Discursul domnului senator Robert Cazanciuc cu ocazia conferinței de închidere a Proiectului „Fii Avocat în Școala Ta!”

Apropo de Constituția veselă, am întrebat într-o zi un preot dacă Dumnezeu glumește? Și mi-a spus: „Este o întrebare la care încercăm de ceva timp să găsim un răspuns și nu știm foarte sigur, dar probabil a făcut viața atât de frumoasă ca noi să putem zâmbi.”

Am zâmbit văzând această Constituție pentru că sunt lucruri esențiale aici despre viață și nu te gândești uneori că te poți juca cu ele. Te poți juca cu ele dacă ești de bună-credință. Oricum, am pus ochii pe Constituție și aș fi luat una dintre ele.

Mă bucur să fiu astăzi la Liceul Lazăr. Am trecut de sute de ori prin fața acestui liceu, fiind vecini la Facultatea de Drept. O singură dată cred că am intrat în curte, curios fiind cu un coleg, dar n-am apucat să vin niciodată aici. Mă bucur foarte mult că sunt astăzi aici. Am fost curând la Facultatea de Drept, vorbind studenților despre Parlamentul României la un curs de Drept constituțional, și i-am întrebat ce caută la școala de Drept? De ce nu sunt mai în dreapta la medicină sau mai în stânga la filozofie? De ce la Drept? Ce vor de la viață? Vrea cineva să fie avocat? O mână stingheră. Vrea cineva să fie judecător sau procuror? Toată lumea.

Oameni buni, nu putem construi această țară doar cu judecători și procurori, este nevoie și de avocați. Așa că mă bucur foarte mult că Uniunea Barourilor a demarat acest proiect și, în speranța că pe băncile Facultății de Drept vor veni și oameni care-și doresc să fie avocați, adică să-i apere pe cei care, la un moment dat, n-au înțeles foarte bine cum este cu legea, cum trebuia respectată, ce conduită să ai, acesta-i rolul avocatului, nu? Nu să apere infractorii, ci să apere drepturi fundamentale. Eu, ca procuror, risc să am un defect uneori, dar n-am mai profesat de mult, așa că sper să fiu pe calea cea dreaptă.

În 2013, când am semnat la Ministerul Educației protocolul privind educația juridică în școli, nu m-am gândit pur și simplu că va avea o asemenea magnitudine. Am început cu un voluntariat în care s-au înscris de atunci în jur de 400-500 de judecători și procurori, și îmi fac mea culpa acum, că, la vremea respectivă, grăbindu-mă să facem acest protocol, nu m-am gândit să includem și Uniunea Barourilor formal, chiar dacă, fiind prezent la multe evenimente ale avocaților, am vorbit de acest proiect. Așa că mă bucur că sunt astăzi aici, împreună cu dumneavoastră, mă bucur că avem modificări de lege care să permită acest proiect, mă bucur întotdeauna că găsim soluții noi.

Doamna Anisie a venit cu acest proiect legat de juriști. Din nou, ar fi trebuit să ne gândim noi, maestre Fenechiu, la acest lucru, dar uite că nu ne-a venit. Dar a pornit acest val, care sper să nu se lovească de ziduri, ci să pătrundă în școli și să-i ajute pe tineri să-și găsească calea, nu doar ca buni cetățeni, până la urmă, cunoscând ce înseamnă legea, înțelegând riscurile încălcării legii, dar încercând să-și găsească și propriul lor drum. Acesta a fost sfatul meu de fiecare dată. Încercați să stați de vorbă cu cât mai mulți oameni, să vedeți pe ce drum să apucați.

Eu, când am terminat Facultatea de Drept, am primit repartiție ca judecător. M-am speriat și, după două luni de zile, am zis că nu-i de mine lucrul acesta și mai bine să încep ca procuror. Și așa am continuat timp de 18 ani. Dar, la 20 și ceva de ani, este foarte complicat să înțelegi pe ce drum trebuie să mergi, ce drum este cel mai potrivit pentru tine. De aceea, cred că și rolul școlilor și al părinților este să-i ajute cât mai mult pe tineri, să vadă perspective, ca să-și poată alege, până la urmă, propria cale în viață. Sunt norocoși cei care profesează cu bucurie. Și nu mă gândesc, spre exemplu, la avocatură, că poate fi făcută altfel decât cu bucurie, sigur, am văzut și foarte mulți nervi, ca să nu zic altfel, din partea avocaților, supărați pe judecători și procurori că nu înțeleg uneori ce înseamnă drepturi fundamentale, că poate privesc uneori prea rigid aplicarea legii, care are și ea propria viață.

Indiferent cât ne-am chinui noi în Parlament să facem legi foarte bune, viața bate filmul, adică imaginația noastră nu este atât de puternică încât să vadă și peste 10-20 de ani. De aceea, spunem că legea, până la urmă, este un organism viu, care dă și primește. Important este ca noi, din Parlament, să știm să ascultăm. Suntem aici să ascultăm, suntem aici să fim disciplinați.

Mulțumesc foarte mult pentru invitație și sper să continui cu dumneavoastră în acest proiect!