Încălcarea dreptului la apărare prin neparticiparea expertului consilier propus şi prin neregularitatea convocării pentru efectuarea expertizei tehnice la judecata în primă instanţă. Nelegalitatea soluţiei de respingere a cererii de chemare în garanţie ca tardiv formulate

• NCPC: art. 178 alin. (3) lit. b)
• NCPC: art. 185 alin. (1)
• NCPC: art. 194 - 197
• NCPC: art. 200 alin. (2)
• NCPC: art. 201 alin. (1)
• NCPC: art. 22
• NCPC: art. 309 alin. (5)
• NCPC: art. 330 alin. (5)
• NCPC: art. 335 alin. (1)
• NCPC: art. 339
• NCPC: art. 451 alin. (1)
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 5
• NCPC: art. 73 alin. (3)
• NCPC: art. 94 alin. (1) lit. k)

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București sub nr. x/2015, reclamanta Enel Distribuție Muntenia S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 601.483,53 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului provocat reclamantei prin avarierea LES (linie electrica subterane) 110 kV Fundeni – Obor circ. 2, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2339 din 5 decembrie 2019)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

II.1. Criticile recurentei-pârâte, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., vizează în esență: încălcarea dreptului la apărare prin neparticiparea expertului consilier propus și prin neregularitatea convocării pentru efectuarea expertizei tehnice la judecata în primă instanță; nelegalitatea soluției de respingere a cererii de chemare în garanție ca tardiv formulate; încălcarea dreptului la apărare și a caracterului devolutiv al apelului prin respingerea nelegală a probei testimoniale; încălcarea principiului rolului activ al judecătorului prin omisiunea solicitării de lămuriri suplimentare ori ascultării expertului tehnic la judecata în apel.

Prealabil examinării acestor neregularități de ordin procedural invocate de recurentă, se cuvine a fi notată situația de fapt din litigiul pendinte, astfel cum a fost stabilită de către instanța de fond și confirmată în calea de atac devolutivă a apelului, pe baza unui amplu material probatoriu administrat în proces, constând în înscrisuri, expertiză tehnică electroenergetică și nouă expertiză în aceeași specialitate – situație de fapt ce nu mai poate fi reexaminată în calea de atac a recursului în care se exercită exclusiv un control de legalitate -, în sensul în care s-a reținut realizarea unor lucrări de amenajare a spațiilor verzi, fără existența avizelor și a autorizațiilor prevăzute de lege, având drept consecință deteriorarea liniilor electrice ale intimatei.

Circumstanțele factuale concrete descrise în reținerea faptei ilicite, pe baza cărora i-a fost antrenată recurentei răspunderea civilă delictuală, relevă că, în data de 16.07.2013, în zona Piața Delfinului, Aleea x, sector 2 București, prepușii recurentei-pârâte au efectuat săpături mecanizate pentru realizarea unei lucrări de subtraversare alimentare sistem de irigații spațiu verde și au avariat toate cele trei faze ale liniilor electrice subterane (LES) 110 Kw Fundeni – Obor circ. 2 aparținând intimatei-reclamante, ceea ce a necesitat lucrări de înlocuire și reparații.

Cu referire la primul aspect criticat – pretinse neregularități în administrarea expertizei tehnice la judecarea în primă instanță – Înalta Curte are în vedere împrejurarea că raportul de expertiză a fost depus la dosar pentru termenul de judecată din 14.09.2016, iar pentru termenul imediat următor, din 12.10.2016, recurenta-pârâtă a formulat obiecțiuni doar cu privire la modalitatea de convocare a părților și la fondul constatărilor și concluziilor lucrării, solicitând efectuarea unei noi expertize.

Prin urmare, lecturarea conținutului obiecțiunilor la raportul de expertiză permite a se observa cu ușurință, contrar susținerilor din motivele de recurs, faptul că recurenta-pârâtă nu a contestat în termen procedural efectuarea expertizei și întocmirea raportului numai de către expertul desemnat de instanță, mai exact nu a invocat în condițiile art. 178 alin. (3) lit. b) din C. proc. civ., adică până la termenul de judecată imediat următor depunerii raportului de expertiză, pretinsa neregularitate a lucrării dată de nesocotirea unei norme de ordine privată înscrisă în art. 330 alin. (5) din C. proc. civ., care recunoaștea părților dreptul de a beneficia, la cerere, de participarea și a unor experți nominalizați de acestea și încuviințați de instanță.

