Drept Penal şi Procesual Penal
Criticarea soluţiei de respingere a excepţiilor de neconstituţionalitate. Cale de atac respinsă ca fiind inadmisibilă
Infracțiunea de viol. Invocarea necunoașterii vârstei reale a persoanei vătămate la data săvârşirii infracţiunii. Respingerea recursului ca nefondat
Actele de executare efectuate în ziua soluţionării cererii având ca obiect suspendarea, fie şi provizorie, a executării silite. Desfiinţarea de drept prin efectul admiterii cererii de suspendare şi a contestaţiei la executare
Criticarea greșitei reţineri a vinovăţiei inculpaților privind faptele pentru care au fost condamnaţi. Respingerea recursului în casație ca fiind nefondat
- UJ Premium | Alexandru Arcer |
Analiza situaţiei participării şi infracţiunilor împotriva vieţii şi sănătăţii în doctrina dreptului penal
Urmărirea remedierii unei greşite aprecieri a stării de fapt de către instanţa de apel, respectiv a unei greşite interpretări a probelor administrate. Respingerea recursului în casație ca fiind nefondat
Încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale. Dispunerea anulării mandatului de executare a pedepsei închisorii
Existenţa caracterului întreruptiv al cursului prescripţiei în cazul îndeplinirii unui act de procedură. Determinarea caracterului mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte
Infracțiunea de tentativă de omor. Transferarea persoanei condamnate pentru continuarea executării pedepsei cu închisoarea
Solicitare privind retragerea contestaţiei formulate reprezentând manifestarea de voinţă valabil exprimată a contestatorului
Infracţiunea de furt calificat în formă continuată. Incidenţa pluralităţii de infracțiuni sub forma concursului real și starea de recidivă postcondamnatorie
Întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale, prin îndeplinirea unor acte de procedură comunicate inculpatului, şi care a cunoscut, drept moment final, pronunţarea deciziei penale. Respingerea contestației ca nefondată
Neîndeplinirea condiţiilor privind existenţa unei veritabile chestiuni de drept şi, respectiv, de soluţionarea pe fond a cauzei să depindă lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării. Respingerea contestației ca fiind nefondată
- UJ Premium | Ioana Păcurariu |
Considerații teoretice și practice referitoare la plângerea împotriva soluției procurorului
Infracțiuni de furt calificat și constituirea unui grup infracţional organizat. Dispunerea recunoaşterii şi stabilirea pedepsei rezultante
Inadmisibilitate. Sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude
Critici privind neîndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete. Respingerea recursului în casație ca fiind nefondat
- UJ Premium | Andreea-Mihaela Stancu |
Practica judecătorească privind admisibilitatea plângerii împotriva ordonanței de renunțare la urmărirea penală înainte și după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 18/2016
Furt în bandă organizată. Punerea în executare a mandatului european de arestare cu consecinţa arestării şi predării persoanei solicitate către autorităţile judiciare străine
Mandatul european de arestare. Solicitarea arestării şi predării de către un alt stat membru a unei persoane în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate
- UJ Premium | Anișoara Voichița Gălățan |
O abordare pragmatică a modalităţii de investigare a infracţiunilor împotriva vieţii sexuale în cazul minorului victimă – între standard şi realitate
Infracțiuni de lovire sau alte violenţe şi tulburare a ordinii şi liniştii publice. Respingerea recursului ca fiind nefondat
Aspecte controversate introduse prin Legea nr. 17/2023 referitoare la realizarea elementului constitutiv în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 66 alin. (1) și art. 66 alin. (11) din O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor
Solicitare privind reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator, cu consecinţa stabilirii unei situaţii de fapt contrare celei avute în vedere de instanţa de apel şi care să conducă la o soluţie favorabilă. Respingerea recursului ca fiind nefondat