprinzători sau neîntreprinzători contează prea puțin moralitatea sau chiar legalitatea activității, în raport de scopul principal – succesul afacerii. Nivelul succesului material constituie criteriul după care, în foarte multe situații, sunt judecați încă, din păcate, actorii implicați în câmpul afacerilor.

Într-o altă ordine de idei, constatăm un machiavelism care bântuie afacerile, generat atât de ignorarea totală ori parțială a legalității și moralității, cât și de faptul că domeniul economic (economia[3]) este unul complex și dur, cu mulți competitori, dintre care unii sunt mai puternici, alții mai slabi, unii sunt mai mari, alții mai mici, unii sunt antreprenori pregătiți pentru ceea ce fac, alții sunt lipsiți de profesionalism etc.

În fine, remarcăm un aspect interesant, respectiv că o parte dintre întreprinzători aplică sau respectă, uneori doar în mod selectiv și superficial, legile junglei[4].

3. Legile economiei și integritatea

Economia, înțeleasă ca ansamblul activităților productive, comerciale și de prestare de servicii, destinate satisfacerii unor nevoi sau interese sociale, poate fi abordată din diverse perspective și, în funcție de unghiul de vedere din care este observată, se consideră că se spune legilor (principiilor) naturii (junglei), matematicii etc. și, mai recent, se apreciază că este obedientă față de precepetele psihologiei.

Economiile naționale și economia mondială din ultimele 2-3 secole au fost influențate de factori militari, politici sau sociali, dar, pe lângă asemenea condiționări, un rol important asupra acestora l-au avut și teoriile economice, în special, a lui A. Smith[5] (teoria mâinii invizibile), adeptul ideii că statul nu trebuie să se implice semnificativ în economie, și a lui J.M. Keynes[6] [teoria sipritelor animale (lat. spirites animales, eng. animal spirits), care explică fluctuațiile economiei], suporterul implicării moderate a statului (precum face părintele pentru copil, adică îi construiește un cămin fericit, cu o anumită doză de libertate, protejându-l, totodată, de sipritele animale, existente în economie, prin politici fiscale și monetare (spre exemplu, prin împrumuturi menite să susțină reintegrarea în activitate a șomerilor)[7].

Keynes scria: „Mare parte din deciziile noastre de a face ceva pozitiv, decizii ale căror efecte se vor vedea după multă vreme, pot fi explicate doar ca rezultat al spiritului animal – o nevoie spontană de a acționa în loc de a alege inacțiunea si care nu e produsul unei medii ponderate a beneficiilor cantitative multiplicate cu probabilități cantitative[8].

În schimb, Smith considera că economia este dirijată de mâna invizibilă, întrucât fiecare individ care își urmărește propriul interes, pe lângă acesta, îl realizează implicit și pe cel al societății (interesul colectiv sau general)[9].

În esență, Smith și ceilalți economiști clasici considerau că economia este dirijată de actori raționali, care se vor antrena în orice afacere, dacă este în interesul lor reciproc. Spre exemplu, dacă un muncitor este dispus să lucreze pentru un salariu mai mic decât cel corespunzător muncii sale, acesta va fi angajat de întreprinzător. Așadar, piețele private, în deplin acord și fără amestecul guvernului, vor asigura buna funcționare a economiei, fiind guvernate de o mână invizibilă[10].

Când prea puțini economiști sau guvernanți se așteptau să devină vizibile fisurile teoriei economice clasice, a apărut Marea Criză economică interbelică. În plină criză, Keynes a publicat cartea Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii si a banilor[11]. În această lucrare, genialul economist s-a pronunțat în favoarea politicilor guvernamentale intervenționiste, prin care guvernul să utilizeze politici fiscale și monetare, în scopul temperării efectelor adverse ale recesiunilor sau crizelor economice.

Teoria lui Keynes, în forma sa simplificată, a stat la baza celor mai importante măsuri intervenționiste implementate de state după Marea Criză și a fundamentat (justificat) politicile fiscale și monetare publice până în anii 1970.

Între timp, în peisajul public al afacerilor și-au făcut apariția noi economiști, cu idei inovatoare, care au considerat că teoria economică smithiană, conform căreia nu există șomaj involuntar, se impune a fi reconsiderată, reconfigurată și repusă în practică. Așadar, spiritele animale menționate de Keynes au fost trimise în muzeul istoriei economiei[12].

