Infracţiuni de înşelăciune, complicitate la înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi de uz de fals. Intervenirea prescripţiei generale a răspunderii penale

15 mai 2024
Vizualizari: 86
  • Constituţia României: art. 147
  • Constituția României: art. 15 alin. (2)
  • NCP: art. 154 alin. (1) lit. d)
  • NCP: art. 155 alin. (1)
  • NCP: art. 16 alin. (1) lit. f)
  • NCP: art. 244 alin. (1) (2)
  • NCP: art. 3
  • NCP: art. 322 alin. (1)
  • NCP: art. 323
  • NCP: art. 41 alin. (1)
  • NCP: art. 48 alin. (1)
  • NCP: art. 5 alin. (1) (2)
  • NCPP: art. 16 alin. (1) lit. e)-j)
  • NCPP: art. 275 alin. (3)
  • NCPP: art. 433
  • NCPP: art. 438 alin. (1) pct. 8
  • NCPP: art. 448 alin. (1) pct. 1

Prin sentința penală nr. 132 din 30 iulie 2021 pronunțată de Judecătoria Buhuși, printre altele, s-au dispus următoarele:

A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

A fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26 raportat art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

A fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

A fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că inculpatul A. a comis infracțiunile deduse judecății în cauză în concurs real, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 cu infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 137/03.04.2013 pronunțată de Judecătoria Roman, definitivă prin decizia penală nr. 184/R/P/10.12.2013 a Tribunalului Neamț, precum și prin sentința penală nr. 117/16.10.2013 pronunțată de Judecătoria Buhuși, definitivă prin neapelare la data de 31.10.2013 și în stare de recidivă postcondamnatorie față de pedeapsa rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1210/13.06.2008 pronunțată de Judecătoria Bacău, definitivă prin nerecurare la data de 28.06.2008.

S-a constatat că inculpatul a fost liberat condiționat din pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1210/13.06.2008 pronunțată de Judecătoria Bacău, definitivă prin nerecurare la data de 28.06.2008, la data de 21 septembrie 2011 cu un rest rămas de executat de 1143 zile.

În temeiul art. 61 C. pen. din 1969, a fost menținută liberarea condiționată față pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1210/13.06.2008 pronunțată de Judecătoria Bacău, definitivă prin nerecurare la data de 28.06.2008.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 94/RC din 7 februarie 2023)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău ca fiind nefondat, pentru motivele expuse în continuare.

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație se poate exercita exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive de legalitate expres și limitativ prevăzute de legea procesual penală.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen. Aceasta deoarece calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate nici remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauză, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când „în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal”.

Acest caz de casare este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar la data soluționării definitive a cauzei, se constată reținerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen. și, în temeiul acestuia, pronunțarea unei soluții nelegale de încetare a procesului penal.

În speță, cazul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale a inculpaților A. și C., subsecvent adoptării, de către Curtea Constituțională, a deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen.

Tot cu titlu premergător, în raport cu considerațiile teoretice de mai sus, Înalta Curte subliniază că, în calea extraordinară de atac a recursului în casație, nu se analizează corectitudinea reținerii prin hotărârea recurată a legii penale mai favorabile, în același sens fiind și jurisprudența instanței supreme „(…) stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanței învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt și în drept), iar nu al instanței învestite într-o cale extraordinară de atac, respectiv recursul în casație, necircumscriindu-se vreunuia dintre cazurile de recurs în casație prevăzute în art. 438 C. proc. pen.” (decizia nr. 98/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, publicată pe www.x.ro).

Așadar, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., instanța analizează dacă a fost sau nu împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale la momentul pronunțării deciziei de către instanța de apel, prin raportare la legea mai favorabilă reținută prin hotărârea definitivă recurată.

Înalta Curte reține, totodată, că, prin decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018), s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză”, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituțională.

Ulterior, prin decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09 iunie 2022) s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. sunt neconstituționale, în considerente reținându-se că:

„… în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale” (paragraful 73).

Anterior publicării acestei din urmă decizii, prin articolul unic al O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022), a fost modificat art. 155 C. pen. după cum urmează:

„(1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului”.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 – 25 iunie 2018 – și data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 – 30 mai 2022 – nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile și condițiile întreruperii cursului prescripției răspunderii penale.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

În cauză, Curtea de Apel Bacău a reținut în sarcina inculpatului A. că a indus în eroare, în cursul anului 2012, S.C. B. S.A., prin încheierea unui contract de împrumut, cu scopul de a obține un folos material injust, prin folosirea unei adeverințe false, care atesta nereal că realizează venituri în calitate de salariat; a înlesnit, în luna ianuarie 2013, obținerea frauduloasă a unui împrumut de la S.C. B. S.A. pentru FFFF., prin completarea în fals și încredințarea adeverinței de venit care atesta nereal că aceasta este salariată la S.C. GGGG. S.R.L., fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune, de complicitate la înșelăciune, de fals în înscrisuri sub semnătură privată și de uz de fals, prevăzute de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., de art. 48 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., de art. 322 alin. (1) și de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 5 alin. (1), (2) C. pen.

De asemenea, în privința inculpatului C. s-a reținut că a înlesnit, în luna ianuarie 2013, obținerea unui împrumut la de la S.C. B. S.A. pentru FFFF., prin încredințarea adeverinței de venit în alb lui A. care a completat-o în fals și a înmânat-o spre folosință acesteia, faptă care realizează conținutul constitutiv al complicității la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 5 alin. (1), (2) C. pen.

