Contractul de subantrepriză. Acțiune în revendicare. Dreptul de creanță al antreprenorului pentru manoperă şi materiale

1 iul. 2022
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 117
  • Constituţia României: art. 44
  • NCC: art. 1851
  • NCC: art. 1852
  • NCC: art. 1874
  • NCPC: art. 425 alin. (1) lit. b)
  • NCPC: art. 477
  • NCPC: art. 478
  • NCPC: art. 479
  • NCPC: art. 488 pct. 6
  • NCPC: art. 497
  • NCPC: art. 5 alin. (2)
  • NCPC: art. 563 alin. (1)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, la data de 22 februarie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta SC. A. S.A., prin administrator special B. și prin administrator judiciar C., a chemat în judecată pe pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. – (C.N.A.I.R. S.A.), fosta Companie Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A – (C.N.A.D.N.R. SA), solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acesteia:

I. în principal, să-i lase în deplină proprietate și pașnică posesie lucrările de construcții constând din relocarea conductelor D., aferente obiectivului Proiect Autostrada Nădlac – Arad, Lot x;

II. în subsidiar, să-i plătească suma de 8.291.334.4 RON, cu TVA inclusă, acest drept de creanță fiind interpretat ca alternativă la imposibilitatea restituirii bunului în natură.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 131 din 23 ianuarie 2019)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Asupra motivului de recurs prin care se critică nemotivarea deciziei apelate, Înalta Curte apreciază că au fost respectate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. care reglementează conținutul hotărârii judecătorești și cele ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care garantează dreptul la un proces echitabil, motivarea hotărârii reprezentând o garanție procesuală esențială, întrucât instanța de apel a expus argumentele de fapt și de drept care au determinat deznodământul judiciar în cauza dedusă judecății.

În susținerea acestui motiv, recurenta ignoră un principiu esențial de drept, potrivit căruia cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească (actori incumbit probatio). Or, declanșând un demers judiciar de natură civilă, prin care recurenta tinde să demonstreze un drept de proprietate, corelativ cu negarea dreptului de proprietate al intimatei D., reclamanta este cea care trebuie prioritar, prin mijloace procesuale specifice, să realizeze o demonstrație a celor invocate, și nu să pretindă instanței o anume demonstrație, exclusiv în sensul recunoașterii acestui drept.

Forumul Național de Drept Bancar, ediția a II-a

În același sens, instanța de recurs apreciază că interpretarea într-o altă modalitate decât cea agreată de recurenta reclamantă a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale incidente nu echivalează cu absența motivării, în sensul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Examinând motivul de recurs prin care se critică faptul că decizia a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ceea ce ar determina încălcarea prevederilor art. 44 din Constituție, realizându-se și o greșită aplicare a dispozițiilor C. civ. cu privire la dobândirea și transmiterea dreptului de proprietate, instanța de recurs reține următoarele:

Recurenta reclamantă a învestit instanța cu o acțiune în revendicare având ca obiect lăsarea în deplină proprietate a lucrărilor de construcții constând din relocare conducte D. S.A., aferente obiectivului Proiect Autostrada Nădlac – Arad, lotul x, iar în ipoteza imposibilității restituirii bunului în natură, obligarea intimatei la plata sumei de 8.291.334.4 RON, cu TVA inclusă, invocând ca titlu de proprietate contractul de subantrepriză nr. 223 din 15.03.2013, încheiat cu E., în calitate de antreprenor general, despre care afirmă că trebuie privit ca titlul în baza căruia constructorul lucrărilor devine proprietarul acestora.

Din analiza acestui contract de subantrepriză rezultă că obiectul său este efectuarea lucrărilor de instalații constând în relocarea conductelor D. S.A. la obiectivul Autostrada Nădlac – Arad, lotul x, iar nu în construirea acestor conducte, beneficiarul lucrării fiind intimata CNAIR S.A. (fostă CNADNR S.A.). În același sens, în însăși cererea de chemare în judecată se specifică expres că, sub aspectul naturii juridice, contractul în baza căruia reclamanta a efectuat lucrările este un contract de antrepriză pentru lucrări de construcții, cu toate consecințele juridice ce decurg din această calificare.