Această reabilitare a teoriei economice clasice a găsit ecouri în cele mai mari economii de piață ale anilor 1980. Spre exemplu, în S.U.A. (în timpul lui Reagan) și Marea Britanie (în timpul lui Thatcher). În esență, noua orientare a economiilor libere era în sensul neamestecului guvernului în domeniul afacerilor, lăsând piețele să se autoreglementeze[13]. Însă, odată lăsate libere, piețele s-au comportat din ce în ce mai riscant și nesăbuit, iar după 80 de ani de la Marea Criză, au produs Marea Recesiune din 2008 (a creditelor subprime – începută în decembrie 2007).

Ce am învățat, după 10 ani de la criza financiară din 2008?

În mediile de specialitate s-a vorbit despre necesitatea implicării mai accentuate a statului în economie, ceea ce echivalează cu renașterea teoriei economice keynesiene, teorie despre care noii adepți susțin că a fost abandonată prea ușor.

Printre aceștia se numără și autorii cărții Spirite animale, G. Akerlof și R. Sihller, care arată: „În încercările lor de a pune ordine în teoria macroeconomică și de a o face să pară mai științifică, macroeconomiștii au impus structuri de cercetare și discipline, concentrându-se asupra modului în care s-ar comporta economia dacă oamenii ar avea motivații exclusiv economice și dacă ar fi perfect raționali[14]. Imaginați-vă un pătrat împărțit în patru secțiuni reprezentând motivații care sunt economice și neeconomice și răspunsuri care sunt raționale și iraționale. Modelul actual se încadrează numai în căsuța din stânga sus[15].

Apoi, autorii conchid: „funcționarea economiei și rolul pe care statul îl joacă în cadrul acesteia nu pot fi descrise exclusiv pe baza motivelor economice. O astfel de descriere necesită și o înțelegere detaliată a încrederii, echității, oportunităților, corupției, iluziei banului și a poveștilor pe care istoria ni le transmite (s.n.)[16].

Analizând cu atenție perioadele de grandoare și cele de decădere economică, luând în considerare și informații oferite de alte discipline, precum psihologia și biologia, se poate susține că economia se comportă ca un organism.

Regula „folosește numai cât ai nevoie”, regula că orice acțiune determină o reacție, regula intercondiționării ș.a. sunt tot atâtea legi (principii) care, în maniere specifice, sunt întâlnite atât în sistemul naturii, cât și în cadrul afacerilor.

Unul dintre cei ce susțin punctul de vedere, potrivit căruia, prin îmbinarea descoperirilor psihologiei cu înțelegerea practică a stimulentelor și comportamentelor piețelor se obțin rezultate foarte bune, este Richard H. Thaler, considerat întemeietorul economiei comportamentale. Acesta pune Oamenii în centrul analizei sale și le studiază slăbiciunile din perspectivă economico – psihologică[17]. În opinia lui Thaler, economia comportamentală deschide noi orizonturi în lumea afacerilor și a politicilor publice.

Plecând de la realitățile ce ne înconjoară, fără a renunța la teoriile care presupun că toți oamenii sunt Econi[18], care pot constitui totuși o bună bază pornire, R.H. Thaler propune și reușește, cel puțin într-o măsură rezonabilă, reorientarea investigației economice, dinspre Econi asupra existenței și relevantei Oamenilor, căci lumea este populată cu Oameni, iar nu cu Econi. Într-adevăr, realitatea este că nu toți agenții economici sau întreprinzătorii sunt pliabili pe modelele abstracte ale Econilor, care sunt considerați optimizatori mai degrabă imaginari decât reali. În cercetarea economică – susține Thaler – se impune luarea în considerare, cu toată seriozitatea, a factorilor aparent irelevanți (FAI).

R.H. Thaler consideră că: „până când nu înțelegem mai bine cum se comportă firmele, anume cele conduse de oameni (nu de Econi – potrivit lui R.H. Thaler – s.n.) nu putem evalua corect impactul măsurilor politice esențiale[19]”.

Thaler propune cititorului trei lecții de bază, pe care le consideră valabile în orice context[20]:

− Observă. Acesta consideră că trebuie să plecăm de la observațiile simple. Spre exemplu, dacă bolul este lăsat la vedere, cei care-l au la îndemână mănâncă prea multe alune;

− Strânge date. Pentru a argumenta, Thaler îl citează pe M. Twain, care spunea: „nu ceea ce știi te bagă în bucluc. Ci ceea ce știi sigur și nu este așa”. Acesta susține teza că singura protecție împotriva excesului de încredere constă în strângerea de date care îți pot arăta că greșești;

− Spune-ți deschis părerea. Mediul ideal al unei organizații este acela care îi încurajează pe toți membri să observe, să colecteze date, dar și să-și exprime direct părerea în legătură cu bunul mers al acesteia.

