Discursul domnului Norel Neagu din cadrul Conferinței Noile/Vechile Coduri penale – 10 ani de aplicare
Vă mulțumim pentru prezența la CONFERINȚA NOILE/VECHILE CODURI PENALE – 10 ANI DE APLICARE.
A fost un eveniment, din punctul meu de vedere, reușit, cu speakeri care au adoptat întreaga plajă a Codului penal, Partea generală, Partea specială a Codului de procedură penală și legislației speciale în domeniu, analizând evoluția acestei legislații pe parcursul ultimilor 10 ani, posibile deficiențe și metode de soluționare a acestor neajunsuri constatate. Aș puncta câteva concluzii cu privire la ceea ce a răzbătut din această conferință și aș începe prin a spune că legislația penală română din ultimii 10 ani este una dintre cele mai evoluate din Europa în materie de reglementare în privința respectării drepturilor fundamentale.
Există, totuși, anumite deficiențe care țin de anumite intervenții legislative, fără o fundamentare prealabilă sau care nu intervin la momentul oportun, că ar fi o nevoie de concentrare a resurselor umane în sensul sporirii numărului de judecători și procurori pentru a respecta cerințele de celeritatea procesului penal și de unitate a soluțiilor care apar din practica judiciară, mai ales din perspectiva celor mai importante instituții reprezentative care orientează și practica judiciară, dând decizii obligatorii, și mă refer aici la instanțele internaționale și instanțele interne care au rolul în unificarea practicii judiciare. Per ansamblu, a fost un eveniment de succes și vă mulțumim pentru invitație și pentru participare!
Jurisprudență
- Solicitare în vederea obligării pârâtului de a acorda vouchere de vacanţă şi de a suporta cheltuielile de judecată pe care le vor avansa reclamanții. Stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei
- Condiţiile de admisibilitate în principiu a contestaţiei în anulare. Îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului legal de exercitare a căii extraordinare de atac, apartenenţa motivului pe care se sprijină cererea și invocarea de dovezi în sprijinul cererii
- Sancţiunea nulităţii. Neîndeplinirea tuturor condiţiilor de validitate prevăzute de lege. Obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru
- Omisiunea pârâților de a formula un răspuns la solicitarea reclamanţilor în vederea emiterii ordinelor de salarizare pentru sumele stabilite prin hotărâre judecătorească. Respingerea recursurilor formulate ca fiind nefondate
- Infracţiuni de participare la un grup infracţional organizat şi furturi comise în grupuri organizate sau cu utilizarea de arme. Punerea în executare a mandatului european de arestare
- Critici vizând nelegala citare pentru termenul de judecată. Respingerea contestației în anulare
PARTENERI INSTITUȚIONALI
Revista de seară
- Cele mai importante știri ale zilei văzute de Claudiu Pamuc
- Comisarul European, Roxana Mînzatu, a fost numită și vicepreședinte al Comisiei Europene
- Europa, sub ape
- Inundaţii în 7 judeţe din ţară
- Viorica Dăncilă s-a alăturat echipei Partidului Naţional Conservator Român
- Profesori își vor încasa primele în luna octombrie
Opinii
Eficacitatea dreptului de proprietate periodică a unităţilor administrat… (citește)
Actualitate legislativă
- Rubrică realizată de Redacția ProLege
- CDEP. Lege pentru modificarea alin. (5) al art. 43 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, inclusă pe ordinea de zi a ședinței din 24 septembrie 2024
- MAE. Proiect: Ordin privind colaborarea cu statele membre UE pentru eliberarea modelelor uniforme de documente de călătorie provizorii ale UE
- Neconstituționalitate parțială – D.C.C. nr. 380/2024 (M. Of. nr. 937/18.09.2024): Legea privind aprobarea O.U.G. nr. 95/2014 pentru modificarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, nr. 341/2004
- Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 15/2024 (Comunicat): art. 152 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 139 alin. (2) C. proc. pen.
