Competenţa de soluţionare a cererilor de contestaţie la executare. Instanţa care a pronunţat hotărârea atacată pentru înlăturarea eventualelor nelămuriri intervenite la momentul punerii în executare a hotărârii judecătoreşti

29 sept. 2023
Vizualizari: 433
  • NCP: art. 269 alin. (1)
  • NCP: art. 273 alin. (1)
  • NCP: art. 38 alin. (2)
  • NCP: art. 39
  • NCP: art. 41 alin. (1)
  • NCP: art. 43 alin. (2)
  • NCPP: art. 275 alin. (2)
  • NCPP: art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b)
  • NCPP: art. 597 alin. (7)
  • NCPP: art. 598 alin. (1)

Prin decizia penală nr. 505 din data de 24 mai 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2017, s-a admis contestația declarată de condamnata A. împotriva sentinței penale nr. 25/F din 27 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. S-a desființat sentința penală atacată și, rejudecând:

S-a admis cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnata A..

S-a descontopit pedeapsa de 8 ani, 1 lună și 4 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 a Curții de Apel Pitești, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 209/A din 18 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în pedeapsa rezultantă de 2 ani și 9 luni închisoare și restul de 5 ani, 4 luni și 4 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 47 din 28 martie 2013 a Tribunalului Călărași, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1865 din 30 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 43 alin. (2) C. pen., s-a adăugat la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 9 luni închisoare restul de pedeapsă de 10 ani, 4 luni și 4 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 14 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 48 din 14 februarie 2017 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 133 din 12 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești, urmând ca, în final, contestatoarea să execute pedeapsa de 13 ani, 1 lună și 4 zile închisoare.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 52 din 2 februarie 2022)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Examinând contestația de față prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în materie și a criticilor formulate de condamnata A., Înalta Curte constată că prezenta contestație este nefondată, pentru următoarele considerente:

Contestația la executare reprezintă o procedură jurisdicțională de rezolvare a situațiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale.

Potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

În speță, contestatoarea A. a invocat, ca temei de drept al contestației la executare deduse judecății, prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., „când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută”.

În ceea ce privește competența de soluționare a cererilor de contestație la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., potrivit Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, art. 111 alin. (6) din hotărârea nr. 1375/2015 a C.S.M. (M.Of. nr. 970 din 28 decembrie 2015), aparține instanței care a pronunțat hotărârea atacată pentru înlăturarea eventualelor nelămuriri intervenite la momentul punerii în executare a hotărârii judecătorești/pentru a se putea proceda la punerea în executare a acestora.

Astfel, cum hotărârea care se solicită a fi lămurită este decizia penală nr. 505 din data de 24 mai 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, competența de a lămuri dispozițiile hotărârii judecătorești aparține instanței supreme.

Se constată că prin decizia atacată nr. 505 din 24 mai 2018, s-a reținut că faptele pentru care petenta A. a fost condamnată prin sentința penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 a Curții de Apel Pitești, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 209/A din 18 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost săvârșite de aceasta în stare de recidivă în raport cu toate celelalte infracțiuni pentru care fusese anterior condamnată și ale căror sancțiuni au fost, ulterior, contopite prin sentința penală nr. 48 din 14 februarie 2017 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 133 din 12 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești, prin care s-a stabilit o pedeapsă rezultantă de 14 ani închisoare.

Prin aceeași decizie nr. 505 din 24 mai 2018, s-a dedus din pedeapsa aplicată contestatoarei A. perioada executată de la 15 ianuarie 2015 la zi (aceasta se afla în executarea mandatului de executare a pedepsei nr. 172 din 2 iunie 2014 emis pentru o pedeapsă de 9 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 47 din 28 martie 2013 a Tribunalului Călărași), iar perioadele cuprinse între 14 ianuarie 2011 și 08 februarie 2011, precum și intervalul 16 iunie 2011 – 15 ianuarie 2015 au fost valorificate în calculul restului de pedeapsă de executat.

Reținând parcursul juridic al condamnatei, Înalta Curte constată că, prin sentința penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2015, a fost condamnată inculpata A., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare, dispunându-se ca aceasta să fie executată prin privare de libertate. Totodată, a fost condamnată aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 273 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 1 an și 9 luni ani închisoare. În baza art. 38 alin. (2), art. 39 C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 2 închisoare, la care s-a adăugat un spor de 7 luni închisoare, urmând să execute în total 2 ani și 9 luni închisoare, prin privare de libertate.

Prin decizia penală nr. 209/A din 18 mai 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2015 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost admis apelul parchetului, s-a desființat, în parte, sentința penală și, în temeiul dispozițiilor art. 43 alin. (2) C. pen., privind recidiva postcondamnatorie, s-a adăugat la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 9 luni închisoare aplicată inculpatei A., prin sentința penală apelată, restul de pedeapsă de 5 ani 4 luni și 4 zile, rămas neexecutat, din pedeapsa de 9 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 47 din 28.03.2013 a Tribunalului Călărași, urmând ca, în final, inculpata să execute pedeapsa de 8 ani, o lună și 4 zile, în condiții de privare de libertate.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Prin sentința penală nr. 48 din 14 februarie 2017 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția penală, în dosarul nr. x/2016 (rămasă definitivă prin respingerea contestației prin decizia penală nr. 133 din 12 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie), a fost admisă cererea de modificare a pedepselor constatându-se că infracțiunile pentru care A. a fost condamnată prin sentința penală nr. 556/F din 2 iulie 2013 a Tribunalului București, modificată parțial prin decizia penală nr. 1560 din 12 decembrie 2014 a Curții de Apel București, pentru care s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 310 din 12 decembrie 2014, sunt concurente cu infracțiunile pentru care petenta a fost condamnată prin sentința penală nr. 47 din data de 28 martie 2013 a Tribunalului Călărași, definitivă prin decizia penală nr. 1865 din data de 30 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru care s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 172 din data de 2 iunie 2014.

A fost descontopită pedeapsa principală de 13 ani închisoare, în următoarele pedepse componente: 7 ani și 6 luni închisoare; 9 ani închisoare; 9 ani închisoare și în sporul de 5 ani închisoare. Totodată, a fost descontopită pedeapsa principală de 9 ani închisoare, în următoarele pedepse componente: 7 ani închisoare; 9 ani închisoare; 5 ani închisoare; 7 ani închisoare; 6 ani închisoare; 6 ani închisoare; s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 5 ani închisoare, urmând ca A. să execute pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare.

S-au dedus din pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare următoarele perioade executate de către A.: perioada reținerii din data de 16 decembrie 2005 și din data de 17 decembrie 2005, perioada arestării preventive de la data de 14 ianuarie 2011 la data de 8 februarie 2011 și perioada executată de la data de 16 iunie 2011 la zi.

Au fost anulate mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 172 din data de 2 iunie 2014, emis de Tribunalul Călărași, și mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 310 din data de 12 decembrie 2014 și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

În atare condiții, Înalta Curte constată că demersul judiciar al contestatoarei condamnate A. privind lămurirea hotărârii care se execută, respectiv decizia penală nr. 505 din 24 mai 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2017, în sensul prevăzut de dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., perioada solicitată de la data de 14 ianuarie 2011 la data de 8 februarie 2011 și perioada executată de la data de 16 iunie 2011 la zi a fost deja valorificată în calculul restului de pedeapsă de executat și nu mai pot fi deduse încă o dată din pedeapsa de executat pentru faptele săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie, la data de 15.01.2015, întrucât s-ar deduce de două ori perioade deja executate.

Astfel, prin decizia nr. 505 din 24 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că faptele pentru care petenta A. a fost condamnată prin sentința penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 pronunțată Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 209/A din 18 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost săvârșite la 15 ianuarie 2015 în stare de recidivă postcondamnatorie în raport cu toate celelalte infracțiuni pentru care fusese anterior condamnată și ale căror pedepse au fost, ulterior, contopite prin sentința penală nr. 48 din 14 februarie 2017 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 133 din 12 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești, prin care s-a stabilit o pedeapsă rezultantă de 14 ani închisoare.

Prin aceeași decizie nr. 505 din 24 mai 2018, s-a dedus din pedeapsa aplicată contestatoarei A. perioada executată de la 15 ianuarie 2015 la zi (aceasta se afla în executarea mandatului de executare a pedepsei nr. 172 din 2 iunie 2014 emis pentru o pedeapsă de 9 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 47 din 28 martie 2013 a Tribunalului Călărași, care, ulterior, a fost contopită cu alte pedepse prin sentința penală nr. 48 din 14 februarie 2017 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția penală, în dosarul nr. x/2016 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 133 din 12 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, stabilindu-se pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare), iar perioadele cuprinse între 14 ianuarie 2011 și 08 februarie 2011, precum și intervalul 16 iunie 2011 – 15 ianuarie 2015 au fost valorificate în calculul restului de pedeapsă de executat (10 ani, 4 luni și 4 zile) adăugat la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 9 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 a Curții de Apel Pitești, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 209/A din 18 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru aceste considerente, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, Înalta Curte, în temeiul art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 597 alin. (7) din C. proc. pen. cu referire la dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatoarea condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 505 din data de 24 mai 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea condamnată, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.

Competența de soluționare a cererilor de contestație la executare. Instanța care a pronunțat hotărârea atacată pentru înlăturarea eventualelor nelămuriri intervenite la momentul punerii în executare a hotărârii judecătorești was last modified: septembrie 28th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.