Infracțiunea de tentativă de omor. Transferarea persoanei condamnate pentru continuarea executării pedepsei cu închisoarea

• Constituţia României: art. 1 alin. (3)
• Constituţia României: art. 124
• Constituţia României: art. 129
• Constituţia României: art. 16
• Constituţia României: art. 20 alin. (1) şi (2)
• Constituţia României: art. 21 alin. (3)
• Constituţia României: art. 23 alin. (12)
• Constituţia României: art. 24 alin. (1)
• Constituţia României: art. 53 alin. (2)
• Legea nr. 302/2004: art. 139
• Legea nr. 302/2004: art. 154
• Legea nr. 302/2004: art. 155
• Legea nr. 302/2004: art. 156 alin. (1)
• Legea nr. 302/2004: art. 188 alin. (2)
• Legea nr. 302/2004: art. 32
• Legea nr. 302/2004: art. 33
• Legea nr. 47/1992: art. 29
• NCP: art. 6
• NCPP: art. 275 alin. (2)
• NCPP: art. 555
• NCPP: art. 595 alin. (1)
• NCPP: art. 598 lit. c)

Prin sentința penală nr. 102/PI/2022, pronunțată la data de 15 noiembrie 2022 în dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 29 din Legea nr. 47/1992, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea privind sesizarea Curții Constituționale formulată de contestatorul condamnat A. cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 156 alin. (1) și art. 139 din Legea nr. 302/2004 modificată și republicată, precum și a dispozițiilor art. 6 C. pen./Legea nr. 286/2009, raportat la prevederile art. 1 alin. (3), art. 16, art. 20 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (12), art. 24 alin. (1), art. 53 alin. (2), art. 124 și art. 129 din Constituția României.

În baza dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de către contestatorul condamnat A. împotriva sentinței penale nr. 101/PI din 4 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 248/A din 9 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2017. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 749 din 29 noiembrie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în sentința penală nr. 102/PI/2022, pronunțată la data de 15 noiembrie 2022, în dosarul nr. x/2022, al Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește admisibilitatea sesizării instanței de contencios constituțional, se constată că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume: excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă; excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Înalta Curte subliniază că încheierea de sesizare a Curții Constituționale este un act procedural prin care sunt definite limitele învestirii instanței de contencios constituțional. Așadar, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării Curții Constituționale în strictă conformitate cu dispozițiile legii, dar și cu specificul cauzei. În acest sens este și Decizia nr. 688 din 12 iunie 2008 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 28 iulie 2008), prin care Curtea Constituțională a statuat că textele de lege care prevăd posibilitatea instanțelor de a respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate „sunt norme de procedură pe care instanța care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepții care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, unica autoritate de jurisdicție constituțională. Această procedură nu face însă posibilă respingerea sau admiterea excepției de neconstituționalitate de către instanța judecătorească, ci doar pronunțarea, în situațiile date, asupra oportunității sesizării Curții Constituționale. Instanța de judecată are rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți, având obligația de a le respinge, ca inadmisibile, pe cele care nu îndeplinesc cerințele legii”.

În analiza condițiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că excepția a fost invocată de petentul A. într-un dosar aflat pe rolul instanței de judecată și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 156 alin. (1) și art. 139 din Legea nr. 302/2004 modificată și republicată, precum și a dispozițiilor art. 6 din C. pen.

Prin excepția de neconstituționalitate formulată, recurentul a apreciat că dispozițiile legale menționate sunt neconstituționale, întrucât contravin prevederilor art. 1 alin. (3), art. 16, art. 20 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (12), art. 24 alin. (1), art. 53 alin. (2), art. 124 și art. 129 din Constituția României.

Examinând cererea de sesizare prin prisma motivelor invocate și a prevederilor legale în această materie, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiția ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În ceea ce privește legătura normei ce face obiectul excepției cu soluționarea cauzei, Înalta Curte constată că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces. Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenței unui interes procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, incidența acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanței și pertinenței asupra soluționării cauzei. Drept urmare, condiția legăturii cu fondul cauzei nu trebuie analizată în general, ci concret, în funcție de incidența prevederilor a căror constituționalitate se contestă asupra soluționării cauzei.

