Intervenientul accesoriu. Justificarea unui interes propriu. Formularea cererii de intervenţie accesorie

28 iun. 2022
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
316 views
  • Legea nr. 221/2009: art. 1 alin. (2)
  • NCPC: art. 33
  • NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8
  • NCPC: art. 496 alin. (1)
  • NCPC: art. 61
  • NCPC: art. 64 alin. (4)

Dispozițiile art. 61 – 64 C.proc.civ. se întregesc cu celelalte condiții de exercițiu ale acțiunii civile în măsura în care nu contravin instituției intervenției voluntare astfel cum este reglementată distinct prin normele procedurale menționate.

Astfel, dispozițiile art. 32 C.proc.civ., care prevăd condițiile de exercitare a acțiunii civile, instituie obligația ca autorul acesteia să justifice un interes, printre celelalte cerințe impuse pentru formularea și susținerea unei cereri în fața instanțelor civile. În completarea acestor prevederi legale, art. 33 C.proc.civ. impune ca „interesul să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara”. Prin urmare, condiția determinării interesului vizează stabilirea folosului practic ce poate fi realizat de parte în concret în eventualitatea admiterii formei procedurale exercitate, fiind echivalentă cu cerința existenței interesului însuși.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 52 din 17 ianuarie 2019)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Prin încheierea de ședință din data de 3.10.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de intervenție accesorie formulate de Institutul Național C., de Institutul D. și  de Asociația E.

În ceea ce privește recursul declarat de reclamantă împotriva încheierii enunțate, Înalta  Curte  apreciază că prealabil  analizării  lui  se impune a  se  reține  că potrivit dispozițiilor art. 64 alin. (4) C.pr.civ., „Încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunțare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă”.

Esti avocat, magistrat, notar, executor judecatoresc, practician in insolventa sau consilier juridic? Atunci ai nevoie de pachetul Alpha Bank dedicat profesionistilor

Noțiunea de „parte” din textul de lege citat mai sus, trebuie înțeleasă ca vizând persoana care a formulat cererea de intervenție principală sau accesorie, iar nu părțile inițiale ale dosarului.

Împrejurarea că, asemenea litigiului pendinte, reclamanta sau pârâtul în favoarea căruia s-a formulat cererea de intervenție are interes să exercite calea de atac împotriva încheierii prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție, pentru a obține ca terțul să participe la proces, nu este de natură să acopere condiția legitimării procesuale în exercitarea căii de atac.

Or, calitatea procesuală în calea de atac presupune existența unei identități între subiectul raportului juridic dedus judecății – cel care a formulat cererea de intervenție respinsă ca inadmisibilă – și cel care exercită calea de atac.

Dacă nu s-ar admite această opinie, și s-ar considera că numai părțile inițiale au legitimare procesuală activă în calea de atac, ar însemna că dacă s-ar respinge ca inadmisibilă cererea de intervenție principală, părțile inițiale să nu poată ataca niciodată încheierea, pentru că nu justifică interesul în exercitarea căii de atac.

Din perspectiva celor expuse, în condițiile în care reclamanta este partea în interesul căreia a intervenit Institutul D.,  precum și în condițiile în care  cererea de intervenție a fost respinsă ca inadmisibilă, constatând că în calea de atac calitatea procesuală (așa cum s-a arătat deja), presupune existența unei identități între subiectul raportului juridic dedus judecății (cel care a formulat cererea de intervenție) și cel  care exercită calea  de atac,  identitate ce în litigiul pendinte nu există, Înalta Curte urmează a respinge recursul  declarat de reclamantă, ca fiind formulat  de o persoană lipsită de calitate procesuală activă,  situație în care criticile invocate de aceasta prin cererea de recurs  nu se mai impun a fi analizate.

În ceea ce privește recursurile declarate de Institutul D. și de Institutul Național C., întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.pr.civ., Înalta Curte reține că sunt nefondate din perspectiva următoarelor considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C.pr.civ. casarea unor hotărâri se poate cere pentru motive de nelegalitate când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Incidența dispozițiilor legale enunțate a fost susținută  din perspectiva încălcării dispozițiilor  art. 61 C.pr.civ,  în ce privește soluția de respingere a cererilor de intervenție,  ca inadmisibile.

Față de critica  formulată, Înalta Curte  constată că potrivit  art. 61 alin. (1) și (3) C.proc.civ., normă specială ce reglementează intervenția voluntară „oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare”, „intervenția este accesorie când sprijină numai apărarea uneia dintre părți”.

Prin urmare, intervenientul accesoriu nu are o pretenție proprie, ci participarea lui la proces este efectul dorinței proprii de a susține una dintre părțile care se judecată, situație în care intervenientul accesoriu trebuie să justifice un interes propriu,  ce trebuie raportat la efectele pe care le-ar putea avea asupra drepturilor sale statuarea de către instanță cu privire la petitele cu care a fost investită.

Din acest punct de vedere, interesul intervenientului accesoriu este mai degrabă unul preventiv, prin formularea cererii de intervenție acesta urmărind prevenirea unui prejudiciu pe care l-ar putea suferi, direct sau indirect, dacă partea în favoarea cărei intervine nu ar avea câștig de cauză.

