Drept Civil şi Procesual Civil
Aprecierea diferită a două instanţe cu privire la calificarea cererii deduse judecăţii şi la dispoziţiile legale incidente în stabilirea competenţei de soluţionare a litigiului
- UJ Premium | Roxana-Maria Preda |
Comparație între servitute și dreptul de trecere
Încălcarea dreptului la apărare prin neparticiparea expertului consilier propus şi prin neregularitatea convocării pentru efectuarea expertizei tehnice la judecata în primă instanţă. Nelegalitatea soluţiei de respingere a cererii de chemare în garanţie ca tardiv formulate
Revendicare imobiliară. Critici referitoare la calitatea procesuală activă a recurentei-reclamante. Admiterea recursurilor declarate, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată
- UJ Premium | Ioana Nicolae |
Calculul masei succesorale (Partea a II-a)
Susţinerea interpretării eronate de către instanţa de apel a modului de calcul al daunelor-interese care pot fi acordate în caz de contrafacere. Admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei pentru rejudecare
Cesiunea părţilor sociale. Nemulţumiri privind modul în care instanţa de apel ar fi interpretat actul juridic dedus judecăţii
- UJ Premium | George-Alexandru Ilie |
Dreptul la acţiunile având ca obiect nulitatea actului juridic – Partea a II-a
Expresii jignitoare de natură a afecta demnitatea umană. Invocarea propriei culpe pentru obţinerea de despăgubiri. Recurs respins ca nefondat
- UJ Premium | Ioana-Anamaria Filote-Iovu |
Dreptul părții de a declanșa executarea silită
Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul. Autoritate de lucru judecat
Acţiune în răspundere contractuală. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei
Operaţiuni de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială și brevetele de invenţie. Respingerea recursurilor declarate ca fiind nefondate și inadmisibile
- UJ Premium | George-Alexandru Ilie |
Dreptul la acţiunile având ca obiect nulitatea actului juridic (Partea I)
Termenul-limită pentru invocarea necompetenţei de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenţei de către instanţă. Primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe
- OPINII | Alin Speriusi-Vlad |
Autoritatea de lucru judecat a hotărârii civile în procesul penal
Invocarea prescripţiei dreptului material la acţiune pentru contravaloarea lipsei de folosinţă. Anularea recursului
Noţiunile de „comunicare publică” şi „radiodifuzare”. Modalităţi diferite de utilizare a unei opere. Casarea deciziei de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare
Dezînvestirea reciprocă a două instanţe aflate în conflict. Aplicarea unor norme de competenţă teritorială diferite
Nemulţumiri în ceea ce priveşte reducerea de către instanţa de apel a cuantumului onorariului de avocat pus în sarcina reclamantei, considerat exagerat faţă de complexitatea muncii depuse de acesta
Expertiză în legătură cu valabilitatea ori contrafacerea unui brevet. Expert care are o altă calificare profesională în raport cu domeniul tehnic la care se referă invenţia. Recurs respins ca nefondat
Excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire. Dezbateri limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază
- UJ Premium | Elena Sârghi |
Cu cărțile pe față în declararea simulației
Valorificarea drepturilor băneşti rezultate din raporturile juridice de muncă. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei