Solicitare privind constatarea incidenţei cazului de revizuire întrucât au apărut elemente noi care nu au fost cunoscute de instanţă cu ocazia judecării fondului. Respingerea apelului ca nefondat

• NCPP: art. 16 alin. (1) lit. b) teza I
• NCPP: art. 275 alin. (2)
• NCPP: art. 417 alin. (2)
• NCPP: art. 421 pct. 1 lit. b)
• NCPP: art. 452-459
• NCPP: art. 465

Prin sentința penală nr. 79/F din data de 14 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în baza art. 459 alin. (5) din Codul de procedură peanlă, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 185/F/09.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul penal nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 53A/07.03.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, formulată de revizuentul A..

Pentru a dispune în acest sens, Curtea a constatat că, la data de 22.03.2021, s-a înregistrat sub nr. x/2021, cererea de revizuire formulată de petentul revizuent A. cu privire la sentința penală nr. 185/F/09.10.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 53/A/07.03.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2016, în urma declinării competenței de soluționare a cauzei, conform sentinței penale nr. 129/05.03.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 43/A din 1 martie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând apelul declarat de revizuentul A., atât prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, potrivit art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente.

Prealabil analizării apelului formulat, Înalta Curte va nota limitele și specificul căii de atac a revizuirii, astfel cum sunt definite în cuprinsul dispozițiilor art. 452-459 din C. proc. pen., norme care statuează că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Din coroborarea dispozițiilor art. 453 (cazurile de revizuire), art. 455 (persoanele care pot cere revizuire), art. 459 (admiterea în principiu) din C. proc. pen. rezultă că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce privește exclusiv hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, în acest sens fiind și Decizia nr. 42 din 14.02.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 9 judecători, decizie prin care s-a statuat că pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive fiind inadmisibilă. Această decizie își păstrează valabilitatea și în raport de dispozițiile noului C. proc. pen., cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 și art. 465 din noul C. proc. pen. reluând în esență cazurile de revizuire din legea veche.

Aplicând aceste considerații teoretice la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că revizuentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva sentinței penale nr. 185/F/09.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, definitivă prin decizia penală nr. 53A/07.03.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând, în esență, să se constate incidența cazului de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., întrucât au apărut elemente noi care nu au fost cunoscute de instanță cu ocazia judecării fondului, respectiv adresa Consiliului Superior al Magistraturii 5941 din data de 29 martie 2019, ulterioară deciziei nr. 53/A din data de 07 martie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care, în opinia revizuentul, conține dovezi certe că declarația din data de 07 martie 2018 a fost supusă unei verificări obligatorii și efective și, ca atare, nu este aptă, prin ea însăși, să producă efecte juridice, ceea ce conduce, în opinia sa, la lipsa tipicității infracțiunii de fals în declarații, fiind incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Potrivit art. 453 alin. (4) din C. proc. pen., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.

Așadar, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., trebuie să fie descoperite fapte sau împrejurări (fapte probatorii) noi, necunoscute de către instanță la data judecării cauzei care să ducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, ceea ce presupune pronunțarea unei soluții diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

Sub acest aspect, se impune a se sublinia că, în jurisprudența instanței supreme s-a reținut că expresia fapte sau împrejurări se referă la probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, și anume orice întâmplare, situație, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori de condamnare (decizia nr. 983 din 10 martie 2011, www.x.ro).

Deopotrivă, în sensul dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., se impune ca faptele probatorii să fie noi, iar nu mijloacele de probă vizând o faptă sau împrejurare ce a fost cunoscută și avută în vedere de către instanță la soluționarea cauzei (decizia nr. 3050 din 28 iunie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, redată în extras în George Antoniu, Adina Vlășceanu, Alina Barbu – C. proc. pen.. Texte. Jurisprudență. Hotărâri C.E.D.O., ediția a 2-a, Editura Hamangiu, 2008), căci altfel revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicție în care s-ar putea continua probațiunea, situație de natură a afecta principiul securității raporturilor juridice, componentă a procesului echitabil.

