Verificarea admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate de către judecătorul în faţa căruia este ridicată. Evitarea încărcării inutile a Curţii Constituţionale şi eliminarea încercărilor de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanţelor

• Constituţia României: art. 146 lit. d)
• Legea nr. 47/1992: art. 29
• NCPP: art. 341

Prin decizia penală nr. 16/AP din data de 11 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Penală, s-a constatat în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 inadmisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate invocate de petentul A. și s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea acestora.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel a reținut că potrivit art. 29 alin. (1), (2) și 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cererea de sesizare a Curții Constituționale trebuie să vizeze o dispoziție normativă în vigoare, care să aibă legătură cu cauza și să nu fi fost declarată anterior neconstituțională.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 46 din 1 februarie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând încheierea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată următoarele:

Preliminar, Înalta Curte amintește că excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

În acest caz, sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția, posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate (în acest sens, și decizia nr. 3991/9.11.2010 a Î.C.C.J., secția penală).

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal, căci verificarea admisibilității excepției de neconstituționalitate de către judecătorul în fața căruia este ridicată are ca efect evitarea încărcării inutile a Curții Constituționale și eliminarea încercărilor de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanțelor.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe, și anume:

– excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

– excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

– excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. O asemenea condiție este consecința caracterului general obligatoriu și al efectelor erga omnes al deciziilor Curții Constituționale;

– excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condițiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a fost invocată de recurent, în fața Curții de Apel Brașov și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 281 alin. f C. proc. pen.-privind nulitățile absolute, și anume „asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie”, fără ca textele criticate să fi fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal. Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei „indiferent de obiectul acesteia”.

Pe baza acestor considerații teoretice, în speță, se constată că excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul A. nu îndeplinește condițiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a textelor de lege, dorindu-se în realitate modificarea acestora, ceea ce ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică de organizare și funcționare.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale.

În raport de aceste argumente, Înalta Curte constată că în cauza de față nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate, în condițiile în care cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate are ca obiect o contestație în anulare inadmisibilă formulată împotriva deciziei nr. 444/02.07.2021, pronunțată în dosarul penal nr. x/2021 a Curții de Apel Brașov prin care a fost respins ca inadmisibil apelul formulat de petent împotriva unei încheieri pronunțate de Tribunalul Brașov în procedura prevăzută de art. 341 C. proc. pen.

În acest context argumentativ, Înalta Curte notează că, în cauză, recurentul nu justifică un interes real în promovarea cererii de sesizare a Curții Constituționale. Or, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces. Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenței unui interes procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, incidența acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanței și pertinenței asupra soluționării cauzei.

Mai mult, Înalta Curte reține că inadmisibilitatea căii de atac formulată de recurentul A. formulată împotriva unei deciziei nr. 444/02.07.2021, pronunțată în dosarul penal nr. x/2021 a Curții de Apel Brașov prin care a fost respins ca inadmisibil apelul formulat de petent împotriva unei încheieri pronunțate de Tribunalul Brașov în procedura prevăzută de art. 341 C. proc. pen., conduce de plano la inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, sesizarea instanței de contencios constituțional neputând avea un efect real asupra soluției din prezenta cauză, astfel că soluția pronunțată de instanța de fond apare ca legală și temeinică.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în decizia penală nr. 16/AP din data de 11 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Penală în dosarul nr. x/2021.

Va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.