Expertiză în legătură cu valabilitatea ori contrafacerea unui brevet. Expert care are o altă calificare profesională în raport cu domeniul tehnic la care se referă invenţia. Recurs respins ca nefondat

• C. muncii: art. 10
• Legea nr. 64/1991: art. 10
• NCPC: art. 425 alin. (1) lit. b)
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 5
• NCPC: art. 496 alin. (1)
• O.G. nr. 2/2000: art. 11 alin. (1)
• O.G. nr. 2/2000: art. 14 alin. (1)

Prin cererea înregistrată la data de 20.06.2014 pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2014, reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., a chemat în judecată pe pârâții S.C. A. S.R.L. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, solicitând anularea brevetului de invenție nr. x B1, cu titlul „B.”, pe temeiul dispozițiilor art. 7 alin. (1), art. 10 alin. (1) și (2), art. 12 și 54 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 64/1991 și al art. 38, 45 și 47 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 241 din 1 februarie 2019)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

1. Recurenta-pârâtă a criticat respingerea motivului de apel referitor la nulitatea raportului de expertiză întocmit de expertul desemnat în cursul judecății în primă instanță, în considerarea art. 14 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000 și în contextul în care instanța de apel a menținut hotărârea primei instanțe, fundamentată pe raportul de expertiză nul.

În conformitate cu art. 14 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, „Persoana care a dobândit calitatea de expert tehnic, judiciar sau specialist, în condițiile prezentei ordonanțe, poate efectua expertize tehnice judiciare numai în specialitatea în care a fost atestată”.

Susținerea recurentei conform căreia expertiza a fost efectuată într-o specializare în care expertul nu era atestat este eronată.

Tribunalul a încuviințat administrarea unei expertize în proprietate intelectuală, fără vreo obiecțiune din partea pârâtei în privința domeniului lucrării de specialitate, iar expertul desemnat, la care face referire recurenta, este atestat ca expert judiciar în domeniul proprietății intelectuale – brevete de invenție, specializare de sine – stătătoare regăsită la poziția 84 în Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare aprobat prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 199/2010. În conformitate cu art. 11 alin. (1) din ordonanță, expertul desemnat este înscris în tabelul nominal al experților judiciari cu specialitatea menționată.

Faptul că expertul are o altă calificare profesională în raport cu domeniul tehnic la care se referă invenția este lipsit de relevanță, din moment ce legea nu impune o asemenea specializare pentru efectuarea unei expertize în legătură cu valabilitatea ori contrafacerea unui brevet, astfel cum, în mod corect, a reținut instanța de apel.

Potrivit Nomenclatorului menționat anterior și invocat chiar prin motivele de recurs, se prevede generic specializarea în proprietate intelectuală, singura distincție fiind făcută între formele de proprietate intelectuală, respectiv brevet de invenție, mărci, desene și modele industriale și topografii de circuite, ceea ce atestă intenția legiuitorului de a impune o atare abilitare a expertului căruia i se solicită opinia profesională în litigiile de proprietate intelectuală.

În condițiile în care expertul desemnat în cauză era atestat în specialitatea în care a fost încuviințată și efectuată lucrarea de specialitate, instanța de apel a apreciat în mod corespunzător că nu operează nulitatea raportului de expertiză, în absența vreunei încălcări a dispozițiilor legale aplicabile.

Drept urmare, nici neaducerea la cunoștință de către expert, la momentul desemnării sale, a lipsei calificării profesionale în domeniul tehnic al invenției, nu constituie motiv de nulitate a raportului de expertiză, date fiind specializarea stabilită de instanță și atestarea expertului desemnat în această specialitate.

Contrar susținerilor recurentei, constatările anterioare nu contrazic jurisprudența Înaltei Curți în materie: în Decizia invocată nr. 2281/2015 nu s-a constatat nulitatea expertizei pentru lipsa specializării expertului pe temeiul art. 14 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000, iar trimiterea cauzei spre rejudecare s-a dispus în considerarea altui aspect, acela al nestabilirii pe deplin a împrejurărilor de fapt deduse judecății, ca urmare a modului de determinare a bazei de calcul a unor drepturi bănești. Dimpotrivă, în sensul celor arătate prin prezenta decizie, poate fi menționată Decizia nr. 729/13.03.2015.