- Decizia ÎCCJ (Complet DCD) nr. 46/2024 (Comunicat): art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991
Jurisprudență CEDO
- Hotărârea CEDO din 1 martie 2022 în Cauza S. împotriva României (Cererea nr. 23.126/16)
- Efectuarea percheziţiei domiciliare în viziunea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului
- CSM. Cauze CEDO 2018-2022
- Hotărârea CEDO din 25 ianuarie 2022 în cauza D. împotriva României (Cererea nr. 54.780/15)
- Standardul european de avut în vedere în cauzele privind stabilirea drepturilor parentale ale persoanelor cu afecțiuni psihice
Conferințe
- Universul Juridic
- UNBR. Conferința „Aspecte practice generate de aplicarea codurilor fundamentale”
- [UPDATE: Cum a fost] Invitație la Conferința anuală de Achiziții publice a Facultății de Drept din cadrul Universității din București
- [UPDATE: Cum a fost] Conferința anuală a Profesiilor Juridice – avocați-notari
- [UPDATE: Cum a fost] Cea de-a treia ediție a Conferinței Naționale de Contencios Administrativ
- Achiziții publice
- Arbitraj şi Mediere
- Drept Administrativ şi Constituţional
- Drept Civil şi Procesual Civil
- Executare silită
- Dreptul Familiei
- Drept Financiar, Fiscal şi Bancar
- Drept Internaţional
- Drept Penal şi Procesual Penal
- Proprietate Intelectuală
- Dreptul Muncii şi Dialogului Social
- Societăţi, Afaceri şi Insolvenţă
Rămâi la curent cu noutățile juridice
Despre autor:
Norel Neagu
Este conferențiar universitar doctor la Universitatea Româno-Americană și avocat la SPARL Hotca, Neagu, Sitaru & Asociații, în cadrul Baroului București.- Tranzacții între persoane afiliate și dreptul de deducere a TVA în cauzele conexate „Balkan and Sea Properties” ADSITS (C 621/10) și Provadinvest OOD (C 129/11)
- Discursul domnului Norel Neagu din cadrul Conferinței Noile/Vechile Coduri penale – 10 ani de aplicare
- Tranzacții între persoane afiliate și dreptul de deducere a TVA în Cauza EN.SA. SRL (C-712/17)
- Principiul specialității – între funcționalitate și interpretare literală
- Tranzacţii între persoane afiliate şi dreptul de deducere a TVA în Cauza Portugal Telecom SGPS SA (C 496/11)
- Interviu cu domnul Norel Neagu cu prilejul evenimentului de lansare a Asociației Române de Drept Penal al Afacerilor
- Tranzacţii între persoane afiliate şi dreptul de deducere a TVA în Cauza Campsa Estaciones de Servicio SA (C-285/10)
- „Cei 4 piloni ai înfăptuirii justiției: avocaţii, procurorii, judecătorii, legiuitorul”. Interviu cu conf. univ. dr., av. Norel Neagu, partener, „Hotca, Neagu, Sitaru şi Asociaţii”
- Principiul mitior lex şi fraudele afectând interesele financiare ale Uniunii Europene în Cauza Clergeau (C-115/17)
- Confiscare, măsuri preventive şi respectarea drepturilor procesuale în Cauza ET (C-97/18)
- Respectarea drepturilor procesuale şi fraudele afectând interesele financiare ale Uniunii Europene în Cauza Kolev ş.a. (C 612/15)
- „Dacă ar fi să aleg o singură virtute, aș alege onestitatea”. Interviu cu conf. univ. dr. Norel Neagu, coordonatorul Departamentului de Drept Penal din cadrul Hotca, Neagu, Sitaru & Asociații SPARL
- Fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice – variante speciale ale infracţiunii de înşelăciune?
