Noţiunile de „comunicare publică” şi „radiodifuzare”. Modalităţi diferite de utilizare a unei opere. Casarea deciziei de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare

• Legea nr. 8/1996: art. 105^5
• Legea nr. 8/1996: art. 106^5 alin. (1)
• Legea nr. 8/1996: art. 15^1 lit. b)
• Legea nr. 8/1996: art. 15^2
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 5
• NCPC: art. 497

Prin Sentința civilă nr. 1456/03.12.2015, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis cererea precizată și a obligat pârâta la: plata sumei de 251.462,59 RON (TVA inclus), remunerație unică echitabilă reprezentând drepturi conexe patrimoniale cuvenite producătorilor de fonograme pentru utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor de comerț, a celor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora aferente perioadei 1.01.2011 – 31.12.2014, actualizată cu indicele de inflație la nivelul lunii august 2015, compusă din suma de 41.333,16 RON, pentru postul de radio național deținut și 210.129,43 RON pentru 11 posturi de radio locale; plata sumei de 223.464,85 RON, penalități de întârziere aferente debitului, calculate până la data de 30.09.2015, la care se vor adăuga penalitățile de întârziere de la această dată și până la momentul plății efective; predarea play-listurilor cuprinzând fonogramele radiodifuzate începând cu data de 01.01.2012 și până în prezent; obținerea licenței neexclusive pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț și a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum și plata sumei de 10 450 RON, cheltuieli de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 254 din 12 februarie 2019)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând criticile și apărările formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, impunând casarea deciziei de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare, în considerarea argumentelor ce succed:

1. Instanța de apel a constatat că în mod greșit a reținut tribunalul că se datorează remunerația „pentru orice difuzare” – în înlăturarea apărării pârâtei, prin care aceasta a susținut că datorează remunerația doar pentru postul de radio național, întrucât pe celelalte posturi nu realizează radiodifuzare, ci retransmiterea propriilor programe.

Această concluzie a fost susținută pe considerentul că apărarea pârâtei depășește limitele învestirii instanței prin cererile de chemare în judecată și precizatoare, în care reclamanta nu a făcut mențiunea că ar solicita acordarea remunerației pentru retransmiterea de către posturile de radio locale a serviciului de programe radiodifuzat de postul național B. sau că ar solicita angajarea răspunderii pârâtei pentru o altă modalitate de comunicare către public – în ambele cereri reclamanta referindu-se exclusiv la modalitatea de utilizare prin radiodifuzare a fonogramelor.

Instanța de apel a mai reținut că în mod corect pârâta a susținut că redifuzarea propriilor emisiuni (radiodifuzate de postul național B.) nu intră sub incidența dispozițiilor art. 105^5 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, normă care distinge noțiunea de „radiodifuzare” de alte modalități de utilizare a operelor, respectiv de „comunicarea către public”, precum și că noțiunile „comunicare publică” și „radiodifuzare” sunt definite în mod distinct de art. 15 și art. 15¹ din lege, vizând modalități diferite de utilizare a unei opere.

Apărarea formulată de intimatul reclamant prin întâmpinare, prin care a arătat că împrejurarea că sunt difuzate aceleași programe de radio la mai multe posturi de radio nu poate susține ipoteza unui singur post de radio, întrucât s-ar ignora faptul că știrile și conținutul de publicitate sunt diferite nu a fost primită, fiind considerată a fi contrazisă de probele administrate în prezenta cauză.

Astfel, cu referire la documentele comunicate în dosarul de apel de Consiliul Național al Audiovizualului și la adresa referitoare la situația juridică a posturilor de radio cu difuzare locală, s-a reținut că posturile de radio locale Alexandria, Caransebeș, Deva, Râmnicu Vâlcea și Târgu Jiu nu au studio local, iar din structura serviciului de programe, după sursa de proveniență, reiese faptul că acestea sunt retransmise (98,5%) și din producție proprie (1,5%), cu mențiunea că inserția de știri locale se realizează din studioul postului de radio național Drobeta-Turnu Severin.

