Discursul domnului Robert Cazanciuc în cadrul dezbaterii prilejuite de lansarea albumului „PALATE DE JUSTIȚIE DIN ROMÂNIA”

22 ian. 2018
Vizualizari: 1407

Despre cărți este vorba, nu despre justiție neapărat…

Mulțumesc foarte mult că ați dat curs, stimați invitați, dragi prieteni, să veniți la o întâlnire în ciuda vremii, a vremurilor, să discutăm despre o carte, despre justiție, despre o îmbinare armonioasă dintre arhitectură și justiție.

Am pornit cu ideea acestei cărți mergând la Botoșani, mergând la Vâlcea, mergând la Oradea, mergând la Arad și în multe alte locuri care merită descoperite în această țară. Ce  am văzut acolo: am văzut o îmbinare, cum spuneam, spectaculoasă uneori, între arhitectură și justiție. Am văzut în mijlocul cetății așezate clădiri care nu erau doar parte a unei infrastructuri de justiție, ci erau parte a urbei. Aveau povești care țineau de acea cetate. Oameni care au decis, în urmă cu mulți ani, să așeze în mijlocul cetății o clădire care, între timp, a devenit simbol al orașului respectiv.

Am pornit această carte – dar o să ne spună mai multe despre arhitectură, cu siguranță, domnul profesor Augustin Ioan, căruia îi mulțumesc aici, de față – de la o poveste puțin mai veche de zece ani de zile, începută la Ministerul de Externe, cu domnul ministru Diaconescu și împreună cu revista „Igloo”, partener în acest proiect, ne-am gândit să facem un album despre câteva ambasade românești – avem câteva minunății de arhitectură, la Paris, la Londra, la Praga – care merită …

Știe foarte bine domnul profesor, nu numai că a contribuit la așezarea salarială – pentru cine nu știe, salariile unui judecător și ale unui procuror la vremea respectivă era 80 de dolari. Și când a sărit la 400 a fost un șoc al civilizației. Astăzi discutăm despre cu totul și cu totul altceva. A investit în infrastructura de justiție foarte mult, dar a făcut o schimbare de mentalități. A promovat foarte mulți tineri în justiție. Ce e de făcut în ziua de astăzi, la 20 de ani, rămâne de discutat.

Mergând prin țară, am întâlnit, în câteva orașe ceea ce vrem să facem și la București – un cartier al Justiției. Și îl regăsiți într-o formă sau alta la Vâlcea, într-o formă sau alta la Constanța… Nu știu dacă au decis, de-a lungul anilor, să așeze infrastructura una lângă alta, s-au gândit la un plan urbanistic, dar le-a ieșit cumva. Și avem câteva bijuterii urbanistice.

Astăzi „Cartierul Justiției” este în sarcina importantă a domnului Tudorel Toader, care ne-a promis că o să vină, să ne spună următorul pas. La fel de important este că domnul ministru Cătălin Predoiu și-a asumat politic un proiect făcut de altcineva și a spus: „Trebuie continuat acel proiect!”. Despre proiecte făcute de alții, care trebuie continuate transpartinic, cred că putem să discutăm și în această seară.

Suntem contemporani cu un moment absolut spectaculos pentru noi – 100 de ani de România. Trebuie să învățăm de la cei care au făcut lucruri acum 100 de ani. Discutăm aici de un Palat al Justiției făcut de Carol I. Noi nu mai suntem în stare, în ziua de astăzi, să facem așa ceva, trebuie să recunoaștem. Aceasta nu înseamnă că trebuie să acceptăm să mutăm Curtea Supremă într-un office building. E un celebru arhitect spaniol, Calatrava, care spunea în felul următor: „O clădire publică trebuie să reflecte spiritul unui popor”. Ea nu trebuie să coste puțin. Ea trebuie să coste cât trebuie să coste, nici mai mult, nici mai puțin, dar să reflecte spiritul unui popor. Suntem noi astăzi, oare, în stare să facem așa ceva? Dacă ne adunăm eforturile s-ar putea să facem măcar ceva asemănător.

Suntem în anul centenarului. Putem să alegem să demarăm „Cartierul Justiției”. Putem să alegem să facem o donație pentru Catedrala Națională, pentru un spital, pentru o școală. Toți cei de aici putem să alegem să facem ceva, pentru că avem această șansă uriașă, de a fi contemporani cu România 100 și este păcat să lăsăm să treacă pe lângă noi.

Despre justiție, cred că principala provocare în momentul de față este legată de nevoia cetății de a avea în mijlocul ei oameni care să facă acest lucru, pentru că au această vocație, pentru că își doresc acest lucru, să fie parte a unui proiect în care să îndrepte lucrurile într-acolo merită tot respectul. Oamenii se uită cu foarte mare încredere… Exact ce îmi spunea domnul av. Maravela, aici de față, îmi aduc aminte, în urmă cu 20 de ani a plecat tânăr judecător la Londra, cred, într-o experiență de două luni de zile. Nu mai spun de șocul civilizației, când aveam noi 80 de dolari salariu și a primit 2000 de lire sterline, Geo, dacă-mi aduc aminte bine, pentru două săptămâni – în ’95-’96 era acest lucru. Dincolo de faptul că se uitau oamenii ciudat la el – avea un batch pe care scria „Judge” –, toți acolo aveau cel puțin 50-60 de ani, el avea 20 și ceva de ani și era Judge. Sunt experiențe pe care le avem aici, în țară, pe care putem să le folosim, pentru a face, să spunem, cu adevărat ceea ce trebuie în mijlocul cetății.

Sper ca această carte să ne ajute să înțelegem că e nevoie de un proiect comun. Ceea ce s-a făcut acum s-a făcut cu efortul politicienilor care au decis să aloce resurse, cu ajutorul juriștilor, care au ținut cu tot dinadinsul să fie în mijlocul urbei, cu ajutorul arhitecților care i-au ajutat, i-au învățat cum să facă acest lucru ca să dăinuie peste 100 de ani. Dacă noi vom fi în stare să facem un lucru care să dăinuie măcar 50 de ani, înseamnă că n-am trăit degeaba pe acest pământ, dincolo de dorința fiecăruia dintre noi de a avea, cu siguranță, o familie.

Suntem aici o familie mare, a juriștilor, suntem oameni care ne știm de foarte mulți ani, vrem să lăsăm generațiilor care or să vină un sistem așezat, un sistem în care să creadă. Cred că putem să contribuim la așezarea lucrurilor pe niște baze în care toți să credem și să nu ne mai dorim neapărat „o țară ca afară”, să nu ne mai dorim neapărat să ne căutăm dreptatea peste hotare. Putem să ne găsim dreptatea și aici, dar aceasta o să depindă în foarte mare măsură de noi. Să înțelegem de unde pornesc cu adevărat problemele și atunci să punem peste situația de viață reală puțin mai multă organizare, puțin mai multe, să spunem, legi adecvate, discutate, dezbătute, înțelese de toată lumea. Dar spiritul deciziilor noastre, spiritul legilor nu va putea fi adus în mijlocul cetății decât de oameni adecvați.

Cred că aceasta ar fi provocarea pe care aș vrea să v-o lansez, plecând din această seară: Cum facem, de aici încolo, cum punem pe hârtie un proiect în așa fel încât în sala de judecată să aducem oameni în care să avem cu adevărat încredere?

Mulțumesc foarte mult că ați venit în număr foarte mare aici. Sper să vă placă să răsfoiți această carte. Mai avem câteva idei. O să-i rog pe cei trei domni profesori să ne spună câteva cuvinte, dintr-o perspectivă probabil mai puțin auzită de noi, antropologică, sociologică… Spunea domnul profesor Augustin că a scris prefața cărții și care ne-a adus câteva chestiuni pe care le simțeam, probabil, în aer, dar nu știam neapărat că se întâmplă așa, și aici mă refer la locul în care se făcea dreptatea în epoca romană, și anume „basilica”, care ulterior a primit o altă conotație și probabil nu întâmplător lucrurile au evoluat în acest sens.

