Stabilirea instanței de executare. Pronunţarea încheierii de încuviinţare a executării silite

• NCPC: art. 112
• NCPC: art. 133 pct. 2
• NCPC: art. 135 alin. (1)
• NCPC: art. 651 alin. (1)
• NCPC: art. 666
• NCPC: art. 712
• NCPC: art. 714 alin. (1)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia sub nr. x/2020 la data de 10.09.2020, contestatorul Ministerul Justiției a solicitat în contradictoriu cu intimata A. anularea tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. x/2019 al BEJ B. și întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare acesteia, precum și suspendarea executării silite.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2079 din 19 octombrie 2021)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că a fost sesizată urmare a declinărilor succesive cu privire la competența teritorială de soluționare a contestației la executare, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de constatările diferite ale celor trei judecătorii cu privire la dispozițiile în temeiul cărora se determină instanța competentă teritorial a judeca pricina.

Astfel, toate instanțele au reținut că, în materia contestației la executare, competența teritorială se determină potrivit normei cuprinse la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., însă, Judecătoria Alba-Iulia și Judecătoria Cluj-Napoca au reținut că, în cauză, competența aparține instanței în a cărei circumscripție se află sediul debitorului, respectiv Judecătoriei Sectorului 5 București.

În speță, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba-Iulia sub nr. x/2020 la data de 10.09.2020, contestatorul Ministerul Justiției a solicitat în contradictoriu cu intimata A. anularea tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. x/2019 al BEJ B. și întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare acesteia, precum și suspendarea executării silite.

Contestația la executare este de competența exclusivă a instanței de executare, așa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 651 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 6 din O.U.G. nr. 1/2016, și care prevede, în noua redactare, textual:

„Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe”.

Din norma juridică enunțată se degajă cerința ca instanța de executare să fie unică, în sensul că una și aceeași instanță trebuie să soluționeze atât cererea de încuviințare a executării silite, cât și contestațiile la executare sau alte incidente ivite în cadrul procedurii de executare.

Din perspectiva dispozițiilor art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., instanța de executare a fost stabilită odată cu pronunțarea încheierii de încuviințare a executării silite, iar acest aspect nu mai poate fi reapreciat în cadrul contestației la executare propriu-zise, prin care se contestă executarea silită deja declanșată, pentru că hotărârea prin care a fost încuviințată executarea silită a tranșat în mod necesar și problema calificării instanței care a pronunțat-o, ca având statutul de instanță de executare.

Chiar dacă în cuprinsul C. proc. civ. nu se regăsește o dispoziție normativă care să statueze expres că odată ce instanța de judecată a încuviințat executarea silită aceasta devine competentă să soluționeze contestațiile la executare, în condițiile în care există cel puțin doi debitori care au domiciliul sau sediul, după caz, în raza de competență a unor instanțe diferite, iar art. 651 din Cod nu cuprinde o normă de competență pentru soluționarea acestor tipuri de cereri, numai această interpretare a textelor de lege incidente dă eficiență principiului unicității instanței de executare.

Acest principiu presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanță fiind calificată de legislator drept instanță de executare.

În acest sens, în ședința din 27 septembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 20, a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință, a stabilit că:

„În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”.

În speță, la data de 21.08.2020 BEJ B. a somat Ministerul Justiției să execute dispozițiile titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 335/25.02.2008 pronunțată în dosarul nr. x/2007 al Tribunalului Cluj, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2811/R/2009 a Curții de Apel Cluj, lămurită prin încheierea din 27.06.2019, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. x/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 59/R/17.12.2019 a Curții de Apel Cluj privind lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 335/25.02.2008, sentința civilă nr. 170/19.01.2015 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. x/2014 rămasă definitivă prin decizia nr. 1778/A/10.09.2015 a Curții de Apel Cluj, respectiv să achite creanța în valoare de 518.061,89 RON, reprezentând debit și cheltuieli de executare pentru creditoarea A..

În procedura necontencioasă în care s-a soluționat cererea de încuviințare a executării silite a titlurilor executorii menționate, Judecătoria Cluj Napoca a procedat la verificarea competenței în conformitate cu art. 529 alin. (1) C. proc. civ. și a încuviințat executarea silită prin încheierea nr. 3278/CC/2020 pronunțată în dosar nr. x/2020, astfel că, în cauză, competența de soluționare a contestației la executare aparține judecătoriei care a încuviințat cererea de executare silită, și anume Judecătoria Cluj-Napoca, ca instanță de executare.

Prin urmare, față de cele anterior reținute și de temeiurile de drept evocate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Sursa informației: www.scj.ro.