Dispozițiile art. 61 – 64 C.proc.civ. se întregesc cu celelalte condiții de exercițiu ale acțiunii civile în măsura în care nu contravin instituției intervenției voluntare astfel cum este reglementată distinct prin normele procedurale menționate.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

În acest sens, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 32 C.proc.civ., care prevăd condițiile de exercitare a acțiunii civile, instituie obligația ca autorul acesteia să justifice un interes, printre celelalte cerințe impuse pentru formularea și susținerea unei cereri în fața instanțelor civile.

În completarea acestor prevederi legale, art. 33 C.proc.civ. impune ca „interesul să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula  o cerere  cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente  și care nu s-ar putea repara”.

Prin urmare, condiția determinării interesului vizează stabilirea folosului practic ce poate fi realizat de parte în concret în eventualitatea admiterii formei procedurale exercitate, fiind echivalentă cu cerința existenței interesului însuși.

Din perspectiva dispozițiilor legale enunțate, Înalta Curte reține că în mod  legal și corect s-a reținut de către instanța de apel că „la momentul pronunțării asupra admisibilității în principiu a cererii de intervenție accesorie, instanța trebuie să aibă în vedere domeniul de aplicare al intervenției și interesul propriu al terțului în legătură cu modul de soluționare al acțiunii principale. Aceasta, deoarece, terțul care intervine nu este un simplu apărător al părții în favoarea căreia intervine, ci el are un interes propriu la judecata procesului respectiv, pentru că, prin aceasta, poate evita să fie acționat ulterior în judecată de partea pe care o sprijină”.           

Cum obiectul litigiului pendinte este întemeiat pe dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora „(1) Persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3). Cererea poate fi introdusă și după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu,de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată”, Înalta Curte reține că dispozițiile legale speciale incidente în cauză nu conferă expres legitimare procesuală unei anumite persoane juridice pentru introducerea unei cereri de constatare a caracterului politic al condamnării unei persoane condamnate penal în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, și nici de apărare a intereselor persoanei care a formulat o astfel de cerere, sau ale statului, în situația în care instanța este învestită cu o cerere întemeiată pe dispozițiile acestei legi.

Prin urmare, în condițiile în care intervenientul accesoriu nu este un simplu apărător al uneia dintre părți, precum și în condițiile în care fiecare din instituțiile interveniente accesoriu din prezenta cauză, au formulat cererea în interesul părții reclamante, respectiv a părții pârâte, acestea  trebuie să justifice un interes propriu în a lua parte la rezolvarea prezentului litigiului având ca obiect cererea reclamantei A. privind constatarea caracterului politic al condamnărilor penale suferite de tatăl său, B., prin hotărâri judecătorești, cu înlăturarea tuturor consecințelor acestora.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul Institutul D., în interesul reclamantei, a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2 lit. e) din H.G. nr. 1372/2009, din care rezultă obiectul de activitate, respectiv scopul pentru care a fost înființată această instituție, scop ce vizează investigarea științifică și identificarea crimelor, abuzurilor și încălcărilor drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist în România, precum și sesizarea organelor în drept în acele cazuri în care sunt depistate situații de încălcare a legii.

De asemenea, în ceea ce privește cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul Institutul Național C., în favoarea apelantului-pârât, Înalta Curte constată că cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 3 din H.G. nr. 902/2005, potrivit cărora Institutul are ca obiect de activitate identificarea, culegerea, arhivarea, cercetarea, publicarea documentelor și rezolvarea unor probleme științifice referitoare la Holocaust, elaborarea și implementarea de programe educaționale și culturale privind acest fenomen istoric.

Or, în raport de  scopul/ obiectul de activitate  pentru care pentru care au fost înființate fiecare din cele două instituții ce au formulat cererea de intervenție accesorie  (scop ce rezultă fără posibilitate de echivoc din  H.G. nr. 902/2005, și respectiv din  H.G. nr. 1372/2009) și de obiectul dedus judecății ce este întemeiat pe dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, Înalta Curte constată că acesta nu legitimează (cum  legal a reținut de altfel și curtea de apel) interesul intervenienților în formularea cererilor de intervenție accesorie în litigiul pendinte, în condițiile în care interesul este legitim atunci când se urmărește afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv a unui interes ocrotit de lege, și potrivit scopului economic și social pentru care a fost recunoscut, ceea ce în litigiul  pendinte nu există.

Din perspectiva celor expuse, în condițiile în care în cauză nu sunt întrunite cumulativ condițiile de exercitare a cererii de intervenție accesorie  prevăzute de art. 61, art.63 coroborate cu dispozițiile art. 33 C.proc.civ., criticile legate de încălcarea  dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8  C.pr.civ. sunt nefondate, situație în care Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C.pr.civ., a respins,  recursurile declarate de Institutul D. și de Institutul Național C. împotriva încheierii din data de 3.10.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondate.

Sursa informației: www.scj.ro.

Intervenientul accesoriu. Justificarea unui interes propriu. Formularea cererii de intervenție accesorie was last modified: iunie 27th, 2022 by Redacția ProLege

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.