Am încercat, ca ministru al Justiției, să sprijin profesiile liberale, să le consolidez cât se poate
Nicolae Cîrstea: 5 noiembrie 2018 – Ziua Profesiilor Liberale din România, suntem împreună cu dl președinte al Comisiei Juridice a Senatului, Robert Cazanciuc. Dle Cazanciuc, care a fost mesajul adresat astăzi audienței?
Robert Cazanciuc: În primul rând de felicitare și în al doilea rând de invitare la dezbaterile din Comisia Juridică, unde, așa cum spuneam și în plen, deopotrivă social-democrații, liberalii, încercăm să sprijinim profesiile liberale, fie că vorbim de notari, avocați, arhitecți, medici. Avem dialog cu cei care sunt interesați să aibă dialog, pentru că, din punctul nostru de vedere, profesia liberală contribuie, pur și simplu, la dezvoltarea societății. Și atunci, dacă lăsăm nereglementate anumite lucruri, afectăm până la urmă chiar și drepturi fundamentale, fără niciun fel de vorbe mari. E nevoie de dialog, sunt foarte multe încercări în cadrul profesiilor liberale, sunt foarte multe lucruri noi. Sunt profesii de tradiție în România, dar sunt profesii mai noi, cum ar fi mediatorii spre exemplu, care au nevoie de reglementare, care trebuie ajutați să se reglementeze, să pornească singuri la un drum, în interes public până la urmă. Pentru că profesiile liberale au preluat ceea ce statul făcea la un moment dat.
Nicolae Cîrstea: Am observat în sală că a fost foarte bine primit acest mesaj al dumneavoastră, de deschidere și de invitare a colegilor din profesiile liberale la dezbaterile pe care le aveți, la discutarea anumitor proiecte de lege. Se pare că nu întotdeauna în politică este chiar așa. Dar dumneavoastră vreți să schimbați puțin această optică și această percepție.
Robert Cazanciuc: N-am avut o profesie liberală – ca procuror am început cariera –, dar am lucrat cu foarte mulți colegi, avocați în primul rând, notari, din profesiile juridice, și am încercat, ca ministru al Justiției, să sprijin profesiile liberale, să le consolidez cât se poate, din perspectiva unor… nu trebuie să intervină statul în profesiile liberale, dar poate ajuta cu reglementări foarte clare, explicite, să se consolideze profesia. De aceea am transmis această invitație în Comisia Juridică, de a veni la dezbateri, de a participa la dialog, pentru că acolo, în Comisia Juridică, lucrurile sunt, să spunem, între profesioniști – cu toată lipsa de modestie –, dincolo de decizia politică. De asta spuneam: liberali, social-democrați și pe cine Dumnezeu mai avem noi pe-acolo, au fost toți de acord, de regulă, când s-au discutat profesiile liberale, că trebuie să avem coerență în actele normative. Sigur, trebuie să ai în general coerență, dar poate că trebuie să fii puțin mai atent la profesiile liberale, care, cum spuneam, de foarte multe ori preiau o sarcină a statului. Și atunci, elementul fundamental, dincolo de reglementarea foarte clară, este încrederea. Oamenii trebuie să aibă încredere în profesiile liberale. Și aici sunt lucruri de făcut – și de stat, dar mai ales de către profesii. Discutam puțin mai devreme de deontologie. Trebuie să ai repere profesionale care să-i înlăture pe cei care nu corespund, tocmai din dorința de a păstra încrederea publicului în profesia liberală.
Nicolae Cîrstea: Senatul este de regulă cameră decizională în majoritatea proiectelor de lege și cu atât mai mult în acest context, o invitare la discuții și la dezbateri este importantă, inclusiv pentru colegii din profesiile liberale. Vă felicit pentru această deschidere și am văzut, cum spuneam și mai devreme, că a fost foarte bine primit mesajul dumneavoastră.
Robert Cazanciuc: Mulțumesc foarte mult și chiar de mâine îi așteptăm în Comisia Juridică, pentru că de mâine, spre exemplu, avem o lege privind aprobarea unei ordonanțe asupra Codului Insolvenței, care a născut destul de multe discuții și e clar că e nevoie de clarificări în cadrul Comisiei Juridice.
Nicolae Cîrstea: Vă mulțumesc, dle președinte, și vă doresc succes.
Robert Cazanciuc: Mulțumesc, la fel.