Infracţiunea de trafic de influenţă. Dubiu asupra situaţiei de fapt expuse în rechizitoriu, generat de lipsa unor probe certe cu privire la aspectele esenţiale ale acuzaţiei (NCP, NCPP, L. nr. 78/2000)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 174/A/2021

NCP: art. 5, art. 291 alin. (1); L. nr. 78/2000: art. 6; NCPP: art. 102 alin. (2) și (3), art. 275 alin. (3) și (6), art. 421 alin. (1) lit. b)

Prin actul de sesizare al instanței s-a reținut în esență că, în perioada iulie 2012-ianuarie 2013, inculpatul A., avocat în cadrul Baroului Satu Mare, a pretins de la martorul denunțător C., executor judecătoresc, aproximativ 130.000 RON, reprezentând un procent de 3% din suma de 4.372.962,71 de RON (calculați de martorul denunțător ca fiind debit principal), sumă pe care executorul trebuia să o încaseze de la Ministerul Finanțelor Publice, pentru 101 persoane fizice, drept despăgubiri stabilite de instanțele de judecată în baza Legii nr. 221/2009, din care a primit 27.000 de RON (7.000 de RON la sfârșitul lunii august 2012, respectiv 20.000 de RON la sfârșitul lunii septembrie 2012), sub pretextul că sumele de bani urmează a fi remise de către avocat către doi funcționari publici din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și unul din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Satu Mare, persoane asupra cărora A. a lăsat să se creadă că are influență și pe care a promis că le va determina să dispună și să urgenteze plata sumei de bani sus-menționate.

S-a reținut că fapta descrisă mai sus întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție și a art. 5 C. pen.

Conform dispozițiilor art. 291 C. pen., constituie infracțiunea de trafic de influență, pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public și care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

În acord cu instanța de fond, se constată că starea de fapt reținută în actul de sesizare în sarcina inculpatului A. nu este confirmată de mijloacele de probă ce pot fundamenta analiza acuzației, în cauză nerezultând o acțiune a inculpatului de pretindere și primire a unei sume de bani, respectiv de promisiune a exercitării influenței asupra unor funcționari, în scopul determinării urgentării îndeplinirii unor acte ce intrau în îndatoririle acestora de serviciu.

Înalta Curte apreciază că excluderea din materialul probator a rezultatelor supravegherii tehnice efectuată în cauză, autorizate prin Încheierea nr. 1/S din 10 ianuarie 2013 emisă de Curtea de Apel Oradea, respectiv a celor trei procese-verbale din data de 24 martie 2017 de redare a convorbirilor interceptate a fost corect dispusă de instanța de fond, în raport de Deciziile Curții Constituționale nr. 51/2016, nr. 302/2017, nr. 22/2018 și nr. 26/2019 și de jurisprudența actuală.

Astfel, prin Adresa nr. x din 18 iunie 2019, Serviciul Român de Informații a comunicat instanței de fond mai multe note de redare a conversațiilor telefonice care erau adresate DNA – Serviciul Teritorial Oradea, instituție care le-a solicitat prin Adresa nr. x din 10 ianuarie 2013 – dosar instanță de fond.

Din conținutul acestora a rezultat cu certitudine că interceptările au fost efectuate de către Serviciul Român de Informații, iar procesele-verbale de redare au fost întocmite de organele de poliție judiciară, în baza transcrierii realizate de către lucrătorii Serviciului Român de Informații.

În consecință, s-a constatat încălcarea dispozițiilor legale privind punerea în executare a autorizațiilor de înregistrare și interceptare, aceasta fiind realizată de organe fără atribuții de cercetare penală.

Prin urmare, au fost încălcate normele de competență funcțională, iar potrivit art. 102 alin. (2) și (3) C. proc. pen., este incidentă nulitatea absolută a procedeelor probatorii și a mijloacelor de probă astfel obținute, respectiv procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate și înregistrate de către Serviciul Român de Informații.

De asemenea, Înalta Curte constată că, în mod temeinic, instanța de fond a înlăturat din analiza ansamblului probator, ca lipsită de fiabilitate, înregistrarea ambientală pretins efectuată de martorul denunțător C., cu ajutorul telefonului mobil, stocată pe DVD.

