Jurisprudență
Verificarea prealabilă judecării în fond a contestației în anulare. Obligația instanței de a examina admisibilitatea în principiu a cererii înainte de a se pronunţa pe fondul contestaţiei (NCPP)
Lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Sancţiunea nulității recursului (NCPC)
Solicitarea acordării drepturilor salariale cu aplicarea dobânzii legale de la data scadenţei până la data plăţii efective (NCPC, NCC, C. muncii)
Necesitatea dispunerii sechestrului. Proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate (NCP, NCPP)
Cererea de recurs. Motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat (NCPC)
Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene. Admiterea excepţiei necompetenţei materiale şi declinarea competenţei de soluţionare a cererii (NCPC, L. nr. 554/2004)
Sancţiunea procedurală a inadmisibilităţii. Efectuarea unui act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude (NCPP, Constituția României)
Solicitare privind stabilirea domiciliului unui minor la mamă şi a celuilalt copil la tată. Stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei (NCPC, NCC)
Procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă. Stabilirea competenţei de soluţionare a cererii ce face obiectul cauzei (NCPC, Constituția României, L. nr. 62/2011)
Neinvocarea vreunui motiv care să se circumscrie cazurilor de contestaţie în anulare (NCPP)
Cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă. Declinare de competență (NCPC)
Excepţia nulităţii recursului. Respingerea recursului ca nefondat (NCPC, L. nr. 554/2004, L. nr. 51/1995)
Plângere penală privind exploatarea nelegală de masă lemnoasă. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei (NCPP)
Măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist (NCPC, L. nr. 165/2013, L. nr. 2/2013)
Cerere privind încheierea contractului individual de muncă. Respingerea ca neîntemeiată a acţiunii formulate (NCPC, L. nr. 47/1992, C. muncii)
Contestaţia la executare. Procedeu jurisdicţional de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârii penale (NCPP, NCC, Constituția României)
Cerere prin care se solicită exercitarea autorităţii părinteşti de către reclamant şi majorarea pensiei de întreţinere (NCPC)
Motivarea imprecisă sau generală a recursului. Sancţiunea nulităţii (NCPC)
Infracţiunea de trafic de influenţă. Dubiu asupra situaţiei de fapt expuse în rechizitoriu, generat de lipsa unor probe certe cu privire la aspectele esenţiale ale acuzaţiei (NCP, NCPP, L. nr. 78/2000)
Obligația instanței de a examina calea de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală civilă (NCPC, Constituţia României)
Solicitarea dispunerii anulării deciziei de concediere, obligarea la reintegrarea pe postul deţinut anterior şi obligarea pârâtelor la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate (L. nr. 62/2011, C. muncii, NCPC)
Infracţiunea de contrabandă. Întrunirea tuturor elementelor de tipicitate obiectivă sau/şi subiectivă ale infracţiunii. Recurs respins ca nefondat (NCPP, L. nr. 86/2006, L. nr. 227/2015)
Solicitarea desfacerii căsătoriei din vina exclusivă a pârâtului și exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte. Stabilirea competenţei de soluţionare a cererii de chemare în judecată (NCPC)
Motiv de recurs privind nelegalitatea hotărârii primei instanțe datorită nesocotirii principiilor de bază ale procesului civil. Respingerea recursului ca nefondat (NCPC, L. nr. 554/2004)