Analizând lucrările dosarului, se constată că petentul A., a formulat contestație la executare întemeiată pe prevederile art. 598 lit. c) C. proc. pen., art. 595 alin. (1), (2) C. proc. pen., cu referire la disp. art. 154 și următoarele din Legea nr. 302/2004, respectiv să se constate că pedeapsa aplicată de instanța străină prin sentința penală nr. 4Hv 129/132 din data de 27.01.2014, pronunțată de Tribunalul Superior al Landului Graz din Republica Austria, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare în regim de detenție pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor, prev. de art. 15 rap. la art. 75 din C. pen. austriac, nu corespunde cu natura și durata pedepsei prevăzute de legea română pentru infracțiunea similară, respectiv tentativă de omor, prev. de art. 188 alin. (2) C. pen. român, raportat la art. 32 și 33 C. pen. român, pedeapsa ale cărei limite sunt de la 5 la 10 ani, solicitând să se dispună adaptarea pedepsei la legislația română, să se constate că pedeapsa rezultată în urma adăpării a fost deja executată începând cu data de 8 martie 2013 până în prezent, executând peste 9 ani și 4 luni de detenție.

Prin sentința penală nr. 101 din 4 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2017, în baza articolului 154 alin. (6) lit. a) din Legea 302/2004 republicată, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea privind cererea formulată de autoritățile judiciare austriece de transferare a persoanei condamnate A. pentru continuarea executării pedepsei de 15 ani închisoare în regim de detenție, aplicate de autoritățile judiciare austriece, într-un penitenciar din România. În baza articolului 155 din Legea 302/2004 republicată, s-a dispus recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale nr. 4 Hv 129/132 din data de 27.01.2014 pronunțată de Tribunalul Landului Graz din Republica Austria, definitivă prin decizia penală nr. 10 Bs 123/14k din data de 21.05.2014 pronunțată de Tribunalul Superior al Landului Graz din Republica Austria, prin care persoana condamnată A. a fost condamnat la o pedeapsă de 15 ani închisoare în regim de detenție pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor, prev. de art. 15, raportat la art. 75 din C. pen. austriac.

S-a admis cererea de transfer a persoanei condamnate A. în vederea continuării executării pedepsei de 15 ani închisoare în regim de detenție și s-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România. S-a constatat că persoana condamnată A. se află deținută în Penitenciarul Graz Karlau din Republica Austria. S-a dedus din pedeapsa de 15 ani închisoare în regim de detenție durata arestului preventiv, precum și perioada executată de la 08 martie 2013 la zi.

În temeiul prevederilor articolului 555 din C. proc. pen., s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei de 15 ani închisoare în regim de detenție pe numele persoanei condamnate A., aplicată prin sentința penală nr. 4 Hv 129/132 din data de 27.01.2014 pronunțată de Tribunalul Landului Graz din Republica Austria, definitivă prin decizia penală nr. 10 Bs 123/14k din data de 21.05.2014 pronunțată de Tribunalul Superior al Landului Graz din Republica Austria, astfel cum a fost recunoscută și pusă în executare pe teritoriul României conform prevederilor prezentei hotărâri.

Prin decizia penală nr. 248/A din 9 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017, s-a respins ca nefondat apelul declarat de persoana condamnată A., împotriva sentinței penale nr. 101 din 4 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea.

În speță, recurentul a criticat normele legale ca fiind neconstituționale, respectiv, dispozițiile art. 156 alin. (1) și art. 139 din Legea nr. 302/2004 modificată și republicată, precum și a dispozițiilor art. 6 din C. pen.

Raportat la obiectul dosarului pendinte, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut, în mod corect, că dispoziții din Legea nr. 302/2004 indicate ca fiind neconstituționale nu au fost invocate în cadrul primului ciclu procesual, câtă vreme, după finalizarea procesului privind fondul cauzei, petentul a înțeles să invoce dispoziții din Legea nr. 302/2004 în cadrul unui nou proces prin care urmărește practic reluarea primului ciclu procesual, procedeu care este inadmisibil ca urmare a existenței autorității de lucru judecat.

În concluzie, în cauza de față nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

În cauză, nu se antamează, în realitate, o chestiune de constituționalitate, ci se contestă însăși conținutul textelor de lege a căror neconstituționalitate se invocă. Așadar, scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi doar acela de a supune controlului de constituționalitate o dispoziție legală care reglementează măsuri sau activități vizând desfășurarea procesului penal, ci partea care o invocă trebuie să urmărească împiedicarea unei judecăți și a pronunțării unei soluții în ceea ce o privește, care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională.

În acest context, Înalta Curte notează că, în cauză, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile indicate nu au legătură cu soluționarea cauzei, și totodată, petentul nu justifică un interes real în promovarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate. Or, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces. Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenței unui interes procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, incidența acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanței și pertinenței asupra soluționării cauzei.

Pentru aceste considerente, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în sentința penală nr. 102/PI/2022, pronunțată la data de 15 noiembrie 2022 în dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.