În concluziile sale, Thaler este de părere că: „Toată economia va fi comportamentală în măsura în care va fi nevoie. Si cei care s-au agățat cu încăpățânare de o lume imaginară populată doar cu Econi vor flutura un steag alb, mai degrabă decât o mână invizibilă[21].

Această nouă disciplină – economia comportamentală – abordează Omul, nu numai din perspectiva modelelor abstracte, care mai degrabă sunt neîntâlnite, decât prezente în realitatea economică, ci potrivit conduitei sale, cu slăbiciuni și virtuți, cu defecte și calități. Cu alte cuvinte, conform acestei noi ramuri economice, homo sapiens este investigat sau cercetat din perspectivă economico-psihologică cu luarea în considerare a faptului că, înainte de toate, acesta este OM.

Evident că obiectivele economiei comportamentale nu sunt un scop în sine, ci numai un mijloc pentru atingerea unuia cu adevărat nobil – elaborarea și transpunerea în practică a unor politici publice și private în folosul Oamenilor și furnizarea de informații importante mediului de afaceri.


* Articol publicat și preluat din Revista Iustitia nr. 1-2(17-18)/2019 a Baroului Dolj.

[1] Expresia ce a stat la baza parafrazei este „Îmi place trădarea, dar urăsc pe trădători”, folosită prima dată de scriitorul și moralistul grec Plutarh.

[2] Pentru dezvoltări privind protecția integrității în mediul privat, a se vedea M. A. Hotca, Protecția integrității în mediul privat prin mijloace de drept penal și extrapenal, RRDPA nr. 2/2019, p. 11 și urm.

[3] Prin economie înțelegem ansamblul activităților privind producția și distribuirea bunurilor și prestarea serviciilor. În funcție de anumite criterii, se face deosebirea în: economie globală (mondială), economie națională, economie de piață, economie emergentă, economie centralizată, macroeconomie, microeconomie ș.a.

[4] Prin junglă avem în vedere pădurile tropicale și subtropicale greu accesibile omului, unde animalele trăiesc conform legilor naturii.

[5] Adam Smith (1723-1790) a fost un economist, om politic și filozof scoțian.

[6] John Maynard Keynes (n. 5 iunie 1883-d. 21 aprilie 1946). Este considerat unul dintre fondatorii ai macroeconomiei moderne.

[7] G. Akerlof, R. Sihller, Spirite animale, Ed. Publica, 2010, p. 17.

[8] Teoria generală a ocupării forței de muncă, a dobânzii și a banilor (1936).

[9] Citatul relevant este următorul: „Fiecare individ urmărește numai avantajul său, astfel, în acest caz, ca și în multe altele, el este condus de o mână invizibilă, ca să promoveze un scop ce nu face parte din intenția lui”. Se impune precizarea că, după aproximativ 30 de ani de la folosirea metaforei mâinii invizibile, marele economist și-a nuanțat teoria, acceptând ideea unei mâini vizibile – acțiunea umană – care să armonizeze interesul individual cu cel general (ținând cont de morală).

[10] Există și opinia că mâna invizibilă este, de fapt, divinitatea.

[11] Este cunoscut în mod special pentru susținerea politicilor guvernamentale intervenționiste.

[12] G. Akerlof, R. Sihller, op. cit., p. 18.

[13] Idem, p. 19.

[14] Cum susțineau clasicii și neoclasicii.

[15] G. Akerlof, R. Sihller, op. cit., p. 281. Autorii consideră că modelul actual răspunde numai la întrebarea: Cum se comportă economia dacă oamenii au numai motivații economice și dacă răspund la acestea rațional? Există însă încă trei întrebări: Cum se comportă economia în condițiile motivației noneconomice și ale răspunsurilor raționale? Ale motivațiilor economice și răspunsurilor iraționale? Ale motivațiilor economice și răspunsurilor iraționale?

[16] Idem, p. 292.

[17] Lucrarea de referință a lui R.H. Thaler este Comportament inadecvat. Nașterea economiei comportamentale, Ed. Publica, București, 2015.

[18] Potrivit lui Thaler, Econul este un model abstract al omului (denumit și prin sintagma homo economicus).

[19] R.H. Thaler, op. cit., p. 500.

[20] Idem, pp. 500-503.

[21] Ibidem, p. 504.

Integritatea afacerilor și dreptul was last modified: august 13th, 2021 by Mihai Adrian Hotca

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Mihai Adrian Hotca

Mihai Adrian Hotca

Este avocat coordonator al SCA Hotca, Neagu, Sitaru & Asociaţii; director al Revistei Române de Drept Penal al Afacerilor.
A mai scris: