Obligațiile entităților raportoare prevăzute în Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului

30 aug. 2019
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 361

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

1. Precizări introductive

La data de 18 iulie 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, care a abrogat Legea nr. 656/2002, act normativ ce reglementa această materie.

Data Protection; Un an de la aplicarea GDPR în România, Ediția a VII-a

Prin Legea nr. 129/2019, cadrul legal în acest domeniu a fost modificat și pus de acord cu directivele (UE) 2015/849 și (UE) 2011/2.258, care trebuiau transpuse în sistemul legislativ național.

Noua lege în materie aduce modificări și în ceea ce privește entitățile raportoare. Efectuând o analiză comparativă a dispozițiilor legale succesive corespondente, constatăm că aria entităților raportoare a fost revizuită, atât în sensul includerii unor noi entități raportoare, cât și al eliminării unor astfel de categorii. Printre entitățile raportoare nou introduse figurează experții, cenzorii, contabilii autorizați, iar printre entitățile scoase din sfera celor obligate la raportare se numără asociațiile, fundațiile sau persoanele cu atribuții în procesul de privatizare. Precizăm că, prin reformularea unor ipoteze sau categorii de entități, legiuitorul a extins în fapt câmpul de aplicare al acestora. Astfel, prin folosirea expresiei furnizori de servicii de jocuri de noroc, în locul termenului cazinouri, vor putea fi încadrate în aria entităților raportoare și furnizorii de asemenea servicii care nu puteau fi incluși în categoria cazinourilor. La fel este cazul, în ceea privește categoria subsidiară, a entităților prevăzute la lit. i), prin scăderea plafonului, de la 15.000 euro la 10.000 euro.

 

 2. Care sunt entitățile raportoare?

Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, intră sub incidența prezentei legi următoarele entități raportoare:

a) instituțiile de credit persoane juridice române și sucursalele instituțiilor de credit persoane juridice străine;

b) instituțiile financiare persoane juridice române și sucursalele instituțiilor financiare persoane juridice străine;

c) administratorii de fonduri de pensii private, în nume propriu și pentru fondurile de pensii private pe care le administrează, cu excepția caselor de pensii ocupaționale profesionale;

d) furnizorii de servicii de jocuri de noroc;

e) auditorii, experții contabili și contabilii autorizați, cenzorii, persoanele care acordă consultanță fiscală, financiară, de afaceri sau contabilă;

f) notarii publici, avocații, executorii judecătorești și alte persoane care exercită profesii juridice liberale, în cazul în care acordă asistență pentru întocmirea sau perfectarea de operațiuni pentru clienții lor privind cumpărarea ori vânzarea de bunuri imobile, acțiuni sau părți sociale ori elemente ale fondului de comerț, administrarea instrumentelor financiare, valorilor mobiliare sau a altor bunuri ale clienților, operațiuni sau tranzacții care implică o sumă de bani sau un transfer de proprietate, constituirea sau administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente financiare, organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii, funcționării sau administrării unei societăți; constituirea, administrarea ori conducerea unor astfel de societăți, organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare sau a altor structuri similare, precum și în cazul în care participă în numele sau pentru clienții lor în orice operațiune cu caracter financiar ori vizând bunuri imobile;

g) furnizorii de servicii pentru societăți sau fiducii, alții decât cei prevăzuți la lit. e) și f);

h) agenții imobiliari;

i) alte entități și persoane fizice care comercializează, în calitate de profesioniști, bunuri sau prestează servicii, în măsura în care efectuează tranzacții în numerar a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro, indiferent dacă tranzacția se execută printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni care au o legătură între ele.

Prevederile art. 5 alin. (2) stabilesc incidența legii, nu numai în ceea ce privește instituțiile emitente de monedă electronică ori instituțiile de plată, ci și asupra agenților și distribuitorilor acestor instituții.

În fine, art. 5 alin. (3) instituie obligația instituțiilor emitente de monedă electronică și instituțiilor de plată de a impune prin contract agenților și distribuitorilor acestora respectarea dispozițiilor Legii nr. 129/2019 și a legislației secundare, adoptată în aplicarea acestei legi. De asemenea, aceste entități sunt obligate să stabilească mecanismele de conformare.

 

3. Obligațiile entităților raportoare

3.1. Enumerare

Examinând dispozițiile Legii nr. 129/2019, constatăm că entitățile raportoare au mai multe obligații, dintre care cele mai importante sunt:

– Obligația de raportare a tranzacțiilor suspecte (art. 6);

– Obligația de raportare a unor tranzacții care nu prezintă indicatori de suspiciune (art. 7);

– Obligații decurgând din procedura raportării (art. 8-9);

– Obligația de a aplica măsurile de cunoaștere a clientelei (art. 10-17);

– Obligații decurgând din utilizarea unor terțe părți (art. 18);

– Obligația de a ține evidența documentată a măsurilor luate în vederea identificării beneficiarilor reali (19);

– Obligația păstrării documentelor care atestă aplicarea procedurilor de cunoaștere a clientelei (art. 21);

– Obligația desemnării persoanelor cu responsabilități în aplicarea Legii nr. 129/2019 (art. 23);

– Obligația identificării și evaluării riscurilor (art. 25);

– Obligația de a comunica Oficiului datele și informațiile necesare îndeplinirii atribuțiilor prevăzute de lege (art. 26).

 

3.2. Obligația de raportare a tranzacțiilor suspecte (art. 6)

Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, entitățile raportoare prevăzute la art. 5 sunt obligate să transmită un raport pentru tranzacții suspecte exclusiv Oficiului dacă acestea cunosc, suspectează sau au motive rezonabile să suspecteze că:

a) bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni sau au legătură cu finanțarea terorismului;

b) persoana sau împuternicitul/reprezentantul/mandatarul acesteia nu este cine pretinde a fi;

c) informațiile pe care entitatea raportoare le deține pot folosi pentru impunerea prevederilor prezentei legi;

d) în orice alte situații sau cu privire la elemente care sunt de natură să ridice suspiciuni referitoare la caracterul, scopul economic sau motivația tranzacției, cum ar fi existența unor anomalii față de profilul clientului, precum și atunci când există indicii că datele deținute despre client ori beneficiarul real nu sunt reale sau de actualitate, iar clientul refuză să le actualizeze ori oferă explicații care nu sunt plauzibile.

Ce înseamnă suspiciune sau motive rezonabile de suspiciune? Considerăm că suspiciunea și motivele rezonabile de suspiciune presupun existența unor probe – elemente de fapt – care relevă date sau împrejurări ce justifică presupunerea că există un pericol iminent sau concret de spălare de bani sau finanțare a terorismului.

Conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 129/2019, suplimentar situațiilor prevăzute la alin. (1), entitățile raportoare transmit un raport pentru tranzacții suspecte Oficiului atunci când circumstanțele faptice obiective aferente unei relații de afaceri sau tranzacții ocazionale corespund în tot sau în parte indicatorilor sau tipologiilor de tranzacții suspecte prezentate public de Oficiu.

Potrivit art. 6 alin. (3) din lege, entitățile raportoare consideră ca suspectă orice relație de afaceri sau tranzacție ocazională cu o persoană ale cărei date de identificare i-au fost comunicate punctual de către Oficiu. În acest caz un raport pentru tranzacții suspecte va fi transmis de către entitatea raportoare Oficiului, fără excepție.

Precizăm că, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. (4), Agenția Națională de Administrare Fiscală transmite de îndată un raport pentru tranzacții suspecte Oficiului atunci când, în aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1.889/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2005 privind controlul numerarului la intrarea sau ieșirea din Comunitate, deținute de acestea la intrarea sau ieșirea din Uniune, cunoaște, suspectează sau are motive rezonabile să suspecteze că bunurile/fondurile provin din săvârșirea de infracțiuni sau au legătură cu finanțarea terorismului sau persoana a încălcat obligațiile stabilite prin acest regulament.

 

3.3. Obligația de raportare a unor tranzacții care nu prezintă indicatori de suspiciune (art. 7)

Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 129/2019 prevede că, independent de existența sau nu a unor suspiciuni sau motive rezonabile de suspiciune, entitățile raportoare au obligația de a raporta către Oficiu tranzacțiile cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro.

În situația în care tranzacțiile de mai sus sunt derulate prin intermediul unei instituții de credit sau financiare, obligația de raportare revine acesteia, cu excepția operațiunilor din activitatea de remitere de bani [art. 7 alin. (2)]. Pentru activitatea de remitere de bani, entitățile raportoare transmit Oficiului rapoarte privind transferurile de fonduri a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 2.000 euro.

