Soluţionarea cererii în contrafacerea mărcilor naţionale şi comunitare. Conflict între o marcă şi un semn utilizat cu aceeaşi funcţie

29 iun. 2022
Vizualizari: 352
  • Legea nr. 84/1998: art. 36 alin. (2) lit. b)
  • NCPC: art. 451 alin. (2)
  • NCPC: art. 488 alin. (1)
  • NCPC: art. 496 alin. (1)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2016, la data de 30.09.2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. SRL, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună interzicerea pârâtei să utilizeze în activitățile comerciale semnul B. în activitățile comerciale, în special pentru servicii de tip alimentație publică, fast-food, restaurant, producție și comercializare produse alimentare, pe teritoriul României, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii pe care ce se va pronunța și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 82 din 18 ianuarie 2019)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Instanța de judecată a fost învestită în cauză cu soluționarea unei cereri în contrafacerea mărcilor naționale și comunitare A. aparținând reclamantei A., iar prima instanță a constatat întrunirea condițiilor de aplicare a dispozițiilor art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998, pe temeiul cărora a obligat pe pârâta B. SRL la încetarea folosirii semnului B. similar mărcilor reclamantei, pentru servicii similare celor pentru care mărcile reclamantei au fost înregistrate. Sentința a fost confirmată în apel.

Prin motivele de recurs, s-a susținut, în esență, inaplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998, în prezența unui conflict între marcă și o denumire comercială, și nu între două mărci.

Cât privește aprecierea existenței unui risc de confuzie între semnele analizate, Înalta Curte constată că motivele de recurs nu conțin în concret vreo critică față de considerentele deciziei recurate, ci cuprind doar o reiterare a motivelor de apel, cu finalitatea reanalizării lor de către instanța de recurs, după cum s-a arătat în mod explicit în cererea de recurs.

Or, atare finalitate este inadmisibilă, deoarece calea de atac a recursului nu este una devolutivă, care să permită o nouă judecată asupra fondului și statuarea în fapt și în drept, ci reprezintă o cale extraordinară de atac, deschisă părților pentru motivele de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În absența vreunei critici efective pe aspectul riscului de confuzie în cuprinsul motivelor de recurs, susceptibilă de a fi încadrată în cazurile descrise de art. 488 din cod și analizată ca atare, nu este posibilă exercitarea controlului de legalitate a deciziei Curții de Apel pe aspectul în discuție, motiv pentru care nu vor fi examinate în acest context susținerile recurentei referitoare la pretinsa aplicare greșită a legii.

În ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998, recurenta a susținut că nu a folosit semnul B. cu titlu de marcă, în condițiile în care, pe de o parte, restaurantul ce aparține societății pârâte funcționează sub o altă denumire, iar, pe de altă parte, folosirea denumirii comerciale nu poate conduce la o încălcare a dreptului la marcă și nu justifică aplicarea criteriilor de analiză specifice unui conflict între două mărci, dată fiind funcția numelui comercial de individualizare a comerciantului, și nu de identificare a originii produselor și/sau a serviciilor.

Susținerile recurentei – pârâte sunt nefondate.

Pentru a ajunge la concluzia încălcării dreptului la marcă al reclamantei, prima instanță a făcut aplicarea prevederilor art. 36 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, prin care a fost transpus art. 5 alin. (1) din Directiva de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene formate în interpretarea normei din directivă, făcându-se referire la hotărârea pronunțată în cauza C-17/06 Céline.

În aplicarea jurisprudenței CJUE, prima instanță a reținut în cauză că pârâta folosește în activitatea sa comercială semnul B., similar mărcilor reclamantei, și în alt mod decât prin includerea semnului în numele comercial, respectiv prin aplicarea acestuia pe spațiul comercial cu destinația fast food.

La rândul său, instanța de apel a constatat că pârâta nu folosește semnul B. doar pentru propria sa identificare, ci și pentru identificarea restaurantului. Astfel, așezarea la intrarea în local a panoului ce conține semnul B. în culorile și conceptul ce aparțin mărcilor figurative ale reclamantei semnifică intenția de a indica originea produselor și a serviciilor comercializate, așadar, cu scopul de a distinge produse sau servicii.

Considerentele deciziei recurate atestă o aplicare corespunzătoare a jurisprudenței CJUE (a hotărârii pronunțate în cauza Céline, indicată mai sus, dar și a hotărârilor anterioare, citate în cauza respectivă), ce conține o interpretare a normei din directivă transpuse în legea națională și, ca atare, este obligatorie pentru instanță în aplicarea legii naționale.

Astfel, potrivit CJUE, utilizarea unui semn pentru produse sau servicii, în sensul art. 5 alin. (1) din directivă, este o utilizare în scopul de a distinge produsele sau serviciile respective, iar utilizarea unei denumiri sociale (a firmei) sau a unui nume comercial poate avea un asemenea scop, chiar dacă, în sine, o denumire socială are ca obiect identificarea unei societăți.

