Critici privind neîndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete. Respingerea recursului în casație ca fiind nefondat

• Legea nr. 78/2000: art. 181
• NCPP: art. 275 alin. (2)
• NCPP: art. 433
• NCPP: art. 438 pct. 7
• NCPP: art. 442 alin. (1) și (2)
• O.U.G. nr. 66/2011: art. 2 alin. (1)

În baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene prev. de art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acțiuni).

S-a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanțele din 29.10.2018, astfel cum au fost modificate prin Încheierea nr. 145/27.11.2018 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov (Prin ordonanța din data de 29.10.2018, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător în vederea recuperării prejudiciului asupra a 1/1 din terenul intravilan cu suprafața de 14.672 mp, situat în localitatea Crizbav, identificat prin CF nr. x Crizbav, nr. cadastral: x, a 1/1 din terenul intravilan cu suprafața de 1.232 mp, identificat prin CF nr. x Crizbav, nr. cadastral: x, a 1/1 din imobilul tip locuință, situat în com. Crizbav, str. x, cu o suprafață de construită la sol de 115 mp, compus din 2 încăperi, hol și baie, identificat prin CF nr. x Crizbav, nr. cadastral: X, a 1/1 din imobilul tip locuință, situat în com. Crizbav, str. x, cu o suprafață de construită la sol de 106 mp, compus dintr-o încăpere, identificat prin CF nr. x Crizbav, nr. cadastral: x din terenul extravilan cu suprafața de 38.824 mp, situat în localitatea Crizbav, identificat prin CF nr. x Crizbav, nr. cadastral: x, și a a 1/1 din terenul extravilan cu suprafața de 75.000 mp, identificat prin CF nr. x Crizbav, nr. cadastral: x, până la concurenta valorii pagubei de 789.538,789 RON, aparținând inculpatului A.).

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 562/RC din 14 decembrie 2021)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În speță, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

Cazul de casare invocat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Critica formulată de recurentul inculpat, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000, este analizată, exclusiv, prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casație, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu și faptic.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, se constată că, în cauză, recurentul inculpat a formulat critici subsumate, în esență, neîndeplinirii elementelor constitutive ale infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta, reținute în sarcina sa, în sensul că, în raport de faptele concrete reținute de instanța de apel în sarcina inculpatului, acestea nu sunt prevăzute de legea penală, reprezentând simple nereguli, care nu erau apte să antreneze răspunderea penală.

Astfel, recurentul inculpat A. solicită achitarea pentru fapta prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000 apreciind că aspectele reținute de instanța de apel se subsumează noțiunii de neregulă prevăzută și definită de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, neregulă care putea atrage cel mult o răspundere de natură administrativă.

În acest context, contrar susținerilor apărării, Înalta Curte apreciază că situația de fapt reținută în cauză și probele dosarului dovedesc că faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise de către instanța de apel, se circumscriu elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta prevăzută și pedepsită de art. 181 din Legea nr. 78/2000 și, de asemenea, constată că, în cauză, condamnarea nu se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, astfel că, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

Astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 4/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, infracțiunea prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 reprezintă „o formă specială de fraudă regăsită în domeniul accesării fondurilor comunitare”, având ca obiect juridic principal ocrotirea relațiilor sociale privitoare la corecta accesare a fondurilor comunitare.

Comisă în varianta folosirii sau prezentării de „documente ori declarații false”, infracțiunea analizată cunoaște și un obiect juridic secundar, care include relațiile sociale privitoare la încrederea pe care trebuie să o prezinte înscrisurile sau declarațiile producătoare de consecințe juridice.

Indiferent de forma concretă de comitere, elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 constă în variantele comisive alternative de folosire sau prezentare de documente sau declarații necorespunzătoare adevărului.

Folosirea presupune utilizarea documentului fals, inexact sau incomplet, producerea acestuia ca dovadă a conținutului său, iar prezentarea înseamnă înmânarea, oferirea respectivului înscris.

Din analiza normei de incriminare rezultă că cerințele de tipicitate ale laturii obiective sunt îndeplinite indiferent dacă documentele sau declarațiile folosite sau prezentate sunt falsificate (respectiv înscrisurile au fost supuse unor acțiuni prealabile de contrafacere a scrierii sau subscrierii ori de alterare în orice mod, iar declarațiile sunt necorespunzătoare adevărului), inexacte (adică, fără a fi falsificate, ele nu au fost întocmite corect) sau incomplete (atunci când nu cuprind toate datele și informațiile necesare pentru corecta evaluare a stării de fapt).

Prin urmare, pentru existența infracțiunii este irelevant dacă documentele sau declarațiile folosite sau prezentate sunt false ori doar inexacte sau incomplete, fapta urmând a constitui infracțiunea analizată ori de câte ori acțiunea specifică verbum regens, implicând astfel de documente, a avut rezultatul prevăzut de norma de incriminare, respectiv obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, bineînțeles, dacă subiectul activ a acționat cu rea-credință.