De asemenea, potrivit art. 7 alin. (3), instituțiile de credit și instituțiile financiare vor transmite rapoarte on-line privind transferurile externe în și din conturi, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro. Termenul tranzacție include și operațiunile a căror valoare este fragmentată în tranșe mai mici decât echivalentul în lei a 15.000 euro, care au elemente comune cum ar fi: părțile tranzacțiilor, inclusiv beneficiarii reali, natura sau categoria în care se încadrează tranzacțiile și sumele implicate. Entitățile raportoare stabilesc în politici și normele interne prevăzute la art. 24 alin. (1), proporțional cu riscul spălării banilor și finanțării terorismului la care sunt expuse, termenul în care elementele comune prezintă relevanță, precum și orice alte scenarii ce ar putea da naștere unor tranzacții legate între ele.

Conform art. 7 alin. (6), Agenția Națională de Administrare Fiscală transmite Oficiului rapoarte privind informațiile cuprinse în declarațiile persoanelor fizice privind numerarul în valută și/sau în monedă națională, care este egal sau depășește limita stabilită prin Regulamentul (CE) nr. 1.889/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2005, deținute de acestea la intrarea sau ieșirea din Uniune.

Raportul pentru tranzacțiile menționate mai sus se transmite Oficiului în cel mult 3 zile lucrătoare de la momentul efectuării tranzacției, cu excepția raportului ANAF, care se transmite Oficiului în cel mult 3 zile lucrătoare de la momentul depunerii declarației conform Regulamentului (CE) nr. 1.889/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2005, deținute de acestea la intrarea sau ieșirea din Uniune, conform unei metodologii aprobate prin ordin al președintelui Oficiului.

 

3.4. Obligații decurgând din procedura raportării (art. 8-9)

Art. 8 – (1) din Legea nr. 129/2019 stabilește că entitățile raportoare au obligația de a transmite, de îndată, Oficiului raportul pentru tranzacții suspecte (prevăzut la art. 6) înainte de efectuarea oricărei tranzacții aferente clientului care are legătură cu suspiciunea raportată.

Termenul de raportare și confirmare este unul scurt, care devoalează dorința legiuitorului de a impune entităților raportoare și Oficiului celeritatea. Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1), raportarea trebuie să fie efectuată de îndată, iar conform art. 8 alin. (2), Oficiul trebuie să confirme tot de îndată, în scris, primirea raportului. Obligația de raportare se naște anterior efectuării tranzacției care are legătură cu suspiciunea raportată. În ceea ce privește aprecierea duratei termenului „de îndată”, considerăm că aceasta este susceptibilă de o doză relativ mare de subiectivism sau arbitrariu, ceea ce ne determină să ne exprimăm opinia că expresia în discuție va fi interpretată foarte variat în practică, motiv pentru care suntem de părere că, în legislația secundară sau într-o viitoare modificare a legii, ar fi utilă stabilirea unui termen cert (de pildă, 10 sau 12 ore).

Legea instituie în sarcina entității raportoare obligația de abținere de la efectuarea tranzacției conexe cu alta suspectă (în terminologia legii, orice tranzacție aferentă clientului care are legătură cu suspiciunea raportată), într-un termen de 24 de ore, la expirarea căruia aceasta poate fi efectuată de către entitatea raportoare, cu excepția cazului în care Oficiul dispune suspendarea (până la 48 de ore) tranzacției în termenul de mai sus (de 24 de ore). Oficiul poate cere Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și justiție, motivat, prelungirea cu încă 72 de ore a termenului de suspendare a tranzacției. În cazurile în care suspiciunea nu se confirmă în termenul de 48 de ore, Oficiul decide încetarea suspendării tranzacției înainte de expirarea termenului și comunică măsura de îndată entității raportoare. Dacă suspiciunea nu se confirmă, Oficiul poate solicita motivat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să dispună încetarea suspendării tranzacției înainte de expirarea termenului de 72 de ore prevăzut la art. 8 alin. (6).

Soluția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmare a solicitării de încetare a suspendării tranzacției, se comunică de îndată Oficiului, care este obligat să o aducă de îndată la cunoștința entității raportoare.

O eventuală decizie de prelungire a suspendării efectuării tranzacției trebuie comunicată entității raportoare în interiorul termenului de suspendare; în caz contrar, entitatea raportoare este îndrituită să efectueze tranzacția suspendată la expirarea termenului.

Art. 8 alin. (10) reglementează modalitatea de calcul a termenelor de 24, 48 și 72 de ore prevăzute în alineatele (3), (4) și (6), în sensul că, dacă se împlinesc într-o zi declarată nelucrătoare pentru instituțiile publice implicate în procedura de suspendare, acestea se prorogă până la aceeași oră din următoarea zi lucrătoare.

În art. 8 alin. (11) se stabilește că forma și conținutul rapoartelor prevăzute la art. 6 și 7 pentru entitățile raportoare financiare și nonfinanciare, precum și metodologia de transmitere a acestora sunt stabilite prin ordin al președintelui Oficiului, cu consultarea autorităților de supraveghere și a organismelor de auto reglementare.

Art. 8 alin. (12) statuează că rapoartele prevăzute la art. 6, 7 și 9 alin. (1) se transmit Oficiului în format electronic, cu respectarea dispozițiilor art. 8 alin. (11).

Oficiul returnează entității raportoare sau autorității vamale rapoartele care nu respectă condițiile de formă și conținut stabilite de acesta, considerând obligația de raportare ca neîndeplinită până la remedierea deficiențelor. Acestea trebuie remediate în două zile lucrătoare, începând cu data primirii raportului returnat.

Pentru a elimina orice discuție privind natura raportului transmis de o entitate raportoare sau a oricăror documente transmise Oficiului prin care sunt semnalate suspiciuni de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului, art. 8 alin. (15) din lege statuează că acesta nu constituie petiție.

Regula în materia raportării tranzacțiilor aflate în legătură cu altele suspecte, este aceea că ele trebuie raportate anterior efectuării lor. Art. 9 alin. (1) prevede o excepție de regula raportării unor asemenea tranzacții (conexe cu tranzacțiile suspecte), fără raportarea prealabilă, dacă abținerea de la realizarea tranzacției este imposibilă sau dacă neefectuarea ei ar zădărnici eforturile de urmărire a beneficiarilor tranzacției suspecte, cu menținerea obligației de a transmite un raport de tranzacții suspecte exclusiv către Oficiu de îndată, dar nu mai târziu de 24 de ore de la efectuarea tranzacției, precizând și motivul pentru care nu au fost respectate dispozițiile art. 8.

Potrivit art. 9 alin. (2), obligația de raportare subzistă și în cazurile în care, ulterior efectuării unor tranzacții asupra cărora nu planau bănuieli (suspiciuni) de spălare a banilor sau finanțare a terorismului, se constată că acestea prezintă astfel de suspiciuni.

Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (3), persoanele prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. e) și f) (experții, notarii avocații etc.) au obligația de a transmite un raport de tranzacții suspecte numai în măsura în care nu sunt avute în vedere informațiile pe care acestea le primesc de la unul dintre clienții lor sau le obțin în legătură cu aceștia în cursul evaluării situației juridice a clientului în cadrul unor proceduri judiciare sau al îndeplinirii obligației de apărare sau de reprezentare a clientului în proceduri judiciare sau în legătură cu aceste proceduri, inclusiv de consiliere juridică privind inițierea sau evitarea procedurilor, indiferent dacă aceste informații sunt primite sau obținute înaintea procedurilor, în timpul acestora sau după acestea.

Excepția de mai sus nu este incidentă dacă persoanele prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. e) și f) cunosc faptul că activitatea de consiliere juridică este furnizată în scopul spălării banilor sau al finanțării terorismului sau atunci când știu că un client dorește consiliere juridică în scopul spălării banilor sau al finanțării terorismului.

În cazul entităților raportoare prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. e) și f), raportările se fac către Oficiu și se notifică structurile de conducere ale profesiilor liberale asupra transmiterii rapoartelor de tranzacții suspecte.

Sunt exceptate de la obligațiile de raportare prevăzute la art. 7 alin. (1) următoarele operațiuni derulate în nume și pe cont propriu: între instituții de credit, între instituții de credit și Banca Națională a României, între instituții de credit și Trezoreria Statului, între Banca Națională a României și Trezoreria Statului, precum și operațiunile de vânzări efecte numismatice și preschimbare bancnote deteriorate sau ieșite din circulație, efectuate de Banca Națională a României.


* Articolul este preluat de pe site-ul htcp.eu.

Obligațiile entităților raportoare prevăzute în Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului was last modified: septembrie 4th, 2019 by Mihai Adrian Hotca
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Mihai Adrian Hotca

Mihai Adrian Hotca

Este doctor în drept din 2007 cu specializarea în Științele penale, profesor universitar și membru al Baroului București.
A mai scris:

Abonează-te la newsletter