Drept Penal şi Procesual Penal
Infracțiuni de furt calificat și constituirea unui grup infracţional organizat. Dispunerea recunoaşterii şi stabilirea pedepsei rezultante
Inadmisibilitate. Sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude
Critici privind neîndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete. Respingerea recursului în casație ca fiind nefondat
- UJ Premium | Andreea-Mihaela Stancu |
Practica judecătorească privind admisibilitatea plângerii împotriva ordonanței de renunțare la urmărirea penală înainte și după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 18/2016
Furt în bandă organizată. Punerea în executare a mandatului european de arestare cu consecinţa arestării şi predării persoanei solicitate către autorităţile judiciare străine
Mandatul european de arestare. Solicitarea arestării şi predării de către un alt stat membru a unei persoane în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate
- UJ Premium | Anișoara Voichița Gălățan |
O abordare pragmatică a modalităţii de investigare a infracţiunilor împotriva vieţii sexuale în cazul minorului victimă – între standard şi realitate
Infracțiuni de lovire sau alte violenţe şi tulburare a ordinii şi liniştii publice. Respingerea recursului ca fiind nefondat
Aspecte controversate introduse prin Legea nr. 17/2023 referitoare la realizarea elementului constitutiv în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 66 alin. (1) și art. 66 alin. (11) din O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor
Solicitare privind reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator, cu consecinţa stabilirii unei situaţii de fapt contrare celei avute în vedere de instanţa de apel şi care să conducă la o soluţie favorabilă. Respingerea recursului ca fiind nefondat
- UJ Premium | Cristian Chiriac |
Aspecte legate de infracţiunile informatice prevăzute în Codul penal român
Competenţa de soluţionare a cererilor de contestaţie la executare. Instanţa care a pronunţat hotărârea atacată pentru înlăturarea eventualelor nelămuriri intervenite la momentul punerii în executare a hotărârii judecătoreşti
- UJ Premium | Victor Andrei Cărcăle |
Observații privind săvârșirea infracțiunii de către o persoană care a profitat de situația prilejuită de calamitate, starea de urgență sau starea de asediu
Verificarea admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate de către judecătorul în faţa căruia este ridicată. Evitarea încărcării inutile a Curţii Constituţionale şi eliminarea încercărilor de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanţelor
Infracţiunea de abuz în serviciu. Critici privind greşita aplicare a legii în ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptei pentru care recurentul a fost condamnat. Respingerea recursului ca fiind nefondat
Efectuarea verificărilor privind incidenţa în cauză a motivului opţional de refuz al executării mandatului european de arestare. Evaluarea stării de arest a persoanei solicitate de către instanţa de rejudecare
Termenul de exercitare a contestației la executare împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă în materia executării
Solicitare privind constatarea incidenţei cazului de revizuire întrucât au apărut elemente noi care nu au fost cunoscute de instanţă cu ocazia judecării fondului. Respingerea apelului ca nefondat
Are caracter politic de drept în toate situațiile infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat a României, prevăzută de art. 245 din Legea nr. 15 din 21 iunie 1968 – Codul penal în forma în vigoare din perioada 1 ianuarie 1969 – 22 decembrie 1989, în sensul art. 1 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989?
Expirarea termenului în care se putea ataca dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Recurs respins ca tardiv formulat
- UJ Premium | Luminița Criștiu-Ninu |
Eficiența remediilor procesuale pentru înlăturarea neregularităților survenite în apel
Reducerea cuantumului amenzii penale aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de furt. Admiterea recursului în casaţie şi trimiterea cauzei spre rejudecare
- UJ Premium | Dragoș Alexandru Maior |
Atenuarea „puterii” procesului penal în contextul digitalizării sistemului judiciar
Invocarea excepției de neconstituționalitate având ca obiect punerea în executare a mandatului european de arestare şi predarea persoanei solicitate către autorităţile străine. Recurs respins ca nefondat