Deopotrivă, Curtea de Apel Bacău a apreciat că, în speță, legea penală mai favorabilă evaluată în mod global, conform deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 372 din 20 mai 2014, este cea cuprinsă între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei nr. 297/2018) și data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2022), dat fiind faptul că dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., în perioada menționată, nu au inclus vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripție, condiții în care prescripția specială nu va opera, prescripția răspunderii penală urmând a fi evaluată prin raportare la termenele generale de prescripție, prevăzute de art. 154 C. pen.

Prin urmare, raportându-se la data săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, de complicitate la înșelăciune, de fals în înscrisuri sub semnătură privată și de uz de fals, după caz, de către cei doi inculpați, instanța de apel a constatat că termenul general de prescripție a răspunderii penale, care, conform art. 155 alin. (1) lit. d) C. pen., este de 5 ani, s-a împlinit în 2017 și, respectiv, în luna ianuarie 2018, motiv pentru care a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Având în vedere legea penală mai favorabilă stabilită cu titlu definitiv de către instanța de apel, care, așa cum s-a arătat anterior, nu poate fi reevaluată prin intermediul recursului în casație, Înalta Curte constată că infracțiunea de înșelăciune, prevăzute de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., pentru care inculpații A. și C. au fost trimiși în judecată (în forma autoratului și, respectiv, a complicității), se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.

De asemenea, infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată și de uz de fals, prevăzute de art. 322 alin. (1) și de art. 323 C. pen., se pedepsesc cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă și, respectiv, de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Or, conform prevederilor art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., „(1) Termenele de prescripție a răspunderii penale sunt: (…) 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani (…)”. Alineatul 2 al aceluiași articol reglementează momentul de la care curg aceste termene. Astfel, „Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii (…)”.

Drept urmare, termenul de prescripție generală a răspunderii penale, de 5 ani, curge de la data săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, de complicitate la înșelăciune, de fals în înscrisuri sub semnătură privată și de uz de fals, și anume din anul 2012 și, respectiv, ianuarie 2013, împlinindu-se în anul 2017 și, respectiv, ianuarie 2018.

Relativ la cele ce precedă, având în vedere că la data soluționării apelului, 23 august 2022, era împlinit termenul de prescripție generală a răspunderii penale în ceea ce privește infracțiunile de înșelăciune, de complicitate la înșelăciune, de fals în înscrisuri sub semnătură privată și de uz de fals pentru care cei doi inculpați au fost trimiși în judecată, Înalta Curte constată că, în mod corect, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaților A. și C. pentru comiterea acestor infracțiuni, ca urmare a intervenirii prescripției generale a răspunderii penale.

Deopotrivă, Înalta Curte apreciază ca fiind nefondate argumentele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în sensul că întreruperea prescripției este o instituție de drept procesual, iar actele de procedură îndeplinite înainte de data de 25 iunie 2018, data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 în Monitorul Oficial al României, Partea I, și-au împlinit efectele de întrerupere a termenului de prescripție.

În acest sens, se constată că, prin decizia nr. 67/25 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022), s-a statuat că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 C. pen.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că „în egală măsură, în contextul examinării instituției prescripției răspunderii penale nu pot fi combinate prevederi cuprinse în două legi distincte, una aparținând dreptului procesual aplicabilă cauzei (actului întreruptiv) și una aparținând dreptului material, aplicabilă efectului (întreruperea cursului prescripției), întrucât ar echivala cu crearea unei lex tertia.

Consecutiv, sub aceeași interdicție intră și combinarea în cauzele pendinte a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripției, cu dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. ulterioare publicării deciziei menționate, care înlătură un asemenea efect după cum s-a arătat prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, întrucât ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeași instituție juridică, exercitând un atribut care nu le revine și intrând în sfera de competență constituțională a legiuitorului.

Cu alte cuvinte, existența caracterului întreruptiv al cursului prescripției în cazul îndeplinirii unui act de procedură în cauză poate fi examinată prin raportare la o singură normă legală, apreciată ca fiind mai favorabilă persoanei acuzate, iar nu prin combinarea unor dispoziții legale succesive.

Revine fiecărei instanțe de judecată învestită cu soluționarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispozițiilor legale incidente în raport cu particularitățile fiecărei situații în parte, respectând însă cerințele ce decurg din interdicția generării unei lex tertia”.

Acceptând punctul de vedere susținut în scris de către Ministerul Public în sensul că perioada dintre 2014 și 2022 este separată prin deciziile Curții Constituționale în două perioade de aplicare a legii în ceea ce privește prescripția (anterior și respectiv ulterior deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018), după ce instanța de apel stabilește legea incidentă judecării unei cauze, constatând că legea aplicabilă include interpretarea dată de Curtea Constituțională, instanța care soluționează un recurs în casație nu are competența legală de a modifica legea incidentă, nici chiar în ipoteza legii penale mai favorabile prevăzute de art. 5 C. pen., și nu poate interveni asupra acestei soluții. Limitele aplicării legii sunt cele care decurg din interpretările oficiale, din interpretările oferite de legiuitor, din deciziile Curții Constituționale a României, din deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție. În dosarul de față, interpretarea Curții Constituționale a fost avută în vedere de către curtea de apel în soluția cu privire la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale (în același sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, deciziile nr. 631/RC din 06 decembrie 2022, nr. 1/RC și nr. 2/RC din 10 ianuarie 2023).

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei penale nr. 725 din 23 august 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018, privind pe intimații inculpați C. și A..

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău vor rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.

Infracțiuni de înșelăciune, complicitate la înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și de uz de fals. Intervenirea prescripției generale a răspunderii penale was last modified: mai 15th, 2024 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.