În ceea ce privește posturile de radio locale Craiova, Drobeta-Turnu Severin (difuzare pe cale radioelectrică terestră), Reșița, Slatina și Drobeta-Turnu Severin (difuzare prin intermediul unei rețele de telecomunicații – fibră optică), instanța de apel a constatat că probele administrate au relevat fie faptul că a existat un studio local, la care s-a renunțat din anul 2006 (Craiova) și 2008 (Slatina), fie că acestea retransmit serviciul de programe B. Drobeta-Turnu Severin (98,5%), restul programelor fiind producție proprie (1,5%).

În acest context, a fost menținută obligația aferentă postului național, făcând aplicarea metodologiilor reținute a fi aplicabile în cauză, publicate prin Deciziile ORDA nr. 284/2010 (pentru perioada 1 ianuarie 2011 – 4 iulie 2011) și nr. 2016/2011 (pentru perioada 5 iulie 2011 – 31 decembrie 2014), cu sublinierea că, potrivit acestora, nu se datorează remunerația echitabilă în cazul în care organismul de radiodifuziune este el însuși producătorul fonogramelor.

2. Recurenta reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) a solicitat prin cererile de chemare în judecată și precizatoare, în calitate de organism de gestiune colectivă, obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. la plata remunerației unice echitabile care li se cuvine producătorilor de fonograme pentru utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor sau a reproducerilor acestora, cu indicarea posturile de radio pe care aceasta le deține, invocând dispozițiile art. 106^5 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe (Legea nr. 8/1996) și deciziile ORDA nr. 284/2010 și nr. 216/2011.

Obiectul cererii de chemare în judecată, ca referindu-se exclusiv la modalitatea de utilizare a radiodifuzării, a fost subliniat de recurenta reclamantă și în cererea de revizuire pe care a formulat-o împotriva deciziei de apel, context în care aceasta a menționat și că analizarea pretențiilor din perspectiva „comunicării publice” sau a noțiunii de „difuzare”, ca privind altă utilizare a fonogramelor decât cea a radiodifuzării, depășește cadrul legal cu care a fost învestită instanța de judecată.

Prin urmare, cum se confirmă de altfel și prin cererea de recurs, cu referire la normele legale și metodologice invocate, modalitatea de utilizare reclamată este cea a radiodifuzării fonogramelor sau a reproducerilor acestora, iar criticile care se referă la alte modalități de utilizare exced acestuia, mai puțin sub aspectele subliniate în cele ce urmează și care urmează a fi dezlegate în rejudecare.

Instanța de apel a reținut că prin posturile de radio cu difuzare locală a avut loc o retransmitere de 98,5% – ce nu face obiectul dosarului (numai pentru o parte dintre acestea fiind indicată o retransmitere a serviciului de programe B. Drobeta-Turnu Severin, deși apărarea reținută a pârâtei este generală, ca privind redifuzarea/retransmiterea propriilor emisiuni), iar pentru restul de 1,5% producție proprie, cu suplimentul în ceea ce privește locațiile din Alexandria, Caransebeș, Deva, Râmnicu Vâlcea și Târgu Jiu, în sensul că inserția de știri locale se realizează din studioul postului de radio național Drobeta-Turnu Severin.

Considerentele referitoare la „retransmitere” se bazează pe apărarea formulată de către pârâtă și pe relațiile furnizate de Consiliul Național al Audiovizualului, iar acestea nu conțin elemente din care să rezulte că s-a confirmat în cauză această modalitate de utilizare a fonogramelor în modul de derulare a operațiunilor de către intimata pârâtă, în sensul Legii nr. 8/1996.

