Infracţiunea de furt calificat în formă continuată. Incidenţa pluralităţii de infracțiuni sub forma concursului real și starea de recidivă postcondamnatorie
- NCP: art. 335 alin. (2)
- NCP: art. 336 alin. (1)
- NCP: art. 38 alin. (1)
- NCP: art. 39 lit. e)
- NCP: art. 43 alin. (2)
- NCP: art. 96 alin. (4) şi (5)
- NCPP: art. 275 alin. (2)
- NCPP: art. 433
- NCPP: art. 438 alin. (1)
- NCPP: art. 442 alin. (1) și (2)
- NCPP: art. 448 alin. (1) pct. 1
- VCP: art. 208 alin. (1)
- VCP: art. 209 alin. (1) lit. a)
- VCP: art. 41 alin. (2)
- VCP: art. 75 alin. (1) lit. c)
În baza art. 336 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 9000 RON (obținută prin înmulțirea unui număr de 225 zile-amendă cu un cuantum al unei zile-amendă de 40 RON) pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, în stare de recidivă postcondamnatorie (infracțiune din data de 23.05.2015).
S-a constatat că infracțiunea cercetată în cauză se află în concurs real cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat, prin sentința penală nr. 2972/2019 a Judecătoriei Sectorului 5 București, definitivă prin neapelare la 04.12.2019, la pedeapsa de 1350 de RON amendă penală și cu infracțiunea pentru care, prin sentința penală nr. 185/2019 a Judecătoriei Cornetu, definitivă prin neapelare la data de 15.04.2019, inculpatului i-a fost stabilită o pedeapsă de 1 an închisoare, în raport de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei.
În baza art. 89 alin. (1) C. pen. s-a dispus anularea amânării aplicării pedepsei cu închisoarea de 1 an stabilită prin sentința penală nr. 185/2019 a Judecătoriei Cornetu, definitivă prin neapelare la data de 15.04.2019.
(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 551/RC din 7 decembrie 2021)
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.
Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
În cauza de față, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”.
Delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casație, instanța supremă a stabilit că el este incident numai în situația în care pedeapsa stabilită de către instanța de apel, prin raportare la toate normele de drept penal substanțial relevante pentru tratamentul sancționator, este nelegală.
Altfel spus, prin intermediul acestui caz de casare pot fi cenzurate erorile care se produc în legătură cu stabilirea pedepsei principale, a pedepselor complementare sau accesorii, dar și a măsurilor educative, fie prin aplicarea unei sancțiuni neprevăzute de lege, fie prin nerespectarea limitelor legale ori a dispozițiilor referitoare la tratamentul sancționator.
În aceste coordonate, evaluând criticile formulate de inculpatul A. în actualul cadru procesual, care vizează exclusiv greșita aplicare a dispozițiilor art. 96 alin. (4) și (5) C. pen., în condițiile în care în cauză i-a fost aplicată pedeapsa cu amenda penală, care excludea obligația revocării suspendării executării pedepsei anterioare, Înalta Curte reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 1053/2010 a Judecătoriei Sector 1 București, definitivă prin neapelare la 26.11.2010, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare (pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 și art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1968), dispunându-se suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 8 ani, care urma să se împlinească la data de 25.11.2018.
Ulterior, prin sentința penală nr. 2972/2019 a Judecătoriei Sectorului 5, definitivă prin neapelare la 04.12.2019, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 1350 de RON amendă penală pentru săvârșirea, la data de 13.02.2016, a infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.
Totodată, prin sentința penală nr. 185/2019 a Judecătoriei Cornetu, definitivă prin neapelare la data de 15.04.2019, inculpatului i s-a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea, la data de 24.03.2018, a infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., pedeapsă cu privire la care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani și, ulterior, prin decizia recurată, anularea amânării, reînviindu-se caracterul său executabil.
În fine, prin sentința penală nr. 2767/2020 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în prezenta cauză, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 9000 RON amendă penală pentru săvârșirea, la data de 23.05.2015, a infracțiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.. Această soluție a fost menținută prin decizia ce face obiectul prezentului recurs în casație.
În contextul acestei antecedențe penale a inculpatului, notând că atât infracțiunea pentru care acesta a fost cercetat în prezenta cauză, din 23.05.2015, cât și cele din 13.02.2016 și 24.03.2018, pentru care a fost condamnat prin sentințele anterior menționate, au fost săvârșite înainte ca pentru vreuna dintre acestea să fi intervenit vreo condamnare definitivă, instanțele au reținut incidența pluralității sub forma concursului real.
În fine, instanța de apel a reținut că toate cele trei infracțiuni concurente au fost comise în termenul de încercare de 8 ani, stabilit ca urmare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1053/2010 a Judecătoriei Sector 1 București, adică în starea de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 43 alin. (2) C. pen.
Fără a contesta situația antecedenței sale penale și starea de recidivă postcondamnatorie reținute de instanța de apel, recurentul inculpat A. a criticat, în actualul cadru procesual, tratamentul sancționator definitiv stabilit în cauză, din perspectiva greșitei aplicări a dispozițiilor art. 96 alin. (4) și (5) C. pen.
Criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate, întrucât pornesc de la premisa greșită că cel de-al doilea termen al recidivei postcondamnatorii reținută în speță ar fi reprezentat doar de infracțiunea unică pentru care a fost condamnat în cauza de față.
În realitate însă, așa cum legal a reținut instanța de apel, antecedența penală a recurentului inculpat se circumscrie situației prevăzute de art. 43 alin. (2) C. pen., cel de al doilea termen al recidivei postcondamnatorii fiind reprezentat de cele trei infracțiuni concurente (cea pentru care a fost condamnat în cauza pendinte, precum și cele din 13.02.2016 și respectiv, 24.03.2018), care, fiind comise în termenul de încercare de 8 ani stabilit în urma suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată recurentului în anul 2010 (pentru infracțiunea care constituie primul termen al recidivei), se află toate în stare de recidivă postcondamnatorie.
Or, potrivit art. 43 alin. (2) C. pen., „când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârșite mai multe infracțiuni concurente, dintre care cel puțin una se află în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta”.
Aceste dispoziții, care reglementează tratamentul sancționator al recidivei postcondamnatorii când al doilea termen al recidivei este constituit dintr-un concurs de infracțiuni, instituie, cu caracter general, un mecanism special de calcul al pedepsei pentru recidiva postcondamnatorie, stabilind operațiunile distincte și succesiunea acestora în procesul de stabilire a pedepsei, respectiv: contopirea potrivit regulilor de la concursul de infracțiuni pentru faptele ce constituie al doilea termen al recidivei, urmată de cumulul aritmetic dintre pedeapsa rezultantă astfel obținută și pedeapsa neexecutată sau rămasă de executat aplicată pentru fapta ce constituie primul termen al recidivei.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 96 alin. (4) C. pen. stabilesc că dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune, descoperită până la împlinirea termenului și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei.
Totodată, dispozițiile art. 96 alin. (5) C. pen. stabilesc că „pedeapsa principală pentru noua infracțiune se stabilește și se execută, după caz, potrivit dispozițiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară”.
Din interpretarea coroborată a acestor texte de lege rezultă că, în situația în care starea de pluralitate infracțională intervine pe parcursul termenului aferent suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pentru infracțiunea anterioară (primul termen al recidivei), instanța este obligată să revoce suspendarea și să dispună executarea acesteia din urmă, ori de câte ori pentru noua infracțiune, care este descoperită până la împlinirea termenului, este aplicată pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen. Altfel spus, în situația în care condamnatul săvârșește o nouă infracțiune în termenul de încercare aferent suspendării executării pedepsei anterioare, pentru care este condamnat la pedeapsa închisorii chiar și după acest moment, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei alături de cea din urmă, conform tratamentului sancționator al recidivei postcondamnatorii (sau pluralității intermediare), la care fac trimitere dispozițiile art. 96 alin. (5) C. pen.
Sancționând, prin urmare, comportamentul condamnatului care dovedește că nu s-a îndreptat și că reeducarea sa nu se poate realiza decât prin executarea efectivă a pedepsei, textul art. 96 alin. (4) C. pen. impune obligația revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere și a executării pedepsei suspendate ori de câte ori condamnatul desfășoară o nouă activitate infracțională pe durata termenului de supraveghere, indiferent dacă aceasta constituie o infracțiune unică sau o pluralitate de infracțiuni, pentru care este condamnat la pedeapsa închisorii.
Or, în speță, pe durata termenului de supraveghere a pedepsei anterioare (din 2010), inculpatul A. a comis, în starea de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 43 alin. (2) C. pen., trei infracțiuni concurente pentru care pedeapsa rezultantă, stabilită conform art. 38 alin. (1) și art. 39 lit. e) C. pen., este de 1 an închisoare și 9450 RON amendă penală.
Constatând, prin urmare, respectată condiția ca pedeapsa aplicată pentru activitatea infracțională săvârșită pe durata termenului de supraveghere să fie închisoarea, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 96 alin. (4) C. pen. (în interpretarea dată acestora prin decizia nr. 11/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală) și a art. 96 alin. (5) C. pen., dispunând revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei anterioare (de 3 ani închisoare) și cumularea aritmetică a acesteia, potrivit art. 43 alin. (2) C. pen., la pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului pentru infracțiunile comise în stare de recidivă postcondamnatorie, rezultând astfel pedeapsa de 4 ani închisoare și 9450 RON amendă.
Ca urmare, în pofida celor susținute de apărare, pedeapsa aplicată recurentului inculpat în apel se situează în limitele legale prevăzute de lege, cuantumul ei fiind rezultatul unei corecte aplicări a dispozițiilor art. 96 alin. (4) și (5) C. pen., raportat la art. 43 alin. (2) C. pen.
Pentru considerentele expuse, constatând neîntemeiate criticile formulate de inculpatul A. în actualul cadru procesual, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de acesta împotriva deciziei penale nr. 476/A din data de 5 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.
Ca urmare, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 157 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.
Sursa informației: www.scj.ro.