Astfel, prin expertizele judiciare dispuse de instanța de fond, respectiv expertiza tehnică informatică și expertiza criminalistică a vocii și vorbirii, completate cu răspunsurile la obiecțiuni, s-a concluzionat în esență că:

Data înregistrării audio este 2 iunie 2014, ora 15:15:58, însă aceasta nu corespunde în mod necesar unei realități obiective Această dată coincide cu data ultimei modificări a fișierului, însă nu există elemente tehnice care să conducă la ipoteza că fișierul a fost modificat după ce a fost creat.

Nu se poate afirma în mod cert faptul că există o legătură de netăgăduit între data unui fișier și data sistemului de operare în raport cu care acesta a fost creat (și cu atât mai puțin, în raport cu data reală a evenimentului respectiv).

Nu se poate stabili dacă înregistrarea audio în litigiu prezentă pe DVD-R marca x, neinscripționat (pus la dispoziție) este autentică, deoarece înregistrarea nu a fost stocată pe suportul original și nu a fost realizată simultan cu evenimentele înregistrate, fără ca aceasta să însemne că înregistrarea supusă expertizării nu este o copie fidelă a înregistrării originale sau transferare realizată cu acuratețe a originalei din care provine.

În urma examinării înregistrării cu echipamentele din dotarea INEC, nu au fost depistate modificări, clonări, adăugiri, suprapuneri ale unor elemente de amprentă vocală și este o probabilitate ridicată ca vocea din înregistrarea audio să aparțină numitului A.

În consecință, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reținută ca probă indubitabilă o înregistrare ce nu este autentică, cu privire la care există doar o probabilitate să fie vocea inculpatului, dar nu există nicio certitudine cu privire la data la care a fost efectuată. Mai mult, există elemente tehnice stabilite de experții din cauză, în sensul că fișierul a fost creat la 2 iunie 2014, iar DVD-ul a fost inscripționat în data de 3 iunie 2014, la mult timp după 10 ianuarie 2013, când se presupune că s-ar fi predat suportul care conținea înregistrarea.

În contextul în care redarea înregistrării audio efectuată de denunțător s-a făcut după 4 ani de la momentul obținerii acestei probe, iar declarațiile martorului denunțător sunt contradictorii în ceea ce privește predarea înregistrării organelor de urmărire penală la data depunerii denunțului (telefon sau DVD), este corectă aprecierea instanței de fond referitoare la existența unor suspiciuni cu privire la veridicitatea și autenticitatea înregistrării respective, inclusiv cu privire la transcrierea acesteia pe suport optic.

Reevaluând materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că acesta nu relevă elemente incriminatorii certe cu privire la fapta reținută în sarcina inculpatului A., analiza efectuată de instanța de fond fiind corectă.

Astfel, în susținerea tezei parchetului referitoare la faptul că inculpatul avea cunoștință de momentul alimentării contului DGFP Satu Mare cu sume de bani pentru efectuarea diverselor plăți și că promitea intervenții asupra funcționarilor publici în scopul efectuării cu celeritate a acestora, în cauză a fost audiat martorul CCCCC.

În declarația dată la instanța de fond, la 1 aprilie 2019, martorul CCCCC. a arătat, în esență, că nu a avut nicio discuție cu inculpatul referitor la deplasarea la DGFP și că acesta din urmă nu i-a indicat să apeleze la anumite persoane pentru a încasa mai rapid banii câștigați în instanță privind restituirea taxei de mediu.

În ceea ce privește declarația dată de martorul CCCCC. în faza de urmărire penală, în acord cu instanța de fond, se constată că aceasta este nerelevantă, în raport de obiectul acuzației adusă inculpatului, iar pe de altă parte, din cuprinsul declarației nu rezultă săvârșirea vreunei fapte cu conotații penale.

Referitor la declarațiile martorului denunțător C., se constată că acestea conduc, fără echivoc, la concluzia neveridicității afirmațiilor martorului, aspectele prezentate în denunț și ulterior în declarațiile date la instanța de fond și la cea apel, fiind contradictorii.