[…]

Șoptea cineva în culise, apropo de Iași, nu uitați Palatul Culturii. Palatul Culturii a început cu acest destin, dedicat Justiției. Am fost de foarte multe ori, ca ministru, la Craiova, unde avem o clădire transparentă, la care s-a muncit foarte mult și am fost de foarte multe ori în Craiova în doi ani de zile. Și m-am uitat cu admirație la Universitatea din Craiova și am zis: „Uau, ce tradiție!”. Și a zis: „Nu, e justiție”. Vedeți Palatul Culturii din Ploiești, vedeți Palatul Culturii din Iași, vedeți Universitatea din Craiova – au început cu destinația de Justiție. Ce e de făcut mai departe? Volumul 2 și volumul 3, cu siguranță. Spuneați de palatul din Iași, nu cel inaugurat acum trei ani de zile, ci cel inaugurat în anii ’80, unde acum se află Judecătoria din Iași. Avem soluție, care se numește „Cartierul Justiției” din București, sperăm să prindă contur în perioada următoare.

De ce avem nevoie de justiție noi, ca indivizi? Cu ce se luptă natura umană? L-am rugat pe domnul profesor Vintilă Mihăilescu să încerce să ne strice puțin reperele de gândire, poate în felul acesta, la un moment dat, nu o luăm pe un drum greșit.

[…]

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Faptul că plouă, așa a lăsat Dumnezeu; faptul că plouă în palat e altă discuție. De acum câțiva ani de zile, înainte să încep să schimb câteva lucruri, porneam din sistemul judiciar, aveam foarte mulți prieteni avocați, judecători, procurori, știam despre ce este vorba, în mare parte, în sistemul judiciar, ce ar vrea societatea. Și cu toate astea, înainte de a, să spunem, decide într-un fel sau altul, am stat de vorbă de mai multe ori cu domnul profesor Vasile Dâncu, pentru a încerca să înțeleg ce Dumnezeu, totuși, vrea acum societatea românească, dincolo de ceea ce simt eu că vrea societatea românească? Nu vreau să spun că le spun pe toate, i-am spus la vremea respectivă; simt că ceva îmi scapă, ne scapă ceva atunci când decidem. Nu trebuie să rupem decizia de nevoia reală. În momentul în care am rupt decizia de nevoia reală, doar pentru că noi ne imaginăm că poporul ar vrea ceva, cred că de multe ori greșim foarte tare. De aceea l-am rugat să încerce să-mi spună, mai degrabă științific, de ce ar vrea, să spunem societatea justiției și, mai ales, ce așteptări ar avea. Ne-a spus câteva lucruri; îl rog să ne spună și în această seară câteva lucruri.

[…]

Recunosc că mi s-a părut mai ofertantă, văd, din partea vorbitorilor, denumirea întâlnirii „Arhitectura Justiției”. Așa am și vrut să fie, mai ofertantă decât sună la prima vedere, și mă bucur că a fost așa. O să continui cu încăpățânare să propun lucruri și să constat cu bucurie că oamenii se adună în jurul unor lucruri atunci când cred în ele și cred că prezența dumneavoastră în număr mare aici e o dovadă că încă mai avem, să spunem, încredere că putem să facem împreună anumite lucruri, mai ales în acest an, care, cum spuneam, nu cred că trebuie ratat sub nicio formă. E anul în care ne putem aduna, fără să ne certăm neapărat unii cu alții, gândindu-ne, așa cum spunea și domnul profesor, la ce putem lăsa, Dumnezeule, după noi.

Ați vorbit puțin de Franța. În 2013 am început un proiect cu ministrul francez de Justiție și astăzi, de câteva luni de zile, avem finalizate ceea ce am numit „standarde de construcție în justiție”. Nu vrem să aducem într-o zonă foarte strictă, dar niște repere ca să nu dăm ocazii Igloo-ului să facă un album sau o revistă despre construcții „așa nu”, deși Igloo are câteva realizări spectaculoase despre ce s-a întâmplat în România după ’89 cu diverse proiecte de infrastructură, mai ales, și sunt convins că, câteva idei tot a luat în această seară. Deci avem un parteneriat cu Franța și o să încercăm să facem lucrurile puțini altfel. De altfel, noi am făcut în patru ani de zile standardele, Franței i-au luat 25 de ani să ajungă la standarde pentru construcția de instanțe și cred că au făcut o treabă bună.

