Drept Civil şi Procesual Civil
Noţiunile de „comunicare publică” şi „radiodifuzare”. Modalităţi diferite de utilizare a unei opere. Casarea deciziei de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare
Dezînvestirea reciprocă a două instanţe aflate în conflict. Aplicarea unor norme de competenţă teritorială diferite
Nemulţumiri în ceea ce priveşte reducerea de către instanţa de apel a cuantumului onorariului de avocat pus în sarcina reclamantei, considerat exagerat faţă de complexitatea muncii depuse de acesta
Expertiză în legătură cu valabilitatea ori contrafacerea unui brevet. Expert care are o altă calificare profesională în raport cu domeniul tehnic la care se referă invenţia. Recurs respins ca nefondat
Excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire. Dezbateri limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază
- UJ Premium | Elena Sârghi |
Cu cărțile pe față în declararea simulației
Valorificarea drepturilor băneşti rezultate din raporturile juridice de muncă. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei
Contractul de subantrepriză. Acțiune în revendicare. Dreptul de creanță al antreprenorului pentru manoperă şi materiale
Perimarea cererii de revizuire. Neprezentarea părților la strigarea pricinii și nesolicitarea judecării cauzei în lipsă
Soluţionarea cererii în contrafacerea mărcilor naţionale şi comunitare. Conflict între o marcă şi un semn utilizat cu aceeaşi funcţie
Intervenientul accesoriu. Justificarea unui interes propriu. Formularea cererii de intervenţie accesorie
Hotărâri definitive. Hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii
- UJ Premium | Codruța Guzei Mangu |
Despre reformarea regimului juridic privind ocrotirea persoanei fizice ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 601/2020
Susținere privind nesocotirea de către instanță a forței obligatorii a contractului. Cerere de decontare a serviciilor medicale ce depăşesc valoarea stabilită în contract. Încălcarea înțelegerii părților
Solicitare privind amendarea recurentului pentru abuz de drept procesual. Admiterea cererii și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată
Nesolicitarea judecării cauzei în lipsă şi neînfăţişarea părților la strigarea pricinii. Anularea recursului declarat
Acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940
Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului. Recurs formulat şi motivat în termenul legal. Nulitatea recursului
Invocarea unor nereguli ale exemplarului încheierii de şedinţă ce a fost comunicat fără a se indica în concret care sunt motivele de nelegalitate ce pot fi imputate încheierii recurate. Nulitatea recursului
Critici cu privire la modalitatea de apreciere a probatoriului de către instanţa de apel. Încuviinţarea administrării probei testimoniale. Constatarea recursului ca fiind nul
Legalitatea învestirii în vederea soluţionării conflictului de competenţă. Soluţionarea cererilor de încuviinţare a executării silite
Citarea revizuentului cu menţiunea de a preciza dacă înţelege să solicite judecarea cauzei în lipsă. Rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni. Perimarea cererii de revizuire
Întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac. Depăşirea termenului legal pentru exercitarea unui drept procesual
Stabilirea instanței de executare. Pronunţarea încheierii de încuviinţare a executării silite