Potrivit art. 15^2 din lege, „Prin retransmiterea prin cablu, în sensul prezentei legi, se înțelege retransmiterea simultană, nealterată și integrală, de către un operator, prin mijloacele prevăzute la art. 15^1 lit. b) sau printr-un sistem de difuzare prin unde ultrascurte, pentru recepționarea de către public, a unei transmisii inițiale, cu sau fără fir, inclusiv prin satelit, de servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune, destinate recepționării de către public.” – art. 15^1 lit. b) din lege prevăzând că prin radiodifuzare se înțelege și „transmiterea unei opere sau a reprezentării acesteia, prin fir, prin cablu, prin fibră optică sau prin orice alt procedeu similar, cu excepția rețelelor de calculatoare, în scopul recepționării ei de către public”.

Considerentul referitor la o retransmitere de 98,5% și la producția proprie de 1,5% a fost reținut de instanța de apel în respingerea apărării intimatului reclamant, potrivit căreia, împrejurarea că sunt difuzate aceleași programe de radio la mai multe posturi de radio nu poate susține ipoteza unui singur post de radio, întrucât s-ar ignora că știrile și conținutul de publicitate sunt diferite – apărare considerată a fi contrazisă de probele administrate în cauză.

Aceasta în condițiile în care, în ceea ce privește modalitatea de derulare a activității, intimata pârâtă a susținut, inclusiv în întâmpinarea formulată în dosarul de recurs, că se face o confuzie între noțiunea de „licență” și cea de „post de radio” și că singura modalitate care poate fi reținută în ceea ce o privește este o operațiune de radiodifuzare, determinată de unicitatea semnalului sonor și a serviciului de programe de radiodifuziune pe care îl difuzează în calitate de radiodifuzor, respectiv de difuzare a unuia și aceluiași conținut de programe prin intermediul celor 10 licențe deținute, pe frecvențe distincte.

Din decizia de apel nu rezultă astfel cu claritate regimul juridic al operațiunilor desfășurate de către intimata pârâtă pe posturile de radio considerate locale.

În stabilirea acestuia trebuie avute în vedere și apărările formulate de recurenta reclamantă (prin cererea de recurs, care se regăsesc și în întâmpinarea din dosarul de apel) prin care se susține o obligație de plată a remunerației în sarcina fiecăruia, indiferent de structura de programe și, cu atât mai mult, în ipoteza în care aceasta diferă, respectiv ca urmare a considerării efectuării prin intermediul fiecăruia a unui act distinct de radiodifuzare față de postul național, precum și faptului că o retransmitere simultană, inclusiv a propriilor programe, este tot un act de radiodifuzare și atrage plata distinctă a remunerației echitabile.

În cazul în care se stabilește o modalitate de utilizare distinctă de cea a radiodifuzării, respectiv al confirmării apărării intimatei pârâte privind o singură operațiune de radiodifuzare, trebuie verificată pentru fiecare dintre acestea proporția din structura de programe care nu este astfel afectată și dacă în posibilele diferențe se folosesc fonograme sau reproduceri ale acestora, a căror remunerație face obiectul prezentului dosar.

Așa cum susține recurenta reclamantă, este necesar să se stabilească dacă „producția proprie”, reținută cu referire la același material probator pus la dispoziție de Consiliul Național al Audiovizualului, echivalează cu calitatea de „producător de fonograme”, pentru a atrage incidența normelor metodologice care exclud obligația de plată a remunerației.

Contrar însă criticii de recurs aferente, o distincție în ceea ce privește fonogramele a căror calitate de producător îi aparține utilizatorului nu era necesar a fi cerută, instanței de judecată de judecată revenindu-i sarcina a verifica îndeplinirea cerințelor legale și părții reclamante de a demonstra că este îndreptățită să colecteze remunerația în condițiile stipulate de normele legale și metodologice incidente și că utilizatorii, chemați în judecată în temeiul acestora, nu beneficiază de situațiile de excepție care paralizează acțiunea formulată împotriva lor.

În considerarea acestor argumente, Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 5 și a art. 497 C. proc. civ., dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel, care va avea în vedere și celelalte critici și apărări, precum și probatoriile administrate în dosarul de recurs.

Sursa informației: www.scj.ro.