Or, în condițiile în care recurenta-pârâtă a propus participarea unui expert-parte, iar instanța de fond nu s-a mai pronunțat asupra solicitării odată cu numirea expertului principal, aceasta era obligată să invoce, în termenul procedura sus-arătat, pretinsa nulitate a lucrării și să solicite refacerea acesteia cu participarea expertului ales, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai putea supuse controlului judiciar, prin intermediul căilor de atac, o atare nemulțumire, aspect reținut în mod corect de către instanța de apel.

Cealaltă critică referitoare la raportul de expertiză tehnică depus la judecata în primă instanță vizează modalitatea de citare a părților pentru efectuarea lucrării de către expertul B., recurenta invocând nulitatea mijlocului de probă pentru nesocotirea procvederilor art. 335 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că și această pretinsă neregularitate a fost examinată detaliat și corect de către instanța de apel, care a argumentat că pentru data fixată – 30.08.2016, depunerea poștală s-a realizat la data de 17.08.2016, iar partea a fost avizată de primirea convocării la data de 18.08.2016, neridicarea corespondenței ținând de modul în care partea înțelege să-și exercite dreptul la apărare și să dea expertului lămuriri în legătură cu obiectul lucrării.

Drept urmare, au fost respectate întocmai cerințele legale prevăzute, sub sancțiunea nulității, de art. 335 alin. (1) din C. proc. civ., atât din perspectiva modalității de citare („prin scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire”), cât și din cea a termenului legal („cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de efectuare a lucrării”), astfel că și aceste critici ale recurentei să vădesc a fi nefondate.

Cu referire la cel de-al doilea aspect criticat – respingerea cererii de chemare în garanție ca tardiv formulată – Înalta Curte constată că în mod corect s-au raportat instanțele de fond și de apel la termenul legal prevăzut de art. 73 alin. (3) coroborat cu art. 201 alin. (1) din C. proc. civ. (termenul prevăzut pentru depunerea întâmpinării înaintea primei instanțe, adică termenul de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată).

Or, reținând faptul că cererea de chemare în judecată a fost comunicată la data de 05.11.2015, iar cererea de chemare în garanție a fost depusă la data de 11.05.2016, este evidentă incidența sancțiunii decăderii pentru nerespectarea termenului procedural imperativ sus-citat, prevăzută de art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., astfel că respectivul act de procedură făcut peste termen (cererea incidentală depusă de recurenta-pârâtă) este lovit de nulitate, conform tezei finale a aceluiași alineat al art. 185, sancțiune reținută corect prin încheierea premergătoare din 11.05.2016 și sentința nr. 1151/03.04.2017, ce au făcut obiectul apelului soluționat prin decizia recurată.

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte are în vedere, similar concluziei instanței de apel, argumentul că punctul de plecare al termenului legal peremptoriu în discuție este dat, principial, de un moment obiectiv și unic, din cadrul etapei scrise a judecății în primă instanță, când părțile litigante își comunică reciproc pretențiile, fiind vorba despre momentul comunicării cererii de chemare în judecată la care se referă art. 201 alin. (1) C. proc. civ. și care urmează procedurii de verificare și regularizare a cererii, conform art. 200 C. proc. civ., text care are în vedere verificarea specializării completului/secției și, mai apoi, verificarea cerințelor intrinseci și extrinseci vizate de art. 194 – 197 din C. proc. civ.

Recurenta invocă, în susținerea acestei critici de nelegalitate, dispozițiile art. 200 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cu care „În cazul în care cauza nu este de competența sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părților, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secției specializate competente din cadrul instanței sesizate. Dispozițiile privitoare la necompetență și conflictele de competență se aplică prin asemănare”, din care deduce concluzia că cererea de chemare în garanție a fost formulată în fața instanței competente, în termen legal.

Este adevărat că, în cauză, comunicarea cererii de chemare în judecată s-a realizat în cadrul procedurii prealabile derulate de către Judecătoria sectorului 2 București, prima instanță care a fost învestită cu litigiul pendinte și care, mai apoi, și-a declinant competența materială în favoarea Tribunalului București, în raport de criteriul valoric și de prevederile art. 94 alin. (1) lit. k) din C. proc. civ.

