Critici cu privire la modalitatea de apreciere a probatoriului de către instanţa de apel. Încuviinţarea administrării probei testimoniale. Constatarea recursului ca fiind nul

• NCC: art. 1221
• NCPC: art. 248 alin. (1)
• NCPC: art. 483 alin. (3)
• NCPC: art. 486 alin. (1) lit. d)
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8
• NCPC: art. 489 alin. (1)

Prin cererea înregistrată la data de 20 februarie 2018 pe rolul Judecătoriei Târgoviște, sub dosar nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. și C., a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți la data de 10 mai 2017 pe motivul leziunii și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3587 din 07 noiembrie 2018, Judecătoria Târgoviște a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâți prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Dâmbovița.

Prin sentința civilă nr. 2133 din 20 decembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, a admis excepția necompetenție materiale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște; a constatat invit conflictul negativ de competență; a suspendat din oficiu judecata cauzei; a înaintat dosarul Curții de Apel Ploiești, ca instanță competentă să-l soluționeze.

Prin sentința nr. 4 din 17 ianuarie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a stabilit competența de soluționarea a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2218 din 26 octombrie 2021)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimații-pârâți prin întâmpinare, din perspectiva neîncadrării motivelor de recurs în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a căror incidență a fost invocată în susținerea căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Corelativ, art. 489 alin. (1) din același Cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanța de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică. De asemenea, potrivit alin. (2) al art. 489, aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, și concluzia că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate, prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să se constituie într-o critică pertinentă a hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată, pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, iar instanța de recurs nu poate examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici la adresa hotărârii pronunțate în apel, prin raportare la soluția și la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora în oricare dintre motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Verificând conținutul cererii de recurs formulate de recurenta-reclamantă și aplicând principiile de ordin teoretic anterior expuse, Înalta Curte constată că deși a fost indicat ca temei juridic al memoriului de recurs art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe de o parte, situația reglementată de acest text de lege nu se regăsește în criticile formulate, iar pe de altă parte, pretinsele critici de nelegalitate nu se raportează la considerentele care susțin în mod necesar soluția dispusă prin hotărârea recurată, circumstanțe în care intervine nulitatea recursului.

Cu alte cuvinte, celor statuate prin decizia civilă nr. 1938 din 19 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, recurenta-reclamantă nu le-a adus critici punctuale de nelegalitate care să se subsumeze vreunuia dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., partea rezumându-se a prezenta elemente care circumstanțiază situația de fapt și probatoriul administrat în cauză (înscrisuri și martori).

Este de amintit că atributul stabilirii situației de fapt și al aprecierii probelor administrate în cauză spre această finalitate, aparține în mod exclusiv instanțelor de fond, nefiind permisă o substituire a instanței de recurs în prerogativele determinate de lege, câtă vreme obiectul și scopului recursului sunt reglementate, în mod imperativ, prin dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora:

„Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile”.

Astfel, Înalta Curte constată că desi recurenta invocă nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul interpretării eronate a dispozițiilor art. 1221 C. civ. de către instanța de apel, dezvoltă această critică prin solicitarea de verificare a înscrisurilor depuse la dosar și de evaluare a declarației martorului audiat în cauză, aspecte ce tind la reanalizarea probelor evaluate de instanța de apel și care vizează temeinicia deciziei recurate, din perspectiva întrunirii celor două elemente (elementul obiectiv și elementul subiectiv) ce compun leziunea, ca viciu de consimțământ, reprezentate de disproporția de valoare între contraprestațiile părților.

În aceleași coordonate se încadrează și critica recurentei cu privire la modalitatea de apreciere a probatoriului de către instanța de apel, în contextul suplimentării acestuia, prin încuviințarea administrării probei testimoniale, precum și criticile cu privire la cele reținute ca edificatoare din răspunsurile părților la interogatoriu pentru a se argumenta respingerea celorlalte probe solicitate de către părți.

Or, maniera în care instanța de apel a interpretat probele administrate în cauză, după cum s-a arătat, constituie un aspect de temeinicie a hotărârii recurate, care nu poate face obiectul controlului judecătoresc exercitat pe calea extraordinară a recursului.

Pe de altă parte, simpla expunere a unui text de lege fără a arăta în concret argumentele care justifică aplicarea acestuia în cauză sau care susțin interpretarea eronată (astfel cum recurenta a afirmat) nu poate conduce la încadrarea criticii respective în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din acest punct de vedere, se reține că analiza leziunii, invocată drept cauză a anulării contractului de vânzare-cumpărare nr. x/10.05.2017, ce a făcut obiectul prezentei cauze, s-a realizat în considerarea celor două elemente ce o compun, și anume elementul obiectiv și cel subiectiv.

Cu privire la elementul obiectiv, instanța de apel a reținut că valoarea la care au fost calculate cheltuielile pentru imobilul înstrăinat s-a situat la suma de 93.124 RON, stabilită conform Studiului de piață valabil pentru anul 2017, pentru comuna Voitești, județul Dâmbovița, întocmit de Camera Notarilor Publici Ploiești, în timp ce prețul a fost de 45.507 RON (inferior unei părți de 1/2), diferența subzitând la data promovării cererii de chemare în judecată.

Totodată, s-a avut în vedere și certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice nr. 15411 din 24.10.2018, ce reflectă valoarea impozabilă a clădirii – 252.400,50 RON, sumă superioară prețului achitat de către pârâți.

În analiza elementului subiectiv, instanța de apel s-a raportat la probatoriul administrat în cauză (interogatoriu, înscrisuri, martori) ce nu a relevat starea obiectivă de nevoie, lipsa de experiență sau de cunoștințe în maniera reclamată de către recurentă.

Nici susținerea cu referire la motivarea deciziei atacate în sensul depășirii limitelor caracterului devolutiv al apelului guvernat de cele două principii tantum devolutum quantum judicatum și tantum devolutum quantum apelantum nu se circumscrie noțiunii de critică de nelegalitate a actului procedural atacat care să permită exercitarea controlului judiciar de către instanța de recurs, atât timp cât nu au fost expuse și argumentele care ar putea conduce la concluzia că cele două principii enunțate nu au fost respectate, susțineri care ar fi fost necesar să se grefeze pe raționamentul curții de apel expus în considerentele deciziei recurate pentru demonstrarea soluției de respingere ca nefondat a apelului.

Astfel fiind, în absența unor argumente pertinente care să reflecte raționamentul eronat al instanței de apel sub aspectul normelor de drept material applicate ori a unor argumente clare care să arate maniera eronată de interpretare a dreptului material incident în cauză, instanța de recurs nu poate decela care anume sunt aspectele de nelegalitate ale hotărârii recurate ce pot fi circumscrise cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., așa încât sancțiunea care intervine, în sensul prevederilor art. 489 alin. (2) din același Cod, este cea a nulității, care operează nu doar atunci când recursul este nemotivat, ci și atunci când criticile propriu-zise nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de casare reglementate de lege.

Cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) din același Cod, va constata nul recursul declarat de reclamantă.

Sursa informației: www.scj.ro.