Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
4.029 views
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate, urmând a fi grupate criticile comune şi soluţionate unitar, în măsura în care constatarea legalităţii hotărârii primei instanţe în ceea ce priveşte individualizarea cuantumului despăgubirilor, exclude în mod logic argumentele contrare susţinute de ambele părţi prin motivele de recurs.
Argumente de fapt relevante
La data de 25.09.2008 a avut loc un accident rutier, produs din culpa comună a conducătorilor autoturismelor cu nr. de înmatriculare x şi RJS 60 VH, tatăl reclamanţilor fiind pasager în primul autoturism, acesta decedând în urma rănilor produse.
Şoferul autoturismului cu nr. x era asigurat RCA la S.C. F. S.A., cu poliţa nr. x.
Anterior sesizării pârâtei FGA cu cerere de plată, reclamanţii au chemat în judecată pe pârâta F. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata despăgubirilor morale, cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, în dosar nr. x/2014.
Prin sentinţa civilă nr. 2927/15.11.2016 a Tribunalului Ilfov a fost admisă în parte cererea, asiguratorul RCA fiind obligat de instanţă la plata către reclamanţi a sumei de 200.000 RON daune morale, pentru fiecare reclamant în parte.
Această sentinţă nu a rămas însă definitivă, deoarece apelul formulat de societatea de asigurare a fost suspendat în baza Legii nr. 85/2014, societatea intrând în procedura falimentului.
Pe cale de consecinţă, reclamanţii au formulat cerere de plată adresată pârâtului FGA, solicitând în temeiul Legii nr. 213/2015 plata de despăgubiri în cuantum de 200.000 RON fiecare, cererea fiind soluţionată prin deciziile nr. 1160/11.09.2019, nr. 21247/18.09.2019, nr. 21161/11.09.2019, nr. 21246/18.09.2019 şi nr. 21163/11.09.2019, în sensul acordării unor despăgubiri în cuantum de 21.940 RON/fiecare reclamant.
Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Bucureşti a anulat în parte deciziile emise de FGA exclusiv sub aspectul cuantumului despăgubirilor morale acordate reclamanţilor şi a stabilit cuantumul despăgubirilor morale cuvenite reclamanţilor la suma de 31.518 RON, obligând pârâtul la plata către aceştia a diferenţei de despăgubire în cuantum de 9578 RON pentru fiecare reclamant.
În susţinerea ambelor recursuri au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.
De principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanţă, conform circumstanţelor particulare, reprezintă o chestiune ce ţine de temeinicia hotărârii şi nu de nelegalitate şi este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.
Cu toate acestea, analizând recursul din perspectiva normelor de drept apreciate a fi fost încălcate, Înalta Curte reţine că rolul Fondului, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, potrivit art. 5 din lege.
În ceea ce priveşte cuantificarea şi acordarea daunelor morale solicitate de creditorii de asigurare este important a se reţine, că fiecare cauză comportă particularităţile sale din perspectiva gradului de severitate al atingerilor aduse drepturilor nepatrimoniale protejate de lege şi de aceea nu poate fi stabilit un cuantum fix, general valabil pentru orice situaţie în care sunt vătămate drepturile cu conţinut nepatrimonial.
Întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, instanţa acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizaţie pentru satisfacţie echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate material.
Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.
În speţă, prima instanţă a făcut o corectă apreciere a cuantumului lor, în raport de circumstanţele particulare ale cauzei.
În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a reţinut constant că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.
Recurentul-pârât a contestat despăgubirile stabilite de instanţă pentru prejudiciul moral, invocând faptul că pentru situaţiile în care despăgubirile sunt solicitate ca urmare a unui deces, la stabilirea despăgubirilor sunt avute în vedere valorile medii precizate în Ghidul F.P.V.S., raportat la gradul de rudenie al petenţilor cu persoana decedată.
Înalta Curte reţine că nu reprezintă o încălcare sau aplicare greşită a normelor de drept material împrejurarea că instanţa de fond, deşi a constatat că pârâtul FGA s-a raportat la un criteriu obiectiv şi rezonabil, Ghidul FPVS, a considerat că pentru stabilirea despăgubirilor în cauză poate fi avut în vedere un nivel mediu al despăgubirilor calculat la valoarea a 36 de salarii medii pe economie.
Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi identificat vreun motiv de nelegalitate a soluţiei de fond prin care s-a dispus plata unei despăgubiri în sumă de 31.518 RON daune morale pentru fiecare reclamant.
Instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.
Principiul ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale (Hotărârea din 13 iulie 1995, pronunţată în Cauza Tolstoy Miloslovsky împotriva Regatului Unit al Marii Britanii) pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.
Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.
Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei – aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie – o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de persoana păgubită şi altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei.
Având în vedere aceste criterii, Înalta Curte constată că prima instanţă în mod corect, ţinând seama în evaluarea gravităţii suferinţei produse de importanţa valorilor nepatrimoniale lezate, de intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate, a stabilit cuantumul daunelor morale.
În ceea ce priveşte recursul reclamanţilor, Înalta Curte reţine că acesta se axează, în principal, pe neluarea în considerare a sentinţei civile nr. 2927/15.11.2016 a Tribunalului Ilfov cu titlul de jurisprudenţă relevantă pentru stabilirea daunelor morale.
Referitor la acest aspect, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţa a reţinut, în raport de prevederile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, efectele pe care le produce acestă hotărâre în cauză.
O altă critică invocată de recurenţii – reclamanţi vizează determinarea momentului în care se face evaluarea prejudiciului, respectiv cuantumul salariului mediu pe economie în raport de care au fost stabilite despăgubirile.
Înalta Curte constată că pentru stabilirea despăgubirilor se are în vedere valoarea salariului mediu pe economie de la data producerii prejudiciului, respectiv de la data când a avut loc accidentul(anul 2008), şi nu salariul mediu pe economie de la momentul stabilirii despăgubirilor, aşa cum susţin recurenţii.
De la data producerii evenimentului rutier recurenţii-reclamanţi au cunoscut producerea prejudiciului şi autorul prejudiciului. Conform art. 1381 C. civ., dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat.
Este lipsită de suport şi afirmaţia recurenţilor-reclamanţi în sensul că prima instanţă nu a ţinut cont de practica judiciară în materie, întrucât acordarea daunelor morale în conformitate cu jurisprudenţa relevantă în materia despăgubirilor morale implică şi o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, aşadar, să ţină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate şi de principiul acoperirii integrale a acestuia, prin analizarea situaţiei specifice a acesteia, jurisprudenţa fiind una de speţă, precedentul judiciar neavând valoare de izvor de drept, pentru a fi aplicat.
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1), (8) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.
Sursa informației: www.scj.ro.