Însă, este de remarcat faptul că textul evocat de recurentă reglementează, prin norme de ordine juridică, competența materială procesuală specializată (completul/secția specializată) pe care, cu adevărat, orice instanță de fond este ținută să o verifice prioritar în etapa regularizării cererii, conform art. 200 din C. proc. civ., dar care este totodată distinctă de competența materială procesuală pe care, în concret, în raport de criteriul valoric, a avut-o în vedere Judecătoria sectorului 2 București atunci când și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București.

În consecință, raportat punctului de plecare în calculul termenului procedural (comunicarea cererii de chemare în judecată) și reținând că nu era incidentă în speță norma referitoare la competența materială procesuală specializată, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei referitoare la modul de soluționare a cererii incidentale.

Cu referire la cel de-al treilea aspect criticat prin motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ. – respingerea probei testimoniale – Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentei, că instanța de apel a respectat prevederile legale referitoare la admisibilitatea probei cu martori și i-a garantat, în mod concret și efectiv, dreptul constituțional la apărare recurentei-pârâte.

În sensul acestei concluzii, este de observat că, în raport de teza probatorie și situația de fapt reținută pe baza înscrisurilor dosarului, instanța de apel a apreciat în mod corect incidența regulii restrictive prevăzute de art. 309 alin. (5) din C. proc. civ. care reglementează interdicția de a dovedi cu martori împotriva sau peste cuprinsul unui înscris.

Astfel, potrivit motivelor de recurs, obiectul probei testimoniale îl constituia „situația locului efectuării lucrării, a traseului la momentul efectuării săpăturii, respectiv faptul că traseul nu era bornat, semnalizat”, teză probatorie care a determinat inadmisibilitatea mijlocului de probă, în condițiile în care părțile au încheiat și asumat, fără obiecțiuni, procesul-verbal de constatare din data de 17.03.2013, în care au fost descrise în detaliu circumstanțele în care s-a produs fapta ilicită comisă de angajații recurentei-pârâte.

Nefiind, așadar, îndeplinite condițiile legale de admisibilitate a probei cu martori nu poate fi susținută în mod valabil nici vreo nesocotire a dreptului la apărare ori a caracterului devolutiv al apelului, așa cum pretinde, vădit nefondat, recurenta-pârâtă.

Cu referire la pretinsa încălcare a principiului rolului activ al instanței de apel cu prilejul administrării noii expertize tehnice, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate, de asemenea, criticile axate pe omisiunea solicitării de lămuriri suplimentare ori a ascultării expertului tehnic la judecata în apel.

De necontestat, rolul activ al judecătorului, consacrat în art. 22 din C. proc. civ., reprezintă un principiu fundamental al procesului civil, acesta referindu-se, în esență, la folosirea unor mijloace legale pentru aflarea adevărului, în limitele legii și în cadrul procesual stabilit prin voința părților.

În speță, rolul activ al instanței de apel în probațiune s-a manifestat pe deplin, câtă vreme în această fază procesuală a fost încuviințată și administrată o nouă expertiză tehnică, fiind cunoscut caracterul facultativ al dispozițiilor art. 479 alin. (2) din C. proc. civ. în materie de probe noi.

Este de observat că, în realitate, nemulțumirile recurentei-pârâte vizează forța probantă pe care instanța de apel a acordat-o expertizei tehnice efectuate de expertul C., lucrare științifică pe care a înlăturat-o, argumentat, pe baza unei evaluări individuale a mijlocului de probă și, respectiv, globale a întregului probatoriu din dosar.

Ca atare, aceste critici nu pot fi primite, întrucât intră în domeniul procesului de apreciere a probatoriului cauzei și, în consecință, ies din sfera controlului de legalizate permis instanței de recurs.

Concluzionând asupra criticilor subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reține, în baza argumentelor expuse punctual, că nu sunt incidente neregularitățile procedurale invocate, instanța de apel respectând întocmai principiile dreptului la apărare și rolul activ al judecătorului și asigurând echilibrul procesual necesar în raport cu celelalte principii fundamentale procesului civil care, după cum este cunoscut, urmărește, de regulă, protecția juridică a unor interese private.

II.2. Examinând, în continuare, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care se invocă pronunțarea deciziei instanței de apel, cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1349, 1371 și 1533 din C. civ., Înalta Curte reține ca fiind neîntemeiate și aceste critici de nelegalitate.