Elementele de probă noi la care se referă textul de lege trebuie să fie de natură a demonstra fie că faptul constatat nu a existat, fie că cel condamnat nu a luat parte la comiterea lui. Nu pot fi considerate „noi”, în sensul cerut de lege, probele care aduc doar argumente noi, care completează mijloacele de probă deja administrate, jurisprudența în materia revizuirii fiind bine stabilită în ceea ce privește inadmisibilitatea cererilor prin care se tinde la prelungirea probatoriului sau reexaminarea materialului probator pe baza căruia a fost pronunțată hotărârea inițială (deciziile penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, nr. 32/A din 28 ianuarie 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2014, nr. 152/A din 27 aprilie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016 și nr. 40/A din 14 februarie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2017, nepublicate).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, în mod constant, că revizuirea unei hotărâri irevocabile poate interveni numai pentru un defect fundamental, care a devenit cunoscut numai după terminarea procesului, iar atunci când este/devine cunoscut în cursul procesului, părțile au la îndemână căile ordinare de atac. Altfel, în această ultimă situație, modificarea unei hotărâri definitive pe calea unui recurs extraordinar ar constitui o violare a dreptului de acces la justiție. Simpla divergență de păreri asupra aceleiași chestiuni pusă în discuție nu va putea reprezenta un asemenea „defect fundamental” și nu poate justifica desființarea unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat (cauzele Stanca Popescu împotriva România, hotărârea din 7 iulie 2009, și Pravednaya împotriva Federației Ruse, hotărârea din 18 noiembrie 2004).

Pentru a se putea examina caracterul nou și necunoscut al faptelor sau împrejurărilor prezentate instanței învestită cu soluționarea cererii de revizuire, criteriul îl reprezintă lucrările dosarului, întrucât doar astfel se poate verifica dacă aceste elemente au fost cunoscute de către instanțele ordinare care au pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Verificând, din această perspectivă, actele dosarului Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, constată că, în mod corect, a stabilit că împrejurarea la care revizuentul A. a făcut trimitere în cererea formulată nu este de natură a conduce la stabilirea existenței unor temeiuri legale care să permită revizuirea și nu are aptitudinea de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare pronunțate.

Astfel, în concordanță cu prima instanță, Înalta Curte observă că revizuentul A. a invocat doar în mod formal motivul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., de vreme ce, în cuprinsul cererii de revizuire, nu a făcut referire la fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanțele care au dispus condamnarea, ci a adus critici hotărârilor judecătorești de condamnare și modului în care a fost administrat probatoriul pe parcursul cercetării judecătorești.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că, în cuprinsul cererii, revizuentul A. a reiterat același apărări formulate pe parcursul judecării cauzei în fond și apel, sens în care a făcut trimitere la probele aflate la dosar, cărora, însă, le-a dat o altă interpretare, susținând că acestea relevă nevinovăția sa sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații.

În plus, așa cum a reținut și judecătorul fondului, în prezenta procedură revizuentul solicită, în realitate, ca, în urma admiterii cererii de revizuire, să se procedeze la reanalizarea fondului cauzei prin reinterpretarea probatoriului deja administrat, lucru care nu este admisibil, întrucât, prin intermediul acestei căi extraordinare de atac nu se poate obține prelungirea probatorului sau reexaminarea materialului probator pe baza căruia a fost pronunțată hotărârea inițială.

În acest context, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. este necesar ca faptele și împrejurările noi să fi preexistat hotărârii atacate, iar acestea nu au putut fi cunoscute de instanță indiferent din care motiv. Descoperirea lor ulterioară și invocarea pe calea revizuiri are drept scop evidențierea unor erori de fapt, produse în judecata inițială din cauza necunoașterii respectivelor împrejurări, astfel încât, noua situație să conducă la anularea hotărârii contrare legii. Cu alte cuvinte, faptele și împrejurările noi ar fi putut influența soluția procesului dacă ar fi fost cunoscute la momentul soluționării cauzei.

Or, în condițiile în care toate aspectele învederate în cuprinsul cererii de revizuire au fost cunoscute de către instanțele ordinare, fiind aduse în discuție chiar de către revizuent, prin intermediul apărărilor formulate, și au fost analizate atât în fond, (la paginile 9-10 din sentința penală nr. 185/F din data de 09 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București) cât și în apel, respectiv pagina 16 din decizia nr. 53/A din data de 07 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiței), în mod just, Curtea de Apel București a reținut că revizuentul nu a invocat fapte sau împrejurări noi care să fie de natură a conduce la stabilirea existenței unor temeiuri legale care să permită revizuirea și să aibă aptitudinea de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare prounțate, așa cum statuează dispozițiile art. 459 alin. (3) lit. e) raportat la art. 453 alin. (4) din C. proc. pen.

Pentru considerentele arătate anterior, întrucât motivele menționate de apelantul revizuent A. nu fac dovada existenței unor fapte sau împrejurări în sensul prevederilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. coroborat cu alin. (4) al aceluiași articol, Înalta Curte va consta că hotărârea atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 79/F din data de 14 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2021.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul-revizuent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.