Codul de procedură penală – modificări (Legea nr. 230/2022)

22 iul. 2022
3.538 views

Actul modificat

Actul modificatorSumar

Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală
(M. Of. nr. 486 din 15 iulie 2010; cu modif. și compl. ult.)

 

 

Legea nr. 230/2022 privind modificarea și completarea Legii nr. 318/2015 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate și pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală

 

(M. Of. nr. 734 din 21 iulie 2022)

 

– modifică: art. 252 alin. (4), art. 252^2 alin. (1), (3) și (4);

introduce: art. 197 alin. (3), art. 251^1 alin. (3^1).

 

În M. Of. nr. 734 din 21 iulie 2022 s-a publicat Legea nr. 230/2022 privind modificarea și completarea Legii nr. 318/2015 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate și pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.

Redăm, în cele ce urmează, cele mai importante modificări, dar și completări aduse respectivului act normativ.

 

Art. 252 alin. (4)

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 252, alin. (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

(4) Metalele sau pietrele prețioase ori obiectele confecționate cu acestea se depun la unitățile Trezoreriei Statului la care se depun metalele prețioase și pietrele prețioase considerate bunuri fără stăpân, precum și cele ridicate în vederea confiscării ori confiscate în condițiile prevăzute de lege, iar mijloacele de plată străine se depun la cea mai apropiată instituție de credit.

 

 

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

 

Art. 252^2 alin. (1), (3) și (4)

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 252^2, alin. (1), (3) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:

Art. 252^2

(1) În cursul urmăririi penale, în situațiile prevăzute la art. 2521 alin. (2)-(31), dacă procurorul care a instituit sechestrul apreciază că se impune valorificarea bunurilor mobile sechestrate, îl sesizează cu o propunere motivată de valorificare a bunurilor sechestrate pe judecătorul de drepturi și libertăți.

(…)

(3) La termenul fixat, în cameră de consiliu, se aduce la cunoștința părților și a custodelui faptul că se intenționează valorificarea bunurilor mobile sechestrate și li se pune în vedere că au dreptul de a face observații sau cereri legate de bunurile ce urmează a fi valorificate. După examinarea obiecțiilor și cererilor făcute de părți sau custode, judecătorul de drepturi și libertăți dispune prin încheiere motivată asupra valorificării bunurilor mobile prevăzute la art. 2521 alin. (2)-(31). Lipsa părților legal citate nu împiedică desfășurarea procedurii.

(4) Împotriva încheierii judecătorului de drepturi și libertăți prevăzute la alin. (3) se poate face contestație la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța ierarhic superioară de către părți, custode, procuror, precum și de către orice altă persoană interesată în termen de 10 zile.

 

 

 

Art. 197 alin. (3)

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 197, după alin. (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:

(3) Dacă mijloacele materiale de probă sunt perisabile și sunt supuse unui regim juridic special de conservare și păstrare, acestea se predau unei autorități sau instituții publice ori unei alte persoane juridice de drept public care deține infrastructura necesară pentru gestionarea materialelor cu regim juridic special.

 

 

 

Art. 251^1 alin. (3^1)

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 252^1, după alin. (3) se introduce un nou alineat, alin. (3^1), cu următorul cuprins:

(3^1) În cursul procesului penal, înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive, atunci când sechestrul asigurător s-a aplicat asupra unui mijloc de transport rutier, feroviar, naval sau aerian și valorificarea nu se poate face potrivit dispozițiilor alin. (2), bunurile pot fi valorificate, atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) măsura asigurătorie a fost dispusă pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse;

b) în termen de un an de la data instituirii măsurii asigurătorii proprietarul nu consemnează, în contul constituit potrivit legii speciale, o sumă de bani în cuantum egal cu valoarea bunului sechestrat;

c) bunul se află în custodia unei instituții publice.

Codul de procedură penală – modificări (Legea nr. 230/2022) was last modified: iulie 22nd, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.