Anterior contractului de subantrepriză, în anul 2011, între intimata CNADNR S.A., în calitate de beneficiar, și E., în calitate de antreprenor a fost încheiat un contract de antrepriză pentru proiectare și execuție autostradă Arad – Nădlac, Lot x, km 22+218 – km 38+882.

După intrarea în insolvență a antreprenorului E., la data de 9.07.2013, contractul de antrepriză a fost reziliat, iar plățile efectuate de intimata CNADNR S.A. către această societate au fost sistate, fiind achitate doar facturile certificate; ulterior, la data de 26.09.2014, s-a încheiat un nou contract de antrepriză, cu același obiect, lucrările fiind finalizate de noul antreprenor, astfel că, la data de 10.07.2015, s-a încheiat procesul-verbal de recepție între noul antreprenor și beneficiar.

În drept, art. 1851 C. civ. prevede că, prin contractul de antrepriză, antreprenorul se obligă ca, pe riscul său, să execute o anumită lucrare, materială sau intelectuală, sau să presteze un anumit serviciu pentru beneficiar, în schimbul unui preț.

Potrivit art. 1874 C. civ., prin contractul de antrepriză pentru lucrări de construcții, ca specie a contractului de antrepriză, antreprenorul se obligă să execute lucrări care, potrivit legii, necesită eliberarea autorizației de construcții.

Prin contractul de subantrepriză, reglementat de art. 1852 C. civ., antreprenorul poate încredința unuia sau mai multor subantreprenori executarea unor părți sau elemente ale lucrării sau serviciilor, cu excepția cazului în care contractul de antrepriză a fost încheiat în considerarea persoanei sale (intuitu personae). Subantrepriza este supusă dispozițiilor prevăzute pentru contractul de antrepriză.

În consecință, din interpretarea acestor definiții legale, rezultă că ceea ce deosebește contractul de antrepriză de contractul de vânzare-cumpărare este chiar faptul că, prin cel dintâi, nu se transferă dreptul de proprietate de la beneficiar la antreprenor, în schimbul unui preț, ci prețul reprezintă contravaloarea lucrărilor de construcții sau prestării unui serviciu de către antreprenor, ambele părți urmărind la încheierea contractului de antrepriză interese patrimoniale – antreprenorul să primească prețul serviciului sau al lucrării, iar beneficiarul să primească serviciul sau lucrarea.

În acest context legal, nu se poate susține în mod valid de către recurenta reclamantă un drept de proprietate asupra lucrărilor de relocare a conductelor ce ar decurge din contractul de subantrepriză nr. 223 din 15.03.2013. Un argument suplimentar în sprijinul acestei concluzii decurge din însăși înscrisurile depuse la dosar de recurentă, în fața primei instanțe, din care rezultă că, în procesul de conciliere cu intimata CNAIR S.A. (fostă CNADR SA), obiectul pretențiilor sale consta în suma de 7.196.498,25 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate pentru relocarea conductelor D. S.A., la obiectivul proiect autostrada Nădlac -Arad, lot x și, nicidecum, un drept de proprietate asupra conductelor preexistente.

În plus, dacă reclamanta neagă dreptul de proprietate al intimatei D. S.A., despre care în cauză nu s-a stabilit cu certitudine dacă este proprietar sau concesionar al conductelor petroliere, în sensul Legii nr. 238/2004, dar s-a dovedit că era, cel puțin în calitate de transportator de produse petroliere și deținător legal al acestor conducte petroliere, afectată de procedura de expropriere declanșată de intimata CNAIR S.A., motiv pentru care s-a și impus relocarea conductelor în litigiu și, oricum, era terț în raport de contractele de antrepriză și subantrepriză, recurenta nu explică care sunt rațiunile pentru care a solicitat introducerea sa în cauză, în calitate de pârâtă, și nu a introdus o acțiune în revendicare împotriva statului care este proprietar asupra bunurilor existente în domeniul public.

