Robert Cazanciuc: Dacă avem dialog, dacă suntem onești, dacă suntem transparenți, dacă dezbatem lucrurile, suntem capabili să punem rânduială așa cum este nevoie. Pare, de foarte multe ori, că este o ruptură între nevoia reală și decidentul politic

Robert Cazanciu: Mulțumesc dle Președinte, stimați colegi! Aveam câteva vorbe pregătite, un discurs, să spunem așa. D-na Badiu, dl Florea m-au făcut să rearanjez puțin lucrurile. Ne dăm seama, până la urmă, că nu vorbele spuse festiv sunt importante, ci, cumva,vorbele spuse natural, din suflet. Și, fiind între prieteni, cred că așa trebuie să facem lucrurile și aici.

Răspunsul la întrebarea dumneavoastră din titlu este evident chiar din titlu: Constituția este imperativă, indiferent ce s-a spus de-a lungul timpului de către unii sau alții, care au înțeles, sau nu, acest lucru. Faptul că noi am fost, să spun așa, obligați, că am înțeles, după ’89, că trebuie să schimbăm lucrurile din mers, mai rapid, uneori, poate mai rapid decât ne-am fi dorit, noi, ca să înțelegem substanța unor lucruri; că am făcut greșeli din acest punct de vedere; că am fost certați de foarte multe ori de partenerii noștri externi că n-am înțeles cu adevărat valorile europene de multe ori – noi le-am înțeles, dar poate nu ne-am exprimat de foarte multe ori cum trebuie – au condus, până la urmă, din păcate, de foarte multe ori, la o neîncredere în sistemul de drept românesc. Și aici cred că sunt foarte multe lucruri de făcut împreună. De ce facem noi legile în parlament, d-le senator Chelaru? Pentru că vine un ONG să vadă câte lucruri am bifat, ca senatori sau deputați, sau pentru că societatea are nevoie de o reglementare, la un moment dat? Are nevoie de rânduială. Suntem noi capabili să punem rânduială în lucruri în momentul de față? Dacă avem dialog, dacă suntem onești, dacă suntem transparenți, dacă dezbatem lucrurile, suntem capabili să punem rânduială așa cum este nevoie. Pare, de foarte multe ori, că este o ruptură între nevoia reală și decidentul politic. Nu se poate fără decident politic. Așa stau lucrurile. Poate nu e uneori politically correct, din partea sistemului judiciar, de exemplu, să intri într-o formă de dialog cu decidentul politic. Nu se poate altfel. Lipsa dialogului o să conducă la soluții extreme, neînțelese, poate, de cel care are puterea, la un moment dat să decidă. Noi facem legi pentru că avem această putere? Putem să inițiem ceva, avem majoritate și impunem un lucru? Nu. Noi trebuie să pornim de la o nevoie reală. Când nevoia reală se rupe de decizia politică apar, evident, probleme, apare conflictul și evident că lucrurile nu pot să meargă la nesfârșit așa, trebuie intervenit.

Cum putem să intervenim? Prin dialog. Nu avem altă cale. Mă uitam a nu știu câta oară pe programul de guvernare. Știu, sună ca și la coduri: E nevoie, nu e nevoie… Sunt păreri pro și contra. Eram la minister când am decis că trebuie să intre codurile în vigoare. Și cred că bine am făcut la vremea  respectivă, încercând să explicăm nu numai că sunt instituții noi, moderne, dar că nu putem să lăsăm la nesfârșit în așteptare să intre în vigoare codurile. O să facă mai mult rău nevoii de sistem de drept predictibil în România, decât dacă vom corecta din mers anumite greșeli.

Deci cred că a fost bine, una peste alta, că au intrat în vigoare codurile; evident că a fost rău că nu am alocat timp suficient dezbaterii la momentul elaborării lor și plătim destul de scump în momentul de față acest lucru. Dar trebuie să învățăm ceva din aceste lecții. Și dacă ne punem în jurul mesei, cu siguranță o să găsim soluții, n-o să rămânem doar cu discursuri frumoase la momente aniversare.

În acest registru, al lucrurilor de făcut împreună, acum câteva zile am adresat o scrisoare Ministrului Justiției și președintelui CSM, în care propuneam cel puțin două lucruri concrete. Unul dintre ele se regăsește în acest frumos program de guvernare – fac apel la el fiindcă am scris mare parte din el, și atunci mi-e drag. Îmi cer scuze pentru lipsa de modestie, dar cred în lucrurile puse acolo. Nu sunt lucruri impuse de un partid, sunt lucruri care vin din viața reală, sunt lucruri puse acolo care vin dintr-un dialog cu zeci, dacă nu peste o sută de oameni, și câțiva sunt și în această sală. Am scris lucruri după ce am avut dialog cu toate profesiile, tocmai pentru a propune soluții reale, și nu imaginare.