Recurenta-pârâtă a reiterat, prin cererea de recurs, nemulțumirile supuse deja controlului judiciar anterior, referitoare la neîndeplinirea condițiilor legale de antrenare a răspunderii civile delictuale, în componentele care vizează vinovăția și certitudinea prejudiciului, pe care curtea de apel le-a examinat în cadrul unui silogism judiciar expus corect și detaliat, fiind stabilită situația de fapt pe baza aprecierii probatoriului administrat și aplicate normele de drept substanțial incidente, cu consecința antrenării răspunderii delictuale a recurentei-pârâte și obligării la plata sumei de 601.483,53 RON reprezentând contravaloarea prejudiciului.

Astfel, instanța de apel a analizat susținerile și apărările referitoare la nerespectarea proiectului de realizare a capacității energetice, la lipsa procesului-verbal de punere în funcțiune ori la nemarcarea traseului, din perspectiva normativelor în vigoare la epoca realizării capacităților energetice (cabluri electrice subterane), respectiv anii 1976-1977, și a concluzionat, pe baza coroborării înscrisurilor dosarului și a lucrării științifice administrate la judecata în primă instanță, în sensul că nu poate fi reținută aplicabilitatea prevederilor art. 1371 din C. civ. – ipoteza contribuției victimei la cauzarea prejudiciului.

De asemenea, instanța de apel a justificat reținerea condiției legale a certitudinii prejudiciului, întemeindu-se pe înscrisurile administrate (procesul-verbal de constatare din 17.07.2013, procesul-verbal de terminarea lucrărilor nr. x/14.08.2013, procesul-verbal privind realizarea manșoanelor, documentul intitulat „consemnări de lucrări accidentale”, procesul-verbal nr. x/12.08.2013 și devizele din 31.07.2013 și 09.08.2013) și înlăturând, totodată, concluziile expertizei din apel, în cadrul procedeului judiciar de evaluare a forței doveditoare a celor două lucrări de specialitate, ce prezentau concluzii contradictorii în privința existenței și întinderii prejudiciului cauzat prin avarierea liniei electrice subterane.

Or, așa cum s-a arătat în cele ce preced, criticile recurentei-pârâte tind în realitate la reaprecierea probelor și schimbarea situației de fapt, aspecte care prezintă valențele unui veritabil control judiciar de temeinicie, incompatibil cu structura recursului.

II.3. Luând în analiză cel din urmă motiv de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (2) pct. 6 din C. proc. civ. – ipoteza considerentelor străine de natura cauzei, Înalta Curte constată că, prin motivele de apel, pârâta S.C. A. S.R.L. a criticat majorarea de către instanța de fond a onorariului de expert cu suma de 1290 RON, stabilind în sarcina acesteia obligația de plată.

Înalta Curte constată că motivarea deciziei instanței de apel, sub acest aspect, nu poate fi considerată nicidecum ca fiind afectată de viciul unor considerente fie insuficiente, fie total străine de criticile din apel, așa cum pretinde recurenta, câtă vreme curtea de apel, luând în considerare maniera „defectuoasă”Sursa informației: www.scj.ro. de explicitare a solicitării formulate de către expert, a argumentat reținerea caracterului real, necesar și nedisproporționat al cuantumului onorariului, în raport cu munca depusă de specialist, având drept criterii de apreciere lucrarea efectuată, dificultatea, specialitatea expertului și numărul de ore necesare realizării sale, așa cum rezultă din nota de evaluare .

În alte cuvinte, într-o manieră detaliată și cu un raționament convingător, curtea de apel a realizat un examen propriu al criticilor aduse măsurii de majorare a cuantumului onorariului cuvenit expertului, în acord cu dispozițiile art. 339 și 451 alin. (1) din C. proc. civ., astfel că motivarea hotărârii instanței de apel s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor 425 alin. (1) din C. proc. civ. și a principiilor jurisprudențiale dezvoltate pe marginea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pentru toate considerente expuse, reținând că sunt neîntemeiate motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., în baza art. 496 din același cod, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1342 din 8 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

În absența dovezilor privitoare la cheltuielile de judecată suportate de intimata-reclamantă în faza procesuală a recursului, solicitarea cu acest obiect urmează a fi respinsă, conform dispozițiilor art. 452 din C. proc. civ.

Sursa informației: www.scj.ro.