Videoconferința regională de insolvență Buzău

Tot astfel, aspectele ținând de caracterul contractului de antrepriză de lucrări de a fi cu executare instantanee, uno ictu, sau cele privind riscul contractual, invocate de către recurentă, nu pot fi analizate în prezentul cadru procesual, cel al unei acțiuni în revendicare, ci exclusiv pe terenul unei răspunderi contractuale, astfel încât acestea vor fi privite ca străine cauzei.

În consecință, acțiunea în revendicare reglementată de art. 563 alin. (1) C. civ. – care prevede faptul că proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept și că are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul – exercitată pentru pretinsa redobândire a dreptului de proprietate asupra unor lucrări de relocare a conductelor, ce reprezentau însăși realizarea obiectului contractului de antrepriză reziliat, nu poate fi mijlocul specific de apărare a unui drept de proprietate ce nu a fost niciodată în patrimoniul recurentei și nici asupra unui pretins drept de creanță ce ar rezulta din convertirea bunului imobil, pierit sau care nu mai poate fi restituit în natură, în bani, cum, în mod nelegal, susține recurenta.

În același sens, nu sunt incidente în cauză nici prevederile H.G. nr. 273 din 14.06.1994 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor în construcții și instalații aferente, întrucât subantreprenorul nu poate pretinde un drept de proprietate asupra lucrărilor de relocare a conductelor, ci, eventual, un drept de creanță pentru manopere și materiale, în condițiile legii, ce ar putea decurge ex contractu.

Critica privind încălcarea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, precum și a efectului devolutiv a apelului este, în opinia instanței de recurs, una formală, pentru că nu este susținută de argumente care să justifice în ce modalitate instanța de apel a schimbat obiectul sau cauza juridică a cererii deduse judecății, ci, dimpotrivă, aceasta a examinat apelul în limitele devoluțiunii fixate prin efectul introducerii cererii de apel, respectând dispozițiile art. 477 și art. 478 C. proc. civ.

În același sens, împrejurarea că instanța de apel a confirmat caracterizarea corectă a acțiunii civile exercitate de reclamantă și situația de fapt stabilită de prima instanță, în absența oricăror probe contrare și determinante, ce ar fi putut fi solicitate de către reclamanta apelanta în acea etapă procesuală, reprezintă însăși concretizarea regulii înscrise în art. 479 C. proc. civ. privind obligația instanței de apel de a verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

Motivul de recurs prin care se invocă faptul că instanța de apel săvârșește un abuz de putere atunci când consideră că „dreptul antreprenorului este unul de creanță pentru manoperă și materiale”, nesocotind în acest mod textul legal prevăzut în Anexa nr. 5 din Regulamentul din 14 iunie 1994 de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, aprobat prin H.G. nr. 273/1994, care prevede că, după încheierea procesului-verbal de recepție de la terminarea lucrărilor, investitorul poarta denumirea generică de proprietar, instanța de recurs consideră că este, de asemenea, nefondat.

Prin sintagma „depășirea atribuțiilor puterii judecătorești”, intrinsecă acestui motiv de recurs, se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituție și legile organice, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile altor organe.

Or, argumentele în respingerea acestei teze se raportează la faptul că nu i se poate reproșa instanței de apel interpretarea unui text de lege în alt sens decât cel pretins de reclamant, iar operațiunile de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale sunt atributul exclusiv al instanțelor de judecată și sunt inerente procesului decizional, doar în absența realizării acestor operațiuni, putându-se invoca dispozițiile art. 5 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă.

Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele de recurs în ansamblul lor sunt nefondate, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A., prin administrator special B. și prin administrator judiciar C., împotriva Deciziei nr. 545/A din 21 septembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Sursa informației: www.scj.ro.

Contractul de subantrepriză. Acțiune în revendicare. Dreptul de creanță al antreprenorului pentru manoperă și materiale was last modified: iunie 30th, 2022 by Redacția ProLege

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.