În acest sens, are loc o utilizare „pentru produse sau servicii” în sensul art. 5 alin. (1) atunci când un terț aplică semnul care constituie denumirea sa socială sau numele său comercial pe produsele pe care le comercializează ori, chiar în lipsa aplicării semnului, atunci când terțul utilizează semnul respectiv astfel încât se stabilește o legătură între semnul care constituie denumirea sa socială sau numele său comercial și produsele comercializate sau serviciile furnizate de terț (hotărârea Céline, pct. 19 – 24).

Față de considerentele hotărârii CJUE, Înalta Curte constată că instanța de apel – ca, de altfel, și prima instanță – au apreciat în mod corect că nu poate fi exclus de plano un conflict între o marcă și un semn identic sau similar folosit de un terț comerciant, altul decât o marcă înregistrată, doar pentru motivul că semnul terțului are ca funcție specifică identificarea persoanei comerciantului, și nu a provenienței produselor pe care este aplicat semnul sau a serviciilor prestate sub acel semn.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Utilizarea de către terț a propriului nume comercial sau a denumirii sale „pentru servicii”, așadar cu funcția de marcă, deschide posibilitatea încălcării dreptului la marcă, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 36 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, cu ipotezele specifice.

În cauză, instanța de apel a reținut în fapt, confirmând hotărârea primei instanțe, că pârâta a utilizat semnul B. similar mărcilor reclamantei, întocmai ca o marcă, din moment ce semnul este plasat chiar la intrarea în restaurant, făcând posibilă stabilirea unei legături în mintea consumatorului între semnul respectiv și serviciile furnizate de pârâtă, anume restaurant (tip fast-food), identice cu cele pentru care au fost înregistrate mărcile reclamantei.

În acest context, este lipsită de relevanță împrejurarea dacă restaurantul ce aparține societății pârâte funcționează sau nu sub o altă denumire, cât timp s-a constatat utilizarea „pentru servicii” a semnului similar mărcilor reclamantei.

Situația de fapt stabilită nu poate fi reapreciată de către instanța de recurs, întrucât cercetarea temeiniciei soluției adoptate și statuarea în fapt pe baza probelor administrate excedează atribuțiile acestei instanțe de control judiciar, care sunt circumscrise verificării exclusiv a legalității deciziei recurate, în raport de cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De altfel, susținerile recurentei vizând situația de fapt nici nu conțin vreo referire la aprecierile instanței de apel pe acest aspect, ci reprezintă o reiterare a apărărilor formulate în cursul procesului, conform cărora reclamanta ar fi înfățișat drept dovezi ale folosirii semnului B. de către pârâtă fotografii din alte dosare în care reclamanta a avut aceeași calitate și care atestă situația de fapt anterioară intrării pârâtei în posesia restaurantului.

Or, aceste susțineri au fost analizate chiar de prima instanță de fond, care a reținut în considerente situația relevată doar de anumite fotografii dintre cele prezentate de reclamantă, cu precădere de fotografia recunoscută de către pârâtă ca fiind corespunzătoare situației actuale, aflată la dosar. Drept urmare, referirile recurentei la fotografii care nici măcar nu au fost luate în considerare de instanțe, cum sunt cele de la dosarul primei instanțe, sunt formale, neavând nicio legătură cu situația de fapt stabilită în cauză.

În consecință, nu există niciun temei pentru analizarea susținerilor recurentei pe alte aspecte în afara celor ce interesează modul de aplicare a legii de către instanța de apel.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor art. 36 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 și a jurisprudenței CJUE, drept pentru care va respinge recursul ca nefondat, pe temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de către intimata-reclamantă în cuantum de 4000 euro (conform facturii nr. x/27.06.2018 – dosar recurs), Înalta Curte apreciază că sunt incidente prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., care permit instanței să reducă partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, „atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei”.

După cum s-a arătat anterior, motivele de recurs au ridicat problema conflictului între o marcă și un semn utilizat cu aceeași funcție. Or, față de împrejurarea că dezlegarea problemei de drept presupune, în esență, aplicarea jurisprudenței consacrate a CJUE, cauza nu are un grad ridicat de complexitate, astfel încât se impune reducerea cheltuielilor de judecată solicitate.

În aceste condiții, Înalta Curte va obliga pe recurenta-pârâtă B. SRL la plata către intimata-reclamantă a sumei de 2.000 euro, reprezentând cheltuieli de judecată reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Sursa informației: www.scj.ro.

Soluționarea cererii în contrafacerea mărcilor naționale și comunitare. Conflict între o marcă și un semn utilizat cu aceeași funcție was last modified: iunie 29th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.