- Fraudarea fondurilor europene în materie de cheltuieli – între prezent şi viitor
- Principiul ne bis in idem şi principiul proporţionalităţii
- Transmiterea fictivă a participaţiilor unei societăţi
- Fraudarea bugetului Uniunii Europene şi evaziunea fiscală în materie de TVA – politică penală naţională versus politică penală europeană
Despre concurență sine ira et studio
- Seria Profesioniștii Legal Point
- Practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar
- Consiliul Concurenței. Concurs pentru ocuparea unei funcții contractuale de execuție vacante de consilier – 17 decembrie 2021
- Consiliul Concurenței. Recomandare privind elaborarea unei reglementări unitare privind domeniul deșeurilor medicale
- Consiliul Concurenței. Derularea unei investigaţii pe piața comercializării și execuției mijloacelor de semnalizare rutieră
- Consiliul Concurenței. Bilanțul activității – 2020
Ora Arbitrajului
- Seria Profesioniștii Legal Point
- „Cele două noi cursuri I.N.P.P.A. de specializare în arbitraj comercial deschid participanților oportunități nebănuite”
- Emisiunea „Ora arbitrajului” 20 cu av. dr. Cosmin Vasile. Seria Profesioniștii Legal Point
- Emisiunea „Ora arbitrajului” 19 cu av. dr. Cosmin Vasile. Seria Profesioniștii Legal Point – Alexandru Stănescu, Partener SLV Legal
- Emisiunea „Ora arbitrajului” 18 cu av. dr. Cosmin Vasile. Seria Profesioniștii Legal Point – dr. Bazil Oglindă: Arbitrajul în timpul stării de urgență
- Emisiunea „Ora arbitrajului” 17 cu av. dr. Cosmin Vasile. Seria Profesioniștii Legal Point – Markus Burgstaller: The future of investment arbitration in post Achmea era
Legal Point
- Un proiect marca „Universul Juridic”
- Acces VIDEO: Lansarea REVISTEI LEGAL POINT nr 1-2/2023
- [IN MEMORIAM] Omul care stă de vorbă cu veșnicia: Mihai Șora
- [IN MEMORIAM] Poveste despre Copiii Pământului: Ovidiu Bojor
- „Ucenicul îngerilor”. Interviu cu Andrei Pleșu, scriitor și eseist român, estetician și istoric al artei
- „Jobul meu: România”. Interviu cu Andrei Păunescu, muzician, scriitor, jurnalist, cadru didactic
Agenda Juridică
- Congresul Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România (UNPIR)
- [CUM A FOST] – DEZBATEREA DE DREPT PENAL – Prescripția răspunderii penale. Provocări și răspunsuri jurisprudențiale
- DEZBATERE DE DREPT PROCESUAL CIVIL – Calificarea juridică a actului de procedură
- Conferința Națională de Executare Silită – Ediția a XV-a
- CONFERINȚA NAȚIONALĂ DE DREPT COMERCIAL – STANCIU D. CĂRPENARU – Ediția a IV-a
Gânduri (ne)juridice DIN LUMEA JURIDICA
- Vocația construcției (II)
- Despre prietenia sinceră
- La Universitatea Titu Maiorescu se face carte
- O lecție despre libertate
- O lecție de generozitate
Gânduri nejuridice
- Cine sunt (azi)? (II)
- Lipsiți de substanță
- Ce aveți, domnilor, cu „Școala de la Frankfurt”?
- Sexul prin perete
- Homo Cliens și Homo Iratus
Content parteneri
- [IN MEMORIAM] Omul care stă de vorbă cu veșnicia: Mihai Șora
- „Ucenicul îngerilor”. Interviu cu Andrei Pleșu, scriitor și eseist român, estetician și istoric al artei
- „Jobul meu: România”. Interviu cu Andrei Păunescu, muzician, scriitor, jurnalist, cadru didactic
- „Drumul”. Interviu cu prof. univ. dr. Cristina Rotaru-Radu, judecător și directorul Institutului Național al Magistraturii
- „Dania lui Ursulescu”. Interviu cu Octavian Ursulescu, jurnalist și prezentator de televiziune
Coduri principale
Vezi totUltimele comentarii
- Ioan cabinet de avocat Bosa Ioan la Acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului de schimb, radierea înregistrărilor din cartea funciară, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea pârâtelor la plata de daune materiale şi morale
- Antoanetanedelcu@yahoo.com la Acces VIDEO: Dezbaterea „Profilul magistratului de mâine. Proba interviului”, 26 Ianuarie 2024
- roxanacoltea.avocat@yahoo.com la Acces VIDEO: Conferința ”GDPR – Data Privacy Observer 2024”, 25 ianuarie 2024
- mateybogdan100@yahoo.com la Dreptate și nedreptate
- PETU PARASCHIV PERSOANA FIZICA AUTORIZATA la Aprobarea O.U.G. nr. 94/2022 pentru modificarea Codului administrativ (Legea nr. 275/2023)