Cererea pârâtei de efectuare a noii expertize în apel a fost motivată tot de lipsa specializării expertului în domeniul invențiilor mecanice, precum în cererea de apel, astfel încât nu se impun alte considerente, în afara celor deja arătate, în legătură cu respingerea propunerii de administrare a probei noi.

Cât privește referirea din decizia recurată la culpa pârâtei, s-au avut în vedere mijloacele procesuale la îndemâna părții pentru realizarea apărării considerate adecvate și pentru îndeplinirea obligației procesuale de dovedire a susținerilor și apărărilor. Cu toate că această referire este amintită în motivul de recurs, nu se formulează critici concrete pe acest aspect, recurenta invocând doar obligația expertului de informare a instanței în privința formației sale profesionale, susținere ce nu poate fi primită, după cum s-a arătat anterior.

În consecință, vor fi înlăturate criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

2. În ceea ce privește incidența cazului de recurs descris de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că și criticile circumscrise acestuia sunt nefondate.

Recurenta a semnalat existența unei contradicții între considerente, pe aspectul condiției de brevetabilitate privind activitatea inventivă în raport de documentul D13, deoarece a constatat că sentința este temeinic motivată în fapt și în drept, dar, în același timp, este sumar motivată.

Or, contrar celor susținute de recurentă, cele două aprecieri nu se exclud, deoarece prima are în vedere ansamblul motivării soluției primei instanțe, în sensul că îndeplinește exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar a doua se referă strict la modul de argumentare pe aspectul activității inventive prin raportare la documentul D13.

Cu toate că cea de-a doua constatare relevă o împrejurare ce ar putea împiedica formularea primei aprecieri, în fapt, acest efect nu se produce, pentru motivul arătat în același paragraf al deciziei recurate, anume că argumentarea pe acel aspect poate fi complinită în apel, dat fiind efectul devolutiv al căii de atac. Cele două considerente sunt legate, deci, printr-un raport logic, neexistând contradicția pretinsă de către recurentă.

Cât privește critica de nemotivare a deciziei pe aspectul condiției de brevetabilitate a noutății prin raportare la documentul intern D12, Înalta Curte constată că este enunțată formal, deoarece recurenta se referă generic la respingerea de către instanța de apel a argumentelor și probelor prin care a arătat că invenția diferă de desenul de execuție D12 prin elemente esențiale, fără a arăta în ce au constat susținerile sau probele ignorate și nici argumentele pentru care consideră că decizia nu întrunește exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. vizând motivarea oricărei hotărâri judecătorești.

Instanța de apel a reținut, pe baza constatărilor și concluziilor expertului, apreciate a fi temeinic motivate, că toate caracteristicile expuse în cele trei revendicări ale brevetului de invenție sunt cuprinse în documentul de referință, astfel încât nu sunt îndeplinite cerințele art. 45 alin. (9) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991, potrivit cărora o invenție este nouă dacă diferă prin cel puțin o caracteristică tehnică esențială de soluția tehnică din documentul selectat. S-a constatat, totodată, că diferențele semnalate în cuprinsul obiecțiunilor la raportul de expertiză nu sunt – și în tot cazul nu s-a explicat de ce ar fi – caracteristici tehnice esențial diferite de soluțiile din documentul anterior.

Așadar, susținerile din cererea de apel pe acest aspect au fost respinse inclusiv pentru motivul că apelanta – pârâtă nu a justificat în vreun fel afirmarea unor diferențe între invenție și soluția aflată în stadiul tehnicii, constând în caracteristici tehnice esențial diferite.