E nevoie, cred, în continuare, de un acord, de un memorandum între cele trei puteri ale statului. Trebuie să stabilim un mod cât de cât organizat de lucru, de dialog. Altfel, nemulțumirile de o parte sau de alta or să ducă în continuare la conflicte. Ne arătăm mușchii, cine-i mai puternic la un moment dat, noi dăm decizii pentru că așa credem noi… Spuneați de independență. Spunea un coleg procuror: Cel mai mare pericol în momentul de față este propria independență. Trebuie să găsim soluții să vedem cum ferim magistrații de propria independență. Și acest lucru trebuie doar prin dialog stabilit.

Spunea foarte bine Comisia Europeană în 2014, în raportul MCV: Independența judecătorilor nu este o scuză pentru practica neunitară. Adică nu putem să facem chiar ce vrem noi; trebuie să mai ținem cont de lege, de practică, de dialogul colegial… cum se întâmpla acum douăzeci și ceva de ani când am început eu. Dumnezeule, nu-mi aduc aminte să fi avut emoții să stau la masă cu un judecător, cu un procuror sau avocat, să facem schimb de opinii. Asta nu înseamnă că îmi influența mie, cumva, decizia. Eu nu-mi aduc aminte, vreodată, să-mi fi spus vreun procuror-șef: Dă soluția asta! A, că am avut dialoguri pe diverse, asta este altceva. Dar așa ceva nu cred că s-a întâmplat vreodată, să impună, cel puțin în cazul meu, cineva o soluție.

Deci cred că este nevoie de a formaliza cumva acest lucru și putem să stabilim, să spunem, trimestrial, o întâlnire la Cameră, la Senat, la CSM, la Ministerul Justiției – găsim formulele firești de dialog.

Și am mai spus un lucru în care, de asemenea, cred: Putem face un acord politic la nivelul parlamentului pentru a modifica codurile, dacă este nevoie, doar o singură dată pe an. Mă uitam pe ce avem în momentul de față dezbateri parlamentare. Sunt câteva zeci de propuneri. N-o să putem, în mod realist, un membru al parlamentului să aibă inițiative. Dar putem să-l disciplinăm, chiar și un membru al parlamentului, asumându-ne un calendar foarte clar de depunere a propunerilor, de dezbatere și de adoptare a lor. Nu cred că o să pice cerul dacă decidem că vom modifica o dată pe an, dacă este cazul, un cod. Cred că ar fi un pas important. Sigur, n-ar trebui să modificăm codurile ani de zile, dar suntem în această realitate. Cum deal-uim cu ea? – îmi cer scuze de expresie. Fiind realiști și propunând lucruri realiste. Cred că este realist și, din ce am discutat la nivelul colegilor din parlament, pare că întrunește această idee destul de mulți aderenți și sper ca în toamnă să avem acest acord politic. Evident, modificăm codurile dacă decide Curtea Constituțională că trebuie modificate, și în cursul anului. Deși cred că și aici este o discuție, la câte decizii sunt neaplicate de ani de zile, cred că putem, tot așa, prin dialog să armonizăm lucrurile.

Nu există altă soluție, dar cred că dacă punem în jurul unei mese rotunde, împreună găsim soluții care pleacă din viața reală nu pentru că așa vrem noi, așa putem noi, așa ni se pare nouă și suntem foarte orgolioși, să ținem foarte mult la părerile noastre, cu riscul de a bloca lucrurile. Cred că este momentul dialogului cu toate profesiile și știți bine, d-le președinte, dl președinte Florea știe, de asemenea, că am încercat și în acest document, și în alte activități, să pun în valoare importanța tuturor profesiilor.

Am avut o întâlnire – de aceea îmi cer scuze că am întârziat – cumva executivă, pe lucruri de făcut în această toamnă, și le spuneam câtorva colegi că țin foarte mult ca în viitorul cartier al Justiției din București, care o să prindă contur din toamnă, să aibă sediul și Uniunea Barourilor. Există o discuție în acest sens. Cred că ar face bine tuturor ca Uniunea Barourilor să fie lângă instanțele de judecată și parchete așa cum se întâmplă în viața reală. Îmi aduc aminte, ca tânăr procuror eram extrem de bucuros când aveam inculpați în dosare asistați de avocați nu din oficiu. Era o bucurie să ai un dialog profesional; eram provocat, simțeam că am făcut Facultatea de Drept. Nu eram un funcționar obișnuit, cum se întâmpla de foarte multe ori, să-i dau grefierei-șefe să facă anumite lucruri pentru că știa uneori foarte bine ce are de făcut.

Deci cu acest apel la dialog între profesii, cu nevoia de a ne sprijini unii pe alții cred că putem să creștem și încrederea reală, și nu doar formală, în ceea ce înseamnă dreptul românesc.