Solicitare în vederea dispunerii obligării pârâţilor la plata drepturilor salariale restante şi eliberarea unui document din care să reiasă salariile pentru toată perioada lucrată efectiv, precum şi acordarea de daune materiale și morale
Redacția ProLegeDreptul munciiProiectul Cartierul pentru Justiție reprezintă o prioritate a conducerii UNBR. Interviu cu prof. univ. dr. av. Traian Briciu, președinte al UNBR
Traian Cornel BriciuLegal MagazinInfracțiunea de evidenţiere, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Respingerea recursului în casație ca fiind nefondat
Redacția ProLegeDrept Penal şi Procesual Penal-
„Arbitrajul în construcții ridică nu numai provocarea de a înțelege elementele tehnice ale speței, cât și aceea de a le prezenta într-o modalitate cât mai clară și precisă tribunalului arbitral, construind argumente juridice valabile pe baza elementelor tehnice”. Interviu cu av. Mihai Ionescu-Balea, Senior Associate, Oglindă & Partners
Mihai Ionescu-Balea 19 mart. 2024interviu -
Discursul domnului Norel Neagu din cadrul Conferinței Noile/Vechile Coduri penale – 10 ani de aplicare
Norel Neagu 8 feb. 2024interviu -
Discursul domnului Mihai Adrian Hotca din cadrul Conferinței Noile/Vechile Coduri penale – 10 ani de aplicare
Mihai Adrian Hotca 7 feb. 2024interviu -
Cifrele întotdeauna contează
Nicolae Cîrstea 3 ian. 2024interviu -
„Oglindă & Partners a devenit un reper de tradiție pentru arbitrajul comercial din România.” Interviu cu av. drd. Eugen Sârbu
Eugen Sârbu 22 dec. 2023interviu Cartierul de Justiție reprezintă cel mai mare proiect urban al Guvernului României după 1989. Interviu cu Andrei Adrian Pană, director al Direcției de Implementare a Proiectelor Finanțate din Împrumuturi Externe, Ministerul Justiției
Andrei Adrian PanăLegal MagazinExaminarea conflictului negativ de competenţă. Stabilirea competenţei de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite
Redacția ProLegeDrept Civil şi Procesual Civil„Am vizat de început o reașezare spiritual-culturală a instituțiilor de profil care să contribuie la recâștigarea încrederii populației în actul de justiție”. Interviu cu Robert Marius Cazanciuc, vicepreședinte, Senatul României, ministru al Justiției (2013-2015)
Robert CazanciucLegal MagazinPatrimoniul Justiției din România se schimbă la față
Cristian PavelLegal MagazinProbleme privind cheltuielile de judecată în funcţie de fazele controlului judiciar şi de soluţiile pronunţate de instanţa de judecată
Mădălina JebeleanPremiumDespre caracteristicile entităților corporatiste din SUA. Elemente specifice și definitorii
Petre Andrei ȚâruPremiumInstabilitate legislativă – conflict între prevederile art. 173 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de insolvență și cele ale art. 220 alin. (10) C. pr. fisc.
Diana LudoșanArticoleSebastian Burduja îi dă şah lui Nicuşor Dan cu „Planul pentru Bucureşti”
Claudiu PamucRevista de searăCiprian Chiorean, CEC Bank: „Există în cadrul fiecărei bănci o categorie de clienți vulnerabili care nu sunt foarte familiarizați cu utilizarea instrumentelor digitale”
Universul JuridicComunicate de presăEchipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 milioane euro
Universul JuridicComunicate de presăCSM. Comisia nr. 4 – reunită „Relaţii internaţionale şi programe” din 29 aprilie 2024
Universul JuridicMagistrațiConsiliul Legislativ. Avize emise – 29-30 aprilie 2024
Redacția ProLegeActualitate LegislativăCerere în vederea constatării activității prestate de reclamant în perioada menționată ca fiind încadrată în grupa a II-a de muncă şi obligarea pârâtului la eliberarea unei adeverinţe care să ateste încadrarea în această grupă
Redacția ProLegeDreptul munciiProcedura ce vizează executarea unui mandat european de arestare. Procedură specială, cu caracter de urgenţă, ce are consecinţe directe, printre altele, şi asupra libertăţii persoanei vizate
Redacția ProLegeDrept Penal şi Procesual PenalSolicitare privind stabilirea locuinţei minorului la domiciliul tatălui, iar în subsidiar, stabilirea unui program de vizitare a minorilor. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei
Redacția ProLegeDrept Civil şi Procesual CivilDecrete prezidențiale. Legea pentru completarea art. 24^1 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și alte decrete semnate
Redacția ProLegePreședintele României a semnat marti, 30 aprilie 2024, următoarele decrete... (citește articolul)
Actualitate LegislativăÎN CURÂND PE UJMAG.RO
Universul JuridicŞtiri juridice
- Acasă
- Senior-editori
- Opinii
- Interviuri
- Ştiri juridice
- Arbitraj si mediere
- Drept Administrativ şi Constituţional
- Drept Civil şi Procesual Civil
- Executare silită
- Dreptul Familiei
- Drept Financiar, Fiscal şi Bancar
- Drept International
- Drept Penal si Procesual Penal
- Proprietate intelectuală
- Dreptul Muncii si Dialogului Social
- Societăţi, Afaceri si Insolventa – Stiri Juridice
- Articole
- Jurisprudență
- Reviste
- DEZBATERI
- Evenimente
- Bibliolex
- Abonează-te!