Or, prin motivele de recurs este reluată întocmai susținerea din motivele de apel considerată a nu fi fost demonstrată prin decizia recurată, ce conține enumerarea acelor elemente tehnice ale invenției în legătură cu care recurenta pretinde că sunt esențiale și nu se regăsesc în soluția tehnică din documentul anterior. Recurenta nu face nicio referire la considerentele pentru care susținerea din apel a fost respinsă și nu aduce, nici în acest cadru procesual, vreo clarificare în privința acelor argumente și probe din care ar rezulta îndeplinirea cerințelor art. 45 alin. (9) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991 și care ar fi fost ignorate de către instanța de apel.

Simpla afirmare a nelegalității deciziei recurate, fără dezvoltarea unei critici efective la adresa acesteia, prin prisma considerentelor hotărârii, nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate și nu este susceptibilă de a fi analizată în contextul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., drept pentru care va fi înlăturată.

3. În ceea ce privește modul de interpretare de către instanța de apel a prevederilor H.G. nr. 599/2008 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, în forma în vigoare la data depozitului reglementar, se rețin următoarele:

Potrivit art. 45 alin. (3) din Regulament, „(…) la determinarea noutății se va lua în considerare, de regulă, un singur document din stadiul tehnicii, și anume, cel considerat a fi cel mai apropiat de invenția revendicată. În acest sens, nu vor fi permise combinarea a două elemente separate aparținând stadiului tehnicii și nici combinarea a două elemente separate din două variante diferite descrise în cadrul aceluiași document, decât dacă această combinare a fost în mod explicit sugerată”.

Recurenta a susținut că instanța de apel a făcut o interpretare extensivă nepermisă a acestui text, în sensul că a analizat noutatea prin raportare la mai multe documente din stadiul tehnicii, cu toate că textul prevede clar că se ia în analiză un singur document, cu excluderea celorlalte documente.

Aceste susțineri sunt nefondate.

Intenția legiuitorului la edictarea regulii privind raportarea, în analiza noutății, la un singur document din stadiul tehnicii, cel considerat a fi cel mai apropiat de invenția revendicată, este explicitată în cea de-a doua teză a normei, introdusă prin circumstanțierea „în acest sens”, în sensul excluderii combinărilor de elemente din mai multe documente sau din variante cuprinse în același document. Este, astfel, interzisă îmbinarea de elemente separate, în formele expres arătate, iar nu însăși raportarea la mai multe documente din stadiul tehnicii.

Ipoteza susținută de către recurentă, aceea a excluderii raportării la mai multe documente, este contrazisă chiar de modul de formulare a primei teze din norma în discuție, care permite excepții de la regula expres consacrată. Și în cazul situațiilor de excepție, însă, operează interdicția din cea de-a doua teză a normei, față de caracterul general al acesteia.

Contrar susținerilor recurentei, următorul alineat al art. 45 nu prevede o situație de excepție de la regula luării în considerare a unui singur document, ci reglementează o situație particulară circumscrisă regulii. Astfel, potrivit alin. (4), dacă documentul din stadiul tehnicii determinat ca fiind cel mai apropiat de invenția revendicată, denumit document primar, „se referă în mod explicit la un alt document accesibil publicului la data publicării documentului primar, acesta din urmă se consideră a fi încorporat în documentul primar”. Așadar, determinarea noutății se va face, în acest caz particular, prin raportare la un singur document, cel primar, ceea ce înseamnă că nu se derogă de la regulă.

Situația de excepție rezultă implicit chiar din art. 45 alin. (3), în sensul că dacă, de regulă, se ia în considerare un singur document, este admisibilă, pe cale de excepție, și raportarea la mai multe documente din stadiul tehnicii.

Această interpretare a normei este corect făcută de către instanța de apel, care a subliniat că interdicția combinării de elemente este valabilă și în situația de excepție, cu consecința că noutatea se apreciază prin raportare la fiecare document în parte, privit individual. În acest context, s-a constatat că expertul nu a combinat dispozițiile documentelor D12 și D13, ci s-a raportat la fiecare document în parte.