În raport cu aceste particularități ale laturii obiective a infracțiunii analizate se desprinde concluzia că legiuitorul a considerat că, in abstracto, accesarea de fonduri comunitare prin utilizarea unor documente sau declarații care nu reflectă în mod complet realitatea prezintă un grad de pericol social suficient de ridicat, în sine, pentru a caracteriza fapta ca infracțiune, fără a distinge după cum acele documente sau declarații au fost falsificate, inexacte sau incomplete.

Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită critica recurentului inculpat, în sensul că în cauză lipsește tipicitatea faptei reținută în sarcina sa, atâta timp cât documentele întocmite au prezentat o situație neconformă cu realitatea, așa cum a reținut cu titlu definitiv instanța de apel.

În acest sens, se constată că instanța de apel a reținut că, în intervalul 2009 – 2014, pe terenul în discuție, au pășunat martorii B. (5 ani), respectiv martorul C. (în anul 2013), ambii făcând acest lucru în baza unei înțelegeri verbale cu inculpatul A..

Cu privire la utilizarea terenului în vederea obținerii de furaje, Curtea a constatat că nu există nici o probă care să demonstreze acest lucru (…), că nu există nicio probă din care să reiasă faptul că inculpatul a obținut fân de pe acest teren (…), că nu există probe din care să rezulte că, în intervalul 2009-2014, inculpatul a folosit terenul din zona La Cetate pentru obținerea de furaje pentru animale.

În consecință, instanța de apel a reținut că în perioada 2009 – 2014, terenurile din zona La Cetate, pentru care inculpatul a solicitat acordarea unor plăți directe, au servit pășunatului animalelor, fiind utilizate în acest scop de martorii B. și C. (în anul 2013), în baza unei înțelegeri verbale cu inculpatul A..

În ceea ce privește campaniile aferente anilor 2012 – 2014, pentru care s-a reținut întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000, se constată că instanța de apel a reținut că inculpatul a dat declarații de eligibilitate/conformitate pentru suprafețele de pajiști permanente în cuprinsul căreia a declarat, pe proprie răspundere, că utilizează pajiștea în scopuri agricole productive prin cosit în valoarea utilizării/valorificării fânului (bifând această rubrică), lăsând nebifată rubrica privind utilizarea prin pășunat (2012), o declarație de eligibilitate pentru suprafețele de pajiști permanente solicitate, inculpatul bifând faptul că utilizează pajiștea pentru pășunat – asigurând o încărcătură de animale de minim 0,3 UMV/ha, precum și prin cosit, cel puțin o dată pe an; mai mult, în această ocazie, formularul privind măsurile de agro-mediu cuprindea un tabel cu proprietarii/deținătorii de animale care pășunează pe suprafața de pajiște declarată, în cuprinsul acestui tabel fiind indicați D. și E. (2013), declarația de eligibilitate/conformitate pentru suprafețele de pajiști permanente solicitate în care s-a menționat că fermierul utilizează terenul prin pășunat, asigurând o încărcătură de animale de minim 0,3 UMV/ha și prin cosit, fiind indicați deținătorii de animale care pășunează pe suprafața de pajiște declarată în persoana lui E. și D., fiind indicate și categoria și numărul de animale care urmează a pășuna pe respectiva suprafață (2014).

În consecință, Curtea a constatat, cu titlu definitiv, că inculpatul a declarat, fals, că terenurile sunt folosite pentru cosit și pentru pășunat, cu animalele numiților D. și E..

În aceste condiții, raportându-ne la situația de fapt reținută de către instanța de apel (caracterul fals al declarațiilor privind folosirea terenului pentru cosit, respectiv pentru pășunat cu animalele altor persoane decât cele declarate), Înalta Curte constată că accesarea de fonduri comunitare de către inculpat prin utilizarea unor documente sau declarații care nu reflectă în mod complet realitatea întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere și la considerentele teoretice privind infracțiunea în discuție, mai sus enunțate.

Astfel, din modul de descriere a faptelor prin decizia recurată rezultă că există o corespondență între baza factuală și elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000 pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A..

În consecință, contrar susținerilor apărării, nu se poate reține că ar fi vorba despre simple nereguli care nu ar atrage răspunderea penală, formularea de declarații false privind folosirea terenului, care au condus la obținerea pe nedrept de fonduri europene, întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută la art. 181 din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce privește critica recurentului privind pretinsa extindere a obiectului judecății, Înalta Curte reține că aceasta nu poate fi verificată pe calea recursului în casație, analiza instanței de recurs fiind efectuată numai prin raportare la fapta pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 301/Ap din data de 05 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.