Discursul domnului Robert Cazanciuc în cadrul Zilei practicianului în insolvență 2019 – Aniversare UNPIR 20 de ani

Nicolae Cîrstea: Îl voi invita alături de mine pe dl Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiției și senator, pentru a adresa cuvântul domniei sale. Așa cum știți, dl Cazanciuc a participat și în anul 2018 la Congresul UNPIR, care s-a desfășurat în Mamaia. Bine ați venit alături de noi, dle Cazanciuc.

Robert Cazanciuc: Mulțumesc de invitație, seara bună tuturor! Îmi pare bine că sunt printre prieteni, m-am simțit bine anul trecut, mă simt bine în continuare. Sunt lucruri interesante care rezultă din discuțiile directe. Astăzi suntem într-un loc cu o istorie aparte pentru România – Palatul Regal –, într-o zi aparte în istoria României, Ziua Regalității. Doar din această perspectivă, cred că istoria va judeca și începutul anilor ’90, când am făcut, așa, o acumulare primitivă de capital, dintr-o întrebare care o să fie pusă în continuare: Era nevoie sau nu era nevoie de capital românesc? Și cum facem capital românesc, când tot capitalul era de stat? Evident, prin acumulare primitivă și prin celebra întrebare: „Nu mă întreba cum am făcut primul milion!” După ce oamenii de afaceri români au făcut primele milioane, evident că repartizarea s-a făcut inechitabil și, de unde au crezut că se vor ocupa de afaceri în mod real, să susțină economia, unii s-au ocupat de altceva. Și a venit momentul asanării economiei de toți cei care se ocupau mai degrabă de altceva decât de bunul mers al treburilor, pentru care primiseră – într-o perioadă care va fi judecată de istorie – acei bani din partea băncilor, mai ales. Și îmi aduc aminte că discutam cu un foarte bun prieten de-al meu, care lucra în echipa dlui Alin Stănescu, despre Bankcoop; despre credite acordate copiilor, morților, despre garanții cu imobile pe străzi inexistente ș.a.m.d., toată frumusețea acelor vremuri, care, cum spuneam, va fi judecată de istorie. Acelea, probabil, au fost începuturi foarte furtunoase, cu multe dezbateri – am participat la multe dintre ele prin colegi de-ai mei, implicați în profesie la vremea respectivă. Au venit și alte momente în istoria profesiei, cu modificări normative.

Am avut șansa să particip la momentul din 2014 ca ministru al Justiției, nu atât în mod direct, lucrând în acea echipă, cât girând o echipă care să înțeleagă foarte bine nevoia. Principala noastră problemă, din perspectiva unui membru al Parlamentului, este să scanăm corect realitatea. Avem, așa, o dorință foarte mare de a face legi, fără să cunoaștem foarte bine realitatea. Sunt câteva ONG-uri care au intrat în istoria parlamentară că monitorizează parlamentarii pe numărul de legi făcute. Nu se uită nimeni pe calitate și pe cum se aplică ulterior acele legi. E în continuare o efervescență. Sunt unii care vor să se afirme cu orice preț, fără să cunoască cu adevărat realitatea. Necunoscând realitatea, ne apucăm să punem pe masă proiecte care, evident, vor crea mai multe probleme. Sigur, legea nu e făcută să ne încurce; legea e făcută să ne ajute. Și atunci când legea ne încurcă, o schimbăm pur și simplu, printr-o dezbatere serioasă, reală, cu toți cei chemați să aplice ulterior legea, cu toți cei cărora legea vrea să le reglementeze viața și activitatea.

Știți foarte bine că a fost un pas important 2014 – îi spunem Codul insolvenței, nu e un veritabil cod –, dar a fost un pas extrem de important, care a valorificat anumite experiențe. Citeam azi de dimineață un material făcut de UNPIR, cred că în martie, despre cum s-a aplicat legea în ultimii 5 ani de zile, și vreo 5-6 concluzii extrem de interesante. Sper ca și acel material să poată sta la baza unui dialog, care să vă dea în final instrumentul de care dumneavoastră aveți nevoie și economia are nevoie. Sigur, nu putem aștepta de la insolvență minuni – unii așteaptă. Ne mirăm de ce procesele doar într-o mică măsură reușesc să aducă în economie actori sănătoși. Pentru că lucrurile nu sunt sănătoase încă de la început; pentru că n-avem cultura, n-avem mentalitatea. Mă uitam acum câțiva ani de zile într-un articol prin Ziarul Financiar, care spunea în felul următor – o analiză făcută de ZF: „Din primele 10 companii cu capital românesc, toate erau conduse de cei care înființaseră compania.” N-am depășit mentalitatea din categoria „Eu te-am făcut, eu te omor”. Păi poți vreodată să discuți cu acel om, să-i spui, rezonabil, că nu are rost să ajung în ultima fază, că n-o să mai ai ce face cu afacerea ta, o să rămână în istorie. În mod cert avem o problemă de mentalitate, de educație economică și, dacă procesul dumneavoastră va fi unul reușit, e clar că lucrurile trebuie să înceapă cu mult înainte de procedura insolvenței, cu educația economică, cu educația în mod general.

Sigur, despre dialogul la nivel parlamentar ultimele experiențe nu sunt neapărat cele mai bune exemple de bună practică; dar cred că o ușă deschisă ați găsit, pentru a avea un dialog, și chiar dacă toate soluțiile n-au fost acceptate măcar în prima fază, fiți convinși că ușa deschisă o veți avea în continuare și, cu siguranță, având contactul cu viața reală, veți găsi la un moment dat și oameni politici dornici să se asocieze cu un proces care aduce sănătate în economie.

Sănătate vă doresc și succes în continuare!

Nicolae Cîrstea: Vă mulțumesc mult, dle Cazanciuc.