Chiar dacă instanța de apel a menționat eronat că apelanta ar fi reproșat expertului combinarea documentelor, această specificare este lipsită de vreo finalitate, cât timp a fost examinată în mod efectiv critica formulată în apel, privind interpretarea greșită a prevederilor art. 45 alin. (3) din Regulament, similară criticii din recurs.

Față de cele expuse, constatându-se interpretarea corectă a normei invocate, susținerile recurentei pe acest aspect vor fi respinse.

În ceea ce privește susținerile recurentei privind interpretarea greșită a dispozițiilor art. 38 alin. (5) și (7) din Regulament, precum și ignorarea prevederilor art. 10 din C. muncii, Înalta Curte constată că sunt nefondate.

În conformitate cu art. 10 din Legea nr. 64/1991, „(1) O invenție este nouă dacă nu este cuprinsă în stadiul tehnicii. (2) Stadiul tehnicii cuprinde toate cunoștințele care au devenit accesibile publicului printr-o descriere scrisă ori orală, prin folosire sau în orice alt mod, până la data depozitului cererii de brevet de invenție”.

Regula 38 din Regulamentul de aplicare a legii detaliază modul de aplicare a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din lege, prin explicitarea noțiunilor din acea normă și a modalităților de acces al publicului la stadiul tehnicii.

Conform alin. (2) din Regula 38, „În aplicarea prevederilor art. 10 alin. (2) din lege, cunoștințe accesibile publicului înseamnă informațiile la care publicul are acces, oriunde în lume (…)”.

Este relevant, de asemenea, că potrivit alin. (9) din aceeași Regulă 38, „Cunoștințele care au devenit accesibile publicului pe cale orală, prin folosire sau în orice alt mod, sunt considerate ca făcând parte din stadiul tehnicii numai dacă sunt confirmate printr-un document care să le conțină și care să demonstreze data la care au devenit accesibile publicului și care reprezintă data relevantă a documentului”.

Prin „public”, în sensul Legii nr. 64/1991, se înțelege persoana sau persoanele neconstrânse la confidențialitate și care ar putea difuza informații, după cum prevede art. 38 alin. (6) din Regulament.

Prin decizia recurată, s-au reținut, în esență, următoarele:

În anul 1998, E. S.A. a elaborat, în baza unui contract încheiat cu reclamanta, documentația tehnică de execuție a programului de modernizare și reabilitare a șase excavatoare cu roată cu cupe deja folosite de către antecesoarea reclamantei, pe baza unor proiecte D., societatea care asigurase și furnizarea roților inițiale port-cupe și la care s-a apelat, deci, inclusiv pentru modernizarea acestora.

D12, ca document anterior distructiv de noutate și activitate inventivă, este reprezentat de planșe ale corpului roții cu cupe, care alcătuiesc documentația tehnică de execuție a programului de modernizare. Toate planșele poartă referiri la anul 1998.

Planșele D12 au fost însușite în același an de către reclamantă, în calitate de beneficiar, iar soluțiile de modernizare au fost aplicate efectiv utilajelor respective.

Instanța de apel a mai reținut, după cum s-a arătat la pct. 2 din prezenta decizie, că toate caracteristicile expuse în cele trei revendicări ale brevetului de invenție sunt cuprinse în documentul de referință D12.

Din considerentele expuse, rezultă că instanța de apel a constatat că documentul D12 face parte din stadiul tehnicii în sensul că relevă informații tehnice ce au fost în mod efectiv folosite de către reclamantă în activitatea curentă, imediat după însușirea lor (mai precis din anul 1999). Documentul în sine reprezintă doar înscrisul care conține soluția tehnică (aceeași cu cea din brevetul pârâtei, a cărui înregistrare s-a solicitat a se anula în cauză), în sensul Regulii 38 alin. (9).

În acest context, prin raportare la normele citate anterior, se impune a se constata că a avut loc o divulgare a informațiilor din stadiul tehnicii cel târziu în anul 1999, când soluția tehnică relevată de documentul D12 a fost aplicată efectiv de către intimata-reclamantă.

