RECOMANDĂRI:
Solicitare privind suspendarea executării deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice
Redacția ProLegeDrept administrativINPPA. Testare la disciplina „Drept Comercial” (29 iulie 2022)
Universul JuridicŞtiri juridiceInfracţiuni de abuz în serviciu şi tăinuire. Neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii în cazul în care se pune în executare un titlu executoriu vizând un imobil
Redacția ProLegeDrept Penal şi Procesual Penal-
„Arbitrajul în construcții ridică nu numai provocarea de a înțelege elementele tehnice ale speței, cât și aceea de a le prezenta într-o modalitate cât mai clară și precisă tribunalului arbitral, construind argumente juridice valabile pe baza elementelor tehnice”. Interviu cu av. Mihai Ionescu-Balea, Senior Associate, Oglindă & Partners
Mihai Ionescu-Balea 19 mart. 2024interviu -
Discursul domnului Norel Neagu din cadrul Conferinței Noile/Vechile Coduri penale – 10 ani de aplicare
Norel Neagu 8 feb. 2024interviu -
Discursul domnului Mihai Adrian Hotca din cadrul Conferinței Noile/Vechile Coduri penale – 10 ani de aplicare
Mihai Adrian Hotca 7 feb. 2024interviu -
Cifrele întotdeauna contează
Nicolae Cîrstea 3 ian. 2024interviu -
„Oglindă & Partners a devenit un reper de tradiție pentru arbitrajul comercial din România.” Interviu cu av. drd. Eugen Sârbu
Eugen Sârbu 22 dec. 2023interviu Legea nr. 216/2022: Cum se modifică legislația privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență?
Ioana Viorică și Roxana ApostolescuŞtiri juridiceIntrarea în vigoare a unor tratate internaţionale (OMAE nr. 1.644/2022)
Redacția ProLegeActualitate LegislativăÎncălcarea dreptului la apărare prin neparticiparea expertului consilier propus şi prin neregularitatea convocării pentru efectuarea expertizei tehnice la judecata în primă instanţă. Nelegalitatea soluţiei de respingere a cererii de chemare în garanţie ca tardiv formulate
Redacția ProLegeDrept Civil şi Procesual CivilPreședintele României. Sesizare de neconstituționalitate asupra Legii acvaculturii
Universul JuridicŞtiri juridiceJud. Laura Andrei, primul judecător român decorat cu însemnele de Cavaler al Legiunii de Onoare
Universul JuridicŞtiri juridiceMAI. Proiect: Ordin pentru modificarea Anexei la Ordinul nr. 521/2008 privind asigurarea structurilor MAI care nu dispun de suport logistic propriu
Redacția ProLegeActualitate LegislativăAPARIȚII EDITORIALE ÎN UJMAG.RO
Universul JuridicŞtiri juridiceAspecte jurisprudenţiale privind eliberarea paşaportului minorului şi deplasarea acestuia în străinătate
Ioana-Anamaria Filote-IovuPremiumProcedura insolvenţei. Cerere de sesizare a CJUE cu întrebarea preliminară, asupra perioadei pentru care curg dobânzile aferente creanţelor reprezentând ajutor de stat
Andreea TabacuPremiumExproprierea de fapt
Petruța-Elena IspasPremiumAcord cu Rusia pentru exportul pe mare al cerealelor Ucrainei
Claudiu PamucRevista de seară[UPDATE: Rezultatul final] CSM. Concurs pentru ocuparea, pe durată nedeterminată, a două funcţii contractuale de execuţie vacante din cadrul aparatului propriu – 19-25 iulie 2022
Universul JuridicMagistrațiLegea nr. 318/2015 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea ANABI – modificări (Legea nr. 230/2022)
Redacția ProLegeActualitate LegislativăCodul de procedură penală – modificări (Legea nr. 230/2022)
Redacția ProLegeActualitate LegislativăAplicarea „marcajului” de brevet în România
Dariana Istrate și Luciana AnghelŞtiri juridicePreședintele României: Cerere de reexaminare asupra Legii pentru modificarea Legii nr. 31/2007 privind reorganizarea și funcționarea Academiei Oamenilor de Știință din România
Universul JuridicŞtiri juridiceDecrete prezidențiale. Legea privind registrul comerțului și pentru modificarea altor acte normative cu incidență asupra înregistrării în registrul comerțului și alte decrete semnate
Redacția ProLegeActualitate Legislativă