Astfel, contradicțiile și incoerențele din declarațiile succesive date de martorul denunțător C., în fața organelor de urmărire penală și în fața instanței de fond, au fost corect evidențiate în sentință, astfel că nu vor mai fi reluate.

Audiat de Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 8 aprilie 2021, în cadrul judecării apelului, martorul C. a manifestat aceeași atitudine inconsecventă și contradictorie în declararea unor aspecte relevante în cauză, arătând, printre altele, următoarele:

„Din câte îmi amintesc, prima discuție pe care am avut-o cu inculpatul A. în legătură cu exercitarea influenței sale asupra funcționarilor din cadrul Ministerului Finanțelor am purtat-o în luna august 2012, în Satul Mare, mai exact la sala de sport pe care o frecventam amândoi.

Inculpatul mi-a spus că îmi poate facilita plata de către Ministerul Finanțelor aferentă dosarelor execuționale pe care le aveam spre soluționare.

Inculpatul mi-a spus că solicită în schimbul traficării influenței un procent de 3%. Nu a indicat numele vreunui funcționar, ci doar faptul că în schimbul acestui comision își va exercita influența pe lângă funcționarii competenți. Urmare acestei discuții cu inculpatul Bob, i-am plătit acestuia suma de 27.000 RON în luna septembrie 2012. Banii i-am dat în numerar, dar nu îmi amintesc locul exact știu însă că acest lucru s-a întâmplat în orașul Satu Mare. Această sumă a fost plătită în două tranșe, cred că în cursul lunii septembrie, una dintre acestea a fost dată în curtea sălii de sport, iar cealaltă într-un alt loc din oraș.

Din câte îmi amintesc în lunile septembrie – octombrie am mai avut și alte discuții cu inculpatul Bob cu privire la același aspect, toate discuțiile fiind purtate în localitatea Satu Mare. Nu am purtat astfel de discuții nici în biroul meu, nici în biroul inculpatului Bob.

Revin și arăt că în aceeași perioadă septembrie – octombrie 2012 m-am întâlnit cu inculpatul Bob la biroul acestuia, prezentă fiind și mama acestuia FFFFF., context în care inculpatul mi-a prezentat procesele-verbale de închidere a dosarelor execuționale.

Din câte îmi aduc aminte știu că inculpatul avea la acea vreme legături cu directorul general al finanțelor GGGG. și în mod sigur cred că avea legături cu factorii decizionali din cadrul Ministerului Finanțelor. Această din urmă persoană cred că avea legături cu factorii decizionali din cadrul Ministerului Finanțelor, această persoană a fost indicată în mod expres de către inculpatul Bob”.

Astfel, în cuprinsul aceleiași declarații, martorul relatează aspecte contradictorii care, totodată, intră în contradicție cu aspectele declarate anterior în cauză. În acest sens, este relevant faptul că în declarația dată la instanța de fond, în data de 14 iunie 2019, martorul a arătat că „era logic ca inculpatul să intervină la Ministerul Finanțelor Publice și de altfel acesta, niciun moment nu mi-a zis că va interveni la organele statului, ci doar mi-a dat de înțeles că va interveni, lucru care s-a și întâmplat într-un termen foarte scurt”.

Înalta Curte constată că, deși martorul C. a formulat un denunț cu privire săvârșirea unei fapte penale de către inculpatul A., declarațiile date ulterior de acesta în cauză nu sunt în măsură să contribuie la stabilirea adevărului.

Astfel, în raport de probatoriul administrat în cauză, se apreciază că subzistă un dubiu puternic asupra situației de fapt expusă în rechizitoriu, generat de lipsa unor probe certe cu privire la aspectele esențiale ale acuzației, dubiu care profită inculpatului.

Concluzionând, Înalta Curte constată că fapta reținută în sarcina inculpatului A. nu există, astfel că soluția de achitare a acestuia de către instanța de fond este legală și temeinică.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 421 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea împotriva sentinței penale nr. 20 din 8 aprilie 2020 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul A.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 300 RON, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.