„Folosirea” reprezintă una dintre modalitățile de acces al publicului la stadiul tehnicii, expres prevăzută de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 64/1991.

Recurenta-pârâtă nu a contestat că reclamanta folosea public excavatoarele, anterior modernizării, astfel încât folosirea lor în forma modernizată, cu acordul proiectantului și al autorului documentației de modernizare, a avut același caracter.

În consecință, soluția tehnică din documentul D12 făcea parte din stadiul tehnicii la data depozitului cererii de brevet de invenție – 3.02.2010.

În aceste condiții, este lipsită de relevanță împrejurarea dacă a avut sau nu a avut loc o divulgare chiar din partea proiectantului sau a autorului desenului de execuție către angajații societății reclamante, cât timp este certă divulgarea de către reclamantă, în modalitatea folosirii soluției tehnice.

Susținerile din motivarea recursului sunt formulate în legătură cu acea împrejurare, criticându-se încălcarea prevederilor art. 10 din C. muncii și ignorarea obligației de confidențialitate implicite unui raport de muncă. Or, neavând relevanță dacă angajații reclamantei au reprezentat sau nu „publicul” în raport cu o eventuală dezvăluire făcută prin luarea la cunoștință a documentației tehnice de execuție a programului de modernizare, nu interesează dacă angajații reclamantei erau sau nu constrânse la confidențialitate, în sensul art. 38 alin. (6) din Regulament, în privința informațiilor la care au avut acces.

În același timp, se observă că recurenta, prin criticile formulate, plasează obligația de confidențialitate inerentă oricărui raport de muncă în legătură cu documentul în sine, și nu cu informațiile tehnice conținute de acesta, dovadă în acest sens fiind referirea în cadrul acestui motiv de recurs la statutul documentelor interne din cadrul unei entități juridice și la jurisprudența relevantă pe atare aspect. Or, ținând cont de faptul că soluția tehnică din documentul D12 a fost în mod efectiv implementată în activitatea reclamantei, accesul publicului a fost permis prin voința persoanei care a folosit soluția tehnică, existența unei eventuale obligații de confidențialitate a propriilor angajați devine lipsită de relevanță în contextul creat chiar de către persoana care a diseminat informația tehnică.

Față de considerentele expuse, nu au temei susținerile recurentei vizând încălcarea legii de către instanța de apel, cu atât mai mult cu cât prevederile art. 38 alin. (5) și (7) din Regulament, invocate explicit, nu sunt incidente în cauză, referindu-se la alte modalități de divulgare decât cele din speță, respectiv la existența documentului cuprinzând informațiile sau prezentarea publică a acestora pe cale orală într-o bibliotecă publică cu acces neîngrădit (alin. (5)) și la modalitățile de descriere orală (alin. (7)).

Drept urmare, Înalta Curte va respinge criticile recurentei pe acest aspect.

În ceea ce privește dispozițiile art. 47 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991, se constată că susținerile recurentei au în vedere considerentele din decizia recurată pe aspectul activității inventive, prin raportare la cel de-al doilea document de referință D13.

După cum s-a arătat deja, instanța de apel a considerat că invenția brevetată de către pârâtă nu este nouă în raport de documentul D12, iar prin prezenta decizie, au fost confirmate considerentele pe acest aspect, în limitele criticilor formulate.

Întrucât condițiile de brevetabilitate trebuie întrunite în mod cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre ele este suficientă pentru a conduce la anularea înregistrării brevetului.

Drept urmare, este lipsită de finalitate analizarea criticilor referitoare la documentul D13, din moment ce, chiar în condițiile admiterii acestora, nu ar putea fi surmontată constatarea anterioară a neîndeplinirii cerințelor de brevetabilitate și nu s-ar putea adopta o altă soluție decât aceea a menținerii dispoziției primei instanțe de anulare a înregistrării Brevetului nr. 1x.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Sursa informației: www.scj.ro.