Spuneați de avocați. Mă bucur că sunt în număr foarte mare în această seară avocați prezenți în sală. Așa cum spuneam, fără sprijinul colegilor și prietenilor avocați, acest album nu putea să apară. Am ținut destul de mult ca în acest proiect al Cartierului Justiției să fie neapărat prezent și sediul Uniunii Barourilor, cred că acest lucru va contribui la consolidarea legăturii care a fost dintotdeauna între magistrați și avocați. Sper să apucăm ziua în care judecătorii nu vor mai intra cu o sută de dosare pe ședință și vor avea timp să savureze pledoariile unor avocați. Trebuie să credem că acest lucru îl vom întâlni și în viețile noastre, nu doar în cărțile de istorie.

[…]

Depun mărturie, domnule profesor, că această clădire arăta ca în 1989 și în 1995, când am început, în calitate de magistrat, în această clădire, să lucrez. Și îmi aduc aminte că ne iluzionam la vremea respectivă – veneam după o perioadă de cutremure – că nu se va întâmpla nimic pentru că a fost bine construit acum o sută și ceva de ani, că această clădire este pe niște piloni, pe niște bârne și că dacă, Doamne ferește, e un cutremur, ea va plana, cumva, pe acele bârne, așa că suntem safe. Din fericire nu s-a întâmplat nimic; din fericire clădirea a intrat într-un proces amplu de restaurare, de reparație, de consolidare și arată cum arată astăzi.

Un rol important în acest proces masiv de investiții în clădire, evident, l-au avut oamenii politici. A fi politician nu înseamnă neapărat o circumstanță agravantă. Vorbeam de arhitectura puterii. Justiția nu a ales ea să fie în centrul cetății; ci mai mulți oameni au decis să o pună în centrul cetății. Pentru că așa e bine pentru cetate. Evident că acest lucru nu se poate fără ajutorul oamenilor politici și mă bucur că în această seară putem să stăm față în față judecători, avocați, oameni politici, și să ne spunem gândurile cu speranța că doar împreună putem construi ceva. De aceea o să-i rog, în încheierea acestor intervenții – pentru că mai avem și o parte a doua a întâlnirii, în care trebuie să testăm câteva produse românești – pe domnii miniștri Diaconescu și Predoiu să ne spună câteva cuvinte. Cum spuneam, domnul Diaconescu a contribuit esențial ca această clădire să fie restaurată și domnul Predoiu e unul dintre partenerii, cred, cu ajutorul căruia, în Parlament, chiar putem să construim norme de care avem cu toții nevoie, și nu doar să discutăm despre forme fără fond.

[…]

Domnul profesor Stoica nu v-a spus, dar volumul 2 a fost deja făcut, și anume în urmă cu mai bine de 10 ani de zile, când a pus în paginile unei cărți câteva construcții de justiție edificate după 1989 și cu siguranță o să avem un al doilea volum cu ceea ce s-a mai făcut între timp. Foarte multe nu s-au făcut, dar sunt câteva repere.

Cum vă spuneam, am un partener de dialog extrem de important în persoana domnului ministru Cătălin Predoiu, la nivelul Parlamentului, dincolo de opțiunile politice diferite, sunt câteva chestiuni de principiu asupra cărora am căzut de acord și cred că putem să dăm consistență unor lucruri, atunci când vrem să creăm o legislație nouă sau să adaptăm legea unor nevoi sociale. Cum spuneam, legea nu e făcută să ne încurce, legea e făcută să ne ajute. Dacă ne ajută sau ne încurcă, trebuie să facem mai întâi un dialog.

[…]


Dezbaterea „Arhitectura Justiției” a fost transmisă LIVE pe universuljuridic.ro – partener media al evenimentului.

Discursul domnului Robert Cazanciuc în cadrul dezbaterii prilejuite de lansarea albumului „PALATE DE JUSTIȚIE DIN ROMÂNIA” was last modified: ianuarie 25th, 2018 by Robert Cazanciuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Robert Cazanciuc

Robert Cazanciuc

Este un om politic și ministru român, fost ministrul al justiției între 15 aprilie 2013 și 17 noiembrie 2015.
A mai scris: